BRITANIC, -Ă, britanici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marii Britanii: p. restr. englez. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii, privitor la Marea Britanie; p. restr. englez. – Din fr. britannique.

MILĂ², mile, s. f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie și în S.U.A. ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.

PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în evul mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.

LABURIST, -Ă, laburiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagma) Partid laburist = denumire a unor partide politice de orientare social-democrată din unele țări (ex. Marea Britanie, Australia). ♦ Care aparține acestui partid, privitor la acest partid, care susține acest partid. 2. S. m. și f. Membru al partidului laburist. – Probabil din it. laborista.

LIRĂ², lire, s. f. Numele mai multor unități monetare principale întrebuințate în diferite țări și epoci. ◊ Liră sterlină = unitate bănească principală în Marea Britanie. – Din it. lira.

MERIDIAN, meridiane, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu semiplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.

TRADE-UNION, trade-unionuri, s. n. Sindicat (în Marea Britanie) care grupează muncitorii din aceeași ramură de activitate. [Pr.: treid-iunion] – Cuv. engl.

STERLINĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = monedă de aur sau de argint, constituind principala unitate monetară din Marea Britanie. – Din fr., engl. sterling.

BRITANIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care aparține Marii Britanii sau populației ei; din Marea Britanie. /<fr. britannique

BRITANIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marii Britanii sau este originară din Marea Britanie. /<fr. britannique

LABURIST ~stă (~ști, ~ste) și substantival (în Marea Britanie, Australia, Irlanda etc.) Care este de orientare social-democrată. Partid ~. /cf. it. laburista, engl. labourist

LIRĂ² ~e f. Unitate a sistemului monetar în unele țări. ~ italiană. ◊ ~ sterlină unitate monetară în Marea Britanie. /<turc., it. lira

ȚOL¹ ~i m. (în Marea Britanie, S.U.A. și în alte țări) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 25,4 mm). /<germ. Zoll

ÁLGĂ s.f. Algele comestibile sunt folosite tradițional în bucătăria japoneză (kombu, nori, mekabu, wakame), dar și în cea europeană, îndeosebi în țările nordice, în Marea Britanie și Irlanda (kelp, carrageen / caragheen, Irish moss), proaspete („salată-de-mare”) sau uscate și presate; ele se utilizează și ca materie primă pentru producerea de gelifiante; v. agar-agar.

EGLEFIN (Iht.) Pește marin din fam. gadidae (cod), de 50-90 cm lungime, foarte apreciat ca pește de consum (Gadus aeglefinus / Melanogrammus aeglefinus). Eglefinul eviscerat, sărat și afumat, se comercializează sub denumirea engl. haddock, consumat tradițional în Marea Britanie și SUA.

CATERING s.n. Cuvânt recent, de origine engleză, care, atât în Marea Britanie, cât și în SUA, denumește activitatea de alimentație publică în toată complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restaurație; preluat în limba română cu sens restrâns, de livrare și servire de preparate culinare și băuturi sau de organizare de evenimente sociale (nunți, aniversări etc.) și de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, instituții) decât restaurantele, de către unități specializate, la comanda unui client (persoană fizică sau juridică). – Din engl. catering.

GOTLANDIAN s.n. (Geol.) Perioadă a paleozoicului considerată în trecut ca o diviziune superioară a silurianului, astăzi ca silurian propriu-zis. // adj. Care aparține acestei perioade. [Pron. -di-an. / < fr. gothlandien, cf. Gotland – insulă din marea Britanie].

LABURISM s.n. Doctrină politică cu caracter socialist reformist, inițiată în Marea Britanie. [Cf. it. laburismo, engl. labourism < Labour Party – partidul muncii, numele partidului britanic întemeiat pe aceste principii].

BUSHEL /bușel/ s. m. Unitate de măsură pentru capacități, de 36 l, în Marea Britanie și S.U.A. (< engl. bushel)

COLLI s. m. câine ciobănesc foarte frumos, cu corpul lung și umerii lați, folosit în Scoția, și Marea Britanie pentru paza turmelor de oi, iar în restul lumii drept câine de companie. (<engl., fr. colley)

BRITONIC, -Ă adj. referitor la populațiile celtice din Marea Britanie, către mileniul I a. Chr. ◊ (s. f.) ramură a limbii celtice. (< fr. brittonique)

BUSHEL [BUȘEL] s. m. unitate de măsură pentru capacități, de 36 l, în Marea Britanie și S.U.A. (< engl. bushel)

CONSORT s. m. prinț ~ = soțul unei regine suverane (în Marea Britanie și Olanda). (< fr. consort, lat. consors)

GALEZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Țara Galilor (/Wales/ – Marea Britanie). ◊ (s. f.) limbă celtică vorbită de galezi. (< fr. gallois)

PINT s. m. unitate anglo-saxonă de măsură pentru capacități, egală cu 0,568 l în Marea Britanie și 1,136 l în Canada. (< engl. pint)

STERLINĂ adj. liră ~ = unitatea monetară în Marea Britanie. (< it., engl., fr. sterling)

TRADE-UNION TREID-IU-/ s. n. organizație sindicală muncitorească în Marea Britanie. (< engl. trade union)

ABERDEEN [æbədi:n], oraș în Marea Britanie (Scoția), port de pescuit la Marea Nordului; 215,2 mii loc. (1985). Constr. navale; hîrtie; produse textile, alim. și chimice. Universitate (1494).

AFGHANISTAN, Republica ~, stat în partea central-sudică a Asiei: 652,2 mii km²; 15,81 mil. loc. (1989; 52,3 la sută pastuni, 20,3 la sută tadjici, 8,7 la sută uzbeci, 8,7 la sută harazani etc.). Limbi de stat: pasthu și persana. Cap.: Kabul. Orașe pr.: Kandahar, Herat, Mazar-i-Sharif, Jalalabad. Este împărțit în 30 prov. Relief predominant muntos, mai înalt în partea centrală (M-ții Hindukush) și mai coborît în N (spre valea fl. Amu-Daria) și în S (vastă zonă endoreică străbătută de rîul Helmand). Climă temperat-continentală, cu influențe musonice în SE. Expl. de gaze naturale, huilă, sare, min. neferose și pietre semiprețioase (lapislazuli). Se cultivă 12,4 la sută din terit. țării (2,66 mii ha sînt irigate) cu grîu (2,9 mil. t. 1988), orez (490 mii t. 1988), secară, porumb (839 mii t. 1988), bumbac ș.a. Legumicultură, pomicultură (781 mii t. fructe 1988) și viticultură (450 mii t. struguri 1988). Se cresc seminomad ovine (17 mil. capete 1988), bovine (3,6 mil. capete 1988) și caprine (2,8 mil. capete 1988). Industria produce țesături, ciment, îngrășăminte chimice, covoare, produse alim., încălț. ș.a. C. f.: 7 km. Căi rutiere: 18,8 mii km. Moneda: 1 afghani = 100 puls. Exportă gaze naturale (c. 40 la sută), fructe (c. 30 la sută), covoare, lînă, bumbac ș.a. și importă autovehicule, produse petroliere, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric: În antic. și ev. mediu, terit. A. a fost stăpînit succesiv de perși, greci, parți, sasanizi, arabi, mongoli ș.a. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența A., proclamată la 28 febr. 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, A. își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iul. 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar A. se proclamă republică. La 27 apr. 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează A.; președintele Hafiz Ullah Amin este ucis, iar puterea este încredințată lui Babrak Karmal. Invazia declanșează un lung și sîngeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape 6 mil. de afgani s-au refugiat în Pakistan și Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Muhammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 apr. 1988, un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din A., operațiune încheiată la 15 febr. 1989. Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 febr. 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil. În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 apr. 1992), punîndu-se astfel capăt regimului comunist din A. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărît (24 apr. 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării pînă la alegerile legislative. Neînțelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, provocînd numeroase victime și distrugeri materiale.

AMIENS [amiẽ], oraș în N Franței (Picardia), pe Somme: 154,5 mii loc. (1982, cu suburbiile). Nod feroviar. Filaturi și țesături de lînă, încălț., metalurgie și produse alim. Universitate. Cetate puternică în ev. med. Cea mai mare catedrală gotică din Franța (sec. 13), cu sculpturi celebre. Monumente din sec. 15-18. Muzeul Picardiei (decorat de Puvis de Chavannes). La A. s-a încheiat, la 27 mart. 1802, un tratat de pace între Marea Britanie și Franța cu aliatele ei, Spania și Republica Batavă. Teatrul unor violente lupte în timpul primului război mondial (1918).

ANA STUART, regină a Angliei și Scoției (1702-1714). În timpul domniei sale, Anglia s-a unit definitiv cu Scoția, formînd Marea Britanie (1707) și a participat la Războiul pentru Succesiune Spaniolă (1701-1714).

ANGLIA (ENGLAND) [iŋləndʒ], denumire a părții din Marea Britanie cuprinsă între Scoția și Țara Galilor; 130,4 mii km²; 47,4 mil. loc. (1987, dintre care 80 la sută pop. urbană). Oraș pr.: Londra. Puternică reg. ind. Expl. de cărbune (3/4 din prod. țării), de min. de fier și cositor. Predomină ind. grea (metalurgică, constr. de mașini, chimică, automobile, aeronautică); este dezvoltată și ind. ușoară (textilă și alim.). A. realizează 80 la sută din valoarea constr. navale ale țării. 2/3 din terenul arabil al Marii Britanii este cultivat, în A., realizîndu-se 90 la sută din prod. de grîu de grîu a țării. În A. este concentrat 2/3 din șeptelul britanic. Are 16 universități (Oxford, Cambridge ș.a.). Bătălia Angliei = ansamblul luptelor aeriene purtate de Germania între 7 sept. 1941 și primăvara anului 1942 deasupra Marii Britanii, în cadrul operațiunii „Leul de mare”, ce urmărea invadarea ei. S-au înfruntat 2.800 avioane de partea Luftwafei și c. 700 avioane ale R.A.F. Prima mare înfrîngere a nemților în al doilea război mondial.

ANGUILLA [anghiλa; egl. ænguilə], ins. vulcanică în Antilele Mici, în M. Caraibilor, la E de ins. Puerto Rico; 96 mii km²; 6,7 mii loc. (1988). Centru ad-tiv: The Valley. Bumbac, trestie de zahăr, ananas. Descoperită de Columb în 1493, devine în 1650 posesiune engleză, administrată pînă în 1971 în comun cu ins. St. Kitts / Cristopher și Nevis. Potrivit constituției din 1976, A. este un terit. autonom administrat de Marea Britanie.

ANTARCTICA, reg. polară în S Pămîntului, care include Antarctida și părțile de S ale Oc. Pacific (M. Ross, M. Amundsen), Oc. Atlantic (M. Weddeli) și Oc. Indian (M. Davis). Limita o constituie zona de unire a apelor mai calde, nordice, cu cele reci, antarctice (48-60 ° lat. S); c. 52,5 mil. km². În A. se includ și arh. din apele preantarctice: Georgia de Sud, Sandwich de Sud, Orkney de Sud, Shetland de Sud ș.a. Clima este aspră, cu temperaturi scăzute, vînturi puternice (viteza max.: 75 m/s, în Kerguelen), furtuni de zăpadă și cețuri dese. Temperaturile medii oscilează între 0 °C (vara) și -30 °C (iarna în insule). Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în cantități mari pe ocean (800 mm/an) și la țărmul continentului (350 mm/an). În A. se formează gheață marină și de șelf și aisberguri. Fauna este săracă în specii, dar bogată ca număr de indivizi (balene, cașaloți, foci, pești, pinguini). Contribuții importante la exploatarea A. au adus: Cook (1772-1775), Bellingshausen și Lazarev (1820), Charcot (1910), Schackleton, Byrd ș.a. – Tratatul cu privire la A., încheiat în 1959 la Washington de către guvernele a 12 state (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Republica Africa de Sud, U.R.S.S. și S.U.A.), prevede folosirea acestei reg. numai în scopuri pașnice.

ANTIGUA ȘI BARBUDA, stat în America Centrală, insulară, constituit din insulele omonime și ins. Redonda din N Antilelor Mari (M. Caraibilor); 442 km²; 85 mii loc. (1988). Limba oficială: engleza. Cap. Saint John’s. Oraș pr.: Coolidge. Ins. Antigua (280 km²) are un relief vulcanic (alt. max. 402 m), iar ins. Barbuda (160,5 km²) este coraligenă. Climă tropical-oceanică, cu temperaturi și precipitații moderate (c. 1.100 mm/an). Plantații de de trestie de zahăr (5 mil. t, 1988), culturi de bumbac, legume, manioc, batate. Creșterea animalelor. Pescuit. Exploatări de fosfați naturali. Prelucrarea produselor agricole (zahăr, rom, uleiuri vegetale). Turism (în expansiune). Moneda: 1 East Carribean Dollar = 100 cents. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 960 km. Exportă bunuri industriale de larg consum, componente de echipamente industriale, combustibili, produse chimice ș.a. și importă produse alim., produse petroliere, utilaje industriale, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb în 1493, Antigua este colonizată de englezi începînd din 1632 și cedată oficial de Spania Angliei în 1667. În 1967 devine teritoriu autonom al Uniunii Indiilor de Vest, stat asociat cu Marea Britanie. A. și B. își proclamă la 1 nov. 1981 independența în cadrul Commonwealth-ului. A. și B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă este exercitată de Senat și Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un guvernator general și un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră.

TRIPLA ÎNȚELEGERE (ANTANTA), denumire a blocului militar și politic, format în anii 1904-1907 de Marea Britanie, Franța și Rusia. În cursul primului Război Mondial i s-au alăturat și alte state. Era îndreptată împotriva Triplei Alianțe.

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

ASOCIÁȚIA EUROPEANĂ A LIBERULUI SCHIMB (A.E.L.S.; în engl.: European Free Trade Association – E.F.T.A.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Geneva, creată în 1960, din inițiativa Marii Britanii, ca o contramăsură față de înființarea Comunității Economice Europene (C.E.E.), în scopul extinderii comerțului între statele membre (Austria, Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Suedia și Finlanda). Din A.E.L.S. au făcut parte Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, pînă în 1973 și Portugalia, pînă în 1986, cînd s-a decis aderarea lor la C.E.E.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

AUSTRALIA 1. Cel mai mic continent al Pământului împreună cu Oceania, așezat în emisfera australă, traversat de Tropicul Capricornului; 8,94 mil. km²; 28,2 mil. loc. (1986). Este cuprins între 10°41′ lat. S (Capul York) și 38°55′ lat. S (Wilson’s Promontory), pe 3.600 km și între 113°05′ long. E (Steep Point) și 153°34′ long. E (Capul Byron), pe 3.800 km. Înconjurat de Oc. Indian (la S și V) și Oc. Pacific și mările mărginașe ale acestuia (la E și N). Relieful australian este compus din trei trepte hipsometrice. În E se desfășoară, pe c. 3.400 km de-a lungul coastei, Cordiliera Australiană (Alpii Australieni), formată în timpul cutărilor caledoniene și hercinice, după care a urmat peneplenizarea mezozoică și reînălțarea terțiară. Alt. max.: 2.234 m (vf. Kosciusko). Podișul Australiei de Vest ocupă c. 50 la sută din suprafața continentului și prezintă o reg. aflată sub nivelul Oceanului Planetar. Marginile sale au alt. mai mari, centrul său constituind o imensă arie depresionară, ocupată de pustiurile Victoria, Gibson și Marele Deșert de Nisip. Cîmpiile centrale, desfășurate între G. Carpentaria (la N) și Marele Golf Australian (la S), ocupă c. 30 la sută din suprafața continentului, constituind treapta cea mai joasă a reliefului, cu extindere mai mare în partea centrală și meridională. A. este bogată în zăcăminte de cărbuni, min. de fier, plumb, min. auroargentifere, cupru, zinc, metale rare, min. radioactive etc. Clima și apele. Clima este ecuatorial-musonică în N (cu temperaturi ridicate, amplitudini termice mici și precipitații abundente), tropicală în centru (cu temperaturi ridicate) și subtropicală în S. Cel mai important sistem hidrografic este cel al fl. Murray (cu afl. său Darling). În cîmpiile centrale se găsesc lacurile Eyre și Torrens, iar în Podișul Australiei de Vest lacurile Moore, Barlee, Mackay și Amadeus. 2. Uniunea Australiană, stat federal ocupînd continentul australian, ins. Tasmania, și cîteva ins. mici; 7,68 mil. km²; 16,81 mil. loc. (1989) (81,8 la sută anglo-australieni, 5,7 la sută englezi, 2,1 la sută asiatici, 2 la sută italieni, 1,1 la sută aborigeni ș.a.). Limba de stat: engleza. Cap.: Canberra. Orașe pr.: Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, Perth. Este format din 6 state și două terit. federale. Se expl. cărbune (178 mil. t. 1988), petrol (22,73 mil. t, 1989), gaze naturale, min. de fier (97,7 mil t, 1989), bauxită (39,64 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), min. de plumb, zinc, argint, titan, aur, min. radioactive și zirconiu (85 la sută din prod. mondială). Ind. țării produce anergie electrică (140,35 miliarde kWh, 1988), fontă (5,88 mil. t, 1989), oțel (6,7 mil. t, 1989), aluminiu (1,07 mil. t, 1988), motoare, mașini-unelte, instrumente de măsură, motoare electrice, mașini agricole și tractoare, material rulant, autoturisme (332,4 mii buc., 1989), nave, explozibili, îngrășăminte chimice, coloranți, produse farmaceutice, derivate petroliere (capacitatea rafinăriilor 36 mil. t, 1986), ciment (6,9 mil. t, 1989), țesături de bumbac, încălț., zahăr (3,6 mil. t, 1988), produse lactate și din carne. Pe întinsele pășuni naturale (56,7 la sută din supr. țării) s-a dezvoltat creșterea animalelor. A. ocupînd locul 1 pe glob în ce privește efectivul de ovine (164 mil. capete, 1988, majoritatea de rasă merinos, c. 30 la sută din prod. mondială de lînă), alături de care se mai cresc bovine (23,5 mil. capete, 1988), porcine (2,7 mil. capete, 1988), cabaline. Pe 6,2 la sută din supr. țării se cultivă grîu (14,1 mil. t, 1988), orez, sorg (1,6 mil. t, 1988), trestie de zahăr (27,7 mil. t, 1988), bumbac, plante furajere, legume, cartofi (1 mil. t, 1988). Mari prod. de unt, brînzeturi, carne și piei. Pescuit. C. f.: 40,8 mii km. Căi rutiere: c. 900 mii km. Flota comercială: 2,36 mil. t (1988). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Exportă produse agricole, cărbune, minereuri, lînă, mașini, utilaje și mijloace de transport, aur, aluminiu ș.a. și importă mașini și utilaje, materii prime și semifabricate, mijloace de transport, bunuri de larg consum, produse alim. ș.a. A. administrează și teritoriile ins. Christmas (din Oc. Indian), ins. Norfolk, Cocos/Keeling și Teritoriul Antarctic Australian. – Istoric. Triburi de vînători și pescari au populat terit. A. cu 40.000 de ani î. Hr. În sec. 18, cei c. 300 mi aborigeni erau grupați în 500 de triburi. Navigatorii spanioli, portughezi și olandezi descoperă și explorează la începutul sec. 17 coasta de N și V a A. În apr. 1770, James Cook atinge coasta răsăriteană și declară A., la 23 aug. 1770, posesiune engleză. Fondarea primei așezări (26 ian. 1788) este urmată de crearea de colonii separate care primesc, din 1850, o largă autonomie internă. Se intensifică explorarea și popularea interiorului continentului. Descoperirea aurului (1851) în New South Wales și Victoria determină un nou val de emigranți. La 1 ian. 1901 cele șase colonii engleze autonome din A (New South Wales, Victoria, Queensland, Western A., South A. și Tasmania) se unesc, formînd Commonwealth of Tasmania, cu statul de dominion în cadrul Imp. Britanic; colonia britanică Papua și terit. german Noua Guinee sînt administrate de A. (1919-1975). A. participă, alături de Marea Britanie, la primul și al doilea război mondial. În 1986, A. a abolit ultimele prerogative ale intervenției Marii Britanii în afacerile sale interne. Este membru fondator al O.N.U. (1945). A. este o monarhie constituțională, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de Parlamentul Federal (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă de Consiliul Executiv, condus de primul-ministru.

BALAKLAVA, localit. în Ucraina (C.S.I.), pe coasta de SV a Pen. Crimeea, la SE de Sevastopol. Vechi oraș, menționat din antic. sub numele de Simbolon. Aici, la 25 oct. 1854, Aliații (Imp. Otoman, Marea Britanie, Franța, Sardinia) au obținut o importantă victorie asupra Rusiei, în războiul Crimeii.

BATH [ba:θ], oraș în Marea Britanie (Anglia), pe Avon; 84,3 mii loc. (1981). Stațiune balneară cu ape termale. Echipament electric. Poligrafie. Institut politehnic. Vestigii romane, biserică (sec. 15-17), clădiri din sec. 18-19.

BELFAST [belfa:st], oraș în Marea Britanie (Ulster), port la North Channel; 685 mii loc. (1984, cu suburbiile). Aeroport internațional (Aldergrove). Centru comercial. Siderurgie, șantiere navale, ind. aeronautică, chimică, textilă, a hîrtiei, alim. (bere, tutun). Universitate (1845). Muzee.

BEN NEVIS [ben névis], cel mai înalt vf. din Marea Britanie (Scoția), în M-ții Grampiani. Alt.: 1.343 m.

BHUTAN, Regatul ~, Stat în partea central-sudică a Asiei pe versantul de SE al M-ților Himalaya; 47 mii km²; 1,45 mil. loc. (1988). Cap.: Timphu (Thimbu) și Paro Dzong (cap. ad-tivă). Limba oficială: tibetana. Relief muntos (alt. max.: Chomo Lari, 7.314 m); în S, mai scund (colinele Duars). Climă variată: tropical musonică în S, temperată și temperat montană (în zona înaltă himalayană). Mici expl. de huilă, min. de cupru, grafit. Economie dominantă agrară: orez (80 mii t, 1988), porumb (81 mii t, 1988), grîu, legume, cartofi, (50 mii t, 1988), citrice (51 mii t, 1988) ș.a. Creșterea bovinelor (c. 400 mii capete, 1988, inclusiv iaci), ovinelor, porcinelor. Întreprinderi de ciment, cherestea, textile, produse alim. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 1,8 mii km. Moneda: 1 ngultrum = 100 cetrum. Exportă lemn, cherestea, cărbune, orez ș.a. și importă produse textile, utilaje, mijloace de transport, produse alim. ș.a. – Istoric. Principat întemeiat de populația thepu în sec. 8, ocupat de tibetani în sec. 9, care impune lamaismul (din sec. 12, religie de stat). În sec. 18, primcipatul B. recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un sec. își apără autonomia internă amenințată de expansiunea britanică. Primul monarh ereditar al B. este instalat la 17 dec. 1917. În 1910, Marea Britanie recunoaște formal independența B., dar își asumă controlul asupra politicii externe a acestuia prin intermediul viceregelui Indiei (până în 1947). La 8 aug. 1949, prin tratatul semnat cu India, aceasta din urmă preia reprezentarea intereselor externe ale B., iar în 1961, și apărarea acestuia. B. este o monarhie parlamentară. Activitatea legislativă este exercitată de rege și de Adunarea Națională, iar cea executivă de rege, de șeful ordinului religios, lama, de Consiliul Regal și de Consiliul de Miniștri condus de suveran.

ABOLIȚIONISM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din SUA, Franța, Marea Britanie; p. gener. mișcare politică, socială care susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme.

BLACKPOOL [blæcpu:l], oraș în Marea Britanie (Anglia), port la M. Irlandei; 280 mii loc. (1981, cu suburbiile). Export de cărbune. Prefabricate de beton. Stațiune balneară.

BORDEN [bɔ:dn], Sir Robert (Laird) (1854-1937), om politic canadian. Lider al Partidului Conservator (1901-1920); prim-min. (1911-1920). A promovat o politică de desprindere față de Marea Britanie și de obținere a unui statut independent în Liga Națiunilor.

BRAUN, Wernher von (1912-1977), om de știință german. Stabilit în S.U.A. (1945). A condus (1937-1945) lucrările de construire a primelor rachete balistice. Pămînt-Pămînt teleghidate (V-2), pe care Germania le-a folosit în cel de-al doilea război mondial pentru bombardarea orașelor din Marea Britanie și Belgia. În S.U.A., a realizat construirea primului satelit artificial american al Pămîntului; coordonator al construcției rachetelor cu combustibil lichid pentru programul „Apollo”.

BRĂTIANU, veche familie românească cu rol important în viața politică, economică și culturală națională în sec. 19-20. Mai importanți: 1. Dumitru C.B. (1817-1892, n. Pitești), diplomat și om politic liberal. În rîndurile emigrației române la Paris a luat parte la acțiunile revoluționare din febr. 1848; reîntorcîndu-se în țară, a fost unul dintre conducătorii revoluției române. După înfrîngerea acesteia, ca reprezentant al emigrației române în Comitetul Democratic European de la Londra, a desfășurat o intensă activitate în vederea pregătirii Unirii Principatelor. După 1859, de mai multe ori ministru și prim-min. (apr.-iun. 1881). Unul dintre liderii „opoziției unite” (1885-1888). Președinte al Partidului Național-Liberal (P.N.L.) (1891-1892). 2. Ion. C.B. (1821-1891, n. Pitești), om politic liberal. Frate cu B. (1). Alături de acesta, a luat parte la evenimentele revoluționare de la Paris și București din 1848, fiind secretar al Guvernului Provizoriu. După înfrîngerea revoluției, a luptat în emigrație pentru idealul unității naționale a românilor. Împreună cu M. Kogălniceanu, a avut un rol important în făurirea statului modern român și în lupta pentru proclamarea independenței depline a acestuia. Inițial a susținut candidatura lui Al. I. Cuza pentru ca, în 1861, să se alăture adversarilor domnitorului; partizan al aducerii pe tronul țării a a unui principe străin, propune coroana României principelui Carol de Hohenzollern (1866). De mai multe ori ministru și prim-min. (1876-1888, cu o întrerupere apr.-iun. 1881). Unul dintre fondatorii P.N.L. (1875), apoi președinte pînă în 1891. Pe plan intern, rol important în elaborarea și aplicarea sistemului constituțional parlamentar democratic. Guvernul condus de B. a inițiat măsuri pentru consolidarea monarhiei prin adoptarea legii succesiunii la tron (1880) și proclamarea Regatului (1881), pentru stimularea industriei și organizarea finanțelor ș.a. A condus delegația română la Congresul de la Berlin (iun. 1878) și a semnat la Viena (1883) tratatul secret cu Austro-Ungaria, la care a aderat și Germania. M. de onoare al acad. (1885). 3. Ion (Ionel) I.C.B. (1864-1927, n. Florica, azi Ștefănești-Argeș), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1909-1927); de mai multe ori ministru și prim-min. (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, iun.-nov. 1927). A condus activitatea diplomatică și politică a României îndreptată spre desăvîrșirea statului național unitar. A contribuit la reorientarea politicii externe românești înspre puterile Antantei, hotărînd intrarea în război alături de Aliați (1916). Șeful delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. A realizat o serie de reforme menite să consolideze statul: legiferarea reformei agrare, adoptarea unei noi Constituții (1923), promovarea unei politici economice adecvate, adoptarea actului de succesiune la tron (1926) ș.a. După sfîrșitul războiului a consolidat relațiile cu Franța, Marea Britanie, Polonia, Iugoslavia, Ceho-Slovacia. Unul dintre fondatorii statului național unitar român. M. de onoare al Acad. (1927). 4. Constantin (Dinu) I.C.B. (1866-1950, n. Florica, azi Ștefănești-Argeș), om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1934-1947); de mai multe ori ministru. A militat pentru aplicarea regimului democratic întemeiat de Constituția din 1923. S-a opus regimului de autoritate monarhică (1938-1940) și a protestat împotriva amputărilor teritoriale din vara anului 1940. Și-a dat asentimentul la instaurarea regimului lui Ion Antonescu (sept. 1940), dar nu l-a susținut. În activitatea politică, alături de Iuliu Maniu, s-a opus aderării României la Pactul Tripartit. Unul dintre fondatorii Blocului Național Democratic (iun. 1944). În contextul evenimentelor de după 23 august 1944 activitatea lui B. a fost tot mai mult îngrădită, în 1947 P.N.L. fiind nevoit să-și înceteze activitatea, iar liderul său arestat. A murit în închisoare. 5. Vintilă I.C.B. (1867-1930, n. București), economist și om politic liberal. Fiul lui B. (2). Președinte al P.N.L. (1927-1930). De mai multe ori ministru și prim-min. (1927-1928). Consecvent adept și înfăptuitor al politicii „prin noi înșine”, a pus accent pe promovarea intereselor capitalului autohton, fără a respinge colaborarea cu capitalul străin. Adept al dezvoltării industriale a țării, a combătut teoria „România țară eminamente agricolă”. M. de onoare al Acad. (1929). 6. Constantin (Bebe) B. (1887-1955, n. București), om politic liberal. Fiul generalului C. Brătianu. Secretar general al P.N.L. (1938-1947), a avut un rol important în reorganizarea acestuia după 1944, într-un context politic general deosebit de dificil. Arestat în 1948, a murit curînd după eliberarea din închisoare. 7. Gheorghe I.B. (1898-1953, n. Ruginoasa, jud. Iași), istoric și om politic liberal. Fiul lui B. (3). Acad. (1942). prof. univ. la Iași și București. Director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și al Institutului de Istorie Universală din București. În 1930 a înființat o disidență a P.N.L. Creator de școală în istoriografia românească („Études byzantines d’ histoire économique et sociale”, „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”, „Marea Neagră. De la origini pînă la cucerirea otomană”, „Sfatul domnesc și Adunarea stărilor în Principatele Române”). Arestat în 1948, a murit în închisoare. M. de onoare a numeroase instituții științifice și academii străine.

BRITANIC, Arhipelagul ~ (BRITISH ISLES) [brítiș ialz], arh. în NV Europei, între Oc. Atlantic și Marea Nordului, separat de continent prin str. Pas de Calais; c. 315 mii km²; 60,7 mil. loc. (1989). Ins. pr.: Marea Britanie, Irlanda, Hebride, Orkney, Shetland, Normande, Man, Anglesey, Wright. Cuprinde statele Marea Britanie și Rep. Irlanda.

BRUTALÍSM (< fr.) s. n. Curent al arhitecturii moderne apărut în Marea Britanie în 1954, derivat din stilul arhitecturii lui Le Corbusier. Aparținînd funcționalismului, susține eliminarea oricăror artificii în favoarea materialelor nude. Reprezentanți: firma Stirling-Gowon (Anglia), Vittoria Vigaro (Italia), Paul Rudolph (S.U.A.), Moekawa Tange (Japonia) ș.a.

BRUXELLES [brüsél] (flam. BRUSSEL), cap. Belgiei, situată în centrul țării, pe un canal navigabil; 2,4 mil. loc. (1987, cu suburbiile Anderlecht, Ixelles, Molenbeek-St. Jean, Saint-Gilles, Schaerbeek, Uccle și Forest). Mare port fluvio-maritim. Nod de comunicații. Aeroport internațional (Zavanthem). Al doilea centru ind. al țării; mecanică de precizie, autoturisme, aparataj electrotehnic, constr. de mașini și utilaje, locomotive, conf., țesături, dantele, marochinărie, produse chimice (coloranți, medicamente, cauciuc) și alim. Centru comercial și financiar. Universitate (1834). Academie de științe, litere și arte (1772). Monumente: catedrala Sainte Gudule (sec. 13), Porte de Hal (sec. 14), primăria (sec. 15), Palatul Regal (sec. 18). Muzee. Parcul Expoziției Mondiale (1958). Menționat documentar pentru prima oară în sec. 11. Centru al Revoluției belgiene (1830), după victoria căreia a devenit capitală a Regatului belgian. Ocupat de trupele germane (1914-1918 și 1940-1944). Sediul NATO și al Comunității Economice Europene. Locul mai multor conferințe internaționale. Tratatul de la B., pact militar și economic, încheiat în 1948, între Belgia, Franța, Luxemburg, Marea Britanie și Olanda (cunoscut sub denumirea de Uniunea Occidentală); stă la baza creării, prin acordurile de la Paris din 1954, cu participarea R.F.G. și Italiei, a Uniunii Europene Occidentale.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

BULGARIA, stat în SE părții centrale a Europei, în Pen. Balcanică; 110,9 mii km²; 9 mil. loc. (1989). Limba de stat: bulgara. Cap.: Sofia. Orașe pr.: Plovdiv, Varna, Ruse, Burgas. Pop. urbană: 63,5%. Este împărțit în opt regiuni și capitala. Țară muntoasă, traversată în centru de M-ții Balcani (Stara Planina) și M-ții Sredna Gora, care în SV trec în munții, mai înalți, Rila și Rodopi (alt. max. din B., 2925 m, vf. Musala). În N alt. coboară treptat spre valea Dunării (Pod. Prebalcanic). Climă temperat-continentală cu cu nuanțe mediteraneene în S. Expl. de cărbuni (34,3 mil. t., 1988), cupru, zinc, plumb, bauxită, min. de fier, mangan, petrol și expl. forestiere. Ind. dă peste 60% din venitul național. Produce energie electrică (44,3 miliarde kWk, 1988), oțel, metale neferoase, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, autovehicule, nave, produse chimice, ciment (5 mil. t., 1989), țesături, zahăr, conserve de fructe, vinuri (3,7 mil. hl., 1988), esențe de trandafir. Terenurile cultivate reprezintă 37,3% din terit. B. pe care se cultivă grîu (4,7 mil. t, 1988), secară, porumb (1,6 mil. t., 1988), orez, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun (117 mii t., 1988), bumbac, in, cînepă. Pomicultură, legumicultură, viticultură (929 mii t. struguri, 1988) și vaste culturi de trandafiri. Pășunile și fînețele reprezintă 18,3% din supr. țării pe care se cresc ovine (8,9 mil. capete, 1988), bovine, porcine (4 mil. capete, 1988); e dezvoltată și sericicultura. C. f.: 4.300 km (2.588 km electrificați, 1988). Căi rutiere: 36.897 km (258 km autostrăzi, 1988). Flota comercială: 1,2 mil. t. Moneda: 1 leva = 100 stotinki. Exportă echipament ind., mijloace de transport (c. 1/2), produse alim., materii prime, bunuri de larg consum ș.a. și importă combustibili, materii prime minerale și produse metalurgice (c. 1/2), echipament ind., mijloace de transport (c. 1/3), materii prime agricole și forestiere, produse chim. ș.a. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi trace, terit. B. a făcut parte în sec. 1-4 din Imp. Roman, iar în sec. 5-7 din cel Bizantin. În sec. 5-6 terit. țării a fost populat de triburi slave, iar în a doua jumătate a sec. 7 de triburile protobulgare, asimilate de slavi în procesul cristalizării relațiilor feudale. În 681 se creează primul țarat bulgar, cu capitala la Pliska, care a dăinuit pînă în 1018, cînd a fost cucerit de bizantini. Ocupația bizantină s-a menținut pînă la răscoala din 1185-1186, condusă de frații Petru și Asan, de origine românească, în urma căreia s-a creat Imp. Vlaho-Bulgar, care a atins o mare înflorire în timpul domniei lui Ioan Asan II (1218-1241). La sfîrșitul sec. 14, B. a fost cucerită de turci, sub stăpînirea cărora a rămas cinci secole. Lupta de eliberare a poporului bulgar de sub jugul otoman a luat amploare în sec. 19, culminînd cu răscoala din mai 1876. În urma Războiului Ruso-Româno-Turc (1877-1878), B. a fost eliberată și proclamată principat (1878), sub suzeranitatea Imp. Otoman; la 5 oct. 1908 și-a proclamat independența, iar Ferdinand de Saxa-Coburg (ales cneaz în 1887) a luat titlul de țar al bulgarilor. În 1912-1913, B. a participat la războaiele balcanice (în urma cărora o serie de terit. au ieșit din componența statului bulgar), iar 1915 a intrat în primul război mondial de partea Puterilor Centrale. Înfrîngerea Bulgariei, care a semnat Pacea de la Neuilly (1919), a favorizat ascensiunea lui A. Stamboliiski, ostil participării la război. Conducător al Uniunii Populare Agrare, el a preluat puterea, fiind răsturnat în 1920 de forțele de dreapta. Pentru a pune capăt instabilității politice, Boris al III-lea a introdus un regim autoritar (1934). Orientarea revizionistă a politicii externe a apropiat B. de Germania nazistă. B., beneficiind de sprijinul Puterilor Axei și al U.R.S.S., a silit România să-i retrocedeze Cadrilaterul (1940) și a participat, alături de Germania și Italia, la ocuparea Greciei și Iugoslaviei. În stare de război cu Marea Britanie și Franța, B. a rămas neutră față de U.R.S.S., care i-a declarat, totuși, război (5 sept. 1944). Intrarea Armatei Roșii în B. a făcut posibilă luarea puterii de către comuniști (9 sept. 1944), care au trecut la epurări sîngeroase, apoi la eliminarea adversarilor politici (execuția lui N. Petkov). Monarhia a fost abolită (15 sept. 1946), B. devenind republică populară. Regimul comunist sub conducerea lui Todor Jivkov, s-a angajat în industrializarea și colectivizarea forțată și a secondat cu fidelitate U.R.S.S., în acțiunile de politică externă. În 1989, în cadrul modificărilor majore petrecute în viața politică internațională și ca urmare a intensificării nemulțumirii poporului, au avut loc manifestații de stradă soldate cu înlăturarea lui Todor Jivkov în nov. 1989. Sub presiunea populară președintele Petăr Mladenov, implicat în intenția de reprimare a mișcărilor revoluționare de la sfîrșitul anului 1989, a demisionat (1990). Funcția de șef al statului a fost preluată de liderul grupărilor de opoziție, Jelio Jelev.

CALEDONIA, nume dat inițial de romani părții din Marea Britanie, situată la N de zidul construit de împăratul Hadrian; limitat apoi numai la Scoția.

CALONNE [calón], Charles-Alexandre (1734-1802), economist și om politic francez. Controlor general al Finanțelor (1783). Eforturile sale de a revitaliza finanțele prin impozite progresive asupra averilor nobiliare și clericale nu au fost susținute de monarhie. Silit să demisioneze, a emigrat în Marea Britanie.

CAMBRIDGE [kéimbridʒ] 1. Oraș în Marea Britanie (Anglia), la NE de Londra; 100 mii loc. (1984, cu suburbiile). Ind. electronică, a cimentului și poligrafică. Nod de comunicații. Muzee. Capela Colegiului regal (sec. 15-16). Colegiu universitar celebru (sec. 12). ♦ Platonicienii de la C. = grup de filozofi (Benjamin Whichcote, Ralph Cudworth, Henry More, John Smith) din sec. 17 care au încercat să reconcilieze etica creștină și umanismul Renașterii, religia și noua știință, credința și rațiunea. 2. Oraș în NE S.U.A. (Massachusetts), în aglomerația Boston; 95,3 mii loc. (1980). Ind. constr. de mașini (mașini electrice, instrumente de precizie, cabluri) prelucr. cauciucului sintetic, poligrafică și a hîrtiei. Universitatea „Harvard” (1636). Institutul de Tehnologie din Massachusetts (1861). Fundat în 1630.

CAMBRIENI (CAMBRIAN MOUNTAINS) [kæmbriən máuntainz], Munții ~, masiv muntos, puternic erodat, în Marea Britanie (Pen. Wales), alcătuit din gresii, șisturi, calcare și roci vulcanice paleozoice. Alt. medie: 1.085 m (vf. Snowdon). Lungime: c. 150 km. Expl. de huilă, min. de fier și polimetalice. Păduri de foioase. Rezervații și parcuri naturale.

CANADA, stat în America de Nord; 9,97 mil. km² (inclusiv 755,2 mii km² de ape interioare); 26,25 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: engleza și franceza. Cap.: Ottawa. Orașe pr.: Montréal, Toronto, Vancouver, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Québec. Pop. urbană: 76%. Este împărțit în 10 prov. și două terit. Relieful C. este foarte variat. În SE se dezvoltă ramurile de N ale sistemului muntos al Apalașilor, cu alt. reduse. Spre V se întinde vasta peneplenă, modelată de ghețarii cuaternari, a Scutului Canadian (50% din supr. țării), dispus în jurul G. Hudson. Podișul Preriilor este încadrat de scutul Canadian și Cordilieri (M-ții Stîncoși și M-ții Coastei; alt. max. 6.050 m în vf. Logan). Terit. C. este străbătut de mari fluvii (Sf. Laurențiu, Columbia, Mackenzie ș.a.). În SE, la granița cu S.U.A., se află cel mai mare sistem lacustru de pe glob (Superior, Huron, Erie, Ontario); dispune de alte mari lacuri de interior (Winnipeg, Lacul Sclavilor, Lacul Urșilor ș.a.). Arh. Arctic, ce depășește 80° lat. N, are un relief muntos cu alt. ce trec de 3.000 m. Climă temperată cu nuanțe oceanice spre țărmuri și continentală în interior. În N, climă aspră polară. Expl. de petrol (79,25 mil t, 1988), gaze naturale (99,37 miliarde m³, 1988, locul 3 pe glob), cărbuni (69,5 mil. t, 1989), min. de fier (39,8 mil. t. export, 1989), nichel (214 mii t, 1988, locul 1 pe glob), azbest (661 mii t, 1987), aur (114.951 kg, 1987), platină, cupru, zinc (1,35 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), plumb, uraniu (13.233 t, 1988, locul 1 pe glob), radiu, cobalt, antimoniu, bismut, molibden (12.388 t 1988, locul 2 pe glob), wolfram, săruri de potasiu (7,6 mil. t 1967, locul 2 pe glob). Mare producție de energie electrică (503,5 miliarde kWh, 1988, din care 66% se realizează în hidrocentrale). Ind. C. prelucrează petrol și produce oțel (15,1 mil. t, 1988), fontă (9,5, il. t, 1988), nave, automobile (1 mil. buc., 1988), utilaj forestier, aparatură electronică, avioane, aluminiu (1,53 mil. t, 1988) etc. C. dispune de un vast patrimoniu forestier (38,9% din terit.) pe baza căruia s-a dezvoltat o puternică ind. de prelucr. a lemnului, celulozei și hîrtiei (9,7 mil. t hîrtie de ziar, 1989, locul 1 pe glob). Ind. chimică (coloranți, cauciuc sintetic, fire și fibre sintetice), a mat. de constr. (ciment, 11,9 mil. t, 1988), alim. (conserve, pește, lactate) și textilă sînt bine dezvoltate. Se cultivă 5% din terit. țării cu grîu (24,4 mil. t, 1989), ovăz (3,55 mil. t, locul 3 pe glob), orz (11,7 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), secară, porumb (6,4 mil. t, 1989), plante furajere, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun. Pomicultură în SV țării. Creșterea intensivă a animalelor: bovine (12,2 mil. capete, 1989), porcine (10,6 mil. capete, 1988), ovine (728 mii capete, 1989), se practică pe pășuni naturale (3,5% din terit.) și pe baza plantelor furajere. Pescuit (1,6 mil. t, 1988) și vînătoare. C. f.: 93,5 mii km. Căi rutiere non-urbane: c. 900 mii km, din care 133,5 mii km de autostrăzi. Parc auto: 11,7 mil. autoturisme, 3,5 mil. vehicule comerciale, 33.728 pipe-line-uri (1988). Flota comercială: 3.38 mil. t (1988). Turism (40,5 mil. turiști, 1986). Moneda: 1 dollar (canadian) = 100 cents. Exportă autovehicule, utilaje, echipament ind. (c. 40%), combustibili, hîrtie și produse din hîrtie, produse agricole, lemn, minereuri, produse siderurgice ș.a. și importă mijloace de transport (inclusiv subansamble), mașini și utilaje, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse textile, chimice ș.a. – Istoric. Locuită din timpuri străvechi de triburi amerindiene și de eschimoși (în partea de N a țării), C. a fost colonizată, începînd din sec. 17, de francezi. În urma Războiului de Șapte Ani (1756-1763), C. a fost inclusă în Imp. Britanic. La sfîrșitul sec. 18 s-a intensificat imigrația în C. din Marea Britanie, S.U.A. și din alte țări. În urma răscoalei din 1837, condusă de W. Mackenzie și L.J. Papineau, guvernul englez a fost nevoit să introducă cîteva reforme cu caracter liberal; în 1867, C. a primit statutul de dominion. A participat la primul război mondial alături de Antanta. În 1939, C. a întrat în război împotriva Germaniei hitleriste. C. este membră a N.A.T.O. (din 1949); nu face parte din Organizația Statelor Americane. La conducerea țării au alternat Partidul Liberal și Partidul Conservator Progresist, guvernarea celui dintîi fiind în ansamblu de mai lungă durată. Un loc important în viața politică l-a ocupat efortul populației francofone din Québec de a-și conserva identitatea lingvistică și culturală. Potrivit Constituției din 1982, C. este monarhie parlamentară, în cadrul Commonwealth-ului, șeful statului fiind, de iure, suveranul Marii Britanii, reprezentat de un guvernator general. De facto, statul este condus de un parlament federal bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentanților, și de un guvern național.

CANTON și ENDERBURY [kæntən éndəbəri], grup de ins. coraligene în Pacificul central (Arh. Phoenix) azi în Rep. Kiribati; 70 km²; c. 320 loc. Cocotieri; copra. Anexate de Marea Britanie în perioada 1889-1892, au fost închiriate în 1939 S.U.A., devenind un condominium anglo-american, pînă în 1979 cînd au intrat în componența Rep. Kiribati.

CĂLINESCU, Armand (1893-1939, n. Pitești), om politic român. Unul dintre liderii Partidului Național-Țărănesc. De mai multe ori ministru și prim-min. (mart.-sept. 1939). Promotor al politicii tradiționale de menținere și dezvoltare a legăturilor cu Marea Britanie și cu Franța, inclusiv cu statele din Mica Antantă și Înțelegerea Balcanică. Unul dintre colaboratorii apropiați ai regelui Carol II. Apărător consecvent al independenței și integrității teritoriale a României. Adversar al Germaniei hitleriste și al agenturii ei din România – Garda de Fier – împotriva căreia a adoptat măsuri represive; asasinat de legionari (sept. 1939). Memorii.

misă (< lat. missa, fr. messe; germ. Messe; engl. Mass; it. messa; sp. misa) (din lat. missio sau dimissio, „trimitere, încheiere”, expresia „Ite missa est”, rostită de preot la sfârșitul echivala inițial cu invitația adresată celor de altă credință de a părăsi biserica) 1. Secțiunea principală a ceremonialului liturgic creștin. După doctrina religioasă pe care o deservește, după lb. oficială de cult și modul de organizare a serviciului divin se disting: a) m. cat. (oficiată în lb. lat. – azi în lb. națională, în bis. cat. din V Europei); b) m. glagolitică și biz. (oficiate în lb. slav. și în lb. naționale în bis. ort. din N-E și respectiv S-E Europei și cunoscută sub denumirea de liturghie*) și c) m. coptă sau coptică (a egiptenilor creștinați, slujită în lb. coptă). M. cat. se compune din aprox. 15 episoade – recitate sau cântate (solistic sau în grup) – orânduite în trei momente: introductiv, central și final. În forma ei primitivă, m. nu avea structura de azi, unele părți adăugându-se pe parcurs. Textele pentru m., consideră exegeții, sunt antedatate anului 600 și este evident că multe din cântările acestei perioade au fost intonate de enoriași cu toate că unele erau susținute de Schola Cantorum* (corul pontifical). Către sec. 10 cântarea m. a fost abandonată de către congregație datorită, probabil, complexității muzicii care solicita interpretarea de către cântăreți profesioniști. După nașterea contrapunctului*, compozitorii au utilizat cânturi greg.* pentru cantus firmus*-ul m., acestea constituind tema* comună pentru întreaga lucrare, conferindu-i astfel un caracter ciclic*. Cinci dintre episoadele cântate ale ceremonialului se oficiază în mod obligatoriu, în tot timpul anului, și alcătuiesc ordinarium*-ul („obișnuit”) m. (Kyrie*, Gloria*, Credo*, Sanctus*, Benedictus*, Agnus Dei*); celelalte se execută numai în anumite circumstanțe și formează proprium*-ul („caracteristic”) m. (1) [Introit*, Gradual (1), Alleluia* – înlocuit în zilele de doliu de Offertorium și Communio etc.]. Conținutul secvențelor constitutive ale m. catolice (text și muzică) și ordinea succesiunii acestora se fixează în linii generale în sec. 8-10. După modul de celebrare, m. poate fi: m. cantata (preotul singur), m. lecta (preotul care doar citește textele), m. solemnis (bogată din punct de vedere muzical, preotul fiind secondat de diaconi și subdiaconi). M. oficiată cu prilejul unor funeralii poartă numele de Requiem*. 2. Lucrare vocală sau vocal-instr. bazată pe textul literar al celor cinci episoade ale ordinarium-ului m (1). M. începe să se constituie ca gen muzical specific în epoca polif. timpurii (sec. 9-12). Inițial, ea utilizează – în tratare contrapunctică* – melodiile greg.* consacrate ale m. (1). ♦ M. era cunoscută după numele cântului greg. utilizat. Cu timpul s-au folosit pentru cantus firmus* și melodii pop. (melodia L’homme armé, utilizată în creațiile lor de G. Dufay, J. des Prés și Palestrina). M. a parcurs mai multe etape (de evoluție sau involuție), începând cu sec. 14, când Guillaume de Machault a compus prima sa m. în patru părți. În această perioadă se stabilește baza științifică și practică a muzicii bis., între compozitorii reprezentativi numărându-se G. Dufay și G. Binchois. Urmează o epocă de înflorire (în sec. 15) care include pe J. Obrecht, Okeghem și alți membri ai așa-numitei școli neerlandeze*. Genialul elev al lui Okeghem, J. des Prés a îmbogățit, la sfârșitul sec. 15, patrimoniul muzical eclaziastic cu 32 m. care au devenit celebre fiind întrebuințate în mod curent în serviciul religios (datorită poate și faptului că lucrările au fost tipărite). Alături de el, creații de referință au realizat și A. Willaert, C. de Rore, C. Festa. Diverse abuzuri în privința apelului la melodii și texte neliturgice au întârziat evoluția genului, care cunoaște un nou punct culminant în a doua decadă a sec. 16, precedată de instituirea reformelor necesare și dominată de personalitatea lui Giovanni Pierluigi da Palestrina care a avut ca sarcină revizuirea regulilor de scriitură polif. Missa Papae Marcelli a fost privită ca un model în ceea ce privește perfecțiunea polif. (v. Romană, Școala). El a scris mai mult de 90 de m. și alte lucrări de factură bis. Exemplul lui Palestrina a fost urmat de L. di Vittoria și G. Fr. Anerio la Roma, G. Gabrieli și Giovanni Groce la Veneția, O. di Lasso în Țările de Jos și W. Byrd în Marea Britanie. În epoca post-renascentistă, m. se îndepărtează treptat de cântul liturgic tradițional, reținând numai textul lit. al acestuia. Dezvoltarea muzicii instr. și a muzicii laice, începuturile oratoriului* au marcat o nouă cotitură în evoluția genului. Cu Gregorio Allegri în 1652, școala lui Palestrina a trecut într-o nouă etapă, acomp. instr. a fost introdus în m. a cappella*. Al. Scarlatti și Fr. Durante au scris m. la sfârșitul sec. 17 și începutul sec. 18, dominat de personalitatea lui J.S. Bach, a cărui M. în si minor este probabil cea mai grandioasă creație corală scrisă vreodată pentru serviciul liturgic. Lucrări de referință au scris G.B. Pergolese, J. Haydn, W.A. Mozart, L. van Beethoven, L. Cherubini, Fr. Listz, A. Bruckner, Leos Janáček, I. Stravinski, A. Jolivet. Stilul acestor lucrări reflectă schimbările care au avut loc în creația muzicală. ♦ M. polifonică a cappella. Apogeul ei aparține Renașterii*, epoca de înflorire a polif. vocale. Primele începuturi ale m. polif. au constat în din fragmente izolate, la mai multe voci (2), pentru ca mai târziu ciclul (I, 1) să fie realizat prin alăturarea unor părți de proveniență diferită: M. de Tournai, Toulouse, Barcelona, Besançon (sec. 14). Prima lucrare omogenă, compusă în întregime de un singur autor, a fost în această perioadă M. Notre-Dame de Machault. În sec. 15, prin creația lui Dufay și apoi a celorlalți compozitori flamanzi, m. se constituie într-un ciclu unitar, având ca principiu unificator cantus-firmus*-ul, prezent în toate părțile sale. Acesta consta dintr-o melodie religioasă sau laică (ex. chanson*-ul fr. L’homme armé a servit drept. c. f. pentru numeroase m. ale epocii). C. f. repartizat de obicei la tenor (3) ieșea în evidență prin duratele* mari și egale din care era format, străbătând întreaga m. ca un fir conducător și servind în același timp ca suport al edificiului polif., bazat pe o tehnică imitativ-canonică de mare virtuozitate. În m. sec. 16, forma rigidă c. f. este abandonat treptat pentru a face loc unei melodii de bază cu un profil ritmic mai liber și variat, prezentă în toate părțile m. și subliniată prin tratare imitativă la toate vocile. Datorită acestei manevre caracteristică formei de motet*, m. sec. 16 devine un ciclu de motete construite pe aceeași melodie, promovând astfel principiul monotematismului* și al variației*. Alături de această formă, numită m. parafrază, bazată pe dezvoltarea unei melodii religioase, laice sau creată de compozitor, în sec. 16 apare din ce in ce mai des m. parodie, care utilizează ca element generator un fragment polif. dintr-o lucrare deja elaborată, motet sau madrigal* din creația proprie sau a altor autori. (Ex. m. Lauda Sion de Palestrina este construită pe începutul motetului său cu același nume, bazat la rândul lui pe melodia cunoscutei secvențe (I, 1)). M. polif. ajunge la cea mai mare desăvârșire în creația lui Palestrina, care însumează peste 100 de m., dintre care cea mai cunoscută este Missa Papae Marcelli, considerată, încă de la apariția ei, drept model de claritate pentru m. polif. M. palestriană în general reprezintă genul în care stilul* acestui autor se arată în întreaga sa perfecțiune.

CHEVIOT (CHEVIOT HILLS) [tʃéviət hilz], lanț muntos caledonian în Marea Britanie, între M-ții Pennini și colinele Scoției de Sud; relief de munți mici, tociți, alcătuiți din gresii, granite și șisturi paleozoice. Alt. max.: 816 m (vf. Cheviot). Zăcăminte de huilă. Creșterea ovinelor.

ABOLIȚIONÍSM (< fr.) s. n. 1. Mișcare socială vizând abrogarea unei legi. 2. Spec. Mișcare politică pentru desființarea sclaviei negrilor, apărută la sfârșitul secolului 18 în S.U.A., Franța și Marea Britanie.

CIPRU, stat în ins. cu același nume din E M. Mediterane; 9.251 km²; 690 mii loc. (1989). Limbi oficiale: greaca și turca (81% din populație sînt greci și 18,7% turci). Cap.: Nicosia. Orașe pr.: Limassol, Famagusta, Larnaca. Este împărțit în cinci districte. Terit. țării este străbătut de două lanțuri muntoase care încadrează o cîmpie mai înaltă, fertilă și bine populată. Climă mediteraneană. Vegetație de maquis. Expl. de gips (46 mii t, 1987), min. de fier (114 mii t, 1987), pirite, cuprifere, azbest. Terenurile agricole ocupă 17,6% din supr. țării (33.000 ha irigate, 1988), pe care se cultivă orz (95% din producția de cereale), cartofi (193 mii t, 1989), tutun; plantații de citrice și măslini. Viticultură (30 mii ha, 212 mii t struguri, 1989). Creșterea animalelor (caprine și ovine). Întreprinderi ind. care produc ulei de măsline, conserve de pește, ciment (1 mil. t, 1989), țesături, încălț., produse chim. ș.a.; rafinărie de petrol. C. f.: 35 km. Căi rutiere: 9,2 mii km. Flota comercială: 8,2 mil. t (1985). Trafic maritim internațional: 6,15 mil. t (1988). Moneda: 1 liră = 1.000 mils. Exportă textile și conf (c. 1/3), legume, cartofi și fructe (c. 1/5), produse electronice, produse petroliere, ciment, azbest ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse alim. ș.a. – Istoric. În insulă s-au stabilit prin milen. 2 î. Hr. aheii; ulterior, C. s-a aflat în stăpînirea succesivă a egiptenilor, hitiților, asirienilor, perșilor, Egiptului elenistic, romanilor, bizantinilor, arabilor, cruciaților, Veneției. În 1571 a fost cucerit de turci. În 1878, Turcia, în baza unui acord secret, a trecut temporar Marii Britanii drepturile sale asupra insulei. În 1914, după intrarea Turciei în primul război mondial, de partea Germaniei, Marea Britanie a anexat C., declarîndu-l în 1925 colonie britanică. În 1955 ciprioții au trecut la lupta armată pentru eliberarea națională a țării; la 16 aug. 1960, C. a fost proclamat republică independentă. În 1963 au avut loc primele incidente grave între membrii comunităților greacă și turcă, marcînd începutul unei îndelungate crize. În iul. 1974, o lovitură de stat organizată de Garda Națională greacă duce la înlăturarea, temporară, a președintelui rep. C., arhiepiscopul Makarios III (care părăsește ins. și se reîntoarce în dec.). În partea de nord a ins. debarcă trupele turcești, care au ocupat o parte din terit. Tratativele intercomunitare sînt reluate (ian. 1975), dar în febr. 1975, administrația cipriotă turcă proclamă ilegal N ins. drept „stat autonom și federat”. Negocierile intercomunitare desfășurate, cu unele întreruperi, între 1975 și 1983, sub egida O.N.U., nu au dus la rezultate concrete. În nov. 1983, administrația cipriotă turcă proclamă unilateral „Republica Turcă a Ciprului de Nord” și întrerupe tratativele cu comunitatea cipriotă greacă. Negocierile au fost reluate ulterior sub egida secretarului general O.N.U., dar nu au dus la nici un rezultat semnificativ (1989-1990). Potrivit constituției din 1960, puterea executivă este deținută de un cabinet condus de președintele statului, iar cea legislativă de Camera Reprezentanților.

BICAMERÁL, -Ă (< fr.) adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite în unele state camere (ex., în Marea Britanie, Camera Comunelor și Camera Lorzilor; în România, Adunarea Deputaților și Senatul).

IRAS (Infrared Astronomical Satellite), satelit astronomic olandez, realizat în colaborare cu S.U.A. și Marea Britanie (a funcționat între ian. și nov. 1983). A fost primul satelit destinat inventarierii complete a surselor de radiații infraroșii din Universul local.

COMUNITĂȚILE EUROPENE, sistem de organizații internaționale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat în vigoare în 1967, în scopul coordonării activității a trei entități: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunități au aceiași membri și aceleași organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxenburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986). Principalele organe sînt Comisia Comunităților Europene, Consiliul European (format din șefi de state și de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeană), Curtea de Justiție și Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social, Fondul European de Cooperare Monetară ș.a. În 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice și monetare, în vederea deplasării treptate a centrelor de decizie economică de pe plan național pe plan comunitar și a creării unui sistem monetar de flotare concertată.

COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunităților Europene. Fondată prin Tratatul separat de la Roma din 1957, își începe activitatea în 1958, în scopul coordonării politicilor statelor membre în domeniul cercetării nucleare și al creării unei piețe comune pentru materialele și echipamentele nucleare. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

COMUNITATE ECONOMICĂ EUROPEANĂ (Communauté Economique Européene, C.E.E.) (PIAȚA COMUNĂ), organizație internațională guvernamentală, de integrare economică, cu sediul la Bruxelles, creată în urma semnării Tratatului de la Roma din 1957 (intrat în vigoare în 1958) în scopul creării unei piețe comune prin armonizarea politicilor economice și eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a capitalurilor statelor membre. Face parte, alături de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, din Comunitățile Europene, fiecare din aceste trei organizații continuînd să posede o structură proprie, avînd mai multe organe principale comune (v. Comunitățile Europene). Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg, Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie în 1973, Grecia din 1981, Spania și Portugalia din 1986. Acorduri încheiate de C.E.E.: acord de uniune vamală cu A.E.L.S. (intrat în vigoare în 1977) și acorduri comerciale comerciale bilaterale cu state membre A.E.L.S. (Austria, Elveția, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda); acorduri de asociere (membru asociat) cu Turcia (1964), Malta (1971), Cipru (1972), Ceho-Slovacia, Polonia, Ungaria în 1991. România a semnat un nou acord de cooperare economică cu C.E.E. în 1991. Sisteme de preferință generalizate adoptate de C.E.E.: în 1971 pentru 91 de țări în curs de dezvoltare, extins ulterior la 126 de țări și 22 terit. dependente și neautonome (în 1980 este adoptat un nou sistem de preferințe generalizate pentru perioada 1981-1985). În 1985 este adoptat Actul unic european care elimină restricțiile fiscale și armonizează legile de funcționare a societăților anonime pentru realizarea completă a pieții interne comunitare pînă în 1992.

COMMONWEALTH [camənuelθ] 1. Denumirea statului englez în perioada republicii (1649-1660). 2. ~ of Nations (Comunitatea de națiuni), asociație de state, cu sediul la Londra, creată în 1926 (pînă în 1947 s-a numit Comunitatea britanică de Națiuni), în scopul conlucrării pe plan politic, economic, social și cultural între Marea Britanie și fostele sale colonii, care și-au dobândit independența. Organele principale sînt: Conferința șefilor de state și guvern, Secretariatul și 50 de organisme specializate în domeniile agriculturii, științei și tehnologiei, sănătății, educației, informației, comunicațiilor, juridic etc. Are 50 de membri (1991) dintre care 26 de republici (Bangladesh, Botswana, Cipru, Dominica, Gambia, Ghana, Guyana, India, Kenya, Kiribati, Malawi, Maldive, Malta, Namibia, Nigeria, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Sri Lanka, Tanzania, Trinidad și Tobago, Uganda, Vanuatu, Zambia, Zimbabwe; Nauru este membru special), șapte monarhii (Brunei, Lesotho, Malaysia, Marea Britanie, Samoa, Swaziland, Tonga) și 16 state în care, de iure, șeful statului este regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general, dar care, de facto, sînt conduse de parlamente și guverne naționale (Antigua și Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Fiji, Grenada, Jamaica, Mauritius, Noua Zeelandă, Papua-Noua Guineea, Saint Christopher și Nevis, Saint Lucia, Saint Vicențiu și Grenadine, Insulele Solomon; Tuvalu este membru special). Din C. mai fac parte și terit. dependente și neautonome administrate de statele membre.

COCKCROFT [cɔcrɔft], Sir John Douglas (1897-1967), fizician englez. Prof. univ. la Cambridge. Împreună cu E.T.S. Walton a realizat în laborator (1932) prima reacție nucleară cu particule accelerate (prin bombardarea litiului cu protoni) și a construit primul accelerator de particule (acceleratorul C.-Walton). În perioada 1939-1944 a condus lucrările de elaborare a radarului în Marea Britanie. Premiul Nobel (1951), împreună cu E.T.S. Walton.

aeroglisor s. n. (av.) ◊ „De curând, a fost lansat la apă, în apropiere de Coweste (Marea Britanie), aeroglisorul SRN-4, o navă de tip special, cu perne de aer și mai multe elice, capabil să dezvolte o viteză de aproximativ 110 km/oră.” R.l. 13 II 68 p. 4. ◊ „Valorificând principiul folosirii pernelor de aer nu numai în aeroglisoare, ci și în transportul încărcăturilor grele [...] o firmă franceză a realizat un model în stare să suporte elemente de până la 40 de tone.” Sc. 3 X 82 p. 5 (din fr. aéroglisseur; invenția, de origine engl., denumită howercraft, datează din 1959; PR 1964; DEX, DN3, DEX-S)

aerotaxi s. n. (av. ) ◊ „Un tip de avion utilitar cu întrebuințări multiple, în special agricol, aerotaxi sanitar.” R.l. 16 X 66 f.p. ◊ „Astfel, a fost inaugurată [...] prima șosea din Amazonia peruană [...] legând între ele localitățile Merced și Satipo, între care, anterior, comunicarea se făcea prin aerotaxiuri.” Sc. 25 III 74 p. 4. ◊ „Compania TAROM a fost dotată cu un nou tip de avion, aerotaxiul BN 2, produs în România, în cooperare cu firma Britten Norman Bemridge din Marea Britanie [...] Plafonul de zbor, între 50 și 4000 m, face din acest avion un mijloc de transport adecvat pentru plimbările de agrement. [...] TAROM va pune la dispoziția celor interesați, la cerere, prin închiriere, acest nou tip de avion pentru curse charter.” R.l. 17 V 77 p. 5; v. și Săpt. 16 II 73 p. 5 (din aero- + taxi, după modelul engl. air-taxi; BD)

charter s. n. (av.) Cursă a unui avion închiriat pentru un zbor, la care prețul biletelor este mai mic decât la cursele regulate, datorită ocupării tuturor locurilor ◊ „Avionul, un DC-8, aparținând societății de charter olandeze «Martin Air», avea la bord 182 de pasageri venind din Indonezia.” R.l. 6 XII 74 p. 6. ◊ „La originea accidentului unui avion al companiei de charter «Invincita» [...] se afla o triplă eroare: cea a piloților, a aparaturii de bord și a turnului de control.” (f.d.) ◊ „Între țările de unde sosesc turiști în cadrul zborurilor Charter se numără unele din cele mai cunoscute pentru frumusețile turistice proprii: Marea Britanie, Spania, Finlanda, R.F. Germania.” R.l. 2 VI 79 p. 5; v. și aerotaxi [pron. cearter] (din engl. charter; cf. fr. charter; PR 1950, DMC 1960; DN3, DEX-S)

decimalist s. m. Partizan al sistemului decimal ◊ „Decimalizare. Introducerea sistemului decimal în Marea Britanie a provocat diverse reacții. Printre cele mai hazlii este socotită opinia lansată de «Liga decimaliștilor» din Birmingham care anunță introducerea sistemului și în măsurarea timpului. Astfel, minutul va fi compus din 10 secunde, ora din zece minute, ziua din zece ore.” I.B. 22 I 75 p. 8 (din decimal + -ist, după model engl.)

endorfină s. f. (biol.) ◊ „Aproape concomitent, oameni de știință din München (R.F.G.), Palo Alto (S.U.A.) și Aberdeen (Marea Britanie) au izolat din creierul șobolanilor și porcilor un număr de substanțe analgezice, denumite endorfine.” Sc. 19 X 77 p. 5. ◊ „Dr. G. își consacră aproape în exclusivitate lucrările endorfinelor și enkefalinelor.” Sc. 19 I 78 p. 5; v; și 22 XII 79 p. 5, R.l. 16 XII 81 p. 6 (din fr. endorphine; DTN 1977)

laserium s. (cuv. engl.) ◊ „Laserium este numele unei forme inedite de spectacol audiovizual creat în Marea Britanie; pe o cupolă închipuind Calea Lactee, cu diferitele ei constelații, se produc, cu ajutorul unui fascicul laser, efecte multiple de lumină, în funcție de inflexiunile unei benzi sonore de acompaniament.” Sc. 1 II 78 p. 6

radiostereo adj. inv. Tip de radio cu reproducerea stereofonică a sunetelor ◊ „Uzinele «Rolls-Royce» au trecut la producția unui nou model de automobil de lux [...] Caroseria este confecționată din aluminiu produs de Marea Britanie, iar aparatura radio-stereo este de fabricație vest-germană.” Sc. 7 III 75 p. 6 //din radio-2 + stereo//

speaker s. m. (cuv. engl.) ◊ „[...] marți a sosit în Capitală lordul cancelar E.J., speaker-ul Camerei Lorzilor din Marea Britanie.” R.l. 15 IX 76 p. 5. ◊ „O recepție oferită în cinstea solilor poporului român, la Palatul Westminster, sediul parlamentului, de către speaker-ul (președintele) Camerei Comunelor [...]” Sc. 15 VI 78 p. 1. ◊ „S-a procedat la alegerea președintelui (speaker) camerei.” R.l. 11 V 79 p. 6. ◊ „H.W., speaker adjunct al Camerei Comunelor” R.l. 13 III 85 p. 6 [pron. spicher, greșit șpicher] (CO; Th. Hristea P.E. 136, Graur T. 291, C. 15; DN, DEX – alt sens, DN3)

squatter s. m. (cuv. engl.) ◊ „Nouă din cele 29 de ateliere aflate în așa-numitul «Cité fleurie» de pe bulevardul A. din Paris, sunt ocupate de «squatters». Termenul – englez – definește o întreagă categorie socială, care, din lipsă de locuințe, se instalează în clădirile abandonate ce urmează să fie supuse demolării. În Anglia, fenomenul «squatterismului» a devenit, de zece ani încoace, o amplă mișcare socială.” Sc. 1 XII 76 p. 6. ◊ „S-au instalat fără autorizație în acest imobil rămas neocupat de doi ani de zile, în așteptarea demolării. Așa a devenit «squatter», nume dat celor ce ocupă, fără aprobare, locuințe neutilizate.” Sc. 5 VI 77 p. 6. ◊ „La Londra ca și în multe din marile orașe industriale din Marea Britanie există între 3500040000 de asemenea chiriași ilegali denumiți squatters, dormind câte 7 într-o cameră.” Cont. 31 VIII 79 p. 12 [pron. scuotăr] (cf. fr. squatter; PR 1948)

ședință-maraton s. f. ◊ „Cea mai lungă ședință înregistrată de Camera Comunelor din Marea Britanie din 1951 încoace a luat sfârșit vineri, după 26 de ore și jumătate de dezbateri [...] Înainte de a se despărți, după ședința maraton, mai mulți deputați au ținut să aducă un omagiu rezistenței de care a dat dovadă [...] ministrul muncii, deosebit de solicitat în decursul celor 26 de ore.” Sc. 27 VII 75 p. 4 (din ședință + maraton, după fr. séance-marathon; DMN 1968)

textofon s. n. (cuv. engl.; comunic.) ◊ „În Marea Britanie a avut loc o premieră mondială [...] au fost instalate telefoane pentru surzi. Principiul acestei invenții inedite, care poartă numele de «textofon», este simplu: abonatul sau clientul cu defecte ale sistemului auditiv imprimă cu degetele pe claviatura aparatului telefonic automat textul mesajului [...] Operatorul de la telefoane transmite aceste texte unei persoane cu auz normal, căreia îi este adresat mesajul.” R.l. 17 VI 93 p. 8

videomagnetic, -ă adj. Care se referă la înregistrările vizuale pe suport magnetic ◊ „Mijloacele mecanice și audiovizuale, televiziunea în circuit închis, înregistrările videomagnetice sunt numai câteva din direcțiile spre care își îndreaptă activitatea centrul de la Cracovia.” Sc. 22 X 75 p. 4. ◊ „O bibliotecă «Shakespeare» de un fel deosebit este pregătită în Marea Britanie. Este vorba de înregistrarea tuturor pieselor marelui dramaturg pe benzi videomagnetice.” Sc. 29 X 76 p. 6; v. și tomosinteză (din fr. vidéomagnétique; DMC 1974; DEX-S)

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD (O.T.A.N.; în engl.: North Atlantic Treaty Organization – N.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată în baza tratatului semnat la Washington la 4 apr. 1949 (așa-numitul Pact al Atlanticului), cu sediu la Bruxelles – Belgia (până în 1967, la Paris), în scopul asigurării securității comune a statelor membre prin cooperare și consultare în domeniile politic, militar și economic, precum și în domeniul social-științific și în alte sectoare. Are 19 membre (2003): Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, S.U.A. (membri fondatori), Grecia, Turcia (din 1952), R.F. Germania (din 1955), Spania (din 1982), Cehia, Polonia, Ungaria (din 12 martie 1999). Reuniunea de la Praga (21 nov. 2002) a hotărât să se lanseze invitații de aderare în 2004 unui grup de țări (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia). Noii membri vor căpăta statut de membru deplin în 2004 după ce parlamentele celor 19 state vor ratifica această hotărâre. Organul suprem al N.A.T.O. este Consiliul Atlanticului, care reunește reprezentanții statelor membre și decide în unanimitate, asupra problemelor administrative și financiare. Consiliul, cu sediu la Bruxelles, este asistat de numeroase Comitete și Grupuri de de lucru (constituite pentru examinarea problemelor interne sau a celor particulare) și de Secretariatul internațional. Alături de aceste organisme cu caracter civil sunt cele militare: Comitetul Militar condus de un Președinte permanent ales la nivelul Șefilor Marilor State Majore (pentru o perioadă de 2 ani), Comitetul de Planificare a Apărării, patru Comandamente Regionale și 14 Agenții subordonate Comitetului Militar. Din 1994 N.A.T.O. s-a deschis către țările din Europa Centrală și de Est prin Parteneriatul pentru Pace, care prevede participarea la manevre comune și la schimbul de informații militare, dar fără implicare în asigurarea securității și apărării reciproce. La el au aderat toate țările Europei Centrale și de Est și numeroase republici ex-sovietice, între care și Federația Rusă. La 28 mai 2002, prin Declarația de la Roma, a fost creat „Consiliul celor 20”, format din cele 19 țări membre plus Federația Rusă, abilitat să ia decizii prin consens asupra: luptei împotriva terorismului, gestionarea crizelor, neproliferării armelor de distrugere în masă, controlului armamentelor, apărării contra rachetelor de luptă, operațiunilor de salvare pe mare, cooperării militare, planurilor pentru urgențe civile, provocărilor și amenințărilor de toate tipurile ș.a. Secretar general: Sir George Robertson (Marea Britanie), de la 4 aug. 1999. Succesorul său (din 4 ian. 2004) este fostul ministru de Externe olandez Jaap de Hoop Scheffer.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI CENTRAL (C.E.N.T.O.; în engl.: Central Treaty Organization – C.E.N.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată la 24 febr. 1955, cu sediul la Ankara (Turcia), în scopul apărării comune și dezvoltării economice a statelor membre. Până în 1959 s-a numit Organizația Tratatului Orientului Apropiat inițial ca un tratat bilateral între Turcia și Iraq, la care au aderat în același an Marea Britanie (4. apr.), Pakistan (23 sept.) și Iran (3 nov.). Organizația s-a autodizolvat în 1979.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ASIEI DE SUD-EST (S.E.A.T.O.; în engl.: South Est Asia Treaty Orgnization – S.E.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată la Manila (Filipine), la 8 sept. 1954, în scopul dezvoltării capacității de apărare individuală și colectivă a statelor membre. A avut 8 state membre: Australia, Filipine, Franța, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Pakistan (până în 1972), S.U.A. și Thailanda. Organizația s-a autodizolvat în 1975.

ORGANIZAȚIA PENTRU COOPERARE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ (O.C.D.E. în engl.: Organization for Economic Cooperation and Development – O.E.C.D.; în fr.: Organisation de Cooperation et de Développement Economique – O.C.D.E.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Paris (Franța), creată la 30 sept. 1961, ca succesoare a Organizației Europene pentru Cooperare Economică înființată în 1948. Reprezintă un forum pentru discutarea și coordonarea activităților sociale și economice ale țărilor membre, propunându-și să favorizeze expansiunea lor economică și dezvoltarea pe baze multilaterale a comerțului mondial. Are 30 de membri (2001): Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Rep. Coreea, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, S.U.A., Suedia, Turcia, Ungaria. În domeniul energiei (convenționale și nucleare) cea mai mare parte a activității organizației se desfășoară în cadrul a două agenții create de Consiliul O.C.D.E. în acest scop: – Agenția Internațională pentru Energie (în engl.: International Energy Agency – I.E.A.), cu sediul la Paris (Franța), creată în 1974, în scopul cooperării în problemele privind energia. Are 26 de membri (ai O.C.D.E., cu excepția Rep. Coreea, Mexicului, Poloniei și Ungariei). – Agenția O.C.D.E. pentru Energie Nucleară (O.E.C.D.; în engl.: Nuclear Energy Agency – N.E.A.), cu sediul la Seine, Saint-Germain (Franța), creată în 1958, în scopul promovării folosirii energiei nucleare în scopuri pașnice. Are 28 membri (ai O.C.D.E., cu excepția Noii Zeelande și Poloniei). Principalul organ este Consiliul Ministerial (în care sunt reprezentate toate țările membre), asistat de un Comitet Executiv (14 membri) și de un Secretariat general. Marea parte a activității sale se desfășoară în grupuri de lucru și în peste 200 de comitete specializate.

ORGANIZAȚIA MARITIMĂ INTERNAȚIONALĂ (O.M.I.; în engl.: International Maritime Organization – I.M.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Londra (Marea Britanie), creată în 1948 (își începe activitatea în ian. 1959) în scopul facilitării cooperării în domeniul navigației maritime internaționale, asigurării securității maritime, prevenirii poluării mărilor și oceanelor și al elaborării convențiilor internaționale privind navigația maritimă. Până la 22 mai 1982 s-a numit Organizația Interguvernamentală Consultativă pentru Navigație Maritimă (în engl.: Intergovernmental Consultative Organization – I.M.C.O.). O.M.I. are 158 membri (2002), printre care și România (din 20 mart. 1965).

COMISÁR (< fr., rus.) s. m. 1. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuternicire speciale; mandatar. ◊ Înalt c. = reprezentant diplomatic permanent care reprezintă un stat al Commonwealth-ului în oricare alt stat al acestuia (cu excepția Marii Britanii) sau care reprezintă Marea Britanie într-un stat membru al Commonwealth-ului. V. și guvernator general. ◊ C. poporului = (în U.R.S.S., între 1917 și 1946) membru al guvernului Uniunii Sovietice. ♦ (EC.) Persoană desemnată de acționarii unei societăți pe acțiuni pentru controlul conturilor societății. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat.

IMPERIUL BRITANIC v. Marea Britanie.

I.R.A. (Irish Republican Army „Armata Republicană Irlandeză”), organizație militară irlandeză, creată în 1919, în interiorul mișcării naționaliste Sinn Fein, ca unitate de voluntari, având ca obiectiv, inițial, lupta împotriva dominației britanice, iar după 1921 obținerea autonomiei și independenței Irlandei față de Marea Britanie. S-a opus încheierii Tratatului de la Londra din 1921 (care stipula crearea „Statului liber Irlanda” și menținerea în componența Marii Britanii a NE Irlandei – Ulster), continuând, cu virulență, lupta armată împotriva britanicilor. Interzisă de guvernul britanic (1939), I.R.A. a continuat să desfășoare acțiuni militare sporadice, care s-au intensificat în anii ’60. În 1969, s-a produs scindarea în două ramuri: politică și militară (care practică terorismul ca armă de luptă atât în Irlanda de Nord, cât și pe teritoriul Marii Britanii). La 31 aug. 1994, după 25 de ani de exacerbare a activităților violente teroriste, I.R.A. anunță „încetarea pe timp nelimitat a ostilităților”. Angajamentul este încălcat de unele facțiuni din cadrul organizației care nu recunosc tratatul. Acordul de pace din 10 apr. 1998 dintre Marea Britanie, Irlanda și partidele politice din Irlanda de Nord duc la o reconfirmare a încetării focului care, la fel, nu este acceptată de toate facțiunile I.R.A.

CONSILIUL EUROPEI, organizație guvernamentală regională, cu sediul la Strasbourg, creată în 1949, în scopul promovării intereselor comune ale statelor europene. Organele principale sînt: Comitetul Miniștrilor, Adunarea Consultativă, Secretariatul și comisiile tehnice și consultative. Are 26 de membri: Austria, Belgia, Ceho-Slovacia, Cipru, Danemarca, Elveția, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, San Marino, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria și Polonia; Bulgaria, Iugoslavia, România, Estonia, Letonia și Lituania au primit statutul de invitat special. În prezent are 27 de membri (prin acceptarea Bulgariei în 1992). Statutul de invitat special a fost acordat Sloveniei și ridicat Iugoslaviei (1992).

NEOGÓTIC (< fr.) s. n. (Și adj.) Stil în arhitectură și în artele decorative europene, inițial în Marea Britanie (H. Walpole, J. Wyatt, A.W.N. Pugin, Th. Rickman), în Franța (E.E. Viollet-le-Duc) și în Italia (P. Selvatico, C. Boito), de la sfârșitul sec. 18 și din sec. 19, care constă în reevaluarea goticului și în prelucrarea formală a elementelor lui de decorație.

HAAKON [ha:ko:n] (HAKON, HAKAN), numele a șapte regi norvegieni. Mai importanți: 1. H. I cel Bun (935-961). A încercat să creștineze supușii. 2. H. IV Haakonsson cel Bătrân (1217-1263). A cucerit Groelanda (1261) și Islanda (1262), alipindu-le Norvegiei. 3. H. V Magnusson (1299-1319). A stabilit capitala la Oslo. 4. H. VI Magnusson (1355-1380). Prin căsătoria cu Margareta, fiica regelui danez Valdemar IV, a realizat uniunea perosnală a Suediei, Norvegiei și Danemarcii (1363). 5. H. VII (1905-1957). După invadarea țării de către trupele germane, s-a refugiat în Marea Britanie (1940-1945), de unde a organizat rezistența norvegiană împotriva ocupației.

PRERAFAELITÍSM (PRERAFAELÍSM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic apărut în Marea Britanie în jurul anului 1849, sub influența teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (în literatură) și ale lui D. G. Rossetti (în artă) și ca o reacție împotriva caracterului convențional al artei victoriene și a lipsei de ideal din epoca industrializării. Considerând că apogeul picturii l-a constituit perioada înaintașilor lui Rafael, p. milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora. Influența manieristă a desenului spiritualizat și a coloritului delicat se asociază unui misticism estetizant. Reprezentanți: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant în literatura sec. 19, care condamna poezia decadentă și admitea literatura înaintașilor.

IMPRESIONÍSM (< fr.) s. n. 1. Atitudine estetică și gândire critică ale căror principii sunt bazate pe impresie. 2. Mișcare artistică constituită în Franța în deceniul al 8-lea al sec. 19, denumită astfel după tabloul lui Claude Monet „Impresie, răsărit de soare” (1874). Opunându-se exaltării sentimentelor și pasiunii pentru anecdotă și subiecte literare, caracteristice romantismului și, mai ales, prescripțiilor rigide, idealizante, devenite manieră și rețetă a academismului, pictorii impresioniști se aproprie de realitate, de clipa nemijlocită, conferind noi valențe poetice aspectelor vieții cotidiene, și înnoiesc peisajul, practicându-l integral în plein air. Continuatori ai unor tendințe realiste, de situare în cotidian, apărute anterior (Turner, Constable, Corot, Courbet, Daumier, școala de la Barbizon etc.). I. a renovat pictura europeană; prin atenția acordată efectelor de lumină și atmosferă, a adoptat noi principii în tehnica picturală (culorile pure, fragmentarea tușei, umbrele colorate), renunțând la contururi, la detaliile precise, clarobscur, pe care le înlocuiește prin contrastul de culori calde și reci, pentru a reda mai sugestiv vibrația aerului și reflexele luminii. După E. Manet, considerat drept precursor al i., reprezentanții principali ai mișcării sunt: Cl. Monet, C. Pissaro, P. Cézanne, A. Sisley, E. Degas, A. Renoir ș.a. În sculptură, i. duce la modelarea fragmentată și agitată a suprafețelor (A. Rodin, M. Rosso). I. se răspândește în Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Ecouri ale i. apar și în operele pictorilor români (N. Grigorescu, I. Andreescu, N. Dărăscu, Lucian Grigorescu șiJ. Al. Steriadi). În muzică, i. se caracterizează prin libertatea formelor, lărgirea cadrului tonal, armonie rafinată, subiectivitatea coloritului și a combinațiilor timbrale. Cei mai importanți reprezentanți: Debussy, Ravel, De Falla. În muzica românească, influențati de i. au fost A. Castaldi, C.C. Nottara, A. Alessandrescu, I. Nonna Otescu ș.a.

CORNISH (cuv. engl.) [có:niș] subst. Rasă de găini grele, originară din Marea Britanie, crescută în special pentru producția de vcarne (3,5-4,5 kg). În România, două linii c. împreună cu două linii plymouth rock alb, au participat la formarea a doi hibrizi de găini, exploatați pentru producția de carne: robro 69 și robro 70.

RĂZBOAIELE OPIULUI, denumire a două războaie purtate de Anglia și Franța împotriva Chinei. Numele vine de la pretextul războaielor: măsurile prohibitive chineze împotriva comerțului cu opiu practicat de europeni și nord-americani. ◊ Primul război al opiului (1840-1842), purtat între China și Marea Britanie, s-a terminat, prin Pacea de la Nanjing (1842), cu primul tratat de înrobire a Chinei. ◊ Al doilea război al opiului (1856-1860) a fost purtat între China, pe de o parte, și Marea Britanie și Franța, pe de alta. Războiul s-a încheiat cu tratatele de la Tianjin (1859), iar după reluarea ostilităților de către puterile occidentale cu tratatele de la Beijing (1860). După terminarea războiului, statele occidentale au ajutat guvernul chinez să înăbușe războiul țărănesc al taipinilor (1851-1864). În timpul și urma r.o., și S.U.A. și Rusia au impus Chinei tratate înrobitoare.

RĂZBOIUL CRIMEII (1853-1856), război purtat între Rusia, pe de o parte, și Turcia, Marea Britanie, Franța și Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizării divergențelor anglo-franco-ruse în problema orientală, în general, și problema împărțirii posesiunilor Imp. Otoman aflat în declin, în special. În primele zile ale războiului, flota rusă a distrus la Sinope flota turcă. Operațiunile militare s-au desfășurat pe Dunăre, în Transcaucazia și în Crimeea, în Marea Baltică și în Kamceatka. Teatrul principal al războiului a fost Crimeea, unde aliații au provocat înfrângeri grele armatei ruse, cucerind, după un îndelung asediu, orașul Sevastopol (1855). Războiul s-a încheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

RĂZBOIUL DE 7 ANI (1756-1763), război purtat între Marea Britanie, Prusia și Portugalia, pe de o parte, și Franța, Austria, Rusia, Suedia, Saxonia și Spania, pe de altă parte. A izbucnit ca urmare a ascuțirii luptei dintre Anglia și Franța pentru colonii și a înăspririi antagonismelor dintre Prusia, pe de o parte, și Franța, Austria și Rusia, pe de altă parte. Războiul s-a purtat, în Apus, pe mare și în coloniile din America de Nord, între Franța și Marea Britanie, iar în centrul Europei între armatele coalizate ale Franței, Austriei și Rusiei împotriva Prusiei. Războiul s-a încheiat în 1763 prin păcile de la Paris (între Franța și Anglia) și de la Hubertusburg (între Prusia, Austria și Rusia, care-și schimbase, în ultimul an la războiului, atitudinea față de Prusia). În urma acestui război a slăbit considerabil puterea colonială și comercială a Franței, a început supremația maritimă a Marii Britanii, iar Prusia și-a consolidat preponderența în rândul statelor germane.

RADIOTELESCOP (< fr.) s. n. Instalație alcătuită dintr-o antenă paraboloidală sau dintr-un grup de antene dirijate, precum și din receptoarele electronice aferente, care servește la recepția și al studierea radioundelor emise de corpurile cerești. Primul r. a fost construit în 1937 de inginerul american Grote Reber, la Wheaton, Illinois. De-a lungul timpului, o serie de specialiști s-au angajat în efortul de perfecționare a r.: dintre ei remarcându-se Baade, W., Hanbury-Brown, R., Hewish, A., Lowell, A.C.B. și Sir Ryle, M. ș.a. Între cele mai cunoscute r. sunt cele de la Jodrell Bank (Cheshire), la S de Manchester, construit între 1951 și 1957, și la Cambrigde (Marea Britanie), cel de la Institutul de Radioastronomie Max Planck (Germania), de la Arecibo (Puerto Rico) și cel de la Very Large Array (S.U.A.). Cu ajutorul r. au fost descoperite, între altele, intense emisii radio ale planetei Jupiter și au putut fi măsurate temperaturile tuturor planetelor.

COVENTRY [cávəntri], oraș în Marea Britanie (Anglia) la E de Birmingham; 645 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod de comunicații. Constr. de mașini (automobile, avioane și motoare, motociclete, tractoare, mașini unelte) și de aparataj electronic; textile (mătase); electrometalurgie (aluminiu); optică. Vestigii de fortificații (sec. 14), turnul vechii catedrale (sec. 14). Muzeu. Universitate. Bombardat sălbatic de aviația germană în al doilea război mondial (1940-1941).

HALLOWEEN [hæloui:n] subst. Sărbătoare preluată de creștinism dintr-un cult păgân. În tradiția celtică, H., ca sărbătoare a focului, anunța sfârșitul anului. În Marea Britanie, Irlanda și mai ales S.U.A., unde se celebrează în seara zilei de 31 oct., se crede că de H. duhurile morților bântuie prin fostele lor case, iar vrăjitoarele și diavolii împânzesc văzduhul.

RHONDDA [rəndə], oraș țn Marea Britanie (Țara Galilor); 126,3 mii loc. (2001). Expl. de huilă. Ind cocs-chimică; constr. de utilaj minier. Fabrici de mobilă și încălțăminte.

HAMILTON [hæmiltən], Richard (1922-2011), pictor britanic. Unul dintre precursorii curentului pop-art în Marea Britanie. Influențat de M. Duchamp, evoluează spre o artă abstractă ce promovează în special tehnica colajului („Omul care umblă”, „Londra dansând”, „Trafalfar Square”).

RĂZBOAIELE MONDIALE, denumirea celor două mari conflagrații din sec. 20. Primul Război Mondial (1914-1918), conflict armat izbucnit ca urmare a contradicțiilor între marile puteri, în lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență și pentru acapararea de colonii și teritorii străine. A început prin ofensiva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria) împotriva Antantei (Franța, Marea Britanie și Rusia), antrenând, în final, 33 de țări cu o populație de peste un miliard locuitori. A izbucnit prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria (28 iul. 1914), pretextând asasinarea prințului moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo. Principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundare având loc în Africa, Asia și Oc. Pacific. În 1914 armatele germane au ocupat V Belgiei (aug.) și o parte a Franței, fiind oprite de armatele franco-engleze pe Mama, iar în E, ai oprit ofensiva rusă prin victoriile de la Tannenberg și Lacurile Mazuriene (sept.). La sfârșitul lui 1914 fronturile stabilizându-se, războiul a devenit un război de poziții. În 1915 frontul răsăritean a fost mai activ; ofensiva Puterilor Centrale s-a soldat cu ocuparea Poloniei, Lituaniei și a Galiției. Ofensiva armatei italiene, intrată în război alături de Antantă (mai), este oprită în Alpi. După intrarea în război a Bulgariei (oct.), alături de Puterile Centrale, Serbia este înfrântă și ocupată, iar Antanta debarcă trupe în Grecia (oct.), formând frontul de la Salonic. În 1916 pe frontul de V au avut loc marile bătălii de la Verdun și de pe Somme, iar în E armata rusă, în urma ofensivei din iun.-sept., a silit armata austro-ungară să se retragă din Galiția răsăriteană și din Bucovina. La 14/26 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea terit. românești stăpânite de de Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina). După câteva succese militare în Transilvania, armata română înfrântă pe Frontul de Sud, la Turtucaia, a fost obligată să se retragă. În dec. 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din terit. României, frontul stabilizându-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și al brațului Sf. Gheorghe. În 1917, prin intrarea în război a S.U.A., Chinei și a altor state, alături de Antantă, șansele acesteia de a obține victoria s-au mărit. Pe frontul românesc, armată română reorganizată a desfășurat ofensiva de la Mărăști și a zdrobit ofensiva armatei germane de la Mărășești. În febr. 1917, în urma revoluției bolșevice, țarismul a fost răsturnat, iar ca rezultat al insurecției de la Petrograd (24-25 oct./6-7 nov. 1917) este instaurată puterea sovietică, Rusia fiind proclamată Republică Sovietică Federativă Socialistă (ian. 1918). În condițiile refuzului Germaniei de a încheia o pace fără anexiuni, Rusia Sovietică a semnat, în interesul salvării revoluției, Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk (3 mart. 1918). Se declanșează războiul civil (1918-1922), în sprijinul forțelor albgardiste intervenind Marea Britanie, Franța, S.U.A., Japonia și Italia, ostile puterii sovietice. În 1918 armatele Antantei trec la ofensivă pe toate fronturile. În Balcani ele înaintează rapid spre Dunăre; Bulgaria, unde izbucnise o răscoală republicană, capitulează (sept.). În Austro-Ungaria au loc mișcări de eliberare națională și pentru transformări democratice ale cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, românilor. Revoluția din Ungaria, izbucnită în oct., a proclamat abolirea dualismului austro-ungar, independența Ungariei, republică democratică; Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia s-au unit cu Serbia, formând Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar Cehia și Slovacia au format Cehoslovacia. În nov. a fost restabilit statul polon independent. Austro-Ungaria înfrântă și pe frontul italian a semnat armistițiul la 3 nov., iar Germania la 11 nov. România, care încheiase cu Puterile Centrale, Bulgaria și Turcia, Pacea de la Buftea-București, o denunță printr-un ultimatum la 27 oct./9 nov., reintrând în război. În împrejurările prăbușirii Imp. Habsburgic și a țarismului în Rusia a apărut posibilitatea încheierii procesului de formare a statului național unitar român. Basarabia, Bucovina și Transilvania se unesc cu România, ca urmare a hotărârilor adoptate în 1918 la Chișinău (27 mart./9 apr.), Cernăuți (15/28 nov.) și Alba Iulia (18 nov./1 dec.). Primul Război Mondial a luat sfârșit cu victoria Antantei, concretizată prin sistemul de tratate de pace de la Versailles, cel mai important, cu Germania, fiind semnat la 28 iun. 1919. În acest război s-au folosit submarinele, gazele toxice (Ypres, 1916) și avioanele. S-au pricinuit uriașe pierderi umane (c. 9.700.000 morți și c. 20.000.000 răniți) și materiale (evaluate la peste 278 miliarde dolari). Al Doilea Război Mondial (1939-1945), cel mai mare conflict militar, politic, economic și diplomatic din istoria omenirii, care a cuprins în final, 72 de state cu o populație de c. 1.700.000.000 de oameni (80% din populația lumii), fiind mobilizați sub arme 110.000.000 de oameni. A fost dezlănțuit de Germania, aliată cu Italia și Japonia, cu scopul instaurării dominației lor asupra lumii. La 1 sept. 1939 Germania a atacat Polonia, dezlănțuind războiul. Marea Britanie și Franța, deși au declarat război Germaniei (3 sept.) n-au întreprins acțiuni militare de anvergură („Războiul ciudat”), Polonia fiind înfrântă în 26 zile. După ce au ocupat Danemarca și Norvegia, armatele germane au invadat Olanda, Belgia, Luxembourg și Franța care, atacată și de Italia (intrată în război la 10 iun. 1940), a semnat armistițiul la 22 iun. 1940. Prin intrarea Italiei în război, au început operațiunile militare și în Africa. Prinsă între Germania și U.R.S.S., care își delimitaseră sferele de interese prin Pactul Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), România s-a găsit izolată pe plan extern, lipsită de orice sprijin din afară; în acest context, i-au fost impuse importante cesiuni teritoriale: Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța au fost anexate (iun. 1940) de U.R.S.S.; partea de NE a Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena (aug. 1940) a fost cedată Ungariei, iar apoi Bulgariei partea de S a Dobrogei – Cadrilaterul (sept. 1940). La 6 sept. 1940 regele Carol al II-lea renunță la tron, puterea fiind preluată de generalul Ion Antonescu; din oct. 1940 trupele germane intră în țară. În primăvara lui 1941, Germania ocupă Iugoslavia și Grecia (atacată anterior de Italia), instaurându-și controlul în Pen. Balcanică. La 22 iun. 1941, trupele germane, încălcând Tratatul de neagresiune încheiat între U.R.S.S. și Germania în 1939, au atacat prin surprindere Uniunea Sovietică, sperând ca prin desfășurarea „războiului fulger” să o învingă până la sfârșitul anului. Împreună cu Germania au început operațiuni militare împotriva Uniunii Sovietice, România, Finlanda, Slovacia, Ungaria și Italia. Prin concentrarea de forțe și amploarea bătăliilor, frontul sovieto-german a devenit principalul front al războiului. În primele luni, trupele germane au ocupat o mare parte a terit. U.R.S.S., dar în dec. au suferit, în fața Moscovei, prima mare înfrângere. În Extremul Orient, Japonia, care continua războiul împotriva Chinei, a atacat baza maritimă a S.U.A. de la Pearl Harbor (7 dec. 1941), provocând intrarea S.U.A. în război. S-a constituit astfel coaliția statelor antifasciste. Un rol însemnat în lupta împotriva Germaniei l-au avut mișcările de rezistență din țările ocupate de Reich. În 1942, pe Frontul de Est începe la 19 nov. contraofensiva de la Stalingrad, terminată printr-un mare dezastru pentru trupele germane și române. Pe frontul din Extremul Orient, unde Japonia câștigase până atunci o serie de victorii, începe contraofensiva anglo-americană. În Africa de N aliații trec la ofensivă, provocând grele pierderi trupelor italo-germane (El Alamein). Anul 1943 a marcat trecerea definitivă a inițiativei strategice în mâinile coaliției antifasciste. Pe frontul răsăritean, după bătălia de la Kursk, ofensiva armatei sovietice silește armatele germane la retragere. În iul. 1943, armatele anglo-americane debarcă în Italia. În sept. Italia iese din război și declară război Germaniei, ceea ce provoacă ocuparea Italiei de N și centrale de către germani (Republica de la Salò). În unele țări – U.R.S.S., Iugoslavia, Italia, China – mișcarea de rezistență ia o amploare deosebită, provocând grele pierderi ocupanților. În 1944, pe frontul de E armatele sovietice au zdrobit mari grupuri de armate germane și, după eliberarea terit. U.R.S.S., au depășit granițele de stat ale acesteia, desfășurând operațiuni militare victorioase pe terit. Poloniei, României, Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei, Danemarcii, Norvegiei. În sept., Finlanda cere armistițiu. În V, puternice forțe anglo-americane au debarcat în Normandia (6 iun.) și, împreună cu Forțele Franceze din interior, au început operațiunile de eliberare a Franței. Anul 1944 a fost anul unor victorii hotărâtoare ale coaliției antifasciste, al insurecțiilor din Paris (aug.), Slovacia (aug.), Bulg. (sept.) și al ofensivei forțelor de rezistență antigermană din Iugoslavia, Grecia, Albania. În oct. 1944, trupele engleze au debarcat în Grecia. România, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a întors armele împotriva Germaniei, alăturându-se coaliției antifasciste. Schimbarea de orientare a dus la prăbușirea dispozitivului german din Balcani, deschizând larg calea înaintării rapide a armatelor sovietice, grăbind victoria armatelor aliate împotriva Germaniei. După alungarea, la 25 oct. 1944, a tuturor trupelor hitleristo-horthyste de pe întreg teritoriul României trupele române au luptat alături de Armata Roșie, contribuind la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din teritoriul Austriei. În 1945, armatele sovietice încercuiesc Berlinul și-l ocupă (2 mai), după lupte îndârjite. La 5 mai izbucnește insurecția de la Praga, orașul fiind eliberat la 9 mai. Înfrântă, Germania capitulează fără condiții (9 mai 1945). În Extremul Orient, Japonia suferea înfrângeri importante. În iun. 1945, americanii debarcă pe terit. Japoniei, în arh. Ryūkyū. În aug. 1945, U.R.S.S. începe operațiunile militare împotriva Japoniei, în Manciuria, iar la 6 și respectiv 9 aug., S.U.A. efectuează bombardamente atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Zdrobită, Japonia capitulează fără condiții la 2 sept. 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au pierit c. 50.000.000 de oameni. Încălcând convențiile internaționale, Germania, Italia și Japonia au folosit metode barbare de ducere a războiului. Hitler a dus o politică de exterminare a populației evreiești din spațiul german și din terit. ocupate vremelnic („Holocaust”). Numai în lagărele de concentrare au pierit c. 6 mil. oameni din rândurile evreilor. Pierderile materiale se cifrează la c. 1.384 miliarde dolari. Crimele de război săvârșite au fost condamnate la procesele de la Nürnberg și Tōkyō. După terminarea războiului s-au încheiat la Paris (febr. 1947) tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda. Germania a fost divizată în urma ocupării ei de către forțele S.U.A., U.R.S.S., Marii Britanii și Franței și a începutului Războiului rece (în 1949 s-au constituit cele două state germane R.F.G. și R.D.G.). În sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia; în 1956, încetează starea de război dintre U.R.S.S. și Japonia. În mai 1955 a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria.

CUMBERLAND [cámbəlænd] 1. Pen. în Marea Britanie, pe coasta de NV a Angliei. Relief muntos cristalin, cuarțitic și vulcanic (alt. 978 m – vf. Scafell Pikes), cu văi adînci și numeroase lacuri glaciare. Expl. de huilă min. de fier și plumb. Creșterea animalelor. Parc național. 2. Masiv muntos în SV Apalașilor, cu culmi paralele (500 – 1.200 m alt.), tăiat de numeroase defilee. Expl. de cărbuni. 3. Pen. în E ins. Țara lui Baffin, la N de golful cu același nume, scăldată de curentul Groelandei. 4. Rîu în E S.U.A., afl. stg. al rîului Ohio; 1.109 km. Izv. din platoul omonim, formează un canion adînc de 100 m și trece prin Nashville. Navigabil pe 728 km.

NECESARIÉNI (< fr.) s. m. pl. Membri ai unei secte religioase din Marea Britanie, care consideră că oamenii acționează conform unei predestinări, negând întru totul libertatea voinței proprii.

LAND’S END [lændz end] (în engl. „capătul pământului”), cap în extremitatea de SV a pen. Cornwall (Marea Britanie), situat la 50°3′ lat. N și 5°44′ long. V.

REȘID PAȘA, Mustafa (1800-1858), diplomat și om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (1846-1848, 1848-1852, mart.-aug. 1852, 1854-1855, 1856-1857, 1857-1858). Unul dintre inițiatorii Tanzimatului. A fost favorabil unirii Moldovei și Țării Românești, urmărind crearea unui „stat-tampon” între Turcia și Rusia. Favorabil unei apropieri de Franța și Marea Britanie.

REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului război civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, al doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.

REUTERS [rɔitəz], agenție de presă din Marea Britanie, cu sediul la Londra, înființată în 1851 de Paul Julius Reuters (1816-1899). Din 1865 societate pe acțiuni, aparține azi unui consorțiu din care face parte proprietarii principalelor ziare engleze.

ROMANELLI, Raffaello (1856-1928), sculptor italian. Descendent dintr-o familie de sculptori, R. s-a impus ca un desăvârșit practician, operele sale, în special monumente publice, fiind caracterizate prin robustețea și echilibrul formelor. A lucrat în Italia, în America, în Marea Britanie, în Austria și în România (monumentul lui Ion Heliade Rădulescu la București, monumentul lui Ovidiu de la Constanța, monumentul lui Garibaldi la Sienna etc.).

RECENSĂMÂNT (după fr. recensement) s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. ◊ Recensământul populației = r. al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; sex, vârstă, stare civilă, naționalitate, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc. Adesea se realizează concomitent și un r. al locuințelor. În epoca modernă primele r. au avut loc în S.U.A. (1790), Franța și Marea Britanie (1801). În Principatele Unite prima încercare de r. datează din 1859, din inițiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. în România au avut loc în anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

SAZONOV, Serghei Dmitrievici (1860-1927), diplomat și om politic rus. Ministru de Externe (1910-1916). Promotor al apropierii Rusiei de Marea Britanie și Japonia și al consolidării Antantei. A semnat la Petrograd (18 sept./1 oct. 1914) o Convenție secretă cu ambasadorul Diamandy prin care Rusia garanta integritatea terit. a României și recunoștea drepturile ei asupra terit. din Austro-Ungaria locuite de români. În 1920 a emigrat în Franța.

SAN REMO sau SANREMO, oraș în NV Italiei (Liguria), situat pe Riviera dei Fiori a M. Mediterane, la poalele Alpilor Maritimi, la 122 km SV de Genova, în apropiere de granița cu Franța; 50,8 mii loc. (2003). Renumită stațiune balneară estivală (din 1861) pe Riviera italiană. Piață pentru flori. Festival anual național de muzică ușoară (din 1951). Hoteluri, vile, pensiuni. Cazino. Catedrala romanică San Siro (sec. 13-14). Turism. – Conferința de la ~, conferință internațională (19-26 apr. 1920). Au participat: Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia; observator: S.U.A.; invitați: Belgia și Grecia. S-a discutat proiectul tratatului de pace cu Turcia, repartizarea mandatelor Societății Națiunilor asupra țărilor arabe, îndeplinirea de către Germania a prevederilor militare ale tratatului de la Versailles, poziția Aliaților față de Rusia Sovietică.

LINOTRÓN (< engl.) s. n. Mașină de cules fotografică cu tub catodic și cu portcaractere sub formă de cadru de litere, semne etc. Viteza de culegere: 300 de semne de secundă. Înventată în Marea Britanie, în deceniul 7 al sec. 20.

OBOLENSKI, Sir Dimitri (1918-2001), istoric britanic de origine rusă. Stabilit (1937) în Marea Britanie. Prof. univ. la Oxford. Contribuții importante privind istoria Bizanțului („Bogomilismul: un studiu despre neo-maniheism în Balcani”, „Commonwealth-ul bizantin”, „Bizanțul și slavii”).

OLDBURY [əul’bəri], oraș în Marea Britanie (Anglia Centrală), în aglomerația Birmingham, la V de Swethwick (West Midland); 145,5 mii loc. (1991). Mare centru industrial (oțel și laminate, produse chimice, mase plastice). Fortăreață (burh) ce datează dinaintea cuceririi normande (1066). Principalul monument: Ye Big House (1705), exemplu de arhitectură în stilul Queen Anne. Aici a fost deschisă prima bancă Lloyd’s.

QUEENSLAND [cuínzlænd], stat în NE Australiei; 1,73 mil. km²; 3,6 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Brisbane. Zăcăminte de cositor, cupru, argint, bauxită, plumb, zinc, uraniu, petrol. Trestie de zahăr, grâu,porumb, fruncte, banane, tutun. Creșterea animalelor. Conservarea cărnii. Descoperit de J. Cook (1770), a adăpostit în sec. 19 mai multe colonii de foști deținuți din Marea Britanie. Face parte din statul federal australian (1901).

PENCIULESCU, Radu (n. 1930, București), regizor român de teatru. Prof. univ. la București, Stockholm, Malmö, Pittsburg, Michigan. Carieră artistică strălucită în țară și străinătate. Conduce Teatrul Mic (1964-1969), un loc privilegiat al experimentelor noului val teatral românesc. Într-un stil rafinat, îmbinând simplitatea cadrului scenografic cu creativitatea explozivă a actorului, realizează spectacole din marele repertoriu clasic și contemporan ce oferă modele („Baltagul”, „Richard al II-lea”, „Tango”, „Woyzeck”, „Regele Lear”, „Doi pe un balansoar”, „Vicarul”). În 1970, emigrează, montând reprezentații în Belgia, Suedia, Franța, Finlanda, Marea Britanie, Statele Unite, Canada.

PELERINÁJ (< fr.) s. n. 1. Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți. Această idee contravine credinței în caracterul omniscient al divinității și este o moștenire a cultelor locale. P. cuprinde, în afara călătoriei, a locului sfânt și a rugăciunii, și o anumită asceză, ritualuri, cum ar fi spălarea sau băutul apei sfințite, atingerea unor relicve, luarea unor obiecte sfințite. Cel mai celebru p. este cel de la Mecca; pentru creștinii din Evul Mediu principala țintă erau Locurile Sfinte din Palestina; în prezent, în Europa, cele mai renumite locuri de p. sunt Aachen (Germania), Assisi (Italia), Canterbury (Marea Britanie), Częstochowa (Polonia), Fatima (Portugalia), Lourdes (Franța), Santiago de Compostela (Spania), Roma ș.a., iar în America: Guadelupe (Mexic) ș.a. Tradiția este specifică și Budismului, astfel că în India sunt cunoscute p. la Bodth Gayā (Bihar) și Varanesi (Uttar Pradesh). Locurile sfinte ale islamului sunt Mecca și Medina. În România, p. cele mai importante sunt la Iași (de Sf. Parascheva), București (de Sf. Dimitrie Basarabov) și în jud. Constanța la grota Sf. Andrei. ♦ P. ext. Vizitare a unui loc renumit din punct de vedere istoric, cultural etc. ♦ P. gener. Călătorie în locuri îndepărtate. 2. Trecere continuă, perindare.

PENÍȚĂ (< pană) s. f. 1. Diminutiv al lui pană¹ (1). 2. Obiect format dintr-o placă mică și concavă de metal, cu vârf ascuțit și despicat, care se montează la un toc (stilou) și folosește pentru a scrie cu cerneală. Printre strămoșii p. figurează cele descoperite la Pompei și confecționate din bronz și cele medievale din aur, argint și bronz. P. modernă este inventată de germanul A. Senefelder, la sfârșitul sec. 18, care a folosit oțelul elastic. Începe să fie produsă industrial din 1830, în Marea Britanie. Se fabrică în special din oțel inoxidabil, iar în vârful din metal dur (de obicei iridiu). ♦ Tehnică a desenului în cerneală sau tuș, folosită în special pentru schița rapidă, pentru desenul de expresivitate și de viziune picturală.

PETERBOROUGH [pi:təborəu] 1. Oraș în SE Canadei (Ontario), pe râul Otonabee și canalul Trent, la 110 km NE de Toronto și la 13 km N de lacul Rice; 102,4 mii loc. Ind. electrotehnică (aparataj electric), a maselor plastice, echipament nautic, produse alim., ceasuri, cherestea. Legat de L. Ontario și G. Georgian prin cea mai mare ecluză-lift din lume (20 m înălțime) construită în 1904. Centru turistic în reg. L. Kawartha. Univ. Trent (f. 1960) și colegiu pedagogic. Fundat în 1825 și populat de emigranții irlandezi sub numele de Peter Robinson, devine oraș în 1905. 2. Oraș în Marea Britanie (Anglia centrală) pe râul Nene, la c. 121 km N de Londra; 134,8 mii loc. (1991). Nod de c. f. Mare centru ind. (motoare Diesel, turbine, pompe, zahăr, conserve de fructe, cărămizi). Catedrală (începută în sec. 12-14) cu mormântul Catherinei de Aragón, prima soție a lui Henric VIII.

OXFORD [óksfəd], oraș în Marea Britanie (Anglia), situat la confl. Tamisei cu râul Cherwell, la 84 km NV de Londra; 118,7 mii loc. (1991). Ind. metalurgică, de constr. aeronautice, de automobile și de aparataj electrotehnic. Fabrică de mobilă și hârtie. Tipografii. Sediul Universității cu același nume (1168) și al mai multor colegii universitare (University College 1249, Balliol 1263, Merton 1264, New College 1379, Magdalen 1458 ș.a.). Muzeul Ashmolean (1683). Teatrul Sheldonian (1662-1669). Biblioteca Bodleiană (fondată 1602-1603 de sir Thomas Bodley). Observator astronomic. Grădină botanică. Monumente: catedrala Sf. Frideswide a colegiului Christ Church (1170-1180, completată în 1225, cu un turn și cu construcții adiacente ridicate în anii 1525-1546); capela Colegiului Merton (1276); capela Colegiului Magdalen (1475-1481); capela Colegiului Lincoln (sec. 17); Redcliffe Camera (1739-1749). Menționat documentar în 912, orașul s-a dezvoltat în jurul universității. – Proviziunile de la O., program de revendicări prin care marii seniori impuneau regelui (1258) crearea unui „consiliu de 15” cu drept de veto asupra hotărârilor regale, alegerea cancelarului și a altor mari demnitari, precum și obligația tuturor să depună jurământ de loialitate față de aceste „Proviziuni”. Regele le-a anulat în 1266. Mișcările religioase de la O. 1. Mișcare religioasă, în prima parte a a sec. 19, în sânul anglicanismului, marcată de ideologia conservatoare romantică ce a dus la renașterea și reformarea Bisericii anglicane în raport cu religia catolică. Principalul exponent: John Henry Newman. 2. Mișcare religioasă întemeiată de Fr. Buchman, în 1921, cu un pronunțat caracter moralizator, propovăduind pocăința și conlucrarea socială. Școala analitică de la O., curent filozofic britanic inițiat de G.E. Moore, după al Doilea Război Mondial, care teoretiza filozofia ca analiză a limbajului comun, sub influența lui L.J.J. Wittgenstein. Reprezentanți de seamă: G. Ryle, J.L. Austin, P. f. Strawson, R.M. Hare.

OWEN [óuin], Gwilym Ellis Lane (1922-1982), filozof britanic. Prof. univ. la Oxford, Harvard, Cambridge. Preocupat de logica argumentării, filozofia științei și metafizicii, prin studiile sale despre Parmenide, Platon și Aristotel, O. a condus reorientarea în studiul filozofiei vechi care a început în anii ’50 în Marea Britanie și America de Nord („Logică, știință și dialectică”).

OWEN [óuin], Robert (1771-1858), reformator social și filantrop britanic. În propria întreprindere din New Lanark (Scoția), a încercat să aplice un program de reforme sociale (ex. reducerea orelor zilei de muncă, înființarea de grădinițe pentru copiii muncitorilor, programe de educație social-culturală) care să amelioreze situația lucrătorilor, propunând și un plan de modificare a legislației muncii („Noi puncte de vedere asupra societății”, „Eseu despre formarea caracterului uman”). Devotat educației morale și idealurilor sale utopice, a încercat să înființeze în Marea Britanie și apoi în S.U.A. (colonia „Noua armonie”, 1825-1828), comunități cooperatiste, dar acestea au eșuat. Teoriile sale au făcut obiectul lucrării „Noua lume morală”.

POLIGNAC [poliñák], familie princiară franceză. Mai important: Jules Auguste Armand Marie, prinț de ~ (1780-1847), om politic francez. Fiu al ultraregalistului duce de P., a fost forțat de Revoluția Franceză să se exileze în Marea Britanie; revenit în Franța, a fost arestat pentru conspirație împotriva lui Napoleon și închis (1804-1813). Prim-min. și ministru de Externe (1829-1830). A promulgat „cele patru ordonanțe” care au provocat Revoluția din iul. 1830. Atestat și condamnat. Amnistiat (1836), a plecat în exil (până în 1845).

ROCHESTER [rótʃistə] 1. Oraș în Marea Britanie (Anglia), la 45 km SE de Londra, port în estuarul râului Medway; 127,7 mii loc. (2001). Aeroport. Rafinărie de petrol. Ind. aluminiului, a constr. de mașini (avioane, mașini agricole), mat. de constr. (ciment), hârtiei și alim. Centru turistic. Catedrala romanică Saint Andrew, construită în anii 604-605, distrusă parțial de danezi, reconstruită în 1082 de episcopul Gundulf și amplificată în sec. 14-15 (în stil gotic); ruinele unui castel fortificat, construit în 1088 de William II; Donjon (sec. 12), castelul Guildhall (1687). Muzeu, spitalul Charity (1579), Școala de matematică (1707). Vechi oraș roman (Dubrobricae), a fost un activ centru episcopal în anul 604. Menționat documentar în 1189. 2. Oraș în NE S.U.A. (New York), port pe țărmul de S al lacului Ontario, la gura de vărsare a râului Genesee, la 114 km ENE de Buffallo; 217,1 mii loc. (2002). Aeroport. Construcții de aparate optice (camere video, copiatoare, lentile) și fotografice (aici se află Compania Eastman-Kodak și corporația Xerox), de instrumente de precizie și control, de mașini-unelte, subansamble auto, utilaje textile, radioreceptoare, echipament electric, echipament pentru stomatologie ș.a. Ind. chimică (filme fotografice), pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. (prelucr. fructelor, în special a merelor). Centru de cercetări nucleare. Institut Tehnologic (1829), Universitate (1850). Muzeu internațional de fotografie, amenajat în casa lui George Eastman; Galerie de Artă; Teatru; orchestră simfonică; Planetarium; Festivalul liliacului (anula, în luna mai). Parcul Monroe (2.000 ha). Grădină zoologică. În 1789, Allen Ebenzer a construit pe râul Genesee o moară de cereale pentru indienii seneca din această zonă. În 1811, omul de afaceri, colonelul Nathaniel Rochester a cumpărat moara și a ridicat apoi mai multe construcții, devenind (în 1812) așezare permanentă cu numele R., care s-a dezvoltat rapid după construirea canalului Erie (1817-1825) și a hidrocentralei de pe râul Genesee. Declarat oraș în 1834. Centrul orașului (down town), printr-un plan de sistematizare, a căpătat o nouă înfățișare (1960-1980).

SINGER, Ivan (n. 1929, Arad), matematician român. M. coresp. al Acad. (1992); cercetătăor științific la Institutul de Matematică al Acad. Române. A ținut cursuri la universități din Canada, Germania, Marea Britanie, Olanda, S.U.A. Lucrări în domeniul analizei funcționale, ale teoriei optimizării, al teoriei laticelor, în analiza idempotentă; a introdus metode geometrice noi în analiza funcțională; a obținut primele teoreme de dualitate pentru aproximarea neconvexă. A introdus noțiunile de bază simetrică, bază de tip P și baza de tip P^* în spații Banach.

MANNHEIM [mánhaim], Karl (1893-1947), sociolog german. În 1933, a emigrat în Marea Britanie. Prof. univ. la Frankfurt am Main și Londra. Unul dintre întemeietorii „sociologiei cunoașterii”; a cercetat, influențat de Hegel și parțial de marxism, determinarea socială a cunoașterii; a preconizat însă ameliorarea societății nu prin schimbare, căci altfel ar fi posibile noi utopii, ci printr-o reformă graduată („Ideologie și utopie”, „Omul și societatea într-o epocă de reconstrucție”, „Eseuri de sociologie și psihiatrie socială”).

MAHMUD, numele a doi sultani otomani: M. I. (1730-1754). A purtat războaie cu persanii (1730-1736 și 1743-1746) și a încheiat victorios, prin Pacea de la Belgrad (1739), războiul împotriva Austriei și Rusiei (1736-1739). A încurajat dezvoltarea artelor. M. II (1808-1839). În timpul său au avut loc două războaie cu Rusia (1806-1812 și 1828-1829) încheiate cu tratatele de pace de la București (1812) și Adrianopol (1829), în urma cărora au fost zdruncinate pozițiile Imp. Otoman în Balcani și în Orientul Apropiat. A desființat corpul ienicerilor și a instituit armata regulată (1826). A înfrânt unele mișcări feudale (răscoala lui Ali pașă de Ianina, și cea a lui Mehmet Ali, vicerege al Egiptului). În 1829, în urma Războiului de eliberare a grecilor (1821-1829), a fost silit de Marea Britanie, Franța și Rusia să recunoască independența Greciei.

MAINLAND [méinlənd], insula principală a arh. Shetland (Marea Britanie); 522 km². Oraș pr.: Lerwick. Creșterea ovinelor și cabalinelor.

MANIHIKI (MANAHIKI) ISLANDS [manəhíki áiləndz], grup de șapte insule coraligene și vulcanice (Penrhyn/Tongarewa 10 km², Manihiki 5,5 km², Pukapuka 5 km², Rakahanga 4 km², Palmerston 3 km², Nassau, Suwarrow), situat în partea central-sudică a Oc. Pacific, în N arh. Cook; 36,4 km². Localit. pr.: Tukao, Tauhunu (în ins. M.). Plantații de cocotieri. Pescuit de perle. Turism. Descoperit în 1822 de marinarii americani și anexat (protectorat) de Marea Britanie în 1889. În 1901, a trecut sub administrația Noii Zeelande, care în 1965 i-a acordat statutul de autoguvernare. Vechea denumire: Humphrey.

MADISON [mædisən] 1. James M. (1751-1836), om politic american. Unul dintre autorii Constituției S.U.A. (1787). Întemeietor, împreună cu Th. Jefferson, al Partidului Democrat Republican (1794). Secretar de stat (1801-1809). Președinte al S.U.A. (1809-1817). În timpul mandatului său, S.U.A. a fost implicată în războiul cu Marea Britanie (1812-1814). 2. Oraș în N S.U.A., centru ad-tiv al statului Wisconsin; 197,6 mii loc. (1996). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de mașini agricole, automobile, mașini-unelte și aparate medicale; produse chimice și alim. Piață agricolă. Universitate (1849). Biserica romano-catolică Sf. Raphael (1854), sinagogă (1858), capitoliu (1906-1917).

MAGAZÍN² (< fr., engl.) s. n. Publicație periodică ilustrată cuprinzând materiale din domenii variate sau (cu determinări) dintr-un anumit domeniu (ex. „Magazin istoric”). Prima publicație europeană de acest gen a apărut în Marea Britanie (1731) și s-a numit „Gentleman’s Magazine”, fiind editată de Edward Cave. În România, în secolul trecut, termenul a fost folosit și cu sensul de revistă specializată în studii de istorie, literatură, știință etc. (ex. „Magazin istoric pentru Dacia”).

MEITNER [máitnər], Lise (1878-1968), fiziciană suedeză de origine austriacă. Prof. univ. la Berlin. Stabilită în Suedie (din 1938), apoi în Marea Britanie (din 1960). Asistentă a lui Max Planck. Importante cercetări în domeniul radioactivității; a izolat, împreună cu O. Hahn, proactiniul (1918). A lucrat împreună cu O.R. Frisch în domeniul fizicii nucleare, explicând pentru prima dată experiențele lui O. Hahn și F. Strassmann privind fisiunea nucleelor de uraniu prin bombardarea cu neutroni (1939).

LIPTON [líptən], Sir Thomas Johnstone (1850-1931), negustor și sportiv britanic. A deschis în Marea Britanie și, ulterior, în S.U.A., un lanț de magazine în care a comercializat ceai, cafea, cacao, obținute din plantațiile sale din Ceylon. Campion de yahting (a câștigat Cupa Americii de cinci ori între 1899 și 1930). Numele său a fost dat unei cunoscute mărci de ceai englezesc.

RUGBY [rágbi], oraș în Marea Britanie (Anglia), pe râul Avon, la 45 km ESE de Birmingham; 62,7 mii loc. (2002). Nod feroviar. Centru comercial. Ind. electrotehnică, constr. de mașini, cimentului, textilă, chimică și alim. Universitate. Muzeu. Celebră școală fondată în 1567 de Laurence Sheriff.

RÚGBI (RUGBY) (< engl.) s. n. Jos sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară (lungime 95-100 m, lățime 65-68 m), având ca obiect de joc o minge de formă ovală, care poate fi jucată cu mâna sau cu piciorul. Jocul durează 80 de minute, împărțit în două reprize a câte 40 de minute fiecare, cu o pauză între ele de 5 minute, în care timp jucătorii nu părăsesc, de regulă, terenul de joc. Jucătorii echipei care reușesc să „culce” mingea în terenul de țintă advers („încercare”) situat în spatele liniei buturilor (două bare verticale cu o înălțime de peste 3,5 m, unite, la înălțimea de 3 m față de sol, printr-o bară transversală, lungă de 6,65 m), adiționează cinci puncte și, în același timp, beneficiază de o lovitură „de transformare”, executată cu piciorul din interiorul terenului de joc, dintr-un punct perpendicular pe locul „încercării”; trimiterea mingii deasupra barei transversale și în spațiul cuprins între cele două bare verticale, chiar dacă se depășește înălțimea acestora, aduce obținerea a încă două puncte. Câte trei puncte se obțin și în urma trimiterii mingii în spațiul amintit, ca urmare a unor lovituri efectuate cu piciorul. Victoria se atribuie echipei care acumulează cel mai mare număr de puncte. În unele țări, începând cu 1895 r. se desfășoară și între echipe a 13 jucători, având unele reguli de joc deosebite. R. este originar din Anglia; numele vine de la orașul Rugby, unde s-a jucat pentru prima dată. Primele reguli de joc au fost formulate în 1846. În 1934, a fost creată Federația Internațională de Rugby Amator (F.I.R.A.). Primul club de r. a fost creat în 1839, iar în 1871 a luat ființă forul de specialitate Rugby Union din Marea Britanie; în 1884 s-a desfășurat prima ediție a Turneului Celor Cinci Națiuni (Anglia, Irlanda, Franța, Scoția și Țara Galilor), iar din 2000, prin intrarea reprezentativei Italiei, a devenit Turneul Celor Șase Națiuni, cea mai puternică competiție inter țări din emisfera nordică. Turneul Celor Trei Națiuni (Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă) în emisfera sudică este socotită astăzi competiția cea mai puternică și spectaculoasă din lume. Primul campionat național de r. a avut în 1914. În 1919 s-a disputat la Paris prima întâlnire internațională a României cu echipa națională a Franței. Echipele de club și reprezentative ale României participă la diferite turnee internaționale (de ex. Cupa Națiunilor, din 1966) și la Campionatul Mondial.

SABAH [sába], stat al Malaysiei, situat în N ins. Borneo; 73,6 mii km²; 2,6 mil. loc. (2000). Centrul ad-tiv: Kota Kinabalu. Relief muntos cu alt. max. de 4.101 m (vf. Kinabalu). Păduri ecuatoriale. Expl. forestiere, de cărbuni, petrol, gaze naturale, cupru, min. de fier și auro-argentifere. Cauciuc; cânepă de Manila. Culturi de orez, porumb, manioc, soia; plantații de cocotieri. Creșterea porcinelor. Pescuit. Parcul național Kinabalu. Terit. S. s-a aflat, din sec. 16, în sfera de influența a sultanatelor Brunei și Sulu. Cedat (în 1877 și 1879) britanicilor de sultanul de Brunei, a revenit, în 1882, Companiei Britanice din Borneo de Nord (creată în 1881). Sub protectorat britanic (din 1888). Ocupat de japonezi (1942-1945). În 1946, Marea Britanie a constituit, din S., ins. Labuan și Sarawak, colonia Borneo de Nord. În 1963, sub denumirea de S., a intrat, ca stat, în componența Malaysiei; S. formează, împreună cu Sarawak, Malaysia de Est.

SAINT ALBANS [sənt ó:lbənz], oraș în Marea Britanie, în SE Angliei (Hertfordshire), situat la poalele colinelor Chiltern, pe râul Ver, la 32 km NV de Londra; 129 mii loc. (2002). Ind. aeronautică, electronică, textilă, farmaceutică și alim. Producție de instrumente muzicale. Muzeu de antichități (1929). Orașul poartă numele primului martir de pe terit. Marii Britanii (Sfântul Alban) convertit la creștinism și ucis de soldații romani în anul 303 d. Hr. În apropiere se află ruinele orașului roman Verulamium. În anul 793, regele Offa al Merciei a întemeiat aici o abație benedictină. Biserica Saint Michael (sec. 10). Catedrală (sec. 11-14, cu unele refaceri din 1877), în stil gotic, de 167 m lungime și 63 m lățime, cu o navă lungă de 90 m (una dintre cele mai mari din lume). La S.A. au avut loc două bătălii (22 mai 1455 și 17 febr. 1461) în timpul Războiului celor Două Roze.

SAINT-ANDREWS [sənt ændru:z], oraș în Marea Britanie (Scoția), port la Marea Nordului, la 15 km SE de Dundee; 11 mii loc. (1981). Piață agricolă; stațiune turistică. Capitala ecleziastică a Scoției cu tradiții din sec. 6. Biserică închinată (sec. 8) Sfântului Andrei, patronul Scoției. Episcopie (908) și arhiepiscopie (1472), titularul acestei demnități ecleziastice fiind recunoscut primat al Scoției. Catedrală (1127-1144, sfințită în 1318), cea mai mare din Scoția. Burg din 1140. În 1410 a fost fundată Universitatea Sf. Mary’s College, cea mai veche din Scoția. În 1754 a fost înființat Royal Club, cel mai cunoscut club de golf din lume.

SAINT GEORGE’S [sənt dʒó:dʒi:z], CHANNEL, Canalul ~, str. între Marea Britanie și Irlanda, respectiv între capul Saint Davis (Wales) și capul Carnsore (Irlanda), care unește M. Irlandei cu Oc. Atlantic. Lungime: 160 km; lățime max.: 112 km; lățime minimă: 76 km.

SAINT HELENS [sənt hélinz], oraș în Marea Britanie (Anglia), la 18 km NE de Liverpool; 176,8 mii loc. (2002). Împreună cu orașele Liverpool și Wirral formează o arie metropolitană (conurbație) cunoscută sub numele de Merseyside, cu o populație de 1,4 mil. loc. (2002). Expl. de huilă. Constr. de utilaj minier. Ind. chimică, textilă, a ceramicii, a sticlăriei și alim.

SAINT LUCIA [sənt lú:ʃə] (Sfânta Lucia), stat în America Centrală insulară (arh. Antilele Mici); 617 km²; 165.300 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-franceza. Religia: creștină (romano-catolici 67,5%, protestanți 22%) 87,5%, alte credințe 8%, atei 4,5%. Capitala: Castries. Orașe pr.: Vieux Fort, Micoud, Soufrière. S.L. este o ins. vulcanică cu țărmuri relativ crestate (inclusiv frumosul golf al Capitalei) cu faleze pronunțate și un șir de culmi muntoase nu prea înalte (alt. max. Mount Gimie, 950 m) ai căror versanți sunt brăzdați de ape scurte și vijelioase. Climă tropical-oceanică, moderată de alizeele de NE, cu cicloane tropicale în sezonul ploios (mai-aug.). Pădurile tropicale au făcut loc de-a lungul ultimei jumătăți de milen. terenurilor agricole, ocupând azi ceva mai mult de 10% din supr. ins. (78 km², în așa-numita Central Forrest Reserve). Între zonele protejate se numără arealul celor două vârfuri piramidale din SV ins. (Gros Piton, 798 m, Petit Piton, 750 m) inclus (2004) în lista Patrimoniului natural mondial. Bazată în mod tradițional pe agricultura de plantație (bananieri în special), ec. ins. s-a diversificat în ultimele decenii, legat de amplificarea turismului, de facilitățile financiare oferite firmelor străine și de amplificarea activității ind., S.L. având cea mai diversificată structură a ind. prelucrătoare din întreg spațiul Antilelor Mici. Agricultura (3.000 ha irigate) are ca specific culturile de bananieri, mango, cocotieri, la care se adaugă cele de igname, manioc, batate, taro, legume, citrice, avocado, cacao, piper, nucșoară ș.a. Se cresc: bovine, porcine, ovine și caprine. Produse ind.: energie electrică, componente electronice, confecții, textile, ulei de cocos, margarină, bere, băuturi alcoolice, țigarete ș.a. Turismul a devenit în ultimii ani principala sursă de valută, în parte ca destinație a navelor de croazieră. Principalele zone și obiective: orașul Castries, capitală țării – cunoscută stațiune de cură heliomarină – și aria din jurul golfului omonim, orașul Vieux Fort, insulița Gros Islet, golful Marigot Bay, arealul Piton-ilor. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 cents. Export: banane, bere, confecții, componente electrice și electronice ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Brazilia, Barbados, Antigua și Barbuda și Dominica. Import: produse agro-alimentare, echipamente, ind., bunuri manufacturate, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Venezuela. Istoric. Locuită de triburi de amerindieni, S.L. este descoperită în 1502de Cristofor Columb și numită astfel după ziua în care a fost zărită. Colonie a Coroanei britanice din 1814, S.L. își proclamă în 1979 independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru N.A.T.O. (18 sept. 1979). Alegerile parlamentare (23 mai 1997) sunt câștigate de liderul Partidului Laburist, aflat în opoziție, Kenny Anthony, care devine noul prim-min., reconfirmat în funcție, în urma victoriei în alegerile parlamentare din dec. 2001. Monarhie constituțională.

SAINT PETER [sent pí:tər], PORT, oraș în Marea Britanie, în ENE ins. Guernsey (insulele Normande), centrul ad-tiv al ins. Guernsey; 16,4 mii loc. (2001). Port turistic și comercial (legume și flori) în S Mării Mânecii. Biserica Sf. Petru (sec. 11), castelul Cornet (sec. 13); Royal Court House (1799); clădirea Colegiului Elizabeth (1826; colegiul a fost fondat în 1563). Menționat documentar în 1048.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

SAINT KITTS și NEVIS, Federația ~ (Federația of Saint Kitts and Nevis), stat în America Centrală Insulară (arh. Antilele Mici), în E M. Caraibilor; 269,4 km²; 38.900 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 25,2%, metodiști 25,2%, penticostali 8,4%, romano-catolici 6,7% ș.a.) 91,3%, hindusă 1,5% etc. Capitala: Basseterre. Orașe pr.: Charlestown, Sandy Point Town. Terit. statului este format din două ins. mai mari (ce au dat și numele federației) – Saint Kitts/Saint Christopher (176 km²), Nevis (93,2 km²) – și mai multe insulițe coraligene adiacente. Ins. Saint Kitts are o formă alungită și este separată de ins. Nevis printr-un braț de mare (lat de 3 km) numit The Narrows. Relief muntos, de origine vulcanică, cu alt. max. (Liamuiga Mount, 1.156 m) în ins. Saint Kitts, care prezintă – în extremitatea sudică – un sector mai jos (Great Salt Pond). Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri (cel ploios mai-nov., perioadă în care sunt prezente cicloane tropicale – ex. Hugo, 1980). Pădurea tropicală, cu esențe prețioase ocupă c. 15% terit. S.K. și N. sunt un caz tipic pentru mini-statele caraibiene care – pornind de la o economie dominată timp de sec. de agricultura de plantații (mai ales de trestie de zahăr) – s-au transformat în ultimele decenii în destinații favorite de vacanță în adevărate paradisuri fiscale. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, componente electronice, încălțăminte, confecții, zahăr, ulei de cocos și de arahide, margarină, bere, băuturi nealcoolice ș.a. Agricultura are ca specific cultura trestiei de zahăr, însoțită de alte culturi cu producții aproape simbolice: palmieri de cocos, batate, igname, legume, pepeni verzi, arahide și bumbac. Se cresc: bovine, porcine, ovine, caprine. Căi rutiere: 320 km (1999). Aeroporturi: Basseterre, Newcastle. Turismul asigură peste 50% din PIB și dispune de o infrastructură modernă. Principalele zone și obiective turistice: în ins. Sk. Kitts – excelentele plaje, mai extinse în partea S-E (Half Moon Bay, Turtle Bay, Caloe Bay ș.a.), fortificația britanică Brimstone Hill supranumită „Gibraltarul Indiilor de Vest” realizată în sec. 18 – exemplu tipic de arhitectură militară europeană practicată în coloniile din Antile – inclusă din 1999 în Patrimoniul cultural universal, capitala Basseterre (Berkley Memorial, Independence Square ș.a.); în ins. Nevis – catedrala St. James (cea mai veche din Antilele Mici), biserica St. John (în care s-a celebrat căsătoria amiralului H. Nelson cu Frances Nisbet), „Nelson Museum”, izvoarele termale de la Bath. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export (2004): componente electronice, zahăr brut, subansamble pentru telecomunicații ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Canada, Portugalia, Marea Britanie. Import: utilaje ind., produse agro-alimentare, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Italia, Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Danemarca. – Istoric. Locuite de amerindieni caribi, ins. S.K. și N. sunt descoperite de Cristofor Columb în 1493. Pe ins. St. Christopher (St. Kitts), englezii fundează, în 1623, prima așezare durabilă în Indiile Occidentale; în sec. 17-18, ins. sunt viu disputate între Anglia și Franța, fiind recunoscute oficial colonie engleză prin Tratatul de la Versailles (1783). Urmații sclavilor negri din sec. 17-19 formează astăzi pop. majoritară a ins. În perioada 1871-1956, S.K. și N., împreună cu Anguilla, sunt unite ad-tiv în Ins. Leeward, între 1958 și 1962 fac parte din Federațiile Indiilor de Vest, iar după dizolvarea acesteia devin, în 1967, terit. autonom, membru al Asociației Indiilor de Vest și al Comunității Antilelor; Anguilla rupe, la 19 sept. 1980, legăturile ad-tive cu S.K. și N. La 19 sept. 1983, S.K. și N. își proclamă independența în cadrul Commonwealth-ului și sunt admise, la 23 sepr. 1984, ca al 158-lea stat membru al O.N.U. În iun. 1996, Vance Amory, premierul din Nevis, și-a exprimat opțiunea pentru proclamarea independenței acestei ins., până în prezent parte a statului S.K. și N. La 13 oct. 1997, Parlamentul din Nevis decide separarea politică de guvernul central de la Bassaterre, hotărâre nevalidată de referendumul organizat la 11 aug. 1998, întrucât nu s-a întrunit majoritatea de 2/3 din sufragii în favoarea secesiunii. În alegerile din 25 oct. 2004, Partidul Laburist, aflat la putere, obține 7 din cele 11 mandate ale Parlamentului; Denzil Douglas, premier din iul. 1995, obține un nou mandat în fruntea guvernului. Monarhie constituțională.

SALISBURY [sɔ:lzbəri], oraș în Marea Britanie, situat în S Angliei, în câmpia S., pe râul Avon, la 35 km NV de Southampton; 123,5 mii loc. (2001). Catedrală (din 1220-1258) în stil gotic timpuriu, cu un turn înalt de 123 m (cel mai înalt turn cu fleșă din Anglia). Ind. alim. și ușoară. Turism. La c. 11 km N se află celebrul monument megalitic Stonehenge iar la c. 3 km NE ruinele așezării normande Old Sarum, construite pe locul unei fortificații romane (Sorbiodunum). Întemeiat în 1220 sub numele de New Sarum, prin strămutarea locuitorilor din Old Sarum.

SOCIAL-DEMOCRAȚÍE s. f. Mi;care politică apărută în anii ’80 ai sec. 19 din Germania, pe baza căreia au fost organizate partidele socialiste, unite, în 1899, în Internaționala a II-a. Inițial, s.-d. se baza pe marxism și susținea că trecerea la o societate socială se poate realiza mai degrabă pe calea reformelor decât prin revoluție violentă. În sec. 20, a avut loc o distanțare de marxism; după 1945 guverne social-democrate preiau puterea în Suedia, Marea Britanie și Germania (R.F.G.). După 1989 ajung la putere în Europa Centrală și de SE. În prezent, s.-d. nu mai consideră că există un conflict între economia de piață capitalistă și ideea de societate socialistă.

SILVESTRI, Constantin (1913-1969, n. București), dirijor și compozitor român. Stabilit în Marea Britanie (1963). Figură de anvergură internațională a muzicii românești. Activitate intensă de pianist concertist, dirijor și director al Operei, Filarmonicii și Orchestrei Radio din București. Lucrări simfonice („Trei piese pentru orchestră de coarde”), muzică de cameră, pentru pian și vocală.

SMEATON [smi:tn], John (1724-1792), inginer britanic. Descoperă (1756), explică și utilizează proprietățile sărurilor hidraulice, cercetări care au dus la fabricarea cimentului Portland; realizează (1765) mașina de alezat cilindrii metalici; folosește betonul (1759) la reconstrucția farului Eddystone, lângă Plymouth. Considerat fondatorul ingineriei civile în Marea Britanie.

SMITH [smiθ], Ian Douglas (1919-2007), om politic rhodesian. Prim-min. (1964-1979). S-a erijat în rolul de apărător al privilegiilor politice ale minorității albe, a proclamat (1964) unilateral independența Rhodesiei față de Marea Britanie.

SMUTS [smats], Jan Christiaan (1870-1950), mareșal și om politic din Africa de Sud. Unul dintre conducătorii burilor în Războiul anglo-bur (1899-1902). A devenit ulterior partizan al înțelegerii cu Marea Britanie. Prim-min. al Uniunii Sud-Africane (1919-1924 și 1939-1948).

LOCARNO, oraș în SE Elveției (Ticino), pe malul de N a L. Maggiore, la gura de vărsare a râului Maggia, la poalele Alpilor Lepontini; 14,4 mii loc. (1990). Constr. de motoare. Renumită stațiune climaterică și turistică. Festival de film. Monumente: cetate (menționată în 968, distrusă în 1156 și reconstruită în sec. 15); castelul Visconti (1342); Casa del Negromante (c. 1500), Casa Rusca (sec. 17); bisericile Santa Maria del Selva (1425); Madonna del Sasso (1480-1616), Buna Vestire (1502), Sant Antonio (1668-1674), San Vittore în Muralto (sec. 17). Menționat documentar în 789, a intrat în posesia ducilor de Milano (1342) și a elvețienilor (1513). – Acordurile de la L., sistem de acorduri și convenții de arbitraj adoptate de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Belgia, Cehoslovacia și Polonia la Conferința de la L. (5-16 oct. 1925) și semnate la Londra (1 dec. 1925). Dintre acestea, cel mai important document a fost Pactul de Garanții Renan, privitor la inviolabilitatea granițelor franco-germane și germano-belgiene, stabilite prin sistemul tratatelor de pace de la Versailles și la menținerea zonei demilitarizate a Rinului. Garanții acestui pact au fost Marea Britanie și Italia. În mart. 1936, ocupând zona demilitarizată, germanii au denunțat pactul.

LOCOMOTÍVĂ (< fr., germ.; {s} lat. locus „loc” + motivus „mobil”) s. f. Vehicul motor de cale ferată folosit pentru a remorca vagoanele (ex l. cu abur, l. de mină, l. Diesel-hidraulică, l. Diesel-electrică, l. electrică). Prima l. cu abur a fost construită în Marea Britanie, în 1829, de George Stephenson și folosită pe linia Manchester-Liverpool; avea 12 CP și realiza o viteză de 22 km/h. În România, prima l. cu abur a fost construită în 1872, la Reșița.

LONDONDERRY [lándənderi], oraș în Marea Britanie (Irlanda de Nord/Ulster), port la gura de vărsare a fl. Foyle în G. Lough Foyle (Oc. Atlantic); 95,4 mii loc. (1991). Reparații navale. Ind. textilă, încălț., chimică și alim. (băuturi, făină). Locul unor incidente violente între protestanți și catolici după al doilea război mondial. Vechea denumire Derby.

LUPU, Radu (n. 1945, Galați), pianist român. Stabilit în Marea Britanie (1969). Elev al Floricăi Muzicescu și Cellei Delavrancea. Studii la Moscova cu Heinrich Neuhaus. Carieră internațională ca solist al unor mari orchestre britanice sau americane. Unul dintre cei mai de seamă interpreți ai muzicii lui Beethoven, Brahms, Mozart și Schubert. Discografie bogată.

LUTON [lú:tn], oraș în Marea Britanie (Anglia) la 50 km NNV de Londra; 180,8 mii loc. (1994). Aeroport. Constr de automobile (uzinele „Vauxhall”) și avioane. Instrumente de precizie, produse electrotehnice și textile. Biserica St. Mary (sec. 13-15), în stil gotic.

MACKINDER [məkíndə], Sir Halford John (1861-1947), geograf britanic. Prof. univ. la Oxford și Londra. Unul dintre fondatorii geografiei moderne în Marea Britanie („Cu privire la scopurile și metodele geografiei”). Preocupări în domeniul geopoliticii. A escaladat pentru prima oară vulcanul Kenya (1899).

MANCHESTER [mæntʃistə] 1. Oraș în centrul Marii Britanii (Anglia), la 48 km E de Liverpool, la poalele de V ale M-ților Pennini, port fluvio-maritim pe canalul Liverpool-Manchester; 432,6 mii loc. (1995). Important nod de comunicații. Aeroport (Ringway). Șantiere navale. Constr. de avioane (uzinele concernului „Vickers”), automobile, locomotive. aparataj electrotehnic, utilaje miniere și textile. Ind. chimică (uzinele firmei „Imperial chemical” – masa pastice), de prelucr. a petrolului și lemnului, textilă (bumbac, lână) și alim. Mari tipografii. Important centru industrial și financiar. Universitate (1880). Teatre. Muzee. Galerie de artă. Catedrală (începutul sec. 15), biserica Sf. Anne (1709), Primăria (1877). Biblioteci. Reconstruit în 920 pe locul unei străvechi așezări. De la sfârșitul sec. 18, devine un important centru industrial și comercial, iar de la începutul sec. 19, un puternic centru al mișcării muncitorești. – Școala de la ~, grup de economiști liberali, partizani ai liberului schimb, a căror doctrină a dominat gândirea economică din Marea Britanie în sec. 19. Reprezentanți principali: J. Bright și R. Cobden. 2. Oraș în NE S.U.A. (New Hampshire), pe râul Merrick; 101 mii loc. (1996). Nod feroviar. Ind. textilă, metalurgică, constr. de mașini (automobile, electrotehnică), radioelectronică, a cauciucului, poligrafică, a pielăriei, textilă și alim. Fundat în 1722-1723.

MANUEL, numele a doi regi portughezi: M. I Cel Mare (M. el Afortunado „Cel Fericit”) (1495-1521). A expulzat pe evrei și musulmani. În timpul domniei lui, navigatorii portughezi (Vasco da Gama, Corte-Real, Cabral, Albuquerque ș.a.) au făcut importante descoperire geografice și au cucerit teritorii în Africa, India, Indochina și Arh. Malaez, marcând începutul expansiunii coloniale în aceste regiuni. A promulgat un cod de legi și a sprijinit dezvoltarea arhitecturii (stilul manuelin). M. II, ultimul rege (1908-1910). Înlăturat printr-o lovitură de stat militară, s-a refugiat în Marea Britanie, iar Portugalia s-a proclamat republică.

MÁRCĂ¹ (< germ.) s. f. Timbru emis de către organele centrale poștale ale unei țări, care, aplicat pe corespondență sau pe colete, face dovada plății anticipate a costului transportului. M. poștală a fost introdusă pentru prima oară în Marea Britanie (1840). Cele mai vechi m. poștale românești au fost emise în Moldova (1858). În urma unificării tarifelor poștale în Principatele Unite, au fost emise o serie de mărci poștale cu reprezentarea celor două steme: bourul pentru Moldova și vulturul pentru Țara Românească, cunoscute sub numele de „Emisiunea Principatelor Unite” (1862-1864). V. cap de bour.

ENGLÉZ, -Ă (< ngr., it.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor anglo-saxon (puternic influențat de normanzii de limbă franceză care au cucerit Anglia în sec. 11); s-a format ca națiune pe terit. Angliei. Mai trăiesc în Africa de Sud, S.U.A., Canada, Australia, India ș.a.; de religie creștină (anglicani și catolici); p. ext. britanic. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Anglia. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie sau la englezi; p. ext. britanic. ◊ Artă e. = artă dezvoltată în Arhipelagul britanic. În arhitectură, se păstrează monumente încă din Neolitic (cromlehurile de la Stonehenge), din perioada romană și din epoca dinaintea cuceririi normande, dar construcțiile importante apar în sec. 11 în stilul romanic de influență normandă (catedrala de la Ely). O serie de monumente gotice sunt construite după modelul unor prototipuri continentale, cristalizându-se apoi trei faze ale goticului e.: lanceolat, decorat și perpendicular (catedrala de la Gloucester). Caracterele Renașterii se regăsesc în stilurile Tudor și elisabetan. În sec. 17, I. Jones impune spiritul clasicist, inspirat după A. Palladio, a doua jumătate a secolului fiind dominată, în arhitectură, de creația lui Chr. Wren. Sec 18 continuă în special formele clasiciste, pentru ca în sec. 19 să se revină la gotic (Parlamentul din Londra); apar însă și construcțiile cu schelet metalic (Crystal Palace din Londra), premergătoare arhitecturii moderne. Pictura de manuscris și sculptura ca ornament arhitectonic sunt forme reprezentative de artă plastică în Evul Mediu, păstrându-se și monumente de sculptură funerară, picturi de portrete (miniaturile lui Nicholas Hilliard, sec. 16). În sec. 17 se dezvoltă portretistica, iar în sec. 18 are loc o mare înflorire a picturii, în genuri variate (portret, peisaj, de gen), ilustrată de personalități ca W. Hogarth, J. Reynolds, Th. Gainsborough, G. Romney – ca și a gravurii și a sculpturii (J. Flaxman). Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 19 se afirmă romantismul în pictura e. (T.H. Lawrence, H. Raeburg, apoi J. Constable, R.P. Bonington, J. Turner). Un loc aparte îl ocupă W. Blake, cu viziunea sa fantastică de esență gotică, iar la mijlocul sec. 19 mișcarea prerafaeliților. După 1860, filozoful Morris va întemeia mișcarea „Art and Crafts” (Arte și meserii) menită să resuscite meșteșugurile artistice și să confere vieții cotidiene o dimensiune a frumosului ce va influența „Modern Style” („Arta 1900” în Anglia). Curentele sec. 20 și-au găsit exponenți în arta e. (Ben Nicholson, G. Sutherland, V. Pasmore ș.a.). Sculptura sec. 20 este dominată de personalitatea lui H. Moore. În artele decorative s-au remarcat, în sec. 18, frații Adam (decoratori), ebeniștii Chippendale și Sheraton, ceramistul Wedgwood. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia de limbi germanice, ramura de vest. Este a doua din lume ca vorbitori (c. 700 mil.), după chineză. Este limba oficială în Marea Britanie, Irlanda, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și în unele zone din Asia, Africa, Oc. Pacific și limbă secundară sau folosită oficial în alte state (India, Filipine ș.a.); este una din limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.

ETON [i:tn], oraș în S Marii Britanii (Anglia central-sudică) pe Tamisa; c. 2 mii loc. Vestit colegiu fundat în 1440-1441 de Henric VI, azi una dintre cele mai mari școli publice din Marea Britanie.

EUROTUNEL, galerie cu cale feroviară și rutieră, subacvatică, realizată între anii 1987-1994, pe sub Marea Mânecii, între Folkenstone (Marea Britanie) și Calais (Franța), la o adâncime de 40 m. Lungime: 50,5 km (al doilea din lume, după tunelul Seikan, Japonia). Inaugurat, la 6 mai 1994, în prezența reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a președintelui François Mitterand. Calea ferată care străbate E. conectează rețelele feroviare din Marea Britanie cu cele din Franța și Belgia. Cunoscut și sub numele de Tunelul Mânecii.

EUROPA, continent în emisfera nordică, întins de la N la S pe 4.000 km, între Capul Nord (71°11′ lat. N) din Pen. Scandinavă și Capul Tarifa (36° lat. N) din Pen. Iberică și de la V la E pe 6.000 km, punctele extreme fiind Capul Roca (9°30′ long. V) din Pen. Iberică și parte de NE a Uralului polar (67°20′ long. E). Supr.: 10,4 mil. km²; c. 717 mil. loc. (1990). Pe teritoriul E. sunt în prezent 44 de state. Țărmurile sale, crestate puternic, sunt scăldate la N de Oc. Înghețat, la V de Oc. Atlantic, iar la S de M. Mediterană și M. Neagră. Limita fizico-geografică dintre E. și Asia urmărește poalele estice ale M-ților Ural, fl. Ural, depr. Kuma-Manici și Marea Neagră (după unii autori poalele de E ale M-ților Caucaz, râul Emba, M. Caspică, S M-ților Caucaz și Marea Neagră). Împreună cu Asia formează ansamblul continental Eurasia. Relieful E. prezintă o mare varietate, datorită mișcărilor tectonice diferențiate și istoriei formării diverselor ei părți. E. vestică are țărmuri dantelate, relief variat, tectonică complicată și climă oceanică, iar E. estică un relief monoton, stabilitate tectonică mare și climă continentală. Munții ocupă aproape 17% din supr. continentului (1,5% având înălțimi mai mari de 2.000 m). Predominant rămâne însă relieful de câmpie. Altitudinea medie a continentului este de 300 m, iar cea max. de 4.807 m (vf. Mont Blanc). Unele reg. (S Câmpiei Caspice și țărmurile Mării Nordului) se află sub nivelul Oceanului Planetar. Câmpia Rusă și Câmpia Germano-Poloneză, reprezentând laolaltă aproape 50% din supr. E., ocupă părțile ei de E și N. În partea de E., Câmpia Rusă este străjuită pe direcția N-S de lanțul M-ților Ural a căror înălțime maximă atinge, în vf. Narodnaia, 1.894 m. Fundamentul Platformei Ruse apare la suprafață în NV E., formând scutul cristalin baltic (gnaisuri, șisturi cristaline, roci eruptive vechi), de care în V se leagă strâns cutele caledoniene ale Pen. Scandinave. Împreună, ele alcătuiesc Fenoscandia (Scutul Baltic), al cărei relief se caracterizează prin predominarea în V și N a M-ților Scandinavici, erodați și puternic fragmentați, a M-ților Hibini din Pen. Kola și a unei câmpii joase de denudație, cu unele regiuni mai înălțate, în E și S. În E. de V, micile câmpii alternează frecvent cu munții diferențiați după înălțime, structură și relief. La S terit. descrise se găsesc reg. munților hercinici, puternic fragmentați de mișcări tectonice, având, datorită eroziunii îndelungate, alt. mijlocii și culmi domoale, teșite. Această reg. cuprinde munții din Marea Britanie și Islanda, Masivul Central Francez, M-ții Vosgi, M-ții Ardeni, Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Boemiei, în alternanță cu câmpii deluroase având relief de cueste, situate în bazine tectonice, umplute cu depozite mezozoice și terțiare din N Franței (Bazinul Parisului), SE Angliei (Bazinul Londrei), Suabia și Franconia. Reg. cu înălțimi mijlocii deluroase și câmpii înalte sunt mărginite de munți cutanați, rezultați în urma orogenezei alpine. Cei mai înalți sunt Alpii, cu relief glaciar, continuați către E de M-ții Carpați. În depr. tectonice umplute cu sedimente marine, lacustre și fluviatile aflate în imediata apropiere a munților, s-au format câmpiile eluviale (Padului, Panonică și Română). Relieful E. mediteraneene este predominant muntos. Sunt caracteristici munții hercinici, cu pante abrupte, cei cutați (de vârstă alpină), în care prezența pe pe suprafețe întinse a unei pături groase de calcare a favorizat dezvoltarea puternică a reliefului carstic, precum și platourile joase sau mijlocii cu relief uniform. Aceasta este o reg. de mișcări tectonice recente și actuale, cu o seismicitate accentuată și un puternic vulcanism actual. Clima E. este în funcție de poziția sa, în special, în zona temperată, de alt. și de orientarea liniilor mari ale reliefului, precum și de circulația generală a atmosferei, predominant vestică, caracterul ei continental accentuându-se de la V spre E. Deasupra continentului acționează masele de aer temperat-continental și maritim la lat. medii, masele de aer tropical-continental și maritim în S și masele de aer arctic în N. Circulația acestor mase de aer este determinată de maximul azoric, minimul islandic și dorsala anticiclonului siberian de iarnă. Vara, temperatura medie a lunii celei mai calde scade de la 26-28°C în S până la 3-5°C în N, iar iarna temperatura medie a lunii celei mai reci scade de la 10-12°C în S și SV până la -18°C și -20°C în NE. Precipitațiile sunt excedentare în NV (Marea Britanie, Scandinavia), unde depășesc 1.000 mm/an, și deficitare în SE (C. Precaspică), unde scad sub 500 mm/an. Zona climatică temperată ocupă cea mai mare parte a continentului. Părți de V îi este caracteristică clima temperat-maritimă, cu amplitudini termice anuale mici (8-18°C), ierni blânde, veri calde în S și răcoroase în N, cu precipitații abundente, căzând regulat în cursul anului, mai ales sub formă de ploi. Părții de E îi corespunde o climă temperat-continentală, cu amplitudini termice anuale mari (30 sau 35°C), cu iarnă lungă și geroasă, având un strat de zăpadă stabil (exceptând parte de S) și cu vară caldă, pe alocuri fierbinte. Hidrografia E. se caracterizează printr-o densitate mare a râurilor și a lacurilor. Marile fluvii se găsesc pe Platforma Rusă, ele aparținând bazinelor M. Caspice, Mării Negre și M. Azov. Cel mai mare este Volga, care, laolaltă cu afluenții săi, constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a M. Caspice. În Marea Neagră se varsă Dunărea, Nistrul și Niprul, iar în M. Azov, Donul. Oc. Înghețat primește fluviile Pecioara și Dvina de Nord, iar Oc. Atlantic, Marea Baltică și Marea Nordului – Neva, Niemenul, Vistula, Oderul, Elba. Toate aceste fluvii au cursuri liniștite, în albii slab înclinate și puternic meandrate. Pr. fl. ale E. de V aparțin fie Oc. Atlantic (Rinul, Sena, Loara, Garonne), fie M. Mediterane (Ronul, Padul). Râurile E. sudice se varsă în Oc. Atlantic (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) și în M. Mediterană (Tibru, Arno, Vardar). Ghețarii acoperă o supr. de 119,9 mii km², dintre care 109,8 mii km² se află în insulele arctice, 5 mii km² în M-ții Scandinavici și 5,1 mii km² în Alpi. Vegetația și solurile sunt repartizate latitudinal și etajat, în funcție de climă și de relief. Insulele ocupă o supr. de 730 mii km² (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Novaia Zemlea, Spitsbergen ș.a.). Pr. pen. ale E. sunt: Scandinavă, Iberică, Italică, Balcanică, Kola, Iutlanda.

FALKIRK [fɔ:lcə:c], oraș în Marea Britanie (Scoția), la NE de Glasgow; 148,2 mii loc. (1981, cu suburbiile). Expl. de cărbuni și min. de fier. Ind. aluminiului, chimică. Morărit; fabrici de bere.

FAREHAM [féərəm], oraș în Marea Britanie (Anglia), la SE de Southampton; 88,3 mii loc. (1981). Constr. navale. Prelucr. pieilor; ceramică. Întemeiat în sec. 9.

FASHODA [fașóda], veche denumire a orașului Kodok din Sudan. Aici a avut loc un episod al conflictului dintre Franța și Marea Britanie pentru stăpânirea cursului superior al Nilului; întâlnirea la F. (sept. 1898) a grupului expediționar francez, comandat de J.B. Marchand, cu cel britanic, de sub comanda lui H.H. Kitchener, a provocat o încordare a relațiilor franco-britanice, rezolvată printr-un compromis, constând în retragerea trupelor franceze din zonă.

FERDINAND I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927, n. castelul Sigmaringen, Germania), rege al României (1914-1927). Al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (frate mai mare al lui Carol I) și al principesei Antonia a Portugaliei. În lipsa unui moștenitor în linie directă și legitimă a lui Carol I, prin decretul din 18 mart. 1889, F. a fost proclamat „moștenitor prezumtiv al coroanei României”, conferindu-i-se în același timp titlul de „Alteță Regală”, Principe de România. După eșuarea proiectului principelui F. de a lua de soție pe Elena Văcărescu, la 29 dec. 1892 F. se căsătorește cu principesa Maria, înrudită cu marile case dominatoare din Marea Britanie, Rusia și Germania. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent (1886) până la cel de general de corp de armată (1911). În 1913, în calitate de generalisim, principele F. a comandat armata română în campania din timpul celui de-al doilea război balcanic. Devenit rege al României (sept. 1914), în împrejurări excepționale pentru soarta țării, F., cu prilejul depunerii jurământului în fața Parlamentului și a țării, făgăduiește solemn că va fi „un bun român”. În Consiliul de Coroană (14/27 aug. 1916), F. s-a identificat cu idealul național al românilor, susținând intrarea României în război alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit și F. cel Leal). Decizia de a susține intrarea României în război de partea Antantei a provocat mânia membrilor familiei de Hohenzollern, care l-au dezavuat. În condițiile înfrângerilor armatei române în campania din 1916 și a ocupării de către inamic a celei mai mari părți din teritoriul țării, F., împreună cu familia regală, s-a retras la Iași, unde, încrezător în victoria finală a poporului român, s-a distins prin abnegație și spirit de sacrificiu, contribuind, într-o măsură importantă, la refacerea și reorganizarea armatei române, precum și la marile victorii obținute la Mărăști, Mărășești și Oituz, în vara anului 1917. După prăbușirea frontului rusesc, F. și majoritatea oamenilor politici au luat hotărârea ca România să înceteze ostilitățile și să accepte încheierea unei păci separate, concretizate în Tratatul de la București (apr. 1918), pe care însă a refuzat să-l ratifice. După realizarea unirii cu România, în 1918, a Basarabiei (mart.), a Bucovinei (nov.) și a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului (dec.), delegații veniți la București înmânează Regelui actele Unirii, care, la rându-i, prin decrete-legi, le sancționează. La 15 oct. 1922 a avut loc la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia încoronarea Regelui și a Reginei Maria (pe coroana regală de oțel a lui Carol I, ce amintea de Plevna, adăugându-se însemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei), simbolizând actul Unirii tuturor provinciilor istorice românești sub sceptrul aceluiași monarh. Prin participarea la festivități a reprezentanților din peste douăzeci de state europene, din S.U.A. și Japonia, noua realitate național-statală a dobândit o largă recunoaștere internațională. După înfăptuirea României Mari, F. a sprijinit inițiativele, în special ale guvernelor liberale, menite să ducă la importante prefaceri în viața economică, social-politică și culturală a țării; dintre acestea se detașează reforma regimului electoral bazat pe votul universal (1918), reforma agrară din 1921 (promisă pe front, în 1917, de către Rege, ca un act de justiție socială, dar și ca o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul de reîntregire națională). Constituția din 1923 și unificarea legislativă, care a consfințit noile realități istorice, inclusiv regimul constituțional democratic. A avut șase copii: Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana și Mircea, botezați în religia ortodoxă. A murit la 20 iul. 1927, fiind înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeș.

FEROE [færö] (FÆRØERNE, FØROYAR [færö:ərnəl]), grup de 22 ins. în N Oc. Atlantic, între Islanda și Marea Britanie; constituie un terit. danez cu autonomie internă (din 1948); 1,4 mii km²; 49 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Thorshavn. Relief vulcanic (bazalte), țărmuri cu fiorduri. Climă umedă. Pescuit și vânătoare de balene. Creșterea ovinelor. Export de lână, pește, crustacee și moluște. – Istoric. Colonizate în sec. 9 de vikingi; în sec. 11 a fost introdus creștinismul. Insulele au fost alipite Danemarcii după Uniunea de la Kalmar (1397). După Constituția din 1953, are doi deputați în Folketing.

FEYDER [fedér], Jacques (1888-1948), cineast francez de origine belgiană. A debutat cu filme de scurtmetraj, devenind cunoscut cu ecranizarea romanului lui Pierre Benoît „l’Atlantide”. A turnat în Franța, Marea Britanie, Germania, Elveția („Sărutul”, „Anna Christie”, „Thérèse Raquin”, „Pension Mimosas”).

FRANKLIN [fræŋklin], Benjamin (1706-1790), fizician, filozof, economist și om politic american. Gânditor iluminist. Deputat în primul Congres american de la Philadelphia (1774); a elaborat, împreună cu T. Jefferson și J. Adams, Declarația de independență (1776); a negociat alianța cu Franța (1778) și a semnat Tratatul de Pace cu Marea Britanie (1783). Ca membru al conventului federal constituțional, s-a pronunțat pentru desființarea sclaviei negrilor. Contribuții în electrostatică. A pus în evidență natura electrică a descărcărilor atmosferice, a inventat lentilele bifocale, paratrăsnetul (1753). A fondat la Philadelphia prima bibliotecă publică din coloniile engleze din America de Nord (1731), Universitatea din Pennsylvania (1740).

FRISCH [friș], Otto Robert (1904-1979), fizician austriac. Stabilit în Marea Britanie (1947). Prof. univ. la Cambridge. Lucrări în domeniul fizicii atomice și nucleare („Fizica atomică astăzi”). Împreună cu Lise Meitner, a studiat fisiunea nucleelor de uraniu.

FUAD I, sultan (1917-1922), apoi rege (1922-1936) al Egiptului. A promovat o politică de strânsă colaborare cu Marea Britanie.

GASTER, Moses (1856-1939, n. București), filolog român de origine evreu. Expulzat din țară în 1885, s-a stabilit în Marea Britanie. M. de onoare al Acad. (1919). Studii de literatură veche („Literatura populară română”, „Apocrifele în literatura română”, „Chrestomație română”) și de ebraistică. A tradus în engleză legende și basme românești.

GEORGE, numele a doi regi greci: G. I (1863-1913), fondatorul dinastiei de Glücksburg, fiul regelui Christian IX al Danemarcii. Desemnat rege de către cele trei puteri protectoare ale Greciei: Marea Britanie, Franța, Rusia; a promovat o politică expansionistă. În timpul său s-au pus bazele instituțiilor moderne ale statului constituțional. 2. G. II (1922-1923, 1935-1947). Fiul lui Constantin I, silit de o juntă militară să abdice în 1923. Revine în 1935. După invazia germană (1941) se refugiază în Creta, apoi la Cairo și Londra. Se reîntoarce după referendumul din sept. 1947.

GEORGIA DE SUD (SOUTH GEORGIA), ins. în S Oc. Atlantic, la 1.800 km E de Țara de Foc, dependentă de Marea Britanie (din 1985); 3,6 mii km². Stațiune de supraveghere antarctică a Serviciului Britanic. Singura așezare: Grytviken. Țărmuri crestate cu fiorduri. Relief muntos. Alt. max.: 2.934 m (vf. Paget). Climă subantarctică oceanică. Floră și faună subpolară. Bază pentru vânătoare de balene (până în 1966).

DUNKERQUE [dõkerc], oraș în D Franței (Flandra), port la Marea Nordului; 190,9 mii loc. (în 1991, cu suburbiile). Centru siderurgic. Șantiere navale. Prelucr. petrolului. Îngrășăminte chimice. Țesături. Este legat prin feribot cu orașul Dover de pe coasta de SE a Marii Britanii. Locul unei violente bătălii (27 mai – 4 iun. 1940) între trupele anglo-franceze și cele germane, în cursul căreia Aliații au suferit mari pierderi materiale și umane, dar au reușit evacuarea a 340 mii de oameni în Marea Britanie.

GIBRALTAR 1. Str. între Pen. Iberică și NV Africii, care leagă Oc. Atlantic cu M. Mediterană. Lungime: 65 km; lățime: 14-44 km; ad. min.: 200 m; ad. max.: 1.181 m. Importanță economică și strategică. Numele antic: Coloanele lui Hercule. 2. Oral, posesiune britanică, situat pe o mică peninsulă în extremitatea de S a Pen. Iberice, despărțită de Spania printr-o zonă neutră; 6,5 km²; 29,1 mii loc. (1993), în majoritate spanioli. Aeroport. Port militar și comercial, bază de aprovizionare a navelor. Ind. textilă și alim. Turism. – Istoric. A aparținut romanilor (sub numele de Calpe). Ocupat în 711 de musulmanii lui Jabal al-Tarik, de la care își trage numele. Sub stăpânirea englezilor (1309-1333 și 1462), apoi a ducelui de Mediña. La începutul sec. 16., G. este cedat Coroanei de Castilia. Prin Tratatul de la Utrecht (1713), Marii Britanii i s-a recunoscut stăpânirea asupra G., care ulterior l-a transformat („Stânca – The Rock”, cum a denumit-o) într-o puternică bază militară, cu valoare strategică deosebită. În mart. 1991, britanicii l-au părăsit, prin retragerea ultimului detașament al forțelor terestre, rămânând în continuare un port strategic de observație N.A.T.O., deservit de armata britanică. Negocierile între Marea Britanie Spania privind statutul G. sunt în curs de desfășurare.

GREENPEACE [grí:n pí:s], organizație ecologistă și pacifistă, înființată în 1971, la Vancouver (Canada), cu sediul la Lewes (Marea Britanie). Acționând, pe căi pașnice, în favoarea protecției mediului, are ca obiective lupta împotriva distrugerii biosferei, a exterminării sistematice a speciilor de animale, oprirea experiențelor nucleare.

GREENWICH [grínitʃ], oraș în Marea Britanie (Anglia), în conurbația londoneză, pe Tamisa; 213,5 mii loc. (1989). Reședință regală. Observatorul Astronomic Regal (1675-1958), transferat apoi în localit. Herstmonceux din S Angliei. Clădiri din sec. 17-18. Muzeul Marinei. Pe aici trece meridianul de origine (zero) sau primul meridian (stabilit de Conferința Internațională de Astronomie din 1884), în funcție de care s-au fixat fusurile orare.

GRENADA, Statul ~ (State of Grenada), stat în America Centrală insulară ce include insula omonimă (305 km²), ins. Carriacou, St. Andrew ș.a., toate în S Arh. Antilele Mici; 344 km²; 91 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 64%, anglicani 21%, protestanți 13%). Cap.: Saint George’s. Este împărțit în opt Consilii locale. Relief muntos (alt. max. 840 m). Climă tropical-umedă (precipitații între 1.500 și 5.000 mm/an), cu frecvente cicloane, adesea devastatoare. Resurse agricole: banane, mirodenii (nucșoară), nuci de cocos, trestie de zahăr, cacao, bumbac. Pescuit: 2.000 t (1991). Turism (289 mii turiști, 1991). Nu are c. f. Moneda: 1 dollar East Caribbean = 100 cents. Export (1991): mirodenii, cacao, banane, textile ș.a. Import (1991): produse agro-alim., utilaje ind., bunuri de larg consum, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită în 1498 de Cristofor Columb (care a botezat-o Conceptión), G. a fost colonizată la mijlocul sec. 17 de francezi. În 1783 a devenit colonie britanică, iar în 1967, stat asociat cu Marea Britanie. În febr. 1974, G. devine stat independent, membru în Commonwealth. În urma unei lovituri de stat (mart. 1979), puterea a fost preluată de M. Bishop, care conduce un guvern cu orientare de stânga. În oct. 1983, după înlăturarea și apoi asasinarea lui M. Bishop, puterea a trecut în mâinile unui Consiliu Militar Revoluționar, înlocuit după câteva zile, în urma intervenției unor trupe străine (inclusiv ale S.U.A.), de un guvern provizoriu, până la alegerile generale din 1984. Șeful statului este, de iure, regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. De facto, statul este condus, din 1984, de un parlament bicameral, cuprinzând Senatul, desemnat de guvernatorul general, și Camera Reprezentanților.

GROZA, Petru (1884-1958, n. Băcia, jud. Hunedoara), avocat și om politic român. Președinte al organizației Frontul Plugarilor (1933-1953). În timpul războiului (1943-1944) a fost internat în lagăr. Ministru în mai multe rânduri. Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (nov. 1944-febr. 1945) în guvernele Sănătescu și Rădescu. Președinte (șeful statului) al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1952-1958). La cererea expresă a lui A.I. Vîșinski și sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea dr. Petru Groza ca prim-ministru, care, la 6 mart. 1945, formează un nou guvern, ministerele cheie fiind deținute de comuniști. La trei zile după instalare, Moscova decide restabilirea administrației românești asupra părții de nord a Transilvaniei eliberate, fapt ce semnifică încrederea și învestitura politică acordate guvernului Groza. Recunoscut și de Marea Britanie și S.U.A. (febr. 1946), guvernul dr. Petru Groza, de deplin legitimizat, a trecut la inițierea și aplicarea unui șir de măsuri (judecarea și executarea mareșalului I. Antonescu și a principalilor săi colaboratori, falsificarea alegerilor parlamentare din nov. 1946, anihilarea opoziției și, în special, a partidelor istorice, arestarea și exterminarea lor, impunerea actului de abdicare regelui Mihai I ș.a.).

GRUPUL CELOR 10 (Clubul de la Paris), denumire unanim acceptată pentru întâlnirile anuale ale miniștrilor de Finanțe din cele 10 state industrializate (Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, S.U.A. și Elveția, cu statut de observator), reprezentând, de facto, autoritatea superioară în F.M.I. Aceste întâlniri au ca scop analizarea sistemului monetar internațional și pregătirea reformelor care se impun, acordarea de sprijin financiar țărilor care aparțin Grupului, menținerea, la dispoziția F.M.I., a unui fond de 6 miliarde dolari pentru echilibrarea sistemului monetar internațional.

GUANGZHOU, oraș în SE Chinei, în delta fl. Xijiang, port la M. Chinei de Sud, centur ad-tiv al prov. Guangdong; 3 mil. loc. (1990). Important nod de comunicații. Aeroport. Siderurgie. Șantiere navale. Mare centru al ind. mătăsii și iutei. Ind. celulozei și hârtiei, a cauciucului, a piel., poligrafică și alim. (zahăr). Universitate. Târg internațional. Menționat în sec. 3 î. Hr. În Evul Mediu – mare port comercial care lega China de SV Asiei și Africa. În sec. 7, în G. a existat o colonie a negustorilor arabi, iar, ulterior a fost unul dintre primele orașe chineze în care au pătruns europenii. În sec. 18, G. a devenit principalul port de comerț internațional al Chinei. În urma războaielor purtate de Marea Britanie și Franța împotriva Chinei, aceasta a fost nevoită, în 1860, să declare G. port deschis comerțului extern. Principal centru al luptei pentru înlăturarea dinastiei manciuriene, precum și al forțelor naționale revoluționare din anii 1923-1926 și dec. 1927. Memorialul Sun Zhongshan (Sun Yat sen), Templul Guangxiao (sec. 7), Templul celor șapte bananieri și Pagoda florilor (sec. 6). Se mai numește și Canton.

DIMANCEA, Haralambie (1855-1890, n. București), ofițer român. Participant la Războiul de Independență (1877-1878). Inventator al revolverului care îi poartă numele (brevetat în Marea Britanie).

DISC¹ (< fr., lat.) s. n. 1. Obiect plat cu contur circular (ex. d. cu carne, d. de frână, d. divizor etc.). ◊ D. de apel = dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numărul de apel spre central automată. ◊ D. stroboscopic = rondela circulară cu sectoare albe și negre, utilizată pentru verificarea turațiilor și a frecvenței unui element în rotație. ◊ Discul lui Newton = d. împărțit în mai multe sectoare, pe care sunt reproduse culorile spectrului solar; prin rotire rapidă, discul apare alb (sau gri), demonstrându-se astfel sinteza luminii albe din componente de diverse culori. 2. Semnal mobil (de formă circulară) folosit la căile ferate pentru a indica reducerea vitezei în stații sau acolo unde calea ferată este slabă. 3. (SPORT) Placă circulară din lemn sau alt material, de forma unei lentile biconvexe, cu care se efectuează aruncări la distanță; are 2 km pentru bărbați și 1 kg pentru femei. ♦ Probă de aruncare în atletism, care constă în aruncarea discului (3). 4. Placă circulară din material plastic, cu diametrul de 30, 25 sau 17 cm și cu turația de 78, 45, 33^1/3 sau 16^2/3 rot/min., care servește la înregistrarea și la reproducerea sonoră a muzicii, a pieselor de teatru, a lecțiilor, a conferințelor etc. ◊ D. compact v. compact disc. ◊ D. de aur, distincție inițiată în 1958 de R.I.A.A. (Record Industry Association of America) pentru a marca vânzările discografice deosebite (peste 1 mil. de discuri „single” sau peste 500.000 de discuri „LP” / „Long Play” vândute dintr-un singur titlu; în Franța și Marea Britanie d. de a. se acordă pentru 500.000 discuri „single” și peste 100.000 „LP”). Ulterior, au apărut „d. de argint” și „d. de platină” (în S.U.A. d. de platină se acordă pentru 2 mil. de discuri „single” și 1 mil. discuri „LP”). ◊ (INFORM.) Pachet de discuri = un număr de 6 sau 11 discuri coaxiale pe care se înmagazinează informație. ◊ Unitate de discuri = periferic de intrare și ieșire de date memorate pe discuri magnetice. ◊ D. flexibil = dispozitiv pe care se scrie sau de pe care se citește informația, constând dintr-o placă circulară din material plastic, acoperită cu un material ușor magnetizabil; dischetă. ◊ D. magnetic = dispozitiv de memorare a datelor, constând dintr-un d. metalic, acoperit pe ambele fețe cu material magnetic, datele memorate fiind aranjate sub formă liniară pe piste concentrice. ◊ D. fix (d. dur) = d. magnetic fixat în microcalculator, având o mare mare capacitate de memorare și o viteză de lucru relativ mare decât a dischetelor, dar mult mai mică decât a memoriei centrale; d. Winchester. 5. (BIOL.) D. embrionar = formație a embrionului în stadiu de blastulă la rechini, pești osoși, reptile și la păsări; bănuț (2). 6. (ANAT.) D. intervertebral = cartilaj fibroelastic interpus între corpurile a două vertebrate alăturate și contribuind la solidarizarea lor.

DISRAELI [dizréili], Benjamin, conte de Beaconfield (1801-1881), om politic și scriitor britanic. Lider a partidului tory; ca prim-min. (febr.-dec. 1868 și 1874-1880) a promovat o politică expansionistă în Asia și Africa. A preconizat extinderea imp. colonial britanic, printr-un celebru discurs programatic ținut în iun. 1872 la Crystal Palace din Londra. În timpul guvernării sale, Marea Britanie și-a asigurat controlul asupra Canalului Suez (nov. 1875), iar regina Victoria și-a luat titlul de împărăteasă a Indiei (1877). Autor de romane („Vivian Grey”, „Alroy”, „Endymion”), pamflete politice („Scrisorile din Runnymede”, „Concepția whigilor”) și satire („Ixion în cer”, „Căsătorie infernală”).

DOMINICA, Uniunea ~ Commonwealth of ~), stat în America Centrală insulară, constituit din insula vulcanică omonimă, în partea centrală a arh. Antilele Mici (M. Caraibilor); 740 km²; 73,9 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 67,4%, anglicani, metodiști). Cap.: Roseau. Este împărțită în 10 regiuni (parishes). Orașe pr.: Portsmouth, Marigot. Relief muntos (alt. max.: 1.433 m în vf. Morne Diablotin). Climă tropical-oceanică; temperaturi ridicate (26-28°C), precipitații bogate (2.500-5.000 mm/an); frecvente cicloane tropicale, uneori devastatoare. Vegetație luxuriantă. Plantații de bananieri (67 mii t banane, 1991), coctieri, citrice, trestie de zahăr, mango, cacao ș.a. Creșterea animalelor: porcine, caprine. Prelucr. produselor agricole (uleiuri vegetale, rom, copra, sucuri ș.a.). Turism: 55 mii turiști (1991). Moneda: 1 East carribean dolar = 100 cents. Nu are căi ferate. Căi rutiere (1988): 756. Export (1990): banane, ulei de cocos, citrice ș.a. Import (1990): echipament ind. și mijloace de transport, produse alim. și agricole, combustibili, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb în 1493, disputată între francezi și englezi, devine colonie britanică în 1763. În 1956 obține autonomie internă; în 1958-1962 a fost membră a Federației Indiilor de Vest; în 1967 primește statutul de stat asociat cu Marea Britanie. La 3 nov. 1978 își proclamă independența ca republică membră în Commonwealth. Activitatea legislativă este exercită de președinte și un parlament unicameral (Camera Adunării), iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

DOMINIÓN (< fr., engl.) s. n. Denumire purtată, începând din a doua jumătate a sec. 19, de către unele posesiuni engleze care se bucurau de o anumită independență (ex. Canada, Australia, Noua Zeelandă). În 1931 d. au fost declarate suverane și egale în drepturi cu Marea Britanie. În 1947 ele au început să fie denumite oficial Commonwealth Countries (state ale Commonwealth-ului).

DORCHESTER [dɔ:tʃistə], oraș în Marea Britanie (Anglia central-sudică) pe râul Frome; 14 mii loc. (1981). Centru comercial. Mașini agricole. Piel. și conf. Centrul antic Durnovaria devine apoi Doracestria; menționat documentar în 989; primește statut de oraș în 1610. Amfiteatru preroman Maumburykings, biserica normandă St. George.

ELIADE, Mircea (1907-1986, n. București), istoric al religiilor, scriitor și filozof român. M. post-mortem al Acad. (1990). Studii la Univ. din București și Calcutta. Asistent, din 1933, la Facultatea de Litere și Filozofie a Univ. București., participă la activitățile grupării „Criterion”. Atașat cultural în Marea Britanie (1940), Portugalia (1941-1944), s-a stabilit în Franța (1945-1956), apoi în S.U.A. (din 1956). Prof. univ. la Chicago (catedra de Istoria religiilor pe care a condus-o îi poartă numele său). Membru a numeroase academii și societăți științifice străine. Discipol al lui Nae Ionescu. Spirit al totalității, enciclopedist, E. a încercat să fundamenteze o disciplină integratoare, autonomă. După E., lumea modernă a pierdut sentimentul sacrului. Filozofia lui constă în încercarea de a reconstrui spiritualitatea omului și de a-i conferi dimensiunea cosmică, prin regăsirea miturilor și refacerea unității interioare. Studii de istoria religiilor („Tratat de istoria religiilor”, „Mitul eternei reîntoarceri”, „Sacrul și profanul”, „Nostalgia originilor”, „De la Zamolxis la Genghis Han”, „Istoria credințelor și ideilor religioase”), indianistică („Yoga. Nemurire; i libertate”), orientalistică („Alchimie asiatică”, „Șamanismul și tehnicile extazului”), mitologie („Imagini și simboluri”). E. consideră că renașterea literaturii este posibilă numai prin redescoperirea funcțiilor mitului. Rolul literaturii este acela de a surprinde „hierofaniile” (manifestările sacrului) în cotidian. În proza sa există mai multe niveluri: unul realist, de influență gidiană, care se circumscrie esteticii autenticității („Isabel și apele diavolului”, „Maitreyi”, „Întoarcerea din rai”, „Huliganii”), altul fantastic, mitic („La țigănci”, „Pe strada Mântuleasa”, „Noaptea de Sânziene”, „În curte la Dionis”). Proza fantastică pendulează între simbolul folcloric românesc („Domnișoara Christina”, „Șarpele”) și cel indic („Secretul doctorului Honigberger”, „Nopți la Serampore”). Fantasticul său, de tip mitic, este original prin întrepătrunderea permanentă a sacrului cu profanul. Un loc aparte în opera lui E. îl ocupă jurnalul și memoriile („Șantier”, „Romanul adolescentului miop”, „Memorii”, „Jurnal”). Eseistică („Solilocvii”, „Oceanografie”, „Fragmentarium”, „Insula lui Euthanasius”, „Comentarii la legenda Meșterului Manole”). Coordonator al „Enciclopediei religiilor” (16 vol.), apărută postum.

LAGOS 1. Oraș în SV Nigeriei (statul Lagos), situat pe țărmul G. Benin (Oc. Atlantic), în zona de vărsare a fl. Ogun în laguna Lagos; 1,5 mil. loc. (1996). Se extinde atât pe continent (cartierele Suru-Lere, Yaba, Apapa, Ebute-Metta ș.a.), cât și pe insulele din apropiere (Logos, Victoria, Iddo, Ikoyi ș.a.). Pr. port maritim al țării. Aeroport (Murtala Muhammed). Important centru industrial, comercial, cultural și de comunicații. Constr. și reparații navale; asamblare de automobile; ateliere feroviare. Ciment, cauciuc, încălțăminte, medicamente, cherestea; produse electrotehnice (aparate de radio, televizoare), petrochimice, textile și alim. (cafea, ulei de palmier, margarină, conserve de fructe și carne, bere etc.). Universitate (1962). Muzeul Național. Biblioteca Națională. Grădina botanică. Podul feroviar „Carter” (800 m lungime) leagă cartierul Ebute-Metta din zona continentală cu ins. Iddo. Monumente: Palatul regilor („Iga Idunganran”), construit de portughezi în 1705; Palatul apei („Ilojo”), sec. 19; Arhiepiscopia catolică (1950). Fundat de portughezi în sec. 15, a devenit în sec. 19 principalul centru de comerț cu sclavi. Ocupat de Marea Britanie în 1851, a fost, din 1861, centrul ad-tiv al protectoratului și apoi (din 1914) al coloniei și protectoratului. În perioada 1960-1982, a fost capitala Republicii Federale Nigeria, dată după care capitala a fost transferată la Abuja. 2. Stat federal în SV Nigeriei, pe țărmul G. Benin; 3,3 mii km²; 6,4 mil. loc. (1995). Centrul ad-tiv; Ikeja. Culturi de porumb, arahide ș.a. Plantații de palmieri.