NEOGÓTIC (< fr.) s. n. (Și adj.) Stil în arhitectură și în artele decorative europene, inițial în Marea Britanie (H. Walpole, J. Wyatt, A.W.N. Pugin, Th. Rickman), în Franța (E.E. Viollet-le-Duc) și în Italia (P. Selvatico, C. Boito), de la sfârșitul sec. 18 și din sec. 19, care constă în reevaluarea goticului și în prelucrarea formală a elementelor lui de decorație.