DOMINION, dominioane, s. n. Nume mai vechi dat statelor din afara insulelor britanice care fac parte din Imperiul Britanic, având statut de suveranitate și egalitate în drepturi cu metropola. [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion.

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ Limbă anglo-saxonă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

ANGLO-SAXON, -Ă I. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-VI. II. adj. care aparține anglo-saxonilor. ♦ limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche. (< fr. anglo-saxon)

BRITANNIA 1. Denumirea convențională dată insulei britanice în perioada anterioară cuceririi romane și a invaziei anglo-saxone (sec. 5-6). Începînd cu sec. 6, îns. s-a împărțit în trei reg. istorice: Anglia, Țara Galilor și Scoția și în mai multe state feudale. 2. Prov. romană (52 î. Hr.-sec. 5 d. Hr.).

bard (< celta veche bardos) 1. Poet și cântăreț din țările celtice (Gallia, Irlanda, Cornwall, Țara Galilor, Scoția). Prezența lor este atestată încă din sec. 2 î. Hr. Ei alcătuiau, alături de preoții celților, druizii, pătura intelectualilor. Compuneau cântece de laudă sau satirice pe care le cântau la petreceri, întruniri sau în cerc restrâns. Se acompaniau la cruth*. În calitatea lor de critici ai acțiunilor publice și private, exercitau o mare influență morală asupra comunității. Au fost alungați din Gallia de către romani. De-a lungul ev. med., în insulele britanice (regiunile ocupate de celți), b. erau fie atașați curților princiare și nobiliare fie cântăreți ambulanți. Repertoriul lor cuprindea, pe lângă ode și satire, elegii, cântece de dragoste, proverbe și balade (saga). Erau istorici și genealogiști (și în această activitate activau pe lângă mănăstiri). Erau organizați în confrerii pe districte și țineau întruniri anuale (eisteddfod). Cântăreți ai libertăților naționale, b. au fost persecutați de către englezi pe măsură ce aceștia cucereau ținuturile celtice (începând din sec. 13). În vremea Renașterii*, deși numărul b. crește considerabil, poziția lor socială decade, ei devenind, în majoritatea cazurilor un fel de bufoni vagabonzi și turbulenți. Abia în sec. 19, artiștii romantici încearcă să reînvie tradiția bardică, cu care ocazie se reiau întrunirile anuale. Muzica b. medievală nu s-a păstrat. 2. În zilele noastre, termenul desemnează metaforic pe poeții lirici în genere („bardul din Mircești”).

SAINT GEORGE’S [sənt dʒó:dʒi:z], cap. statului Grenada, situată în SV ins. Grenada (Antilele Mici), pe țărmul G. Grand Anse al M. Caraibilor; 3,9 mii loc. (2001). Aeroportul Pearls. Port comercial. Ind. alim. (zahăr, rom, țigarete); produse din hârtie. Stațiune balneoclimaterică. Universitate (1956), Institut de medicină (1976). Biserici: romano-catolică, anglicană și prezbiteriană. Palatul guvernului. Fort. Turism. Fundat de francezi în 1650 și ocupat de englezi în 1783. Între 1885 și 1958 cap. fostei colonii britanice Insulele de Sub Vânt. Din 7 febr. 1974, capitala statului Grenada.

MENHÍR (< fr.; {s} cuv. breton menhir din men „piatră” + hir „înalt”) s. n. Monument megalitic de la sfârșitul Neoliticului și începutul Epocii bronzului, cu semnificația probabil de cult, construit din blocuri înalte de piatră (c. 20 m) necioplită. M. se găsesc izolate sau grupate în aliniamente ori în cercuri (cromlehuri). Se găsesc răspândite pe o arie foarte întinsă, mai ales în insulele britanice, S Scandinaviei, V Germaniei, Țările de Jos, Franța, Pen. Iberică și ins. Baleare, S Italiei V Africii, Siria, Palestina, Caucaz, India, Japonia, Polinezia. Cel mai mare m. (20,5 m) se află în Franța la Locmariaquer (pen. Bretania). V. și megalit.

MONSERRAT [montseræt], insulă britanică în M. Caraibilor, în Insulele de sub Vânt din Antilele Mici; 104 km². Centrul ad-tiv: Plymouth. Trestie de zahăr, banane, cafea, cacao, bumbac. Descoperită de Cristofor Columb (1493) și colonizată de englezi (1632). Devastată de un puternic uragan (1989).

POMONA sau MAINLAND, insulă britanică în Marea Nordului, în partea centrală a arh. Orkney, la NNE de coasta Scoției; 492 km². Prezintă un țărm neregulat, sinuos, cu multe golfulețe, și un relief ușor vălurit cu alt. max. de 269 m (Ward Hill). Numeroase lacuri. Orașe pr.: Kirkwall, Stromness.

JERSEY [dʒə:zi], insulă britanică în arh. Normande, situată în marea Mânecii, la 25 km V de pen. Cotentin; 116 km²; 85,9 mii loc. (1993). Relief de coline joase. Centrul ad-tiv: Saint Heller. Sediul a numeroase societăți financiare internaționale. Turism. Stațiuni balneoclimaterice. Pescuit. Horticultură. Creșterea ovinelor.

Britanice (Insule) pl. nume colectiv al celor 3 regate (Anglia, Scoția și Irlanda) și al insulelor înconjurătoare.

Irlanda f. 1. una din Insulele Britanice spre apus de Anglia, de care o separă Marea Irlandei: 5 mil. loc. Cap. Dublin; 2. (Marea), partea Oceanului Atlantic între Anglia, Irlanda și Scoția; 3. (Noua) insulă în Melanezia (Irlandez). V. Sinfeiner.

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

BRITANIC¹, -Ă, britanici, -e, adj. Care ține de Marea Britanie; englez, englezesc. Insulele britanice.

SCOȚIANĂ s. f. (< Scoția + suf. -ean): limbă celtică din grupul gaelic vorbită mai întâi de vechii scoți (care populau inițial vestul și nordul Irlandei, fixându-se apoi în secolele al V-lea – al VI-lea în nordul insulei britanice), apoi de scoțieni, actualii locuitori ai Scoției, Anglia. Majoritatea vorbitorilor scoțieni sunt bilingvi, vorbind și engleza. A evoluat independent de irlandeză timp de secole. A fost atestată în secolul al XVI-lea. În secolul trecut, s-a adunat un bogat material folcloric scoțian, iar spre sfârșitul secolului, s. a devenit obiect de studiu în școli. De câteva decenii este folosită și la emisiunile de radio din Anglia.

angli smp [At: DEX² / E: fr Angles] Populație germanică ce a cucerit în sec V estul Insulelor Britanice, dând numele ei acestui teritoriu.

dominion sn [At: DLR ms / P: ~ni-on / Pl: ~oane / E: eg dominion] Nume vechi dat statelor din afara insulelor britanice care făceau parte din Imperiul Britanic, având statut de suveranitate și egalitate în drepturi cu metropola.

druid sm [At: I. GOLESCU, C. / P: dru-id / Pl: ~izi / E: fr druide, lat druidae] Preot al vechilor celți din Galia și insulele britanice.

scoți smp [At: FM (1840), 25¹/21 / E: lat Scoti] 1 (Înv) Scoțian (5). 2 Triburi celtice care populau la începutul erei nostre părțile de vest și de nord ale Islandei și care, în sec. VI, s-au stabilit în partea din nordul insulei britanice numită ulterior Scoția.

* CONTINENT (pl. -te) sn. 🌍 1 Mare întindere de pămînt nedespărțită de vre-o mare; vechiul ~, Europa, Asia, Africa; noul ~, America ¶ 2 Uscatul, în raport cu insulele ¶ 3 Continentul european, în opoziție cu Insulele Britanice [fr.].

ROAD TOWN, oraș în ins. Tortola (arh. Virgine din M. Caraibilor), centrul ad-tiv al posesiunii Insulelor Virgine Britanice; 7,9 mii loc. (2000). Port maritim. Distilerie de rom. Export de produse agricole și animaliere. Turism.

LOWE [ləu], Sir Hudson (1769-1844), general britanic. Guvernator al insulei Sf. Elena, a fost un paznic sever pentru Napoleon în timpul captivității sale. Suspectat de contemporani că ar fi contribuit la moartea împăratului, prin otrăvire lentă.

MAN [mæn], insulă în Arh. Britanic, în Marea Irlandei, situată la 48 km V de țărmul Angliei; 572 km². Oraș pr.: Douglas. Relief deluros, modelat de eroziunea glaciară (alt. max.: 621 m). Climă temperat-oceanică Expl. de plumb, fie, zinc. Creșterea ovinelor și bovinelor. Ovăz și cartofi. Pescuit. Turism. Subordonată Coroanei engleze (din 1765); statut de autonomie.

ORKNEY [ó:kni], Insulele ~ (INSULELE ORCADE), arhipelag britanic în NE Oc. Atlantic, la 32 km S de Scoția, alcătuit din 70 de insule stâncoase; 975 km². Ins. pr.: Pomona (sau Mainland), Hoy, South Ronaldsay, Stronsay, Sanday, Rousay, Westray. Localit. pr.: Kirkwall (în ins. Pomona). Relief deluros cu alt. max. de 481 m (Ward Hill, în ins. Hoy). Climă temperat-oceanică. Creșterea animalelor. Pescuit.

PAOLI, Pasquale di (1725-1807), om politic corsican. Fiul lui Giacinto P. care a condus revolta împotriva Genovei (1735). A militat pentru independența Corsicii împotriva stăpânirii genoveve (1755), iar după 1769, împotriva celei franceze. A părăsit insula în 1769, refugiindu-se în Marea Britanie. Rechemat în 1790 în Corsica, în calitate de conducător militar, i-a înfrânt pe francezi, cu ajutorul naval britanic (1794), oferind suveranitatea insulei Marii Britanii; în 1795, s-a reîntors în Marea Britanie.

FALKLAND [fɔ:lclənd] (în sp. MALVINAS) 1. Arh. în SV Oc. Atlantic, la c. 500 km ESE de țărmul Americii de Sud, format din două ins. pr. (F. de Vest și F. de Est) și din c. 200 ins. mici; 12,2 mii km²; 2,1 mii loc. (1993). Centrul ad-tiv: Stanley. Relief muntos (705 m), țărmuri crestate, climă rece, oceanică și vegetație de tundră. Creșterea animalelor (ovine, bovine). Pescuit și vânătoare de balene. Descoperit de navigatorul englez J. Davis în 1592 și numite de englezi Falkland, iar de francezi din Saint-Malo – Malouines, insulele sunt ocupate în 1770 de spanioli, în 1820 de argentinieni, iar după alungarea acestora de către trupele engleze, în 1833, devin colonie a Coroanei britanice (1892). Autoritățile argentiniene consideră terit. ca aparținând Argentinei. Debarcarea forțelor armate argentiniene, în apr. 1982, la Stanley, în scopul „reintegrării insulelor Malvinas în patrimoniul național”, a determinat, în apr.-iun. 1982, declanșarea unui conflict armat argentiniano-britanic, soldat cu reocuparea insulelor de către unități militare britanice. Între 1908 și 1985, ins. Georgia de Sud și Sandwich de Sud au fost dependente politic și ad-tiv de ins. F. După 3 oct. 1985, depind numai ad-tiv. În timpul primului război mondial, lângă F. a avut loc o luptă navală (dec. 1914) între escadrilele germană și engleză, încheiată cu victoria englezilor. 2. Curent rece în Oc. Atlantic, lângă coastele Americii de Sud (între Arh. Falkland și estuarul La Plata). Viteza: 1-2 km/h. Temperatura apei: 4-15°C.

EVANS [évənz], Sir Arthur John (1851-1941), arheolog britanic. A efectuat săpături arheologice în insula Creta, descoperind palatul din Cnossos și alte mărturii ale civilizației cretane („Palatul lui Minos”).

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

SKYE [scai], insulă în arh. Hebride, în NV Arh. Britanic; 1,7 mii km²; 80 km lungime. Localit. pr.: Portree. Relief variat, mai ales bazaltic, cu alt. max. de 993 m (Cuillin Hills). Țărmuri cu numeroase golfuri. Creșterea ovinelor, bovinelor și a câinilor de rasă (Skye terrier). Pescuit.

KIRIBATI, Republica ~ (Republic of ~), stat insular în Pacificul Central (Oceania), situat de o parte și de alta a Ecuatorului; 811 km² (supr. insulelor); 77,9 mii loc. (1996). Limba oficială: engleza; limba uzuală: gilbertana. Religia: creștină (catolici 52%, protestanți 41%), bahai. Cap.: Baikiri. Localit. pr.: Abaokoro, Bikinebeu și Betio (pe ins. Tarawa). Terit. este alcătuit din 3 arh. coraligene (Gilbert, Phoenix și Line) și ins. Banaba (Ocean) din arh. Gilbert, de origine vulcanică (81 m alt. max.), răspândite toate pe c. 5 mil. km². Climă ecuatorială, cu temp. medii anuale ridicate (27°C) și precipitații ce variază între 1.000 mm în atolii sudici și 2.000-2.500 mm în cei nordici ai arh. Gilbert. Vegetație de cocotieri și pandanus. Economia statului, bazată pe expl. depozitelor de fosfați (epuizate la sfârșitul anilor ’80) de pe ins. Banaba și Christmas (Kiritimati), care asigurau peste 50% din veniturile țării și 80-90%din exporturi, se axează pe drepturile de pescuit (vândute Japoniei), veniturile salariaților ce lucrează la minele din Nauru sau ca marinari, ajutorul extern și „fondul de rezervă” plasat în Australia, rezultat din prof. de fosfați. Agricultura se bazează pe culturile arborescente (50% din supr. țării): cocotieri (copra reprezintă peste 90% din valoarea exportului), pandanus, arborele de pâine, banane, papaya, taro, legume. Se cresc porcine. Pescuit intens (în principal thon). Căi rutiere: 640 km. Aeroportul Bonriki (arh. Gilbert). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Export: copra, pește. Import: produse agro-alim., bunuri de consum, mașini și echipament de transport. – Istoric. Populate încă din sec. 13 de micronezieni, insulele au fost descoperite și explorate de navigatorii britanici John Byron (1765), James Cook (1777), Thomas Gilbert, John Marshall (1788) și căpitanul american Edmund Fanning (1798). Protectorat britanic din 1892, ins. Gilbert devin, în 1916, împreună cu ins. Ellice (Tuvalu), colonie a Coroanei. În timpul celui de-al doilea război mondial sunt ocupate de japonezi (dec. 1941-nov. 1943), atolul Tarawa fiind, în 1943, scena unuia dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului din Oc. Pacific. Eliberate de forțele navale americane, dobândesc (1 ian. 1972) statutul de colonie separată, sub denumirea de Gilbert și Ellice. În urma referendum-ului din 1974, se separă administrativ de ins. Gilbert, sub denumirea de Tuvalu (1976). Ins. Gilbert își dobândesc autonomia internă în 1977, iar în 1979 își proclamă independența, ca membru în Commonwealth, sub numele de K. Republică prezidențială, potrivit Constituției din 12 iul. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de președinte și un guvern numit și condus de acesta.

SAINT HELIER [sənt héliər], oraș în S ins. britanice Jersey (S M. Mânecii), centrul ad-tiv al Insulelor Normande (Channel Islands); 28,3 mii loc. (2001). Centru comercial și port în G. Saint Aubin’s. Stațiune balneară. Turism. Castel construit între 1551 și 1590. Colegiul Victoria (1852).

CELTĂ (CELTICĂ) s. f. (după fr. celte, celtique): limbă indo-europeană vorbită în mileniul I î.e.n. de triburi indo-europene așezate pe teritoriile de azi ale Franței, Belgiei, Elveției, Britaniei și Irlandei, în nordul Spaniei și Italiei, în regiunea cursului superior și mijlociu al Dunării (unele chiar pe teritoriul țării noastre). A fost prima limbă indo-europeană vorbită în Britania, fiind adusă de celți prin anul 700 î.e.n. și devenind substrat al limbii engleze. Limba irlandeză, moștenitoarea acesteia în insula Eire, păstrează foarte bine structura gramaticală și vocabularul limbii c. Limbi celtice sunt și scoțiana, britanica (cimrică și galeză) și bretona; de aceeași sorginte este și dialectul din insula Man.

NEWFOUNDLAND [nju:fəndlænd] (TERRA NOVA) 1. Insulă canadiană în Oc. Atlantic, la E de pen. Labrador, la intrarea în G. Sf. Laurențiu; 112,3 mii km². Orașe pr.: Saint John’s, Gander, Buchans. Relief de podiș, modelat de eroziunea glaciară, cu numeroase lacuri. Țărmuri puternic crestate. Păduri de conifere, iar în N vegetație de tundră. Expl. min. de fier, cupru și zinc, Expl. forestiere. Hidroenergie, Pescuit intens. în apele înconjurătoare. Vânătoare de animale cu blănuri scumpe. Descoperită în jurul anului anului 1000 de vikingi, proclamată, în 1713, colonie britanică, N. devine în 1949 o provincie a statului canadian. 2. Provincie în E Canadei, formată din insula cu același nume și partea de NE a pen. Labrador; 405,7 mii km²; 563,6 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Saint John’s. Expl. de plumb, zinc și min. de fier. Constr. de mașini de transport; prelucr. petrolului și a lemnului. Pescuit.

CIPRU, stat în ins. cu același nume din E M. Mediterane; 9.251 km²; 690 mii loc. (1989). Limbi oficiale: greaca și turca (81% din populație sînt greci și 18,7% turci). Cap.: Nicosia. Orașe pr.: Limassol, Famagusta, Larnaca. Este împărțit în cinci districte. Terit. țării este străbătut de două lanțuri muntoase care încadrează o cîmpie mai înaltă, fertilă și bine populată. Climă mediteraneană. Vegetație de maquis. Expl. de gips (46 mii t, 1987), min. de fier (114 mii t, 1987), pirite, cuprifere, azbest. Terenurile agricole ocupă 17,6% din supr. țării (33.000 ha irigate, 1988), pe care se cultivă orz (95% din producția de cereale), cartofi (193 mii t, 1989), tutun; plantații de citrice și măslini. Viticultură (30 mii ha, 212 mii t struguri, 1989). Creșterea animalelor (caprine și ovine). Întreprinderi ind. care produc ulei de măsline, conserve de pește, ciment (1 mil. t, 1989), țesături, încălț., produse chim. ș.a.; rafinărie de petrol. C. f.: 35 km. Căi rutiere: 9,2 mii km. Flota comercială: 8,2 mil. t (1985). Trafic maritim internațional: 6,15 mil. t (1988). Moneda: 1 liră = 1.000 mils. Exportă textile și conf (c. 1/3), legume, cartofi și fructe (c. 1/5), produse electronice, produse petroliere, ciment, azbest ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse alim. ș.a. – Istoric. În insulă s-au stabilit prin milen. 2 î. Hr. aheii; ulterior, C. s-a aflat în stăpînirea succesivă a egiptenilor, hitiților, asirienilor, perșilor, Egiptului elenistic, romanilor, bizantinilor, arabilor, cruciaților, Veneției. În 1571 a fost cucerit de turci. În 1878, Turcia, în baza unui acord secret, a trecut temporar Marii Britanii drepturile sale asupra insulei. În 1914, după intrarea Turciei în primul război mondial, de partea Germaniei, Marea Britanie a anexat C., declarîndu-l în 1925 colonie britanică. În 1955 ciprioții au trecut la lupta armată pentru eliberarea națională a țării; la 16 aug. 1960, C. a fost proclamat republică independentă. În 1963 au avut loc primele incidente grave între membrii comunităților greacă și turcă, marcînd începutul unei îndelungate crize. În iul. 1974, o lovitură de stat organizată de Garda Națională greacă duce la înlăturarea, temporară, a președintelui rep. C., arhiepiscopul Makarios III (care părăsește ins. și se reîntoarce în dec.). În partea de nord a ins. debarcă trupele turcești, care au ocupat o parte din terit. Tratativele intercomunitare sînt reluate (ian. 1975), dar în febr. 1975, administrația cipriotă turcă proclamă ilegal N ins. drept „stat autonom și federat”. Negocierile intercomunitare desfășurate, cu unele întreruperi, între 1975 și 1983, sub egida O.N.U., nu au dus la rezultate concrete. În nov. 1983, administrația cipriotă turcă proclamă unilateral „Republica Turcă a Ciprului de Nord” și întrerupe tratativele cu comunitatea cipriotă greacă. Negocierile au fost reluate ulterior sub egida secretarului general O.N.U., dar nu au dus la nici un rezultat semnificativ (1989-1990). Potrivit constituției din 1960, puterea executivă este deținută de un cabinet condus de președintele statului, iar cea legislativă de Camera Reprezentanților.

ENGLEZĂ s. f. (cf. ngr. englézos, it. inglese): limbă germanică din grupul de apus, vorbită de locuitorii Angliei și ai SUA, de majoritatea locuitorilor Canadei, de foarte mulți locuitori din Irlanda și din fostele colonii britanice din Africa, Asia, Oceania și America. E. este un rezultat al contopirii dialectelor populațiilor germanice venite de pe continent în insulă prin secolele al V-lea – al VI-lea e. n., care s-au impus populațiilor autohtone de limbă celtică și latină. În evoluția limbii engleze există trei mari perioade: a) vechea engleză (anglo-saxona) vorbită între secolele al VI-lea și al XI-lea. Este atestată documentar încă din secolul al VII-lea prin poemul epic Beowulf, în care este înfățișată viața și moartea regelui legendar din Iutlanda. Avea o structură sintetică, cu un sistem flexionar bogat și o ortografie fonetică. b) engleza medie, vorbită între secolele al XI-lea – al XV-lea inclusiv și caracterizată prin pierderea treptată a flexiunii (parțial la substantiv, pronume și verb și total la adjectiv) și printr-o ortografie conservatoare cu deosebiri de pronunțare și scriere. A fost puternic influențată de dialectul francez al normanzilor, care au ocupat Anglia în anul 1066 și care au impus franceza, timp de două sute de ani, ca limbă oficială folosită la curte, în administrație, în învățământ, în biserică și în literatură. În secolul al XIV-lea a început reafirmarea limbii engleze prin activitatea marelui poet Chaucer, care prin operele sale a impus dialectul londonez ca bază a limbii literare engleze. Introducerea tiparului la sfârșitul secolului al XV-lea și activitatea neobosită de traducător a primului tipograf englez Caxton au contribuit considerabil la răspândirea dialectului londonez și la fixarea normelor de scriere ale limbii engleze. c) engleza modernă, vorbită de la apariția Renașterii în Anglia (începutul secolului al XVI-lea) până azi și caracterizată prin construcții analitice. În această perioadă, e. a făcut foarte multe împrumuturi din limbile latină (în mod deosebit), greacă, franceză, italiană, spaniolă și portugheză și din limbile popoarelor supuse de spanioli și de portughezi. Împrumuturile acestea au fost făcute în mare măsură de scriitori, lucru care se vede foarte bine în vocabularul marelui dramaturg Shakespeare. Ea a împrumutat și cuvinte internaționale formate pe baza rădăcinilor din limbile clasice. Deși este o limbă germanică, vocabularul limbii engleze are în proporție de 50% cuvinte de origine romanică (mai ales franceză). Engleza literară actuală este asa-numita King’s English, bazată pe dialectele din jurul Londrei. Paralel cu ea se folosește varianta formată sub influența celebrei universități din Oxford în secolul al XIX-lea, accesibilă numai vârfurilor intelectuale britanice și oarecum artificializată. Ortografia actuală a limbii engleze este etimologică; ea are un caracter conservator: nu mai oglindește schimbările apărute în pronunțare, deosebirile dintre scriere și pronunțare fiind foarte mari. Scrierea corectă a limbii engleze constituie în prezent o mare dificultate atât pentru străini, cât și pentru englezi. E. a rămas până în prezent limba internațională cu cea mai întinsă întrebuințare dintre toate limbile internaționale. În același timp, estre limba de pe glob cea mai bogată în cuvinte: circa 800.000; limbă oficială și mijloc de comunicare în peste 60 de state ale lumii (350 de milioane de oameni o au ca limbă maternă). Engleza americană, vorbită în SUA și în Canada, a urmat un drum propriu după cucerirea independenței și formarea SUA (1787). Ea s-a transformat într-o variantă a limbii engleze vorbite în Europa, ale cărei trăsături fundamentale s-au păstrat și pe care a influențat-o după aceea în lexic. Dispune de unele trăsături specifice în fonetică, în gramatică și mai ales în vocabular: pronunțarea lui r (în e. europeană a amuțit), ritm și intonație deosebite de e. europeană, folosirea unor substantive cu valoare adjectivală, folosirea specifică a prepozițiilor, generalizarea auxiliarului will la viitor și a auxiliarului would la optativ la toate persoanele, împrumuturi lexicale din olandeză, din spaniola emigranților și din limbile indienilor, creații specifice (prescurtări), termeni de argou în limbajul curent etc.

JACKSON [dʒæksn] Frederick George (1860-1938), explorator arctic britanic. În perioada 1893 și 1894 a parcurs c. 5.000 km, străbătând tundra, din Pen. Kola și până la Kirkenes (Norvegia); a condus (1894-1897) expediția care a realizat descoperirea insulelor arh. Franz Josef, începută de Julius Payer (3 aug. 1873).

JAMES [dʒeimz] OF HOLLAND PARK P(hyllis) D(orothy), baroneasă (zisă P.D.) (n. 1920), scriitoare britanică. Autoare de romane polițiste caracterizate printr-o atmosferă de suspans tensionată, terifiantă, cu răsturnări de situații dintre cele mai neașteptate („O nebunie care provoacă moartea”, „Insula morților”, „Un anume gust pentru moarte”).

PERIM (BARῙM), insulă vulcanică yemenită, situată în Marea Roșie, la intrarea în str. Bāb el-Mandeb; 13 km². Relief cu alt. max. de 65 m. Pescuit. Vizitată de portughezi în 1513, ocupată de francezi în 1738 și de britanici în 1799, a revenit Yemenului în 1967.

RAROTONGA, insulă vulcanică în SV arh. Cook (Pacificul de Sud), situată la 3.400 km de Noua Zeelandă; 67,1 km² (cea mai mare din arh. Cook). Oraș pr.: Avarua. Alt. max.: 652 m (Mount Te Manga). Plantații de bananieri, cocotieri, citrice ș.a. Vizitată în 1789 de rebelii de pe vasul britanic Bounty. Sub protectorat britanic (1888-1901), din 1901 aparține Noii Zeelande.

LABUAN, insulă aparținând Malaysiei (din 1963), situată în partea de S a Mării Chinei de Sud, în G. Brunei, în apropierea țărmului de N al ins. Borneo; 92 km². Oraș pr.: Victoria (porto franco). Climă caldă și umedă. Păduri ecuatoriale. Cedată (1846) de sultanatul de Brunei Marii Britanii, ins. L. a fost (1946) inclusă în colonia britanică Borneo de Nord (azi statul federal Sabah). Din 1984, a devenit unitate ad-tivă cu numele de Labuan Federal Territory.

PEMBA, insulă coraligenă în Oc. Indian, la N de ins. Zanzibar, la 56 km E de țărmul african; 984 km²; lungime: 67 km; lățime max.: 48 km; alt. max.: 99 m. Orașe pr.: Chake Chake, Konde, Wete. Climat ecuatorial musonic. Vegetație de tufișuri. Culturi de arbori de cuișoare (primul producător mondial). Palmieri de cocos. A făcut parte, împreună cu ins. Zanzibar, din sultanatul Zanzibar. Protectorat britanic (1890-1963), a intrat (1964) în componența Tanzaniei.

PITCAIRN [pítkə:n], mic arhipelag vulcanic în SE Polineziei (Oc. Pacific), format din patru insule: Pitcairn (4,7 km²), Henderson (31 km²), Ducie (1,4 km²) și Oeno (0,4 km²); descoperită (1767) de amiralul P. Cartelet. Ins. P. este locuită (47 loc., 2002) de descendenți ai marinarilor englezi, răzvrătiți, de pe vasul „Bounty”, conduși de Christian Fletcher și ai femeilor tahitiene, care i-au însoțit. Au fost mutați, în 1856, pe ins. Norfolk, dar unii dintre ei s-au reîntors în P. după șapte ani. Portocali, ananas, batate, pescuit. Posesiune britanică (din 1838). Centrul administrativ: Adamstown.

NAURU, Republica ~ (Republic of Nauru, Naoero), stat insular în partea de V a Oc. Pacific (Micronezia), la 40 km S de Ecuator și la NE de Australia; 21,3 mii km²; 10,6 mii loc. (1996). Limbi oficiale: engleza și nauruana. Populat de polineziene, chinezi și europeni. Religia: creștină (protestanți 51%, catolici 28%). Capitala: Yaren. Localități pr.: Meneng, Yangor, Makwa. Este împărțit în 14 districte. Cuprinde o ins. coraligenă ovală, cu circumferința de 20 km. În centru, un platou cu alt. max. de 65 m, alcătuit din rocă fosfatică, înconjurat de o plajă nisipoasă. Lipsesc cursurile de apă permanente. Există un singur lac – Buada. Climă ecuatorială cu temperaturi ridicate și precipitații bogate (2.500 mm/an), moderată de brize. Vegetație de cocotieri, pandanus și tufișuri. Faună (păsări). Economie bazată exclusiv pe valorificarea resurselor de fosfați naturali (613 mii t, 1998, locul 18 în lume) care asigură 50% din PNB și antrenează 57% din populația activă. Sumele realizate din vânzarea lor au fost investite în Australia, India și ins. Mariane, ca și în întreprinderi navale și aeriene (Air Nauru). Energie electrică și copra; culturi de legume, bananieri și palmieri de cocos; porcine. Pescuitul este o activitate principală. C. f.: 5,2 km. Căi rutiere: 28 km (1995). Legături aeriene cu Japonia, Australia, Noua Zeelandă și pr. insule din Pacific. Pr. obiective turistice: clădirea Parlamentului din capitala Yaren și plajele cu nisip fin, umbrite de cocotieri. Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Export: fosfați naturali. Principalii parteneri: Australia 50%, Noua Zeelandă 40%, Japonia, Coreea de Sud. Import: apă potabilă, produse alim., utilaje și mijloace de transport. Principalii parteneri: Australia, Olanda. – Istoric. Locuită din cele mai vechi timpuri de metiși, vorbitori ai limbii naruana, N. a fost descoperită în 1798 de britanicul John Fearn. Colonie germană din 1888, împreună cu ins. Marshall (Noua Guinee Germană), a fost ocupată în 1914 de trupele australiene. Între 1920 și 1947, a fost teritoriu sub mandat, încredințat spre administrare Australiei, Noii Zeelande și Marii Britanii. Ocupată în al doilea război mondial de japonezi, a fost încredințată de O.N.U., în 1947, ca teritoriu sub tutelă, acelorași state. În 1966 obține autonomie internă, iar la 31 ian. 1968 își proclamă independența ca republică cu statut special în cadrul Commonwealth-ului (Australia girează relațiile externe și apărarea). După 1976, se înregistrează o perioadă de instabilitate internă, manifestată prin numeroase schimbări ale executivului. Experiențele nucleare franceze din atolul Mururoa au provocat o încordare a relațiilor diplomatice cu Franța. Republică prezidențială, conform Constituției din 31 ian. 1968, membră în Comonwealth (cu statut special până în 1998, ulterior cu drepturi depline). Activitatea legislativă este exercitată de un Parlament unicameral, iar cea executivă de un Cabinet, format din președinte și câțiva miniștri numiți de acesta.

PINANG (PENANG) [pénan] 1. Oraș în Malaysia, în NE insulei cu același nume (282 km²), port la str. Malacca, centrul ad-tiv al statului P.; 180,5 mii loc. (2000). Metalurgia cositorului, decorticarea orezului, uleiuri vegetale și produse textile. Centru comercial. Export de cauciuc, cositor, copra și ceai. Se mai numește și George Town. 2. (Pulau Pinang), stat în Malaysia, ocupând V pen. Malacca, și ins. omonimă; 1,03 mii km²; 1,3 mil. loc. (2000). Expl. și prelucr. minereurilor și cositorului. Cauciuc; orez, fructe tropicale. Cumpărat de Compania Britanică a Indiilor Orientale (1785) și cedat statului britanic (1786) a intrat în componența Federației Malaya (1957).

HONG KONG 1. (XIANGGANG), teritoriu în SE Chinei (prov. Guangdong), format din ins. Hong Kong (80 km²), Lantau (93 km²), Po Toi, Lamma și alte 230 de ins., precum și dintr-o porțiune din Pen. Jiulong (Kowloon) (46,27 km²); 1,12 mii km²; 6,3 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Hong Kong (Victoria). Orașe pr.: Jiulong, New Kowloon, Tai Po, Kwai Chung. Relief accidentat, colinar, cu alt. max. de 957 m – vf. Tai Mo Shan, din pen. Jiulong (Kowloon). Climă subtropical-musonică, cu precipitații abundente (2.100 mm/an). Vegetație luxuriantă cu arbori de camfor, palmieri, conifere ș.a. Expl. de min. de fier, wolfram, feldspat. Important centru economic (ind. siderurgică, constr. de nave, de aparate electrice și electronice, chimică, de prelucr. a cauciucului, textilă, jucării, alim. ș.a.), bancar și financiar. Flotă comercială. Porto-franco. Mare port internațional de tranzit și redistribuire. ◊ Istoric. H. a fost ocupat în 1841 de britanici (primul război al opiumului), devenind, în 1843, colonie britanică. Prin Convenția de la Beijing, din 1860, China a cedat Marii Britanii Pen. Jiulong (Kowloon), iar zona numită Noile Teritorii a fost închiriată, în 1898, pe o perioadă de 99 de ani. La 19 dec. 1984, a fost semnată, la Beijing, Declarația comună chino-britanică privind statutul H., care prevedea înființarea unei regiuni administrative speciale, cu un înalt grad de autonomie, sub autoritatea R.P. Chineză. Potrivit Declarației, sistemul economic și social va rămâne neschimbat, H. păstrându-și statutul de port liber și centru financiar internațional pe o perioadă de 50 de ani. La 1 iulie 1997, H. a reintrat în hotarele statutului chinez, sub numele de Hong Kong S.A.R. (Special Administrative Region). 2. („Portul parfumat”), oraș în SE Chinei, pe insula cu același nume, centrul ad-tiv al regiunii Hong Kong, port la Marea Chinei de Sud; c. 700 mii loc. Important centru economic, comercial, financiar, bancar și turistic. Nod de comunicații aeriene (aeroportul Chek Lap Kok, inaugurat la 3 iul. 1998) și navale pentru zona Asia-Pacific. Ind. siderurgică. Produse electrice, electronice, textile, alim, etc. Universitate (1911). Legat de orașul Jiulong (Kowloon) printr-un tunel subacvatic. Cunoscut și sub numele de Victoria.

COOK [cuc] 1. James C. (1728-1779), navigator și explorator britanic. A întreprins trei expediții succesive (între 1768 și 1779) în jurul Pămîntului, în care a cercetat Noua Zeelandă și a descoperit țărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, Arh. Sandwich de Sud etc. 2. Cook islands, arh. coraligen și vulcanic în Oc. Pacific (Polinezia), între ins. Tonga și Tahiti; 240,1 km²; 17,2 mii loc. (1987). Centrul administrativ: Avarua. Ins. pr.: Rarotonga, Mangaia. Banane, cocotieri, ananas, tomate și citrice. Pescuit de perle. Descoperit de J. Cook în 1773. Dependent de Noua Zeelandă. 3. Str. între Insula de Nord și Insula de Sud a Noii Zeelande, unind M. Tasmaniei cu Oc. Pacific. Lungime: 107 km. Lățime: 22-91 km. Ad. max.: 97 m. Descoperită de J. Cook în 1770. 4. Mount Cook (Aorangi), cel mai înalt vf. din Noua Zeelandă, situat în Insula de Sud. Alt.: 3.764 m. Ghețarul Tasman. Parc național.

QUEEN CHARLOTTE ISLANDS [kuin șa:lət ailəndz] (INSULELE REGINA CHARLOTTE), arhipelag canadian în Oc. Pacific, alcătuit din 150 de insule, extins de-a lungul coastelor vestice canadiene (British Columbia) de care este separat prin str. Hecate (160 km lățime); 9,6 mii km². Ins. pr.: Graham (6,5 mii km²), Moresby (2,6 mii km²), Louise, Lyell, Kunghit. Orașe pr.: Masset, Skidegate, Rose Harbour, Sandspit. Relief muntos, alcătuit din roci cristaline și vulcanice, cu alt. max. de 1.202 m, acoperit cu păduri. Expl. forestiere și carbonifere. Pescuit. Creșterea animalelor. Arhipelagul a fost vizitat de spaniolul Juan Pérez (1774) și de căpitanul englez James Cook (1778) și explorat în 1787 de navigatorul britanic George Dixon. În acest arhipelag trăiesc mulți indieni haida.

PRINCE EDWARD [prins éduərd] (PRINȚUL EDUARD) 1. V. Marion. 2. Insulă canadiană situstă în S estuarului St. Lawrence al Oc. Atlantic, separată de continent, respectiv de Nova Scotia și de New Brunswick, prin str. Northumberland, formând provincia cu același nume; 5,7 mii km². Lungimea: 224 km; lăț.: 4-60 km; alt. max.: 142 m; 135,2 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Charlottetown. Orașe pr.: Kengsington, Georgetown, St. Peters. Expl. forestiere și de cărbune, gaze naturale, uraniu, vanadiu. Culturi de cereale. cartofi ș.a. Creșterea animalelor. Pescuit. Turism. În partea centrală a coastei nordice, parcul național P. E. (1.814 ha). Descoperită în 1534 de exploratorul Jacques Carter, colonizată de Franța în jurul anului 1720 și cedată britanicilor (1763). Aici, la Charlottetown (1864) a avut loc conferința care a hotărât federalizarea Canadei. Legată de continent (de New Brunswick) printr-un pod lung de 13 km, dat în folosință în 1997.

FIJI 1. Dominionul F. (Viti /Dominion of Fiji/ Matanitu ko Viti), stat în SV Oc. Pacific, la S de Ecuator, cuprinzând arhipelagul cu același nume, format din c. 300 insule (din care 100 sunt nelocuite), cele mai mari, Viti Levu și Vanua Levu, dețin împreună 87% din terit. țării; 18,3 mii km²; 762 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza; limbi uzuale: hindi și fijana. Religia: creștină (metodiști și catolici 52,9%), hindusă (38,1%), islamică (7,8%). Cap.: Suva. Este împărțit în patru diviziuni și 15 prov. Relief cu munți vulcanici (alt. max. 1.323 m, în ins. Viti Levu) și câmpii litorale în insulele mai mari; insulele mici sunt atoli cu întinse plaje nisipoase și pâlcuri de cocotieri. Climat tropical-umed (1.800-3.000 mm/an); cicloni devastatori afectează uneori insulele. Păduri tropicale dense (64,9% din terit. țării). Expl. de min. auro-argentifere (2.810 kg aur, 1991). Se cultivă trestie de zahăr (3,4 mil. t, 1991), orez (33 mii t, 1991), manioc, igname; mici supr. cu bananieri, cocotieri (239 mii t nuci de cocos, 1991), ananas. Pescuit (35 mii t, 1990). Ind. alim. (zahăr 389 mii t, 1991, copra, uleiuri vegetale, lactate ș.a.), ind. lemnului (cherestea). C. f. (1991): 820 km. Căi rutiere (1990): 4.821 km. Flota comercială: 50 mii t. d. w. (1991). Moneda: 1 dollar fijian = 100 cents. Export (1990): zahăr, conserve de pește, copra ș.a. Import (1990): combustibili, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Descoperite, în 1643, de navigatorul olandez A.J. Tasman, ins. F. au devenit, în 1874, colonie britanică; în 1944 obțin statut de autonomie internă. În 1970 se proclamă stat independent. În viața politică a țării, ca urmare a tensiunilor dintre populația melaneziană și cea indiană, intervin militarii, care proclamă F. republică (oct. 1987) și retragerea din Commonwealth. Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentaților, iar cea executivă de președinte și de Consiliul Executiv, condus de liderul partidului majoritar în Camera Reprezentaților. 2. Mare în SV Oc. Pacific între Arh. Fiji, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Norfolk și Kermadec; 2,6 mil. km². Ad. medie: 3.250 m. Ad. max.: 6.638 m. Temp. apei: 18-28°C. Salinitate: 34,5-35,5‰.

GRENADA, Statul ~ (State of Grenada), stat în America Centrală insulară ce include insula omonimă (305 km²), ins. Carriacou, St. Andrew ș.a., toate în S Arh. Antilele Mici; 344 km²; 91 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 64%, anglicani 21%, protestanți 13%). Cap.: Saint George’s. Este împărțit în opt Consilii locale. Relief muntos (alt. max. 840 m). Climă tropical-umedă (precipitații între 1.500 și 5.000 mm/an), cu frecvente cicloane, adesea devastatoare. Resurse agricole: banane, mirodenii (nucșoară), nuci de cocos, trestie de zahăr, cacao, bumbac. Pescuit: 2.000 t (1991). Turism (289 mii turiști, 1991). Nu are c. f. Moneda: 1 dollar East Caribbean = 100 cents. Export (1991): mirodenii, cacao, banane, textile ș.a. Import (1991): produse agro-alim., utilaje ind., bunuri de larg consum, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită în 1498 de Cristofor Columb (care a botezat-o Conceptión), G. a fost colonizată la mijlocul sec. 17 de francezi. În 1783 a devenit colonie britanică, iar în 1967, stat asociat cu Marea Britanie. În febr. 1974, G. devine stat independent, membru în Commonwealth. În urma unei lovituri de stat (mart. 1979), puterea a fost preluată de M. Bishop, care conduce un guvern cu orientare de stânga. În oct. 1983, după înlăturarea și apoi asasinarea lui M. Bishop, puterea a trecut în mâinile unui Consiliu Militar Revoluționar, înlocuit după câteva zile, în urma intervenției unor trupe străine (inclusiv ale S.U.A.), de un guvern provizoriu, până la alegerile generale din 1984. Șeful statului este, de iure, regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. De facto, statul este condus, din 1984, de un parlament bicameral, cuprinzând Senatul, desemnat de guvernatorul general, și Camera Reprezentanților.

DOMINICA, Uniunea ~ Commonwealth of ~), stat în America Centrală insulară, constituit din insula vulcanică omonimă, în partea centrală a arh. Antilele Mici (M. Caraibilor); 740 km²; 73,9 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 67,4%, anglicani, metodiști). Cap.: Roseau. Este împărțită în 10 regiuni (parishes). Orașe pr.: Portsmouth, Marigot. Relief muntos (alt. max.: 1.433 m în vf. Morne Diablotin). Climă tropical-oceanică; temperaturi ridicate (26-28°C), precipitații bogate (2.500-5.000 mm/an); frecvente cicloane tropicale, uneori devastatoare. Vegetație luxuriantă. Plantații de bananieri (67 mii t banane, 1991), coctieri, citrice, trestie de zahăr, mango, cacao ș.a. Creșterea animalelor: porcine, caprine. Prelucr. produselor agricole (uleiuri vegetale, rom, copra, sucuri ș.a.). Turism: 55 mii turiști (1991). Moneda: 1 East carribean dolar = 100 cents. Nu are căi ferate. Căi rutiere (1988): 756. Export (1990): banane, ulei de cocos, citrice ș.a. Import (1990): echipament ind. și mijloace de transport, produse alim. și agricole, combustibili, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb în 1493, disputată între francezi și englezi, devine colonie britanică în 1763. În 1956 obține autonomie internă; în 1958-1962 a fost membră a Federației Indiilor de Vest; în 1967 primește statutul de stat asociat cu Marea Britanie. La 3 nov. 1978 își proclamă independența ca republică membră în Commonwealth. Activitatea legislativă este exercită de președinte și un parlament unicameral (Camera Adunării), iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

AMERICA DE NORD: 24,2 mil. km² (inclusiv insulele învecinate); c. 354,5 mil. loc. (1988). Cuprinsă între Oc. Atlantic, Oc. Pacific și Oc. Înghețat, se întinde de la 83°40′ lat. N (Capul Morris Jesup din Groelanda) la 17° lat. N (Istmul Tehuantepec), pe c. 7.300 km și de la 168°08′ long. V (Capul Prințului de Wales) la 55°40′ long. V (Capul Charles din Pen. Labrador), pe c. 5.000 km. Relief. În V se întinde un sistem muntos înalt, format din depozite paleozoice, mezozoice și terțiare puternic cutate, faliate și șariate, cu vulcanism intens în trecut, slab în prezent, cu seismicitate puternică și cu numeroase urme glaciare cuaternare. Alt. max.: 6.164 m (vf. McKinley din M-ții Alaskăi). Se desfășoară sub forma a două lanțuri, orientate pe direcția N-S: Cordiliera Pacifică (în V), cu înălțimi mijlocii și Cordiliera Stîncoșilor (în E), mai înaltă și mai golașă. Între culmile lor se află o serie de pod. înalte, de vîrstă terțiară, pe roci bazaltice (Pod. Columbia Britanică), pe formațiuni sedimentare (Pod. Colorado), în care rîurile au tăiat văi adînci în formă de canion (Colorado), sau pe roci mai vechi, cristaline (Scutul Canadian). În E sistemului muntos, relieful are alt. medii reduse (200-500 m) și s-a format pe depozite mezozoice și terțiare. M-ții Apalași cutați în Carbonifer, se întind de-a lungul coastei Oc. Atlantic, fiind formați din culmi paralele, care spre E se termină printr-un abrupt, numit „Fall line” (Linia Cascadelor). Între M-ții Apalași și Cordiliera Stîncoșilor se desfășoară Pod. Înalt al Preriilor și C. Mississippi, joasă aluvionară, de vîrstă cuaternară, care se termină spre S cu C. Golfului Mexic.

COMMONWEALTH [camənuelθ] 1. Denumirea statului englez în perioada republicii (1649-1660). 2. ~ of Nations (Comunitatea de națiuni), asociație de state, cu sediul la Londra, creată în 1926 (pînă în 1947 s-a numit Comunitatea britanică de Națiuni), în scopul conlucrării pe plan politic, economic, social și cultural între Marea Britanie și fostele sale colonii, care și-au dobândit independența. Organele principale sînt: Conferința șefilor de state și guvern, Secretariatul și 50 de organisme specializate în domeniile agriculturii, științei și tehnologiei, sănătății, educației, informației, comunicațiilor, juridic etc. Are 50 de membri (1991) dintre care 26 de republici (Bangladesh, Botswana, Cipru, Dominica, Gambia, Ghana, Guyana, India, Kenya, Kiribati, Malawi, Maldive, Malta, Namibia, Nigeria, Seychelles, Sierra Leone, Singapore, Sri Lanka, Tanzania, Trinidad și Tobago, Uganda, Vanuatu, Zambia, Zimbabwe; Nauru este membru special), șapte monarhii (Brunei, Lesotho, Malaysia, Marea Britanie, Samoa, Swaziland, Tonga) și 16 state în care, de iure, șeful statului este regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general, dar care, de facto, sînt conduse de parlamente și guverne naționale (Antigua și Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Fiji, Grenada, Jamaica, Mauritius, Noua Zeelandă, Papua-Noua Guineea, Saint Christopher și Nevis, Saint Lucia, Saint Vicențiu și Grenadine, Insulele Solomon; Tuvalu este membru special). Din C. mai fac parte și terit. dependente și neautonome administrate de statele membre.

ROSS 1. Sir John R. (1777-1856), ofițer naval și explorator polar britanic. A condus două expediții în Arctica pentru găsirea Pasajului de Nord-Vest (trecerea din Oc. Atlantic în Oc. Pacific) (1818 și 1829-1833) și a cercetat Arh. Arctic Canadian, descoperind golful și pen. Boothia și ins. King William. 2. Sir James Clark R. (1800-1862), amiral și explorator polar britanic. În 1818 a participat la expediția unchiului său, Sir John R., în căutarea Pasajului de Nord-Vest, între 1818 și 1827 a efectuat patru expediții arctice, acompaniindu-l pe Sir William E. Parry, iar în anii 1829-1833 l-a însoțit pe unchiul său în explorarea Arcticii canadiene, localizând Polul Nord-magnetic al Pământului (1 iul. 1831). În perioada 1839-1843 a condus și comandat expediția navală cu vasele „Erebus” și „Terror” pentru observații magnetice în Antarctica, descoperind (1841) Marea Ross, ghețarul de șelf Ross, Bariera Ross, Victoria Land și vulcanii Erebus și Terror. Autor al unei lucrări referitoare la călătoria, cercetările și descoperirile din reg. Antarcticii. 3. Ghețarul de șelf ~ (Ross Ice Shelf), ghețar în Antarctica, situat pe platforma continentală a M. Ross, extins pe 800 km lungime în interiorul continentului, între c. 78° și 86° lat. S și între c. 155° long. V și 160° long. E; supr. este estimată la c. 540 mii km². Descoperit în 1841 de James Ross. Marginea de N a ghețarului Ross, cu înălțimi de 15-60 m, extinsă pe 800 km, este cunoscută sub denumirea Bariera Ross. Această reg. a fost traversată, la începutul sec. 20, de mai mulți exploratori, între care Roald Amudsen și Robert Scott (în 1911-1912) în expedițiile pentru cucerirea Polului Sud. Pe acest ghețar a funcționat, între anii 1926 și 1956, în anumite perioade, stațiunea antarctică Little America (S.U.A.), iar în 1957 stațiunea Scott (Noua Zeelandă). În același an, pe capul Hallet, și-a început activitatea stațiunea Hallet (S.U.A. și Noua Zeelandă). 5. Insula ~, ins. vulcanică în M. Ross, la N de ghețarul de șelf Ross, în apropiere de țărmul Victoria Land, de care este separată prin G. Mc. Murdo; 69 km lungime și 72 km lățime. Aici se află vulcanii Erebus (3.743 m) și Terror (3.277 m).