ABAKAN 1. Rîu în Federația Rusă (C.S.I.), afl. stg. al fl. Enisei; 512 km. Izv. de pe pantele nordice ale M-ților Saian de Vest și Altai. Plutărit. Irigații. 2. Oraș în Federația Rusă (C.S.I.), pe rîul cu același nume, la confl. cu Enisei, centru ad-tiv al Reg. Autonome Hakassia; 154 mii loc. (1989). Nod de cale ferată. Constr. de mașini, mobilă, produse alim. și textile.

ACINSK, oraș în E Federației Ruse (C.S.I.), în S Siberiei centrale, pe rîul Ciulîm, la V de Krasnoiarsk; 122 mii loc (1989). Nod feroviar pe magistrala Transsiberiană. Rafinărie de petrol. Ind. cimentului și morăritului. Teatru.

ADIGHEI, reg. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.); 7,6 mii km²; 432 mii loc. (1989). Centrul ad-tiv: Maikop. Expl. de petrol; ind. constr. de mașini, prelucr. lemnului, alim., tutun.

AGATA, localit. în Federația Rusă (C.S.I.), în Pod. Siberiei Centrale, în apropierea Cercului Polar de Nord. Locul unde s-a înregistrat (31 dec. 1968) cea mai ridicată presiune atmosferică de pe glob (1.083,8 mbar = 812,8 mmHg).

AINU (< rus. {i}) subst. Populație de origine indo-europeană, care locuiește în ins. Sahalin (Federația Rusă, C.S.I.) și Hokkaido (Japonia); circa 20.000; se ocupă cu pescuitul și, parțial, cu agricultura. ♦ Limbă izolată, vorbită de populația a.

ALAZEIA, fl. în Federația Rusă (C.S.I.), în NE Siberiei. Lungime: 1.590 km (împreună cu rîul Nel’kan). Izv. din pod. omonim, de la 954 m alt. și se varsă prin două brațe în M. Siberiei Orientale. Îngheață 10 luni pe an.

ALDAN 1. Rîu în Iakuția (Federația Rusă); 2.273 km. Izv. din M-ții Stanovoi și se varsă în Lena la Batamaj. Afl. pr.: Amga, Maia. Navigabil pe 1.753 km. 2. Podiș în Siberia Orientală (C.S.I.) Între M-ții Stavoi și rîul cu același nume, alcătuit din roci cristaline cu intruziuni de granite și sienite. Alt. med.: 1.300-1.600 m. Zăcăminte carbonifere, de min. de fier, aur și mică. Expl. forestiere.

ALMETEVSK, oraș în Rep. Autonomă Tătară (Federația Rusă), pe Zai, la SE de Kazan; 129 mii loc. (1989). Mari expl. de petrol și gaze naturale. Rafinărie de petrol. Ind. prelucr. lemnului, de mașini și tractoare; laminor (conducte, șine de c. f.).

AMGA, rîu în Siberia Centrală (Federația Rusă, C.S.I.), afl. stg. al rîului Aldan. Lungime: 1.462 km. Izv. din M-ții Aldan. Îngheață în perioada oct.-mai. Navigabil pe 440 km.

AMUR (HEILONGJIANG), fl. în E Federației Ruse (C.S.I.) și NE Chinei, format prin unirea rîurilor Șilka (izv. din M-ții Iablonovîi) și Argun cu Kerulen (izv. din M-ții Hinganul Mare). Se varsă în Oc. Pacific (M. Ohotsk); 2.846 km (împreună cu Șilka și Onon 4.510 km). Supr. baz.: 1,84 mil. km². Afl. pr.: Ussuri, Sungari (pe dr.) și Zeia, Bureia (pe stg.). Cursul mijlociu formează granița dintre Federația Rusă și China. Navigabil pe c. 3.220 km. Trece prin orașele Blagoveșcensk, Habarovsk și Komsomolsk pe Amur.

ANADÎR 1. Fl. în Siberia de E (Federația Rusă, C.S.I.); 1.146 km. Izv. din Pod. Anadîr și se varsă în golful cu același nume (M. Bering). Navigabil pe 570 km în cursul inferior. 2. Culme muntoasă în Siberia. Alt. max.: 2.320 m. Urme glaciare. Pescuit. Se mai numește și Culmea Ciukotsk. 3. Golf al Oc. Pacific (M. Bering) pe coastele de NE ale Siberiei, limitat la N de Pen. Ciukotsk. Ad. medie: 100-150 m.

ANDRUSOVO, localit. în Federația Rusă (C.S.I.), la S de Smolensk. Aici s-a încheiat Armistițiul de la A. (ian. 1667), între Rusia și Polonia, după războiul din 1654-1667, prin care prima obținea, printre altele, recunoașterea alipirii Ucrainei răsăritene.

ANGARA, rîu în Federația Rusă (C.S.I.); 1.779 km. Izv. din L. Baikal și se varsă în Enisei. Afr. pr.: Ilim, Irkut, Oka, Kova. Navigabil între Irkutsk și Bratsk și între Boguceansk și vărsare (320 km). Mari hidrocentrale (Irkutsk – 660 MW, Bratsk – 4.500 MW și în construcție Ust-Ilimsk – 4.300 MW).

ANGARSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.) pe Angara; 266 mii loc. (1989). Electrometalurgie; utilaj minier; prelucr. lemnului și a petrolului. Termocentrală.

ANJERO-SUDJENSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), la E de Tomsk, pe magistrala Transsiberiană; 108 mii loc. (1989). Pr. centru economic al bazinului carbonifer Kuznețk. Ind. contr. de mașini (vagoane), chimică-farmaceutică, a sticlei, a piel.

ARGUN (EERGUNAHE), rîu în China și în Federația Rusă, unul dintre izv. Amurului; 1.520 km. Izv. din M-ții Hinganul Mare, formînd pe 944 km granița dintre cele două state. Navigabil sezonier.

ARHANGHELSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), port la Marea Albă în estuarul Dvinei de Nord; 416 mii loc. (1989). Prelucr. lemnului; uzine mecanice; șantiere navale. Ind. alim. (prelucr. peștelui, conserve). Pescuit.

ARMAVIR, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), pe fl. Kuban; 161 mii loc. (1989). Expl. de petrol. Prelucr. petrolului și a lemnului; produse textile, încălț. și alim.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ASTRAHAN, oraș în S Federației Ruse (C.S.I.), port fluvio-maritim în delta Volgăi; 509 mii loc. (1989). Ind. alim., textilă, a piel., de prelucr. a lemnului. Aeroport. Kremlin (sec. 16), catedrală (sec. 18). Muzee. Universitate. Cunoscut din sec. 13.

BAIKAL 1. Culme muntoasă din Federația Rusă (C.S.I.), care mărginește spre NV lacul omonim. Lungime: 300 km. Alt. max.: 2.572 m (vf. Cerski). Alcătuită din șișturi cristaline. Vegetație de taiga și stepă montană. 2. Lac tectonic, navigabil, în SE Siberiei, la 456 m alt.; 31,5 mii km²; volum: 23 mii km³ (lacul cu cel mai mare volum de apă dulce de pe glob). Lungime: 636 km. Lățime medie: 48 km; max.: 79,4 km. Ad. max.: 1.620 m (după alte date 1.940 m), cel mai adînc lac de pe glob. Are 336 afl. (Angara Superioară, Selenga ș.a.) și 27 ins. Din el izv. rîul Angara. Faună endemică de foci, pești și păsări.

BALAKOVO, oraș în partea central-europeană a Federației Ruse (C.S.I.), port pe Volga, la N de Saratov; 198 mii loc. (1989). Centrală atomo-alectrică și hidrocentrală. Ind. constr. de mașini și chim. (fire sintetice).

BARENTS [bárənț], 1. Willem B. (1550-1597), navigator și explorator olandez. Între 1594 și 1597 a întreprins trei expediții în Oc. Înghețat, încercînd să descopere Pasajul de Nord-Est, de la Oc. Atlantic la Oc. Pacific. A descoperit în ultima expediție (1596-1597) Ins. Urșilor și Arh. Spitsbergen. 2. Marea ~, mare în V Oc. Înghețat, între coastele Europei de N, arh. Novaia Zemlea, Spitsbergen și Franz Joseph; 1,42 mil. km². Comunică cu M. Albă și M. Kara. Ad. med.: 360-400 m; ad. max.: 600 m. Salinitate medie: 33,5‰. Maree max.: 6,5 m. Pescuit; navigație intensă. În ea se varsă fl. Peciora. Porturi pr.: Murmansk (Federația Rusă, C.S.I.) și Vardo (Norvegia).

BARNAUL, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), pe Obi; 660 mii loc. (1989, cu suburbiile). Nod feroviar. Ind. metalurgică, constr. de mașini (motoare Diesel), chimică, mat. de constr., prelucr. lemnului, textilă și alim. Observator meteorologic (1841). Universitate. Muzee. Fundat în 1730.

BAȘKIRIA, rep. autonomă în Federația Rusă, în S M-ților Ural, creată în mart. 1919; 143,6 mii km²; 3,95 mil. loc. (1989). Cap.: Ufa. Mari expl. de petrol, gaze naturale, cărbune, bauxită și forestiere. Prelucr. petrolului, ind. chim. și constr. de mașini-unelte. Culturi de cereale, floarea-soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr. Creșterea animalelor.

BELAIA, rîu în Federația Rusă (C.S.I.), afl. stg. al rîului Kama, la S de Sarapul; 1.430 km. Izv. din S Uralului și trece prin Ufa, de unde devine navigabil.

BELGOROD, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), în bazinul Donețk; 300 mii loc. (1989). Expl. de min. de fier în apropiere. Ind. prelucr. metalelor, a mat. de constr. (ciment, cărămizi) și alim. Muzeul dioramă „Bătălia de la Kursk”. Întemeiat în 1596, ca fortăreață. În al doilea război mondial, trupele sovietice conduse de mareșalul Konev, au nimicit un mare număr de unități inamice (3-25 aug. 1943), în apropiere de B., eliberînd Harkovul.

BELOE OZERO, lac în Federația Rusă (C.S.I.), la E de L. Lagoda; 1,28 mii km². Ad. max.: 6 m. Legat printr-un canal cu L. Onega. Parte a drumului navigabil Volga-Baltica. Pescuit.

BEREZNIKI, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), port pe Kama; 201 mii loc. (1989). Îngrășăminte potasice; prefabricate din beton. Medicamente.

BERING 1. Vitus Jonassen B. (1681-1741), navigator și explorator danez în serviciul Rusiei. A condus două expediții ruse în Kamceatka (1725-1730, 1733-1741 ), în timpul cărora a traversat (1728) marea și str. care azi îi poartă numele, ajungînd pe țărmul de NV al Pen. Alaska și în Arh. Aleutine. 2. Mare în N Oc. Pacific, între Pen. Kamceatka, Alaska și Arh. Aleutine, cu țărmuri puternic crestate. Pr. golfuri: Anadîr, Norton, Bristol; 2,3 mii km². Ad. max.: 5.500 m; ad. med.: 1.598 m. Salinitate medie: 31,5‰. În ea se varsă fl. Yukon și Anadîr. Pescuit. Vînătoare de balene, morse și foci. 3. Str. care desparte Asia de America de Nord, unind apele Oc. Pacific, cu cele ale Oc. Înghețat. Lățime: 35-86 km. Ad. min.: 36 m. Ad. max.: 70 m. Închisă de ghețuri multe luni pe an; este străbătută de curentul rece Oya-Șivo. Printre ins. Diomede trece granița dintre Federația Rusă și S.U.A. și linia de schimbare a datei. Străbătută pentru prima dată de S.I. Dejnev în 1648, dar denumită în cinstea lui B. (1). 4. Ghețar montan de vale în S Pen. Alaska (S.U.A.), în culmea Chugach-St. Elias. Lungime max.: 203 km (cel mai mare ghețar din America de Nord). Lățime max.: 43 km. Supr.: 5,8 mii km². Coboară pînă în apele G. Alaska.

BIISK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), la SE de Barnaul; 233 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Oțelărie electrică. Ind. chim., a chibriturilor și alim.

BIROBIDJAN, oraș în E Federației Ruse (C.S.I.), centru ad-tiv la Rep. Autonome Evreiești; 82 mii loc. (1987). Ind. ușoară (țesături, tricotaje, piel.), constr. de mașini și prelucr. lemnului.

BLAGOVEȘCENSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), port pe Amur; 206 mii loc. (1989). Metalurgie, constr. navale; utilaj petrolier; prelucr. lemnului; produse alim.

BORODINO, localit. în Federația Rusă (C.S.I.), la 124 km V de Moscova, unde, la 7 sept. 1812, a avut loc o bătălie între armatele ruse, conduse de Mihail Kutuzov, și cele franceze, încheiată nedecis, dar care a uzat armata lui Napoleon I.

BRATSK 1. Oraș în Federația Rusă (C.S.I.), pe Angara; 255 mii loc. (1989) Metalurgia aluminiului și ind. lemnului. Aici s-a construit o mare hidrocentrală intrată integral în funcțiune în 1967. 2. (Bratskoe Vodohranilișce) Lac artificial creat între anii 1961-1967 pe rîul Angara. Supr.: 5.470 km². Lungime max.: 570 km; lățimea max.: 20 km; ad. max.: 115 m; volum: 169,3 md. m³ (al doilea lac artificial ca volum de apă de pe glob). Hidrocentrala B. are o putere de 4.500 MW și o producție de 22 md. kwh/ an.

BREANSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), la SV de Moscova; 452 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Material rulant, oțelării, utilaj electrotehnic, sticlă, țesături de lînă, produse alim. (făină). Menționat documentar în 1146.

BUREATIA, rep. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.), în S Siberiei Orientale, creată la 30 mai 1923; 351,3 mii km²; 1,04 mil. loc. (1989). Cap.: Ulan-Ude. Relief muntos, cu climă temperat-continentală. Expl. forestiere (pădurile ocupă 80% din supr. rep.), de aur, nichel, wolfram, molibden, bauxită, grafit și cărbuni. Mari resurse hidroenergetice. Ind. de prelucr. a lemnului. Creșterea ovinelor, bovinelor; cereale, legume. C. f.: 543 km; navigație pe rîul Selenga și L. Baikal.

BUREIA 1. Rîu în Federația Rusă (C.S.I.), în E Siberiei, afl. stg. al Amurului; 752 km. Izv. din masivul cu același nume. Parțial navigabil. 2. Culme muntoasă granitică în Siberia Orientală. Între rîul B. și Amur. Lungime: 700 km. Alt. max.: 2.295 m (vf. Gorod Makit).

„Internaționala”, imn revoluționar al muncitorilor din întreaga lume, compus de Pierre Degeyter, în 1888, pe versurile poetului comunard Eugène Pottier (1816-1888). A devenit imn (2) de stat al Uniunii Sovietice pînă la crearea noului imn, redevenit imn al Federației Ruse. Este, de asemenea, imnul partidelor comuniste.

CEBOKSARÎ, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), port pe Volga, la V de Kazan; cap. Rep. Autonome Ciuvașia; 420 mii loc. (1989). Ind. electrotehnică, mat. de constr., textilă și alim. Termocentrală. Universitate. Fundat în 1469.

CECENO-INGUȘEȚIA (CECENO-INGUȘĂ), rep. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.), în N M-ților Caucaz, creată la 15 ian. 1934; 19,3 mii km²; 1,2 mil. loc. (1989). Cap.: Groznîi. Expl. de petrol și gaze naturale. Prelucr. petrolului, întreprinderi chimice și forestiere. Cereale, pomicultură, viticultură. Creșterea intensivă a animalelor.

CELEABINSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), în SE M-ților Ural; 1,33 mil. loc. (1989). Nod de comunicații. Siderurgie, constr. de mașini agricole, piel., țesături, produse alim. Universitate.

CEREPOVEȚ, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), port la L. Rîbinsk; 310 mii loc. (1989). Șantiere navale. Siderurgie, mat. de constr., încălț., tricotaje etc. Mănăstire (sec. 14).

CERKESSK, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), centru ad-tiv al Reg. Autonome Karaceaevo-Cerkessă, pe rîul Kuban, la SE de Krasnodar; 113 mii loc. (1989). Echipamente frigorifice și electrotehnice, produse chim. Ind. alim. și prelucr. lemnului. Vechiul nume: Batalpașinsk.

CERSKI 1. Ivan Dementievici C. (1845-1892), călător și explorator rus. A efectuat numeroase expediții în Siberia de Est (1877-1880, 1881-1882, 1891), studiind bazinele rîurilor Selenga, Tungunska inferioară, Kolîma și Indighirka. A executat prima schiță tectonică și paleogeografică a Siberiei. 2. Lanț muntos în Rep. Autonomă Iakuția (Federația Rusă), între rîurile Iana și Kolîma. Lungime: 1.500 km. Alt. max.: 3.147 (vf. Pobeda). Alcătuit din roci metamorfice mezozoice și granite. Mici ghețari.

CIANÎ, lac sărat navigabil în Cîmpia Siberiei de V, la V de Novosibirsk (Federația Rusă); 1,7-2,3 mii km² (în funcție de nivelul apei). Ad. max.: 10 m. Țărmuri crestate și 58 de ins. Pescuit bogat.

CITA, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), în S Siberiei; 366 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Ind. constr. de mașini, alim., prelucr. lemnului.

CIULÎM, rîu în V Siberiei (Federația Rusă), cel mai mare afl. dr. al fl. Obi; 1.799 km. Izv. din masivul Kuznețkii Alatau, trece prin Acinsk și străbate Cîmpia Siberiei de Vest. Îngheață în perioada oct.-mai. Navigație. Pescuit.

CIUVAȘIA, rep. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.), pe cursul mijlociu al Volgăi, creată la 21 apr. 1925; 18,3 mii km²; 1,34 mil. loc. (1989). Cap.: Ceboksarî. Relief de cîmpie joasă și vălurită. Climă continentală. Pădurile ocupă 32% din supr. Ind. energetică (hidrocentrala Ceboksarî, pe Volga), chimică, electrotehnică, a celulozei și hîrtiei, textilă. 60% din terenul agricol este cultivat cu cereale (grîu, secară, ovăz), restul cu cînepă, sfeclă de zahăr. Fructe. Se cresc animale pentru carne. Navigație pe Volga.

CÎMPIA SIBERIEI DE VEST, mare cîmpie de acumulare în Asia Occidentală (Federația Rusă), între M. Kara la N, M-ții Altai și Pod. Kazahstan la S, M-ții Ural la V și Pod. Siberiei Centrale la E. Supr.: c. 3 mil. km². Alt.: 50-300 m. Climat continental excesiv. Străbătută. de c. 2.000 de rîuri (Obi, Irtîș, Enisei) și cu numeroase lacuri, unele sărate și mlaștini. Vegetație de tundră, silvotundră, taiga și stepă; zăcăminte de petrol și cele mai mari rezerve de gaze naturale ale lumii. Mare zonă ind. (Novosibirsk, Omsk, Celeabinsk, Barnaul, Tomsk), iar la S o importantă reg. agricolă cerealieră și de plante tehnice.

COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE (C.S.I.), asociație de state cu sediu la Minsk, creată în urma conferințelor de la Brest (8 dec. 1991), Așhabad (12 dec. 1991) și Alma-Ata (21 dec. 1991). La Brest, tratatul de înființare a fost semnat de cele trei mari state slave; Federația Rusă, Bielorusia și Ucraina și s-a stabilit că Uniunea Sovietică își încetează existența ca subiect de drept internațional. Ulterior au aderat Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La Alma-Ata a fost creat un Consiliu al șefilor de state și un Consiliu al șefilor de guverne.

KANIN, peninsulă în N părții europene a Federației Ruse, între M. Albă și M. Barents; c. 10,5 mii km². Relief de câmpie colinară (alt. max.: 242 m). Climă rece și vegetație de tundră. Pescuit, vânătoare; creșterea renilor.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD (O.T.A.N.; în engl.: North Atlantic Treaty Organization – N.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată în baza tratatului semnat la Washington la 4 apr. 1949 (așa-numitul Pact al Atlanticului), cu sediu la Bruxelles – Belgia (până în 1967, la Paris), în scopul asigurării securității comune a statelor membre prin cooperare și consultare în domeniile politic, militar și economic, precum și în domeniul social-științific și în alte sectoare. Are 19 membre (2003): Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, S.U.A. (membri fondatori), Grecia, Turcia (din 1952), R.F. Germania (din 1955), Spania (din 1982), Cehia, Polonia, Ungaria (din 12 martie 1999). Reuniunea de la Praga (21 nov. 2002) a hotărât să se lanseze invitații de aderare în 2004 unui grup de țări (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia). Noii membri vor căpăta statut de membru deplin în 2004 după ce parlamentele celor 19 state vor ratifica această hotărâre. Organul suprem al N.A.T.O. este Consiliul Atlanticului, care reunește reprezentanții statelor membre și decide în unanimitate, asupra problemelor administrative și financiare. Consiliul, cu sediu la Bruxelles, este asistat de numeroase Comitete și Grupuri de de lucru (constituite pentru examinarea problemelor interne sau a celor particulare) și de Secretariatul internațional. Alături de aceste organisme cu caracter civil sunt cele militare: Comitetul Militar condus de un Președinte permanent ales la nivelul Șefilor Marilor State Majore (pentru o perioadă de 2 ani), Comitetul de Planificare a Apărării, patru Comandamente Regionale și 14 Agenții subordonate Comitetului Militar. Din 1994 N.A.T.O. s-a deschis către țările din Europa Centrală și de Est prin Parteneriatul pentru Pace, care prevede participarea la manevre comune și la schimbul de informații militare, dar fără implicare în asigurarea securității și apărării reciproce. La el au aderat toate țările Europei Centrale și de Est și numeroase republici ex-sovietice, între care și Federația Rusă. La 28 mai 2002, prin Declarația de la Roma, a fost creat „Consiliul celor 20”, format din cele 19 țări membre plus Federația Rusă, abilitat să ia decizii prin consens asupra: luptei împotriva terorismului, gestionarea crizelor, neproliferării armelor de distrugere în masă, controlului armamentelor, apărării contra rachetelor de luptă, operațiunilor de salvare pe mare, cooperării militare, planurilor pentru urgențe civile, provocărilor și amenințărilor de toate tipurile ș.a. Secretar general: Sir George Robertson (Marea Britanie), de la 4 aug. 1999. Succesorul său (din 4 ian. 2004) este fostul ministru de Externe olandez Jaap de Hoop Scheffer.

KARELIA 1. Republică în NV Federației Ruse (din 1991); 172,4 mii km²; 794,2 mii loc. (1994). Cap.: Petrozavodsk. Expl. forestiere, de fosforite, nichel, cupru și min. de fier. Creșterea renilor. Vânătoare, pescuit. Întemeiată la 8 iun. 1920. Locuitorii (kareli), de religie ortodoxă, vorbesc o limbă din familia uralică, ramura fino-ugrică. 2. Istmul Kareliei, istm situat între G. Finic (la V) și L. Lagoda (la E), pe terit. Federației Ruse, cu lățimea max. de 105 km și înălțimi cuprinse între 50 și 173 m. Are numeroase lacuri (cel mai mare: Vuoksa). Orașe pr.: Sankt Petersburg, Vîborg, Sestrorețk.

KÁTÎN, pădure situată lângă Smolensk (Federația Rusă), unde au fost uciși (1940) c. 4.300 de ofițeri ai armatei poloneze. Groapa comună cu osemintele lor a fost descoperită în 1943 de trupele grmane de ocupație. Deși autoritățile sovietice și-au declinat orice răspundere, comisia de investigație sovieto-poloneză a ajuns, în 1989, la concluzia că masacrul a fost desăvârșit din ordinul lui Stalin.

PRAVDA, cotidian sovietic fondat de Lenin. Primul număr a apărut la 22 apr./5 mai 1912, la Sankt-Petersburg. Din 1917, organ oficial al P.C.U.S. până în 1991, când a devenit vocea opoziției comuniste din Federația Rusă. Din mart. 1918 redacția ziarului este la Moscova.

HABAROVSK, oraș în E Federației Ruse, în Extremul Orient, port pe Amur; 609 mii loc. (1994). Aeroport. Stație de c. f. pe Transsiberian. Nod rutier. Șantiere navale. Ind. constr. de mașini (motoare, strunguri, cabluri), chimico-farmaceutică, mat. de constr., de prelucr. a lemnului (mobilă) și a petrolului, ușoară și alim. Teatre, muzee. Întemeiat ca fort, în 1652.

HAKASIA (HAKASĂ), republică (din 1992) în Federația Rusă, în SE Siberiei; 61,9 mii km²; 584 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv.: Abakan. Expl. forestiere, de cărbuni superiori, min. de fier, cupru, plumb, molibden, aur. Grâu, porumb și plante furajere. Creșterea bovinelor și porcinelor. Numele rep. vine de la populația hakașilor, de religie ortodoxă, care vorbesc hakasa, limbă din familia altaică, ramura turcică, scrisă (din 1939) cu alfabet rus.

URS (lat. ursus) s.m I. Numele mai multor mamifere din familia Urside: 1. Urs brun, urs omnivor din Europa și din Asia temperată, vara pătrunzând și în tundră, cu corpul masiv, lung de c. 2 m, acoperit cu blană de culoare brună (Ursus arctos); în general sunt pașnici, dar dacă se simt amenințați sau deranjați de la mâncare pot deveni foarte agresivi. Atacă frecvent vitele, iar dacă sunt înfometați pătrund și în livezi, în gospodăriile sătești și corturile turiștilor pentru a căuta hrană. Fiind o specie periclitată la nivel european, vânarea u.b. este strict reglementată prin lege. În România, ca urmare a măsurilor susținute de protecție, se găsesc cele mai importante efective de u.b. din Europa (cu excepția spațiului ex-sovietic). Iarna își petrec mare parte din timp dormind, dar nu este vorba de o hibernare propriu-zisă. 2. Urs alb (sau polar) (Ursus maritimus, Thalassarctos maritimus) = specie de urs carnivor din regiunile arctice, lung de 2,8 m, cu blană albă, care se hrănește în special cu foci; poate ajunge la greutatea de c. 700 kg. Urs grizzly v. grizzly. Urs andin (urs negru cu ochelari), specie de urs preponderent ierbivor, răspândit în reg. muntoase din America de Sud, până la 3.000 m alt. (Tremarctos ornatus). Poate atinge 1,8 m lungime; blana este neagră, cu cercuri albe în jurul ochilor și o pată albă pe gât. ◊ Urs negru asiatic (urs himalayan, urs tibetan), specie de urs răspândită în Asia (Himalaya, Tibet, Afghanistan, Pakistan, Indochina, China, până în extremul Orient al Federației Ruse). Are blană neagră cu puțin alb pe piept, și atinge 1,3-1,6 m lungime (Selenarctos thibetanus). ◊ Urs negru american, specie de urs răspândită în America de Nord (în prezent îndeosebi în parcuri naționale și alte arii protejate), de 1,5-1,8 m lungime, cu blana neagră sau cafeniu închis (Euarctos = Ursus americanus). Efective mari de găsesc în Parcul Național Yellowstone. ◊ Urs indian, specie de urs de 1,4-1,8 m lungime, cu blana neagră în amestec cu cafeniu și cenușiu, pe piept cu o pată deschisă la culoare în forma literei V, răspândit în India (la poalele Himalayei) și în Sri Lanka (Melursus ursinus). ◊ Urs panda v. panda. ◊ Urs de peșteră (Ursus spelaeus) specie de urs, care a trăit în Pleistocen în reg. muntoase din Europa. Eta cu c. 1/3 mai mare decât ursul brun actual, de care se deosebește și prin forma craniului (prevăzut cu o creastă sagitală și o puternică depresiune frontală), cu dentiție caracteristică de ierbivor. A fost vânat de omul din Neanderthal, dar și de strămoșii omului actual, În peșterile din Alpi s-au găsit mari acumulări de cranii dispuse și decorate în mod caracteristic, probabil datorită unor ritualuri practicate de vânătorii primitivi. Numeroase oase de u. de p. se găsesc și în peșterile din Carpați. V. și Peștera Urșilor. 3. Urs de mare, mamifer marin din ordinul pinipede, familia otariide, cu corp fusiform, acoperit cu o blană deasă, membrele adaptate pentru pentru înot, pavilioane auditive evidente (spre deosebire de foci la care acestea lipsesc). Își duc viața în larg, hrănindu-se cu pești, dar în perioada de reproducere și creștere a puilor se adună în număr mare pe țărmuri. ◊ U. de m. nordic (Callorhinus ursinus) trăiește în N Oc. Pacific; masculii pot atinge 200 kg, în timp ce femelele sunt mult mai mici. Alte specii se întâlnesc în emisfera sudică, în special în apele antarctice, dar ajung și pe țărmurile Americii de Sud și în ins. Galápagos. Sin. focă cu blană. Intens vânați pentru blană, ceea ce a dus la restrângerea efectivelor. II. 1. Grindă longitudinală a unui pod de lemn. 2. Fig. Om ursuz, greoi, nesociabil.

KURGAN, oraș în Federația Rusă, în V Siberiei, pe tobol; 362 mii loc. (1994). Stație de c. f. pe Transsiberian. Aeroport. Piață pentru cereale, animale și unt. Constr. de utilaje ind., mașini agricole, aparataj electrotehnic, autobuze; întreprinderi ale ind. ușoare și alim. Muzee. Teatre. Filarmonică. Fundat în 1662.

KUBAN, fluviu în SV Federației Ruse; 907 km. Izv. din ghețarii din jurul vf. Elbrus, trece prin Armavir și Krasnodar și se varsă printr-o deltă în M. Azov. Navigabil în cursul superior. Irigații.

DAGHESTAN (DAGESTAN), rep. autonomă în Federația Rusă, în N M-ților Caucaz; 50,3 mii km²; 1,9 mil. loc. (1992). Cap.: Mahacikala. Expl. forestiere, petroliere și de gaz metan. Hidrocentrale. Ind. constr. de mașini, chimică, mat. de constr., alim. Grâu, porumb, plante tehnice; viticultură; pomicultură. Creșterea bovinelor și a ovinelor. Terit. D. a făcut parte, la sfârșitul milen. 1 î. Hr., din Albania Caucaziană; în sec. 3 d. Hr. D. a fost ocupat de Sasanizi, în sec. 4, de huni, iar în sec. 7-8 s-a aflat sub stăpânirea arabilor. Invadat de mongolo-tătari (sec. 13); în sec. 16-17 a fost obiect de dispută între Imp. Otoman și Persia. În 1813 a fost anexat la Rusia, iar la 20 ian. 1921 s-a constituit Republica Sovietică Socialistă Autonomă D., în cadrul R.S.F.S.R. (din 1991, statutul actual).

SERGHIEV POSAD, oraș în V Federației Ruse, la 72 km NE de Moscova; 113,6 mii loc. (2002). Ind. ușoară. Orașul s-a dezvoltat în jurul mănăstirii Sf. Treimi-Serghei, întemeiată și construită în anii 1337-1340 de către Serghei din Radonej (ulterior sanctificat). Seminar teologic (1742). Catedrala Sf. Treime (1422-1423), cu mormântul sf. Sf. Serghei și icoane pictate de artiștii școlii lui Andrei Rubliov; biserica Sf. Duh (1476-1477), cu turn; catedrala Adormirii Maicii Domnului (1559-1585) cu fresce din 1684. Muzeul jucăriilor. Înainte de 1918 s-a numit Serghievski Posad; între 1918 și 1930 a purtat numele Serghiev, iar între 1930 și 1991, Zagorsk. Inclus (din 1993) în Patrimoniul cultural universal.

COSMODRÓM (< rus., fr.; {s} cosmo + dromos „loc de alegare”) s. n. Complex de instalații, echipamente, construcții și terenuri aferente destinate asamblării, verificării și lansării sateliților artificiali și navelor cosmice, precum și urmăririi zborurilor acestora și transmiterii comenzilor de corecție; complex de lansare. Principalele c.: Cape Kennedy (v. Cape Canaveral), Vandenberg și Wallops Island (S.U.A.), Baikonur (Kazahstan), Plesețk și Kapustin Lar (Federația Rusă), Kenya (platforma italiană San Marco), Kouruo și Hamman Guir (Franța), Kagoshima și Tanegashima (Japonia)

IANA, râu în partea de N a Federației Ruse; 872 km. Se formează prin unirea (în amonte de Verhoiansk) a două râuri (Dulgalah și Sartang) care izvorâs din M-ții Verhoiansk și se varsă printr-o deltă (5,2 mii km²) în G. Iana al M. Laptev. Afl. pr.: Adîcia, Bîtantai.

RIAZIN, oraș în Federația Rusă, situat pe dr. râului Oka, la 196 km SE de Moscova; 521,7 mii loc. (2002). Nod feroviar. Aeroport. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, electrotehnică, chimică, mat, de constr., prelucr. a lemnului, pielăriei și încălțămintei, alim. Monumente: Kremlin (1095); catedrala Uspenski (1693-1699); bisericile Nașterea Domnului (sec. 15, reconstruită în 1826), Sfinții Arhangheli (sec. 16, reconstruit în 1647), Sf. Duh (1642), Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Spaski (1647), în stil baroc, decorată la exterior cu faianță, Buna Vestire (1673), Schimbarea la Față (1702) ș.a. Palat arhiepiscopal (1653-1692). Vechi oraș rus întemeiat în 1095 de cneazul Iaroslav Sviatoslavici, cu denumirea Periaslavl Riazanski. Distrus de invazia mongolă din 1237 și de cea tătară în 1372 și 1378. De la mijlocul sec. 13 capitala cneazului de Riazin. În 1778 și-a schimbat numele în Riazin.

IRKUT, râu în Federația Rusă, afl. stg. al Angarei; 488 km. Izv. din M-ții Saian de Est și trece prin Irkutsk.

IRKUTSK, oraș în Federația Rusă, în Siberia, la confl. râului Irkut cu Angara; 632 mii loc. (1994). Nod de comunicații pe Transsiberian. Aroport. Port pe fl. Angara. Expl. de bauxită și mică. Hidrocentrală (660 MW), ind. metalurgică, constr. de mașini (strunguri, mașini-unelte, avioane, utilaj greu, produse electrotehnice), de prelucr. a lemnului, textilă și alim. Vechi centru comercial (piei și blănuri). Universitate. Teatre. Muzeu de artă. Biserica Înălțarea Sfintei Cruci (1747-1758). Întemeiat în 1661.

UNIUNEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE (Uniunea Sovietică) (U.R.S.S.), stat federativ care ocupa jumătatea estică a Europei, Asia septentrională și centrală (40% din supr. Asiei), cu capitala la Moscova; 22,4 mil. km² (inclusiv Marea Albă și M. Azov – 130 mii km²), dintre care 5,6 mil. km² în Europa și 16,8 mil. km² în Asia. La Congresul I al Sovietelor (30 dec. 1922) s-a hotârât constituirea U.R.S.S., în care au intrat la început R.S.F.S. Rusă (creată la 25 oct./7 nov. 1917), R.S.S. Ucraineană (creată în dec. 1917), R.S.S. Bielorusă, R.S.F.S. Transcaucazia (creată în 1922). La 31 mart. 1924 a fost adoptată prima constituție a U.R.S.S. În Constituția din 1936 sunt enumerate 11 republici federative. În 1940 sunt anexate Estonia, Letonia și Lituania, precum și Basarabia (viitoarea R.S.S. Moldovenească) și Bucovina de Nord (în componența R.S.S. Ucrainene), astfel că numărul republicilor ajunge la 15. Eșecul politicii de restructurare a președintelui M. Gorbaciov, a dus la destrămarea U.R.S.S. și apariția mai multor state independente. În mart. 1991 un referendum a încercat să dea U.R.S.S. o nouă bază constituțională, dar tentativa de lovitură de stat din 19-20 aug. 1991 organizată de comuniștii conservatori a dus la precipitarea evenimentelor, soldate cu demisia președintelui Gorbaciov, alegerea lui B.N. Elțin în fruntea nou createi Federații Ruse și autodizolvarea Partidului Comunist la 29 aug. 1991. După 25 dec. 1991, o dată cu dizolvarea oficială a U.R.S.S., s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociație a 11 foste republici sovietice. Federația Rusă a moștenit prerogativele internaționale ale fostei U.R.S.S. Statele succesorale ale U.R.S.S. sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Federația Rusă (care a moștenit drepturile patrimoniale), Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

LAPONIA (în finlandeză LAPPI, în norvegiană LAPLAND) și în suedeză LAPPLAND), regiune în extremitatea de N a Europei, extinsă în N Pen. Scandinave și în V pen. Kola, pe terit. Norvegiei, Suediei, Finlandei și Federației Ruse, situată în cea mai mare parte dincolo de Cercul Polar. Supr.: c. 388,5 mii km². Relief de podiș, cu roci dure, șlefuit de eroziunea glaciară, mai fragmentat în V. Climă arctică. Numeroase lacuri și mlaștini. Vegetație predominant de tundră, iar în S păduri de conifere. Expl. de min. de fier, nichel, cupru, apatit. Creșterea renilor; expl. forestiere; vânătoare și pescuit. Orașe pr.: Narvik, Riksgränsen, Lom, Mo (Norvegia), Kiruna, Gällivare, Åsele (Suedia), Muonio, Utjjoki, Lokka (Finlanda), Murmansk, Kola, Moncegorsk (Federația Rusă).

RODONÍT (< fr. {i}; {s} gr. rhodon „trandafir”) s. n. (MINER.) Silicat natural de mangan, cristalizat în sistemul triclinic. Se întâlnește sub formă de mase granulare de culoare roz, formate prin metamorfismul sedimentelor cu mangan sau prin depuneri în filoanele hidrotermale. Este folosit ca material pentru ornamentații, în confecționarea bijuteriilor și în construcții. În România se găsește în zăcămintele de mangan de la Iacobeni, Răzoare, Delinești, Munții Sebeșului și în filoanele metalifere de la Cavnic, și Roșia Montană. De asemenea, r. se găsește în Federația Rusă (m-ții Ural), Suedia, Australia, S.U.A. (California, New Jersey) ș.a.

SARATOV, oraș în V Federației Ruse, situat pe dr. cursului mijlociu al fl. Volga, la 720 km SE de Moscova; 873,5 mii loc. (2002). Port fluvial. Aeroport. Nod de comunicații. Expl. de petrol și gaze naturale. Șantier naval. Rafinărie de petrol. Constr. de avioane, tractoare, generatoare electrice, mașini-unelte, instrumente de precizie, macarale, aparataj electrotehnic, utilaje pentru construcții, frigidere ș.a. Ind. chimică (îngrășăminte, cauciuc sintetic, lacuri, coloranți, alcool sintetic, fibre sintetice, acetonă, sulfat de amoniu ș.a.), a mat. de constr., încălțămintei, de prelucr. a lemnului și alim. (ulei vegetal, făină ș.a.). Centrală nucleară (Balakova); hidrocentrală (1960). Piață pentru cereale. Două universități; Conservator; Operă; Teatru; Galerie de pictură, amenajată în vechea casă Radișcev. Catedrala Sf. Treime (sfârșitul sec. 17), în stil baroc; catedrala Aleksandr Nevski (sec. 19). Pod rutier peste Volga (2,8 km lungime), dat în folosință în 1965, unul dintre cele mai mari din Europa. Fondat în 1590 la malul stg. al fl. Volga. În urma războiului țărănesc (1670-1671), condus de cazacul Stepan Razin, așezarea a fost distrusă, fiind reconstruită pe malul dr. al fl. Volga.

SARANSK, oraș în partea central-europeană a Federației Ruse, capitala Rep. Mordovia, situat pe cursul superior al râului Insar, la 240 km SSE de Nijni Novgorod; 304,9 mii loc. (2002). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de mașini și utilaje și de aparataj electrotehnic. Ind. chimică, a mat. de constr., textilă, a cauciucului sintetic, încălțămintei, farmaceutică, alim. Piață agricolă pentru cereale și animale. Universitate (1957). Fundat în 1641.

OBI (OB’) 1. Fluviu navigabil în partea central-vestică a Federației Ruse, în V Siberiei, format din unirea (în zona orașului Biisk) râurilor Katun (care izvorăște din ghețarul omonim de sub vf. Beluha) și Biia (care își are obârșia în lacul Telețk din m-ții Altai). Lungimea de la confluența celor două râuri: 3.680 km (4.338 km, de la izvorul râului Katun); supr. bazinului hidrografic: 2.990 km². Între Biisk și confl. cu râul Irtîș, curge pe direcție generală SE-NV, trece prin orașele Barnaul, Novosibirsk și Surgut și străbate câmpia Siberiei de Vest, unde formează o vale largă, cu multe zone mlăștinoase. De la confl. cu râul Irtîș, își schimbă direcția de curgere către N; valea se lărgește și se despletește în mai multe brațe, care se reunesc în aval de Șurikșkari, vărsându-se apoi în M. Kara printr-un estuar de 800 km lungime, 30-90 km lățime și 10-12 m adâncime. Pe cursul superior au fost construite (1950-1957) lacul de acumulare (200 km lungime; 1.070 km²; vol.: 8,85 km³) și hidrocentrala Novosibirsk. Afl. pr.: Ciumîș, Tom, Ciulîm, Ket, Tîm, Vasiugan, Vah, Irtîș, Kazîm. În bazinul său se află 260 de porturi, debarcadere sau puncte de acostare. 2. Golf în SSV M. Kara, între pen. Iamal (la V) și pen. Gîdan (la E). Are formă alungită pe direcție S-N, extinsă pe 885 km și o lățime max. de 80 km, În partea centrală se prelungește spre E cu G. Tazov (330 km lungime; 45 km lățime max.; 9 m ad.).

ORSK, oraș în Federația Rusă, pe fl. Ural, în S m-ților Ural; 274 mii loc. (1997). Nod feroviar. Metalurgia neferoaselor (nichel) și rafinarea petrolului. Constr. de mașini grele, de utilaj pentru constr.; produse chimice, textile și alim. (conserve de carne). Teatru. Muzeu. Fondat în 1735.

OSETIA DE NORD (SEVERNAIA OSETIA), republică în Federația Rusă, în m-ții Caucaz; 8 mii km²; 662,7 mii loc. (1999). Centrul ad-tiv: Vladikavkaz. Expl. forestiere. Grâu, porumb. Legumicultură. Creșterea animalelor. Statut de regiune autonomă (1924-1936), apoi de republică autonomă (1936-1990) în cadrul U.R.S.S., iar din 1991 are actualul statut.

OIRAȚI (cuv. mongol) s. m. pl. Ramură occidentală a ansamblului mongol (c. 450.000 în total), cuprinzând diverse grupuri etnice dispersate în China (îndeosebi în Xinjiang, Mongolia Interioară și Qinghai), în V Mongoliei și în Federația Rusă (unde sunt reprezentați îndeosebi de kalmîci). Aceștia din urmă sunt stabiliți în bazinul Volgăi (unde dispun și de o republică autonomă, Kalmîkia) și în Siberia. Limba oirată (numită și mongolă de vest) face parte din familia altaică, ramura mongolă. Majoritatea sunt budiști lamaiști.

OKA 1. Râu navigabil în partea europeană a Federației Ruse, afl. dr. al Volgăi, la Nijni-Novgorod; 1500 km. Izv. din Podișul Central Rusesc și trece prin Orel, Kaluga, Serpuhov, Reazan și Nijni Novgorod. Navigabil până la Cekalin; îngheață în perioada nov.-apr. Afl. pr.: Ugra, Moscova, Kliazma, Mokșa. 2. Râu, afl. stg. al Angarei; 630 km. Izv. din m-ții Saian, curge pe direcție S-N, trece prin Zima și se varsă în lacul de acumulare Bratsk, creat pe cursul superior al Angarei.

PERM, oraș în estul părții europene a Federației Ruse, port pe Kama; 1,02 mil. loc. (2002). Important nod de comunicații. Aeroport. Metalurgie. Constr. de mașini agricole, de motoare pentru avioane și de utilaj minier; șantier naval. Ind. chimică, de prelucr. și chimizare a petrolului, de prelucr. a lemnului, electrotehnică, poligrafică, textilă, a pielăriei și alim. Combinat de celuloză și hârtie. Hidrocentrală. Universitate (1916); institute de învățământ superior. Teatru dramatic. Biserica mănăstirii Petropavlovsk (1757-1764), cu cinci cupole. Cunoscut din sec. 17 și fondat în 1723. Între 1940 și 1957 s-a numit Molotov.

RÎBINSK 1. Oraș în Federația Rusă, pe Volga, la NE de Moscova; 222,8 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Port fluvial. Hidrocentrală. Ind. constr. de mașini, electrotehnică, optică, de prelucr. a lemnului, alim. Teatru dramatic. Muzeu de istorie. Catedrala Schimbarea la Față (1838-1851), biserica Kazanskaia (1697, cu fresce din 1767-1768), Biserica Frumoasă (1724) ș.a. Menționat documentar în 1071 cu numele Ust-Șeksna, iar în 1137 cu denumirea actuală. Între 1946 și 1957 s-a numit Șcerbakov, iar între 1984 și 1989, Andropov. 2. Lac de acumulare construit pe Volga (1941-1947), care alimentează hidrocentrala cu același nume; 4,55 mii km²; volum: 25,4 km³. Ad. max.: 5,6 m. Pescuit. Cunoscut și sub denumirea de Marea R.

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.

MAIKOP, oraș în Federația Rusă, în NV M-ților Caucaz, pe dr. râului Belaia, centru ad-tiv al reg. autonome Adîghei; 165 mii loc. (1995). Important centru al expl. și prelucr. petrolului. Ind. constr. de utilaj petrolier, de prelucr. a lemnului (mobilă, parchet), textilă (tricotaje), a încălțămintei și alim. Izv. minerale. Filarmonică; muzeu de istorie. Fundst în 1857.

MAGADAN, oraș în Federația Rusă, în Extremul Orient, port la M. Ohotsk; 128 mii loc. (1995). Aeroport. Expl. de minereuri de aur. Construcții navale și de utilaj minier; metalurgie neferoasă. Teatru. Muzeu. Fundat în 1933.

MAGNITOGORSK, oraș în Federația Rusă, în SE M-ților Ural, pe fl. Ural, construit între 1929 și 1931; 427 mii loc. (1995). Expl. de magnetită. Mare centru al ind. siderurgice, cocsochimice; constr. de utilaj minier, de transport și de instalații siderurgice. Fabrici de ciment, sticlă, conf. și încălț. Teatre. Muzee.

MAHACIKALA, oraș în Federația Rusă, capitala Daghestanului, port petrolier la M. Caspică; 393,3 mii loc. (1995). Aeroport. Ind. constr. de mașini, de prelucr. a petrolului și a lemnului, chimică, textilă (tricotaje), a încălțămintei, alim. (conserve de pește și de fructe). Universitate (1957). Teatre, muzee, filarmonică. Întemeiat în 1844 și declarat oraș în 1857 sub numele de Petrovsk-Port (denumirea actuală din 1922).

LIPEȚK, oraș în Federația Rusă, pe râul Voronej; 474 mii loc. (1995). Aeroport. Ind. metalurgică; constr. de tractoare, mat. de constr. (ciment, sticlă, cărămidă), chimică (lacuri, vopsele), textilă, de prelucr. a lemnului (mobilă) și alim. Stațiune balneară (din 1803), cu ape minerale cloruro-sodice, sulfatate. Două teatre; muzee. Atestat în sec. 13.

RUBȚOVSK, oraș în Federația Rusă, în S Siberiei, pe râul Alei (afl. al lui Obi), la 281 km SV de Barnaul; 163,1 mii loc. (2002). Constr. de mașini agricole și de tractoare; mat. de constr.; produse alim. Centru cultural (Teatru dramatic, muzeu). Biserica Sf. Arhanghel Mihail (1906). Menționat documentar în 1887; declarat oraș în 1927.

RUS, -Ă (< rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.

SAHA, republică în ENE Federației Ruse, situată în partea central-nord-estică a Siberiei, în bazinul fl. Lena, Indighirka și Kolîma, cu ieșire la Oc. Arctic; 3,1 mil. km² (cea mai mare republică a Federației Ruse); 948,1 mii loc. (2002). Centrul ad-tiv: Iakutsk. Zăcăminte dep etrol, gaze naturale, cărbune, aur, diamante, zinc, sare ș.a. Vegetație de tundră și de taiga. Expl. forestiere. Creșterea renilor (în N), a cailor și bovinelor (în S); vânătoare și pescuit. Aici (la Oimiakon) se află „polul frigului” din emisfera N. Creată ca republică autonomă, cu numele Iakuția, în 1922; din 1991 poartă actuala denumire.

SAIAN, sistem muntos în Asia (Federația Rusă), în apropierea graniței cu Mongolia, cuprins între izv. fl. Obi și m-ții Altai la V și L. Baikal la E. Cuprinde două lanțuri montane: S. de Est, format din șisturi cristaline și intruziuni granitice, lung de 965 km și lat de 160 km, cu alt. max. de 3.491 m (vf. Munku-Sardîk) și S. de Vest, extins pe 695 km lungime, fragmentat de fl. Ienisei și afl. săi. Cele două lanțuri încadrează depresiunile înalte Tuva și Minusink. Păduri de zadă, pin siberian, molid. Ghețari la peste 3.000 m alt.

SAMARA 1. Râu în SV Federației Ruse, afl. stg. al Volgăi la Samara; 580 km. Izv. de pe pantele dealurilor Obsci Sîrt din S m-ților Ural și are o direcție generală de curgere SE-NV, trecând prin orașul Buzuluk. 2. Râu în E Ucrainei, afl. stg. al Niprului la Dnepropetrovsk; 341 km. Iz.v din pod. Doneț și curge pe direcție generală E-V, trecând prin Pavlohrad. Afp. pr.: Vovcea. Hidrocentrală. 3. Oraș în SV Federației Ruse, situat la vărsarea râului Samara în Volga; 1,1 mil. loc. (2002). Port fluvial. Nod de comunicații. Hidrocentrala Jiguliovsk (2,3 mii MW), intrată în funcțiune în 1957. Construcții de nave fluviale, avioane, locomotive, mașini agricole și subansamble pentru tractoare, mașini-unelte, utilaje industriale grele și utilaj petrolier. Ind. de prelucr. a petrolului și a lemnului, cauciucului sintetic, mat. de constr., textilă și alim. Fabrici de cabluri și de ceasuri. Patru universități. Fundat în 1586 ca fortăreață pentru apărarea hotarului SE al statului rus. Treptat, S. a dobândit și un important rol economic în schimburile comerciale între centrul Rusiei și ținuturile de dincolo de Volga. Sărăcimea din S. a participat la răscoalele conduse de S. Razim din 1670-1671 și E. Pugaciov din 1773-1775.

SOCI, oraș în SV Federației ruse, pe țărmul Mării Negre, la poalele V ale m-ților Caucaz, 328,8 mii loc. (2001). Port turistic. Produse alim. Stațiune balneoclimaterică cu ape minerale medicinale și cu plaje. Are 50 de sanatorii. Turism. Fundat în 1896.

SIBERIA (SIBIR’) 1. Vastă regiune naturală în partea central-nordică a Asiei, cu cea mai mare extindere pe terit. Federației Ruse și în mai mică măsură în N Kazahstanului, cuprinsă între m-ții Ural la V, mările Kara, Laptev și a Siberiei Orientale la N, mările Bering, Ohotsk, Japoniei la E și deșerturile Asiei Centrale, granițele Federației Ruse cu China și Mongolia la S. S. se desfășoară pe pe 130° long. E și pe 30° lat. N, ocupând c. 13,5 mil. km². Din punct de vedere geologic, S. corespunde fundamentului cristalin, Paleozoic, al Platformei Siberiene, iar din punct de vedere morfologic se împarte în două: Siberia de Vest, la V de fl. Enisei, și Siberia de E,la E de aceasta. Siberia de Vest cuprinde o mare câmpie joasă, slab fragmentată, și stepa semiaridă din Kazahstan, drenate de fl. Obi., precum și lanțul m-ților Altai, cu vf. Beluha (4.506 m), iar Siberia de Est, numită și S. Orientală, care include și Extremul Orient Rusesc, se desfășoară pe c. 2.000 km de la V (de la fl. Enisei) la E (mările mărginașe ale Oc. Pacific) și pe c. 2.400 km de la N la S, având un relief predominant de platou și de munți care acoperă 75% din totalul Siberiei de Est, respectiv platoul Siberiei, m-ții Saian, Iablonovîi și Stanovoi în S, și Verhoiansk, Cerski, Kolîma, Sihote-Alin și m-ții Kamceatkăi (cu vf. Kliucevski de 4.750 m alt., cel mai înalt din întreaga Siberie). S. cuprinde patru peninsule mari (Iamal, Taimîr, Ciukotsk și Kamceatka), este drenată de numeroase fluvii și râuri mari, în mare parte navigabile (Obi, Enisei, Irtîș, Ișim, Tobol, Tunguska, Lena, Amur, Vitim, Aldan, Indighirka ș.a.), are în cuprinsul ei cel mai adânc lac de pe glob (Baikal, 1.620 m; după alte surse 1.940 m), precum și numeroase orașe cu importanță economică (Novosibirsk, Omsk, Krasnoiarsk, Irkutsk, Novokuznetsk, Tomsk ș.a.). Clima S. este variată, zonată latitudinal, de la climatul arctic și subarctic în N până la temperat în S, cu un grad ridicat de continentalism. Caracteristic pentru S. este faptul că în această zonă se dezvoltă, atât iarna, cât și vara, o vastă arie anticiclonală, numită anticiclonul siberian, care generează vânturi puternice și temp. foarte scăzute iarna (-40; -68°C; minima absolută a fost înregistrată la Oimiokon, -77,8°C) și veri călduroase (32-38°C) și aride. Vegetația este zonată tot pe latitudine, în N desfășurându-se tundra, urmată spre S de zona pădurilor de conifere sau taigaua, iar în partea de S a S. se extinde stepa. S. dispune de însemnate zăcăminte de subsol (petrol, gaze naturale, cărbuni, diamante, min. de fier, plumb, zinc, cupru, bauxită, uraniu ș.a.), precum și de mari resurse hidroenergetice. S. este traversată de calea ferată transsiberiană, construită în anii 1891-1916, de mare importanță economică în legăturile Rusiei europene cu Extremul Orient Rus. – Istoric. În 1582 cazacii conduși de Ermak Timofeevici i-au învins pe tătarii din Hanatul Siberiei, Astfel a început penetrarea treptată a cazacilor și explorarea Siberiei de către ruși și supunerea populației locale obligate să plătească tribut în blănuri. Din sec. 17 loc de exil și colonie penală a țarilor ruși; în sec. 20, colonizare rusească pe scară largă. S. a constituit în timpul regimului stalinist, în special în anii 1930-1940, un înspăimântător loc de exil pentru adversarii politici. 2. Marea Siberiei Orientale, mare din bazinul Oc. Arctic situată pe platforma continentală, între țărmul de NE al Asiei, arh. Novosibirsk la V și ins. Vranghel la E, care comunică cu M. Laptev prin strâmtorile Sannikova și Laptev și cu M. Ciukotsk prin str. Longa; 936 mii km². Ad. medie: 58 m; ad. max.: 160 m. În ea se varsă fl. Kolîma și Indighirka.

SIHOTE-ALIN, lanț muntos în extremitatea de SE a Federației Ruse, în Siberia Orientală, extins pe direcție NE-SV, pe c. 1.200 km lungime, paralel cu țărmul M. Japoniei, delimitat la SV, V și NV de râul Ussuri și de cursul inf. a fl. Amur. Alt. max.: 2.077 m (vf. Tordokiijani). Climă cu influențe musonice. Se remarcă prin interferența dintre speciile subtropicale și cele de taiga. Rezervație naturală în care sunt ocrotiți tigrii de Amur, zibelina, cocorul de Ussuri și cedrul coreean. Zăcăminte de min. de plumb, zinc și de staniu. Zona centrală a m-ților este inclusă (din 2001) în Patrimoniul natural universal.

SILVOSTÉPĂ (< silvo + stepă) s. f. (GEOGR.) Zonă de tranziție între pădure și stepă; antestepă, în care vegetația ierboasă alternează cu petice de păduri compacte sau cu păduri poienițe. În s. tipică de pe terit. Ucrainei și părții europene a Federației Ruse, ca și în N Moldovei și în Câmpia de Vest pădurile sunt alcătuite preponderent din stejar sau gorun; în Câmpia Română, sudul Moldovei și Dobrogea esențele lemnoase predominante în s. sunt stejarul pufos, stejarul brumăriu și cerul (constituind tipul sudic de s., cu influențe mediteraneene). În Siberia pădurile de s. sunt alcătuite din conifere, în special pin. În prezent vegetația naturală de s. a fost înlocuită de culturi agricole, iar pădurile care s-au mai păstrat sunt adesea transformate ca urmare a acțiunilor silviculturale. Solurile tipice de s. sunt cernoziomurile cambice.

SIMBIRSK, oraș în SE părții europene a Federației Ruse, pe dr. fr. Volga, la 780 km ESE de Moscova; 635,6 mii loc. (2002). Port comercial. Nod feroviar. Constr. de autovehicule; ind. electrotehnică, de prelucr. a lemnului, textilă și alim. În perioada 1924-1991 s-a numit Ulianovsk, deoarece aici s-a născut V.I. Lenin (Ulianov). Fundat în 1648.

SÎKTÎVKAR, oraș în NV Federației Ruse, cap. Republicii Komi (din 1991), situat pe râul Sisola, în zona de confl. cu Vîhegda; 230 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Constr. și reparații navale. Montaj de automobile. Ind. celulozei și hârtiei, mat de constr., textilă pielăriei și încălțămintei, de prelucr a lemnului (cherestea, placaj ș.a.). Universitate (1972). Fundat în 1586; oraș din 1780. Până în 1930 s-a numit Ust’-Sisolsk.

SLOVÁC, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Slovaciei. Mai trăiesc în Ungaria, Serbia, și Muntenegru, Ucraina, România, Polonia, Federația Rusă, S.U.A. și Canada. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. ♦ (Substantivat, f.) Limbo indo-europeană din familia slavă, grupul occidental, vorbită în Slovacia, dar și în Republica Cehă, Ungaria, N Serbiei și în S.U.A. de slovaci. Fondul lexical de bază, moștenit din slava comună, corespunde în mare măsură celui din cehă; a suferit influențe latine; are multe împrumuturi germane. Cele mai vechi texte datează din sec. 16. Ca limbă literară modernă se dezvoltă abia în sec. 20, pe baza dialectului central. Alfabet latin.

LOMONOSOV 1. Mihail Vasilievici (1711-1765), savant enciclopedist și scriitor rus. A enunțat principiul conservării materiei și mișcării; precursor al teoriei atomiste moderne și al teoriei cinetice a materiei. Cercetări asupra naturii aerului și a electricității. S-a preocupat de descrierea și explicarea originii cărbunelui, a petrolului, a filoanelor metalifere, dând indicații practice pentru descoperirea de noi zăcăminte minerale; a inventat ma multe aparate optice. Teoretician al literaturii clasice ruse, este unul dintre fondatorii versificației silabo-fonice („Epistola despre regulile prozodiei ruse”, „Retorica”); poezie didactică („Epistola despre foloasele sticlei”), satirică („Imnul bărbii”), anacreontică; tragedii („Tamira și Selim”). A inițiat studiul științific al limbii ruse („Gramatica rusă”), contribuind la crearea limbii literare. Autor al unei „Istorii a Rusiei antice până în 1054”. Din inițiativa lui L., în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele. 2. Lanț muntos subacvatic în Oc. Arctic, extins între partea de N a ins. Ellesmere (Canada) și arh. Novosibirsk (Federația Rusă), trecând pe lângă Polul Nord; c. 1.800 km lungime; lățime; 60-200 km; alt. medie: 3.000-3.700 m. Descoperit, în 1948, de o expediție sovietică.

ENISEI, fl. în V Siberiei (Federația Rusă); 4.102 km de la izv. E. Mic, iar de la confl. E. Mic cu E. Mare, 3.487 km; supr. bazinului: 2,6 mil. km² Izv. din M-ții Saian de Est, curge la limita Siberiei de Vest și Centrale, trece prin Minusinsk și Krasnoiarsk și se varsă printr-un estuar în M. Kara. Fl. cu cel mai mare debit din Siberia (19.800 m³/s la vărsare). Afl. pr.: Angara, Tunguska. Navigabil pe 2.780 km. Hidrocentrale. Pescuit.

ESCHIMÓS, -Ă (< fr.) s. m. și f. (La m. pl.) Populație de tip mongoloid care trăiește în regiunile arctice din Europa, America și Asia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană din familia eschimo-aleută, având în prezent c. 65 mii vorbitori în Groelanda, Canada, S.U.A. (Alaska), Federația Rusă (NE Siberiei). Grafie latină și chirilică (în Siberia).

EYLAU [áilau], localit. unde, la 8 febr. 1807, armatele franceze, conduse de Napoleon I, au purtat o luptă sângeroasă și nedecisă împotriva forțelor ruso-prusiene. Azi Bagrationovsk (Federația Rusă).

FEDERAȚIA RUSĂ v. Rusia.

FINLANDÉZ, -Ă (< Finlanda) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe teritoriul Finlandei. Mai trăiesc în S.U.A., Suedia, Federația Rusă, Canada, Norvegia ș.a. De religie evanghelic-luterană. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Finlanda. 2. Adj. Care aparține Finlandei, referitor la Finlanda sau la finlandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă fino-ugrică vorbită de finlandezi; importantă limbă finică, păstrând cel mai bine tipul fino-ugric.

FRANZ JOSEF [franț ió:zef], arh. în Europa arctică, în N M. Barents, la E de Arh. Spitsbergen, format din 187 ins.; aparține Federației Ruse; 16 mii km². Acoperit de gheață și stânci vulcanice. Alt. max.; 620 m. Faună polară (urli albi, vulpi argintii, morse, foci). Stații meteorologice. Descoperită în 1873, de o expediție austro-ungară.

GHÉIZER (< fr., engl.; {s} islandez geysir) s. n. Izvor termal, intermitent, situat într-o regiune vulcanică, a cărui apă are înainte de țâșnire temperatura de peste 100°C și este azvârlită pe verticală, în coloană, până la 40 m înălțime (vaporii până la 150 m). Se formează datorită vaporizării bruște a apei supraîncălzite care, în anumite condiții subterane, este ținută un timp în stare de suprafuziune; g. erup la intervale de timp variate, cu debite diferite și cu presiuni până la zeci de atmosfere; depun cruste vălurite de gheizerit care uneori alternează cu limonitul. Sunt cunoscuți g. în Islanda, Noua Zeelandă, S.U.A. (Parcul Național Yellowstone), Federația Rusă (Kamceatka). Cele mai mari g. din lume; Old Faithful (S.U.A.) și Waimangu (Noua Zeelandă).

DVINA DE NORD, fl. în Federația Rusă; 750 km. Se formează prin unirea râurilor Suhona și Iug și se varsă printr-o deltă în Marea Albă, în apropiere de Arhanghelsk. Legat prin canale de Volga. Navigația (c. 525 km). Pescuit.

DZERJINSK, oraș în partea central-europeană a Federației Ruse, la V de Nijni Novgorod, pe Oka; 286,6 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Ind. chimică (fibre artificiale), a mat. de constr., textilă și alim.

GORNO-ALTAI, rep. autonomă în Federația Rusă, în M-ții Altai, la granița cu Mongolia; 92,6 mii km²; 198 mii loc. (1992). Centrul ad-tiv: Gorno-Altaisk. Expl. forestiere, de min. auro-argentifere, mercur și lignit. Cartofi, orz, grâu. Creșterea bovinelor și ovinelor. Vânătoare.

GORNO-ALTAISK, oraș, centru ad-tiv al rep. autonome Gorno-Altai (Federația Rusă), pe râul Katun; 47,5 mii loc. (1991). Prelucr. lemnului (mobilă); tricotaje și conf., încălț., produse electrotehnice; carne.

GROZNÎI, cap. Rep. Autonome Cecene (Federația Rusă), în N M-ților Caucaz; 404 mii loc. (1991). Aeroport. Mari expl. de petrol. Legat prin conducte petroliere de Mahacikala (la Marea Caspică), iar spre NV, cu Tuapse (la Marea Neagră) și Rostov (pe Don). Petrochimie, constr. de mașini și produse alim. Universitate. Ca urmare a proclamării unilaterale a independenței Ceceniei (1991), Rusia declanșează, în dec. 1994, operațiuni militare împotriva cecenilor, soldate cu distrugerea, în mare parte a orașului G. și mari pierderi de vieți omenești.

DON, fl. în Federația Rusă; 1.870 km. Izv. din E Pod. Central Rusesc; de la S de Moscova, trece prin Voronej și Rostov pe Don și se varsă printr-o deltă în M. Azov. Afl. pr.: Hopior, Sal, Doneț. Navigabil pe 1.355 km. Unit cu Volga printr-un canal navigabil.

DONEȚ 1. Râu în Ucraina și Federația Rusă, afl. dr. al Donului; 1.053 km. Izv. din Pod. Central Rusesc și trece prin Belgorod. Navigabil pe 222 km. 2. Podiș în S Câmpiei Ruse, alcătuit din gresii și calcare, străbătut de râul cu același nume. Alt. max.: 367 m. Mari expl. de cărbune.

DONEȚK 1. Bazin huilifer în Ucraina și Federația Rusă, de o parte și de alta a Donețului; 60 mii km². Depozitele de cărbuni conțin 300 de straturi, rezervele fiind evaluate la 240 miliarde t. Importantă bază a ind. grele (ind. energetică, chimică și cocsochimică, constr. de mașini siderurgică, a mat. de constr.). Orașe pr.: Iuzovka, Gorlovka, Makeevna. Vechea denumire: Donbass. 2. v. Iuzovka.

DUBNA, oraș în Federația Rusă, pe Volga, la 128 km N de Moscova; 67,2 mii loc. (1991). Centru de cercetări nucleare (din 1956). Hidrocentrală.

DÚMĂ s. f. (În Rusia) 1. Denumire a adunărilor (consiliilor) boierilor (sec. 10-începutul sec. 18) sau zemstvelor (1864-1917) alese (D. Boierilor sau D. Zemstvelor). 2. Denumire a instituției reprezentative alese (1906-1917), cu funcție legislativă sau consultativă (D. de Stat), creată cu scopul asigurării tranziției de la monarhia autocrată la cea constituțională; denumire a organelor orășenești de autoadministrație (D. Orășenească). 3. Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului Federației Ruse (din 1993).

EKATERINBURG, oraș în federația Rusă în E M-ților Ural; 1,37 mil. loc. (1992). Nod feroviar. Siderurgie. Ind. constr. de mașini grele (instalații ind. și utilaje complexe), aparataj electronic, material feroviar, rulmenți, instrumente de precizie, ind. chimică (mase plastice, medicamente), a mat. de constr., textilă, de prelucr. lemnului (mobilă) și alim. Universitate. Catedrală și palate neoclasice. Teatre și muzee. Întemeiat în 1723. În noaptea de 16/17 iul. 1918, țarul Nicolae II, împreună cu întreaga familie imperială, au fost uciși aici de bolșevici. Între 1924 și 1991 s-a numit Sverdlovsk.

ELEKTROSTAL, oraș în Federația Rusă, la E de Moscova; 153 mii loc. (1992). Electrometalurgie; utilaj siderurgic, mat. de constr. Până în 1928 s-a numit Zatișie.

ELISTA, cap. rep. Autonome Kalmîkia (Federația Rusă); 92,7 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Ind. mat. de constr. Reparații mecanice. Universitate. Teatru. Vechiul nume: Stepnoi.

ELTON [éltən], lac sărat, de origine tectonică, în bazinul inferior al Volgăi (Federația Rusă), rest al M. Sarmatice; 152-200 km² (în funcție de nivelul apei). Rezerve de sare (3 miliarde t). Izvoare minerale sărate. Balneologie.

ELȚIN, Boris Nikolaevici (1931-2007), om politic rus. Primul președinte al Federației Ruse ales prin vot universal (1991-1999). Prim-secretar al Comitetului de partid al orașului Moscova (1985-1987). A demisionat din P.C.U.S. ÎN 1990.

LADOGA, lac navigabil în NV Federației Ruse, la NNE de Sankt-Petersburg (la 4 m alt.; 17,7 mii km² (cel mai mare lac de apă dulce din Europa). Lungimea: 219 km; lățimea max.: 83 km; ad. max.: 230 m. Are c. 660 insule. Alimentat de multe (35) cursuri de apă (Svir, Paša, Volhov, Vuoksa ș.a.); din el izvorăște Neva. Prin intermediul unor râuri și canale comunică cu M. Baltică, Marea Albă și bazinul Volgăi. Îngheață în perioada dec-apr. Pescuit. Turism.

LAPÓN, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă din N. Pen. Scandinaviei și din V pen. Kola, trăind pe terit. Norvegiei, Suediei, Finlandei și Federației Ruse. Cea mai mare parte a l. duc o viață stabilă, ocupându-se cu creșterea renilor, exploatarea lemnului, pescuitului și vânătoarea și fiind puternic influențați de popoarele țărilor din care fac parte. Vorbesc o limbă fino-ugrică. ♦ Persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la laponi (1), caracteristic laponilor. ♦ (Substantivat, f.) Limbă (sau grup de limbi) din familia uralică, ramura fino-ugrică vorbită de laponi. Are trăsături arhaice și o mare fărâmițare dialectală. Prezintă influențe ale limbilor țărilor din care fac parte vorbitorii.

LENA, fluviu navigabil în E Siberiei (Federația Rusă); 4.400 km. Supr. bazinului: 2,5 mil. km². Izv. din M-ții Baikal (Baikalskii Hrebet), de la c. 1.800 m alt., având în cursul superior (până la confl. cu Vitim) o vale îngustă, iar apoi aceasta se lărgește până la c. 30 km în cursul mijlociu și inferior. Aproximativ jumătate din lungimea fluviului curge pe direcția SV-NE (de la izvor până la la Iakutsk), iar restul pe direcție S-N, traversând regiunea centrală a Siberiei, unde separă Pod. Siberiei Centrale de culmile M-ților Verhoiansk, după care se varsă în M. Laptev printr-o deltă de c. 30 mii km². Afl. pr.: Kirenga, Vitim, Aldan, Viliui, Muna. Resurse hidroenergetice. Pescuit.

MAREA NEAGRĂ, mare intercontinentală situată în Europa de SE și Asia Mică, scăldând țărmurile României (234 km), Ucrainei, Rusiei, Georgiei, Turciei și Bulgariei; 413.488 km²; lungimea: 1.148 km; lățimea max.: 606 km. Ad. medie: 1.282 m; ad. max.: 2.245 m. Comunică prin str. Bosfor cu M. Marmara și mai departe cu Marea Egee prin str. Dardanele, iar prin str. Kerci cu M. Azov. Are o formă ovală, cu țărmuri puțin crestate, cu numeroase limane în NV. Întinsă platformă continentală (c. 36% din supr. reliefului submarin). În M.N. se varsă Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul, Kizil-Irmak ș.a. Salinitate scăzută: 15-22‰. Temp. medie: 12-14°C în febr. și 20-22°C în aug. Sub influența vânturilor se formează un curent circular care, datoriră pen. Crimeea, se împarte în două ramuri închise: estică și vestică. Prin str. Bosfor circulă un curent de suprafață dinspre M.N. Flora săracă, de origine mediteraneană, este reprezentată prin alge și iarbă de mare. Faună bogată (c. 1.500 specii) litorală (moluște, crustacee amfipozi, acul de mare, căluțul de mare), bentonică (calcan, limbă de mare), pelagică (hamsii, heringi, scrumbii, stavrizi, sturioni, delfini). Sub 200 m, din cauza lipsei oxigenului, trăiesc doar bacterii sulfuroase. Litoralul M.N. constituie o importantă zonă balneoclimaterică, de-a lungul căreia s-au dezvoltat stațiunile Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche (România), Varna, Nisipurile de Aur, Albena (Bulgaria), Soci (Federația Rusă), Ialta (Ucraina), Suhumi, Batumi (Georgia). Țările riverane, precum și alte state din aria de influență a M.N., au aderat la programul de Cooperare Economică a Mării Negre (lansat în 1992), care urmărește stimularea creșterii economice, amplificarea relațiilor comerciale și asigurarea dezvoltării durabile a zonei, în condițiile unor măsuri eficiente de protejarea mediului marin. Porturi pr.: Constanța, Odessa, Sevastopol, Novorossiisk, Batumi, Trabzon, Samsun, Burgas, Varna. Denumirea antică: Pontus Euxinus.

MARELE DRUM MARITIM DE NORD, cale maritimă navigabilă care leagă oceanele Atlantic și Pacific, trecând prin mările mărginașe ale Oc. Înghețat. Primul care a realizat acest drum a fost N.A.E. Nordenskjöld (1878-1879) cu vasul „Vega”. După 1935, trecerea pe acest drum se face în mod regulat, datorită spărgătoarelor de gheață, unind partea europeană a Federației Ruse cu porturile Extremului Orient. Se mai numește și Pasajul de Nord-Est.

MARI, republică autonomă în Federație Rusă, locuită în principal de populația mari, vorbitoare a unei limbi din familia fino-ugrică; 23,2 mii km²; 766 mii loc. (1995). Capitala:Ioșkar-Ola. Expl. și prelucr. lemnului. Grâu, porumb, secară, in, cânepă, cartofi. Creșterea bovinelor și porcinelor.

MEZEN, fluviu în N părții europene a Federației Ruse; 966 km. Izv. din Colinele Timan și se varsă în G. Mezen al Mării Albe. Navigabil în cursul inferior. Îngheață în perioada nov.-apr.

MIASS, oraș în Federația Rusă, la E de M-ții Ural, la 96 km SV de Celeabinsk; 172,4 mii loc. (1992). Nod feroviar. Expl. de aur, talc și marmură. Constr. Constr. de automobile. Ind. de prelucr. a lemnului și electrotehnică. Combinat de talc. Muzeu mineralogic.

MORDOVIA, republică în Federația Rusă; 26,2 mii km²; 956 mii loc. (1996). Capitala: Saransk. Culturi de grâu, secară, porumb, cartofi, tutun, cânepă, sfeclă de zahăr. Pomicultură și legumicultură. Creșterea animalelor.

MOSCOVA (MOSKVA) 1. Râu navigabil în partea europeană a Rusiei, afl. stg. al râului Oka, la Kolomna; 473 km. Iz.v din zona Podișului Central Rusesc și trece prin M., Voskresensk ș.a. Legat de fl. Volga prin canalul Moscova. Hidrocentrale. 2. Capitala Federației Ruse, situată în centrul Câmpiei Ruse, port pe râul cu același nume: 8,4 mil. loc. (împreună cu suburbiile Mîtișci, Liuberțî, Himki, Reutov ș.a., 1996). M are nod de comunicații. Aeroporturile Șeremetievo, Ynukovo, Domodedova, Bîkovo. Metrou (1935). Mare centru ind.: ind. constr. de automobile, avioane, material feroviar, nave fluviale, aparataj electrotehnic, mașini-unelte, mecanică fină; ind. chimico-farmaceutică, electronică, poligrafică; fabrici de mobilă, de instrumente muzicale de ceasuri, textile, confecții, alim., pielărie și încălțăminte etc. Important centru comercial și cultural: Academia de Științe a Rusiei (1724), 13 universități, între care se remarcă Universitatea „Lomonosov” (1755), 81 de institute de învățământ superior, 60 de teatre (Teatrul Mare fundat în 1776, Teatrul Mic fundat în sec. 18 etc.), 74 de muzee (galeriile „Tretiakov”, muzeul „Pușkin” etc.), biblioteci. Centru de prod. cinematografice (studioul „Mosfilm”). Festival internațional al filmului. Monumente: Kremlinul, catedralele Spaskii (1420-1427), Buna Vestire (1484-1489) și Iisus Hristos Mântuitorul (reconstruită în anii 1996-2000, sfințită la 19 aug. 2000, pe locul vechii catedrale, demolată din ordinul lui Stalin în 1931), bisericile Înălțarea Domnului (Vosnesenia, 1532) și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1547), din cartierul Kolomensk, Vasili Blajennîi (1555-1560) și Nașterea Maicii Domnului (1649-1652); mănăstirile Novodevici (de maici, 1524) și Donskoi (de călugări, 1591), palatele Ostankino, Kuzminki, Kuskovo, Ekaterinsk ș.a. Construcții moderne (Hotelul „Rossia”, Turnul Televiziunii de 533 m, Monumentul Eroilor Cosmosului, 107 m înălțime). Mausoleul V.I. Lenin. Turism. La M. s-a desfășurat (1980) cea de-a 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară. Menționat într-un izvor narativ la 1147, dar cu o existență anterioară. Reconstruit probabil în c. 1156 de cneazul Iuri Dolgoruki, M. a devenit, începând cu sec. 13, nucleul cnezatului moscovit pe cale de constituire, iar din 1328, centrul Marelui cnezat al Moscovei, care a avut un rol important în lupta pentru crearea statului centralizat rus, a cărui capitală devine în a doua jumătate a sec. 15. În Evul Mediu la M. au izbucnit numeroase răscoale (1382, 1547, 1648, 1662 ș.a.). Cotropită în 1610 de armata panilor poloni, a fost eliberată în 1612 de miliția populară, condusă de K.M. Minin și D.M. Pojarski. După mutarea capitalei la Sankt-Petersburg (1712), M. a continuat să aibă un rol important în viața economică și culturală a țării. În timpul Revoluției din Rusia (1905-1907), la M. a avut loc insurecția armată din 9-18 dec. 1905. La 2/15 nov. 1917, în M. a fost instaurată puterea sovietică. În mart. 1918, M. a devenit capitala R.S.F.S. Ruse, în dec. 1922, a U.R.S.S., iar din iun. 1991 a Rusiei. Aici s-a desfășurat în timpul celui de-al doilea război mondial o mare bătălie (sept. 1941-apr. 1942) în care armatele germane au suferit prima mare înfrângere. La M. și-au desfășurat lucrările numeroase conferințe internaționale, cele mai importante fiind: Conferința din 19-30 oct. 1943 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care a fost adoptată o declarație asupra securității generale; Conferința din 16-20 dec. 1945 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii privind organizarea lumii postbelice în Europa și în Extremul Orient; la rezoluție a aderat și China; Conferința din 15 iulie-5 aug. 1963 a miniștrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii, la care s-a elaborat „Tratatul pentru interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă, spațiu cosmic și sub apă” ș.a. Tot la M. au avut loc, în 1954, 1957, 1960, 1969, consfătuiri ale reprezentanților unor partide comuniste și muncitorești.

MURMANSK, oraș în NV Federației Ruse, în pen. Kola, port la G. Kola al M. Barents; 407 mii loc. (1995). Aeroport. Ind. chimică. Fabrici de frigidere, utilaje de pescuit, mobilă și produse alim. Șantiere navale. Pescuit. Întemeiat în 1916 cu numele de Romanov-na-Murmane; din apr. 1917 poartă numele actual.

NABEREJNÎE CELNÎ, oraș (din 1930) în Federația Rusă, în Rep. Tătară, pe stg. râului Kama; 526 mii loc. (1995). Aeroport. Hidrocentrală. Constr. de automobile, camioane și motoare Diesel. Ind. ușoară și de prelucr. a lemnului. Teatru. În perioada 1982-1988 s-a numit Brejnev.

NAHODKA, oraș în Federația Rusă, în Extremul Orient, la 169 km ESE de Vladivostok, port la golful cu același nume al Mării Japoniei; 163 mii loc. (1995). Reparații navale. Pescuit și prelucr. peștelui.

NEVA, fluviu navigabil în NV părții europene a Federației Ruse. Izv. din L. Ladoga și se varsă în G. Finic al M. Baltice printr-o deltă unde se află orașul Sankt-Petersburg; 74 km. Legat prin canale de M. Albă spre N și cu Volga și M. Caspică spre SE.

NIJNI NOVGOROD, oraș în Federația Rusă, situat la confl. râului Oka cu fl. Volga, la 439 km ENE de Moscova; 1,4 mil. loc. (1996), Mare port fluvial și nod de comunicații. Ind. constr. de mașini (nave fluviale, automobile, avioane, mașini agricole, mașini-unelte), electrotehnică, metalurgică, de prelucr. a petrolului și a lemnului (mobilă), a maselor plastice, textilă (confecții, tricotaje, țesături), a pielăriei și a încălțămintei, alim. Hidrocentrală. Muzeul „Gorki”; teatre. Bisericile cu hramurile Sf. Mihail Arhanghelul (1631), Înălțarea Domnului (1632), Adormirea Maicii Domnului (1648), mănăstirea Buna Vestire (sec. 13). Fundat în 1221. Între 1932 și 1991 s-a numit Gorki.

NIJNI TAGHIL, oraș în Federația Rusă în S M-ților Ural; 409 mii loc. (1995). Expl. de huilă, min. de fier, cupru și auroargentifere. Ind. siderurgică (cu vechi tradiții), constr. de mat. feroviar, utilaje ind., mase plastice, mat. de constr. și alim. Muzee. Fundat în 1721 și declarat oraș în 1917.

NIPRU (DNEPR [dñepr]), fluviu în Federația Rusă, Belarus și Ucraina. Izv. din Pod. Valdai, de la 253 m alt.; 2.201 km (al treilea, ca lungime, în Europa, după Volga și Dunăre); supr. bazinului: 504 mii km². După ce trece prin Smolensk, Moghilev, Kiev, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Nikopol, se varsă în Marea Neagră, printr-un liman, în aval de orașul Herson. Afl. pr.: Pripeat și Berezina. Hidrocentrale cu mari lacuri de retenție (Dneproghes, Kremenciug și Kahovka). Legat prin canale cu Dvina de Vest, Neman și Bugul de Vest. Navigabil de la Dorogobuj, pe 1.677 km.

NORILSK, oraș în Federația Rusă, situat la 70° lat. N, în apropiere de vărsarea fl. Enisei; 159 mii loc. (1995). Expl. de nichel, cupru, cobalt și cărbuni. Metalurgia cobaltului, cuprului, nichelului; mat. de constr. Teatru.

NOVAIA ZEMLEA [nóvəjə zimlja], arhipelag aparținând Federației Ruse, situat în Oc. Înghețat, între M. Kara și M. Barents, despărțit de continent prin str. Kara; 82,2 mii km². Cuprinde două insule principale (Ins. de Nord, 48.9 mii km² și Ins. de Sud, 33,3 mii km²) și câteva insulițe, despărțite prin str. Matocikin. Șar. Relief muntos (alt. max.: 1.547 m). Climă aspră și vegetație de tundră. Acoperit cu ghețuri 25%.

NOVGOROD, oraș în Federația Rusă, pe râul Volhov, la 6 km N de L. Ilmen; 235,2 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. chimică, alim. și de prelucr. a lemnului (mobilă). Fabrică de aparate de radio. Monumente: Catedrala Sf. Sofia (1045-1050, restaurată în 1893-1900), biserica mănăstirii Iuriev (sec. 12), bisericile Sf. Nicolae (1113), Sf. Gheorghe (1119-1130), Fiodor Stratilat (1360-1361), Kremlin (1302, amplificat în sec. 15). Teatru. Filarmonică. Muzeu. Unul dintre cele mai vechi orașe din Rusia, menționat pentru prima oară în 859. Însemnat centru comercial meșteșugăresc, era situat la o încrucișare a „drumului de la varegi la greci”. Capitală a republicii omonime (1136-1478), constituită în urma fărâmițării Rusiei kieviene, a intrat în 1478 în componența statului centralizat rus.

NOVOCERKASSK, oraș în Federația Rusă, în Delta Donului, la E de Rostov pe Don; 190 mii loc. (1995). Metalurgie. Constr. de locomotive electrice, de utilaj petrolier și minier și de mașini-unelte; produse chimice și alim. Centru cultural (teatru, muzeu de istorie). Catedrala Învierii (1805-1905). Fundat în 1805.

NOVOKUZNEȚK, oraș în Federația Rusă, în bazinul Kuznețk; 572 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Expl. de cărbune. Siderurgie și metalurgia aluminiului; constr. de utilaj minier; ind. chimică și a mat. de constr. Centru cultural (muzee, teatru). Fundat în 1618. În perioada 1622-1931 s-a numit Kuznețk-Sibirsk, iar între 1932 și 1961, Stalinsk. Numele de azi l-a avut și în anii 1931-1932.

NOVOMOSKOVSK, oraș în Federația Rusă, la 231 km SE de Moscova; 144 mii loc. (1995). Expl. de cărbune. Ind. chimică, a mat. de constr. și alim. Centru cultural. Fundat în 1929 pe locul unei așezări cu numele Bobriki și declarat oraș în 1930. Între 1934 și 1961 s-a numit Stalinogorsk.

NOVOROSSIISK 1. Oraș în federația Rusă, port la Marea Neagră; 202 mii loc. (1995). Aeroport. Constr. navale, de mașini agricole și material rulant; prelucr. petrolului; ind. cimentului, a mobilei și alim. Muzeu de istorie. Fundat în 1838. 2. V. Ekaterinoslav.

NOVOSIBIRSK 1. Arhipelag aparținând Federației Ruse, situat între M. Laptev (la V) și M. Siberiei Orientale (la E); 38 mii km². Cuprinde trei grupuri de insule: Liahovskie (în S), Novosibirsk (în centru, cu insulele: Kotelnîi, Novaia Sibir, Belkovski ș.a.) și De Longa (în NE). Alt. max.: 374 m (în ins. Kotelnîi). Climă arctică. Vegetație de tundră. Faună polară (vulpi albe ș.a.). Stație științifică de cercetări (din 1927). 2. Oraș în Federația Rusă, port pe Obi; 1,4 mil. loc. (1995). Nod de comunicații. Metrou. Hidrocentrală. Siderurgie și metalurgia cositorului; constr. de mașini-unelte, de utilaj minier, prese hidraulice și mașini agricole; ind. chimică, textilă, alim., a pielăriei și încălțămintei. Centru cultural și științific. Universitate (1959). Muzee. Teatre. Fundat în 1893 cu numele Gusevska. Între 1903 și 1925, s-a numit Novonikolaevsk.

OIMIAKON, localitate în partea de ENE a Federației Ruse, situată în ENE a Federației Ruse, situată în E Siberiei, într-o depresiune din podișul omonim, pe cursul superior al fl. Indighirka, la 63°28′ lat. N și 142°49′ long. E. Stație meteorologică. Aici s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică (-71,1°C în ianuarie 1964), find considerat cel mai friguros punct locuit permanent (un veritabil „pol al frigului”)m depășit în 1967 de stațiunea Vostok din Antarctica (-94,5°C). Acest fenomen este cauzat de continentalismul accentuat al climei și de inversiunile de temperatură care se instalează în timpul iernii pe valea fl. Indighirka.

OLENIOK 1. Golf în partea de S a M. Laptev. Lungime: 65 km; lățime max.: 130 km; ad. max.: 15 m. Ins. principală: Jangîlah. 2. Fluviu în N Siberiei (Federația Rusă); 2.292 km. Izv. din Pod. Siberiei Centrale și se varsă în golful omonim al M. Laptev printr-o deltă de 475 km². Pescuit. Îngheață în perioada sept.-iun. Navigabil în cursul inferior până la Suhana. Afl. pr.: Bur, Silighir, Merkîmden.

OLIOKMA, râu în Siberia de Est (Federația Rusă), afl. dr. al fl. Lena, în cursul superior; 1.436 km. Izv. din culmea cu același nume (M-ții Iablonovîi). Numeroase praguri și cascade. Îngheață în perioada oct.-iun. Afl. pr.: Ciara.

OMI, râu în V Siberiei (Federația Rusă), afl. dr. al râului Irtîș la Omsk; 1.091 km. Izv. din câmpia Siberiei de Est.

OMOLON, râu în extremitatea de NE a Federației Ruse, afl. dr. al fl. Kolîma în cursul inferior, în amonte de Kolîmskaia; 1.150 km. Izv. din m-ții Kolîma, curge pe direcția SE-NV și trece prin Șcerbakovo și Kriukovo. Îngheață în perioada oct.-mai. Afl. pr.: Kegali, Molandja, Oloi, Kedon.

OMSK, oraș în Federația Rusă, port la confl. Irtîșului cu afl. său Omi; 1,1 mil loc. (2002). Nod feroviar (pe calea ferată transsiberiană) și rutier. Aeroport. Mare rafinărie de petrol; reparații navale; constr. de motoare, mașini agricole și de aparataj electrotehnic; ind. chimică, textilă, de prelucr. lemnului, a celulozei, încălțămintei și alim. Universitate. Teatre. Muzee. Biserica Nikolskii (1840). Fundat în 1716.

ONEGA 1. Lac tectono-glaciar în extremitatea de NV a Federației Ruse, la 33 m alt.; 9,69 mii km² (al doilea ca mărime din Europa). Ad. max.: 127 m. Lungimea: 283 km; lățimea max.: 83 km. Unit cu Marea Albă prin canalul Marea Albă-Marea Baltică, iar prin emisarul său râul Svir cu L. Ladoga; face parte din sistemul navigabil Volga-M. Baltică. Pescuit. Numeroase insule. Pe malul său se află orașul Petrozavodsk. 2. Golf în S Mării Albe. Lungimea: 185 km; lățimea: 50-100 km; ad. max.: 36 m. În el se varsă fluviul cu același nume (400 km lungime). Îngheață iarna. Porturi pr.: Onega, Belomorsk.

ONON, râu în NE Mongoliei și S Federației Ruse, unul dintre izv. râului Șilka (bazinul fl. Amur); 1.032 km. Izv. din m-ții Hentei; confluează cu râul Ingoda, în amonte de orașul Șilka. Afl. pr.: Unda, Borzia, Hurah-Göl, Aga, Kîra. Îngheață în perioada nov.-apr.

OREHOVO-ZUEVO, oraș în Federația Rusă, la 89 km E de Moscova; 124 mi loc. (2002). Nod feroviar. Expl. de turbă. Vechi centru al ind. textile (bumbac). Ind. constr. de mașini textile, chimică (mase plastice) și mat. de constr. Orașul a luat ființă în 1917 prin unirea satelor Orehovo (menționat documentar la sfârșitul sec. 17), Zuevo (atestat documentar în sec. 13), Nikolskoe și Dubrovka.

OREL, oraș în Federația Rusă, la 382 km SE de Moscova, port pe stg. râului Oka; 333,6 mii loc. (2002). Nod feroviar. Constr. de automobile, de utilaje pentru constr., mașini-unelte, mașini agricole și textile; mecanică de precizie; produse textile și alim. (bere, morărit); pielărie și încălțăminte, sticlărie. Muzeul „Turgheniev”. Teatru. Bisericile Nikolo-Peskovkaia (1790), Arhanghelul Mihail (1722, reconstruită în 1801). Fundat în 1566, de către Ivan cel Groaznic. În perimetrul Kursk-Orel-Belgorod s-a desfășurat una dintre cele mai importante confruntări dintre armatele sovietice și germane (5 iul. 1943), încheiată cu victoria trupelor sovietice; cunoscută și sub numele de bătălia de la Kursk.

ORENBURG, oraș în Federația Rusă, pe fl. Ural, în S m-ților Ural; 548,8 mii loc. (2002). Ind. siderurgică, constr. de mașini, alim., textilă (tricotaje) și încălțăminte. Teatru dramatic și muzical. Filarmonică. Muzeu. Caranvanserai (1836-1842). Fundat în 1735. Între 1938 și 1957 s-a numit Cikalov.

PECIORA 1. Fluviu în NE părții europene a Federației Ruse; 1.809 km; supr. bazinului: 322 mii km². Izv. din partea centrală a m-ților Ural și se varsă printr-o deltă în golful cu același nume al M. Barents. Cu c. 130 km amonte de vărsare, se desparte în două brațe (P. Mare și P. Mică) care curg paralel. Navigabil pe 110 km, până la Narian-Mar, pentru vase oceanice. Îngheață în perioada oct.-mai. Resurse hidroenergetice. Plutărit. Pescuit. În bazinul său se află mari zăcăminte de cărbune, petrol și gaze naturale. 2. Golf al M. Barents; lungime: 100 km; lățime: 40-120 km; ad. max.: 6 m. Acoperit cu gheață în perioada oct.-iun. 3. Marea ~, denumire a părții SE a M. Barents, cuprinsă între ins. Kolguiev și pen. Iugorski; ad. max.: 210 m. Salinitate: 23-30‰. Pescuit.

PENZA, oraș în Federația Rusă, pe râul Sura, afl. al Volgăi, la 709 km SE de Moscova; 518,2 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. de motoare Diesel, de biciclete și ceasuri; ind. chimică, textilă, hârtiei, de prelucr. a lemnuli și alim. Centru comercial. Grădină botanică. Muzeu etnografic. Teatru dramatic. Filarmonică. Fondat în 1663.

PERCIAC, Vladimir (n. 1917, Vîborg, Federația Rusă), arhitect român. Lucrări de orientare funcționalistă, într-un stil modern (cartiere de vile și blocuri în Hunedoara, Roman, Piatra Neamț, Deva, Pitești, centralele telefonice din Sibiu și Roman, Centru sportiv Floreasca din București).

PETRODVOREȚ [pitrədvíriets], oraș în Federația Rusă, situat pe țărmul G. Finic, la 29 km V de Sankt-Petersburg; 83 mii loc. (1997). Fundat în 1709. Până în 1944 s-a numit Peterhof. Centru turistic. Ansamblu de palate și parcuri început în 1714 din inițiativa lui Petru I, ca reședință imperială. Marele Palat (ridicat în 1714-1725, cu fațada construită în 1747-1752, după planurile lui Domenico Trezzini, iar grădinile după Alexandre Le Blond și apoi Bartolomeo Rastrelli), pavilionul Ermitaj (1721-1724), palatele Monplaisir (1714-1725) și Marly (1720-1723). Capela neogotică (sec. 19). Parcul este decorat cu numeroase fântâni, cascade și statui. Ansamblul a fost restaurat după al Doilea Război Mondial (când a suferit grave distrugeri). Astăzi muzeu.

PETROPAVLOVSK-KAMCEATSKI, oraș în Federația Rusă, în S Pen. Kamceatka, port la Oc. Pacific; 198,2 mii loc. (2002). Constr. navale. Ind. constr. de mașini, mat. de constr. și alim. (conserve de pește). Bază de pescuit. Fondat în 1740.

PETROZAVODSK [pitrəzavótsk], oraș în Federația Rusă, capitala Kareliei, port la L. Onega, situat la 925 km NNV de Moscova; 266,2 mii loc. (2002). Aeroport. Reparații navale. Constr. de mașini-unelte; prelucr. lemnului (mobilă); fabrici de microcalculatoare, de încălțăminte, tricotaje și alim. Muzeu cu colecții de icoane din sec. 14-18. Teatru dramatic. Fundat în 1703. S-a mai numit Kalininsk.

PRIMORSKI KRAI sau PRIMORIE, ținut în extremitatea de SE a Federației Ruse, cu ieșire la Marea Japoniei, mărginit la V de m-ții Sihote Alin; 165,9 mii km²; 2.2 mil. loc. (1999). Orașe pr.: Vladivostok, Ussuriisk. Zonă agricolă. Zăcăminte de cărbune, min. de plumb, zinc ș.a. Expl. de lemn. Pescuit.

PROKOPIEVSK, oraș în Federația Rusă, în V Siberiei, în bazinul carbonifer Kuznețk; 266,2 mii loc. (2002). Centru carbonifer. Ind. siderurgică, a constr. de mașini (utilaj minier și aparataj electrotehnic), textilă și alim.

PSKOV, oraș în NV Federației Ruse, situat pe țărmul SE al lacului Pskov, în zona de confl. a râului Pskov cu Velikaia Reka, la 249 km SV de Sankt-Petersburg; 202,7 mii loc. (2002). Nod de comunicații. Constr. de aparataj electrotehnic și de mașini, ind. textilă (in, cânepă, bumbac), a încălțămintei, alim. și de prelucr. a lemnului. Important centru comercial și meșteșugăresc. Muzeu (1876) cu colecții de icoane, cărți vechi ș.a. Teatru dramatic. Filarmonică. Monumente: Kremlin (sec. 12-17), mănăstirea Mirojski (sec. 12), catedralele Schimbarea la Față (1156) și Sf. Treime (sec. 14, reconstruită în 1682-1699), bisericile Sf. Arhanghel Mihail (1339), lângă oraș, Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1373, reconstruită în 1540), Sf. Gheorghe (1494), Adormirea Maicii Domnului (1521), Ilinsk a fostei mănăstirii omonime (1677), palat (1693-1695) ș.a. Fundat în sec. 9 și menționat documentar în 903 cu numele Pleskov. Sub protecția Novgorodului în sec. 11-12; ocupat de Cavalerii Teutoni în 1240-1242. Între 1348 și 1510 – capitala republicii feudale P., iar în 1510 a fost alipit la statul centralizat rus. Rol important în lupta de apărare împotriva atacurilor livonienilor, polono-lituanienilor și suedezilor.

PULKOVO, localitate în NV Federației Ruse, la 17 km S de Sankt-Petersburg; c. 2.000 loc. Important observator astronomic (fondat în 1839) situat la 30°19′40″ long. E și 59°46′19″ lat. N.

PUTIN, Vladimir Vladimirovici (n. 1952), om politic rus. Președinte al Federației Ruse (2000-2008; din 2012). A lucrat în K.G.B. (1975-1991) și din (1998) în Serviciul Federal de Securitate. Prim-ministru (1999-2000; 2008-2012).

HANKA (XINGKAI), lac în E Asiei (Orientul Îndepărtat), la granița Federației Ruse cu China, la 69 m alt.; 4,2 mii km² (supr. variază în funcție de nivelul apei). Cuveta, de origine tectonică, are lungimea max. de 95 km, lățimea max. de 70 km și ad. max. de 10,6 m. Îngheață în perioada nov.-apr. Pescuit. Navigabil pentru vase mici. Rezervație de păsări.

HANTÎ-MANSIISK, regiune autonomă în Federația Rusă, în Câmpia Siberiei de Vest, 523,1 mii km²; 1,3 mil. loc. (1990). Reșed.: Hantî-Mansiisk. Expl. de petrol și gaze naturale.

HATANGA, fluviu în Siberia (Federația Rusă) format prin unirea râurilor Heta și Kotui; 1.636 km. Izv. din Pod. Siberiei Centrale și se varsă în M. Laptev printr-un estuar. Pescuit. Navigație. Îngheață în perioada sept.-mai.

HIBINI, masiv muntos în NV Federației Ruse (pen. Kola). Alt. max.: 1.191 m (vf. Ceasnaciorr). Cele mai mari zăcăminte de apatit din lume. În orașul Vudevrciorr se află cea mai nordică grădină botanică de floră alpină.

HIMKI, oraș în Federația Rusă, la NV de Moscova, pe canalul Moscova; 138,1 mii loc. (1991). Ind. de prelucr. a maselor plastice și încălț.

HOPOR, râu în Federația Rusă, afl. stg. al Donului; 979 km. Izv. din zona deluroasă a Privolgăi și Străbate Marea Câmpie Rusă, trecând prin orașele Balașov și Uriupinsk. Navigabil până la Borisoglebsk. Afl. pr.: Buzuluk, Vorona.

IABLONOVÎI, lanț muntos, orientat SV-NE, în Siberia Orientală (Federația Rusă), între bazinele râurilor Vitim (NNV) și Șilka (SSE), alcătuit din granite și șisturi cristaline. Lungime: 650 km. Alt. max.: 1.680 m (vf. Kusotui). Acoperit cu păduri de conifere până la 1.200-1.400 m. Nod hidrografic. Cunoscut și sub numele Iablonoi.

IAKUTSK, oraș în E Federației Ruse, port pe Lena, cap. Rep. Saha; 197,6 mii loc. (1992). Nod de comunicații. Aeroport. Hidrocentrală. Centru comercial (blănuri). Ind. mobilei, mat. de constr., piel., conf. și tricotaje, alim. Universitate. Teatre. Mănăstire (1604) și biserica Sf. Nicolae (1852). Întemeiat în 1632.

IAMAL, peninsulă în NV Siberiei (Federația Rusă), între G. Baidarațk (M. Kara) și estuarul fl. Obi; 122 mii km². Lungime: 700 km; lățime max.: 240 km. Relief de câmpie joasă, mlăștinoasă, cu numeroase lacuri. Climă aspră de tundră și îngheț peren. Animale cu blană prețioasă.

IAROSLAVL, oraș în centrul părții europene a Federației Ruse, port pe Volga, la 282 km NE de Moscova; 631 mii loc. (1994), Nod feroviar. Aeroport. Ind. constr. de mașini (motoare Diesel, aparataj electrotehnic, strunguri, frigidere, aparate radio, utilaj forestier, nave fluviale), chimică (cauciuc sintetic, rafinarea petrolului), textilă și tricotaje, încălț. Mănăstirea Spaso-Preobrajenski (sec. 12), bisericile Sf. Ilie (1647-1650), Sf. Ioan Gură de Aur (1649-1654) ș.a.; catedrală (sec. 18). Universitate. Muzeu de artă. Teatre. Întemeiat în 1010.

IJEVSK, oraș în Federația Rusă, pe râul Ij, la NE de Kazan, capitala Republicii Autonome Udmurte (din 1921); 652,4 mii loc. (1993). Nod feroviar. Aeroport Vechi centru metalurgic (1760). Termocentrală. Ind. constr. de mașini (autovehicule, aparate de radio, strunguri și mașini unelte), de armament, prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), mat. de constr., alim. (bere). Universitate. Muzeu de artă. Teatre. Biserica Sf. Aleksandru (1820-1823). În perioada 1984-1987 s-a numit Ustinov.

ILEK, râu în SV Asiei, afl. stg. al fl. Ural; 623 km. Supr. bazinului: 41,3 mii km². Izv. din masivul Mugodjar (Kazahstan), trece prin Aktiubinsk, și formează pe o porțiune a cursului inf. granița între Federația Rusă și Kazahstan.

ILMEN, lac în NV Federației Ruse, la 18 m alt. În funcție de nivelul apei supr. variază între 733 și 2.090 km². Lungime: c. 45 km; lățime max.: 35 km. Ad. max.: 10 m. Primește 50 de afl. Lacul I. este legat de lacul Lagoda prin râul Volhov (224 km lungime) și prin canale de cursul superior al Volgăi. Navigație. Pescuit.

IMANDRA, lac glaciar în NV Federației Ruse (Pen. Kola), la 126 m alt.; 876 km². Ad. max.: 67 m. Prin râul Niva își varsă apele în G. Kandalakșa al Mării albe. Pescuit. Pe malul său se află orașul Moncegorsk.

INDIGHIRKA, fluviu în Federația Rusă, (Siberia Orientală); 1.726 km. Supr. bazinului: 360 mii km². Izv. din M-ții Suntar Haiata, traversează pod. Oimiakon, formează chei în M-ții Cerski și se varsă în Marea Siberiei Orientale printr-o deltă de 5,5 mii km². Navigabil c. 120 zile pe an, pe 1.154 km, între confl. cu râul Moma și gura de vărsare.

INGUȘEȚIA, republică în Federația Rusă, situată în partea centrală a Caucazului; 3,2 mii km²; 315 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv: Nazran. Religia: musulmană. Expl. de petrol. Ind. chimică, de prelucr. a gazelor naturale, tricotajelor și alim. Culturi de cereale, sfeclă de zahăr, floarea-soareluiçartofi etc. În 1992, prin reorganizarea Ceceno-Ingușeției, s-a creat Republica Ingușeția.

IOȘKAR-OLA, oraș în Federația Rusă, la NV de Kazan, cap. Rep. Atonome Mari; 248 mii loc. (1994). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de mașini agricole, mașini-unelte, frigidere. Ind. farmaceutică, piel. și alim. Universitate. Muzeu de artă. Întemeiat în 1584. Până în 1919 s-a numit Țariovokokșaisk, iar în perioada 1919-1927 Krasnokokșaisk.

IRTÎȘ, râu în V Siberiei (Kazahstan și Federația Rusă), afl. stg. al lui Obi; 4.248 km; supr. bazinului: 1,64 mil. km². Izv. din Altaiul Mongol, trece prin L. Zaisan, C. Siberiei Occidentale și prin orașele Ust Kamenogorsk, Semipalatinsk, Pavlodar, Omsk și Tobolsk. Afl. pr.: Ișim, Tobol, Om, Tara. Îngheață în perioada nov.-apr. Navigabil pe 3.784 km. Hidrocentrale. Folosit pentru irigații; alimentează canalul I.-Karaganola. Până la Zaisan se numește I. Negru.

IȘIM, râu în Federația Rusă (V Siberiei), afl. stg. al lui Irtîș; 2.450 km. Izv. din partea central-nordică a Kazahstanului, traversează stepa cu același nume și trece prin Țelinograd și Petropavlovsk. Îngheață în perioada nov.-mai. Navigabil în cursul inferior pe 270 km.

ITURUF (jap. ETOROFU), cea mai mare ins. a arh. Kurile (Federația Rusă), situată în S arh.; 6,7 mii km². Lungime max.: 225 km; lățime max.: 27 km. Oraș pr.: Kurilsk. Relief muntos vulcanic (1.634 m alt.). Ocupată de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial și revendicată ulterior de japonezi.

IVANOVO, oraș în Federația Rusă, pe râul Uvodi, la 318 km NE de Moscova; 476 mii loc. (1994). Nod feroviar. Aeroport. Centru al ind. bumbacului și mătăsii. Ind. constr. de mașini (strunguri grele, macarale), de rafinare a petrolului, de prelucr. a lemnului, textilă și a vopselelor. Universitate. Muzee. Filarmonică. Teatre. Format în 1871 din contopirea satului Ivanovo (menționat documentar în 1561) cu târgușorul Voznesensk (1853). Până în 1932 s-a numit Ivanovo-Voznesensk.

KABARDINO-BALKARIA, republică în Federația Rusă (din 1991), în N M-ților Caucaz; 12,5 mii km²; 785,8 mii loc. (1991). Cap.: Nalcik. Locuitorii, kabardini și balkiri, în majoritate musulmani sunniți, vorbesc l. kabardino-cerkesă, respectiv karaceaevo-balkară. Expl. de molibden, plumb, nichel, crom, tungsten, zinc și mangan. Cereale, cartofi. Legumicultură și pomicultură. Creșterea animalelor. Întemeiată la 1 sept. 1921 ca regiune autonomă (din mai 1936, R.S.S.A. K-B, desființată în 1944 și reconstituită în 1957).

KALININGRAD 1. Lagună în SE M. Baltice, scăldând țărmurile Poloniei și Federației Ruse (enclava Kaliningrad), separată de aceasta printr-un perisip (lung de 60 km) ce are o mică deschidere (portiță) prin care se asigură comunicarea. Lungimea golfului: 90 km; lățimea: 2-25 km; ad. 3-5 m. Porturi pr.: Kaliningrad, Baltiisk. Cunoscută și sub numele Vislinkii. 2. Oraș în extremitatea de V a Federației Ruse, centrul ad-tiv al regiunii cu același nume (enclavă rusă la M. Baltică, între Polonia și Lituania), situat la gura de vărsare a fl. Pregolia în laguna Kaliningrad; 415 mii loc. (1994). Nod feroviar. Aeroport. Șantier naval. Constr. de vagoane și de utilaj ind.; fabrici chimice, de celuloză și hârtie, de prelucr. a lemnului, de conserve de pește. Universitate (1544). Institut oceanografic. Teatre, filarmonică, muzeu de istorie; grădină botanică; monumente de arhitectură (biserică gotică, 1325-1552; castel, sec. 17). Fundat în 1255 de cavalerii teutoni, a fost unul dintre importantele orașe ale Hansei (din 1340). Rezidență a marelui maestru al Ordinului Teutonic (1457), apoi a ducilor Prusiei (1525-1618); ocupat de ruși (1758-1762) și de francezi (1807-1813). Din 1871, a intrat în componența Germaniei (Prusia Orientală). Cucerit de sovietici la 9 apr. 1945, a fost cedat U.R.S.S. prin convenția de la Potsdam. Până în 1946 s-a numit Königsberg.

KALMÎKIA, republică autonomă în SV Federației Ruse (din 1991); 76,1 mii km²; 320,6 mii loc. (1994). Cap.: Elista. Expl. de gaze naturale. Cereale. Creșterea animalelor. Pescuit. Întemeiată la 4 nov. 1920.

KALUGA, oraș în Federația Rusă, pe Oka, la 188 km SV de Moscova; 346,8 mii loc. (1994). Aeroport. Constr. de mașini, de material rulant și aparataj electrotehnic; produse chimice și alim.; prelucr. lemnului. Muzeu de istoria cosmonauticii. Bisericile Sf. Gheorghe (sfârșitul sec. 17-începutul sec. 18), Acoperământul Maicii Domnului (1687), Adormirea Maicii Domnului (1754) ș.a. Fundat la mijlocul sec. 14.

KAMCEATKA, mare peninsulă în NE Federației Ruse, mărginită de Oc. Pacific (la SE), M. Bering (la E) și M. Ohotsk (la V); 370 mii km². Lungime: c. 1.200 km; lățime max.: 450 km. Traversată de două șiruri paralele de munți. În V o câmpie joasă. Există peste 160 de vulcani (mai ales în E), dintre care 28 activi. Alt. max.: 4.750 m (vulcanul Kliucevski). Ghețari (558 km²), gheizere și izvoare termale. Climă temperat-maritimă, mai aspră în V. Păduri de rășinoase; tundră și pajiști alpine. Expl. de cărbuni, petrol, aur, mică, sulf. Vânătoare și pescuit. Oraș principal: Petropavlovsk-Kamceatski.

KAMENSK-URALSKI, oraș în Federația Rusă, la poalele M-ților Ural, la 100 km NE de Ekaterinburg; 207 mii loc. (1994). Nod feroviar. Expl. de min. de fier și bauxită. Metalurgia aluminiului; laminate. Ind. constr. de mașini, electrotehnică, de prelucr. a metalelor, mat. de constr., alim. Declarat oraș în 1935. Până în 1940 s-a numit Kamensk.

KARACEAEVO-CERKESSĂ, republică (1991) în Federația Rusă; 14,1 mii km²; 434,1 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv: Cerkessk. Expl. de cărbune, zinç plumb și forestiere. Cereale. Creșterea animalelor. Constituită ca regiune autonomă (1922), s-a separat (1926) în Rep. Autonomă Karaceaevo și districtul național Cerkes (din 1928, regiune autonomă) și s-a reunit (1957) în regiunea autonomă K.-C.

KAZAN 1. Oraș în Federația Rusă, port pe Volga, cap. Republicii Tătare (din 1921); 1,1 mil. loc. (1994). Nod de comunicații. Prelucr. petrolului. Ind. constr. de mașini, chimică, textilă, poligrafică, prelucr. blănurilor, încălț., produse alim. Universitate (1804). Muzee. Teatre. Numeroase monumente arhitectonice: Kremlinul (sec. 16-18), biserica Buna Vestire (1562), catedrala Sf. Petru (1723-1726), moschee (1766). Fundat în 1177. Capitala hanatului K. (1438-1552). 2. Hanatul ~, stat (1438-1552) desprins din Hoarda de Aur, situat pe cursul mijlociu al Volgăi, cu capitala la Kazan. Dependent de Rusia (1487-1521), apoi de Imp. Otoman (din 1524). Cucerit (1552) de țarul Ivan IV și anexat Rusiei.

KEMEROVO, oraș în Federația Rusă. pe râul Tom, în bazinul Kuzbass; 513 mii loc. (1994). Aeroport. Expl. de huilă. Centru ind.: cocserii, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice, cauciuc sintetic), oțelării, constr. de mașini, utilaj minier. Universitate. Muzee. Teatre. Filarmonică. Întemeiat în 1958 prin unirea satelor Șceglova (fondat în 1720) și Kemerova (fondat în 1863). Între 1925 și 1932 s-a numit Șceglovsk.

KET, râu în partea central-sudică a Federației Ruse, afl. dr. al fl. Obi; 1.621 km. Izv. din Câmpia Siberiei de Vest, din reg. Krasnoiarsk, curge pe direcție E-V, trecând prin Togur, și se varsă prin două brațe (Ket și Togur) lângă orașul Narîm. Îngheață în perioada nov.-apr. Navigabil pe 737 km în amonte de vărsare.

KIROV 1. Serghei Mironovici (pe numele adevărat Kostrikov) (1886-1934), om politic sovietic. Participant la insurecția armată din oct. 1917 din Petrograd și la Războiul Civil. Prim-secretar al Comitetului gubernial și al Biroului de Nord-Vest al P.C. (bolșevic) din Leningrad (1926-1934) și secretar al C.C. al P.C. (bolșevic) (1934). Asasinarea sa a fost folosită de Stalin pentru declanșarea marii epurări împotriva adversarilor săi politici. 2. Oraș în Federația Rusă, la N de Kazan, pe fl. Veatka; 491 mii loc. (1994). Nod de comunicații; port fluvial. Ind. metalurgică, chimică, textilă, de prelucr. a metalelor și a lemnului, alim. Constr. de mașini grele și utilaj agricol. Fabrici de încălț. Muzee. Teatre. Palat fortificat (1740-1770). Catedrală Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Trifonov (1686); biserica Aleksandr Nevski (1848). Fundat în 1181. Până în s-a numit Hlînov, iar între 1781 și 1934 Veatka.