LAPÓN, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indigenă din N. Pen. Scandinaviei și din V pen. Kola, trăind pe terit. Norvegiei, Suediei, Finlandei și Federației Ruse. Cea mai mare parte a l. duc o viață stabilă, ocupându-se cu creșterea renilor, exploatarea lemnului, pescuitului și vânătoarea și fiind puternic influențați de popoarele țărilor din care fac parte. Vorbesc o limbă fino-ugrică. ♦ Persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la laponi (1), caracteristic laponilor. ♦ (Substantivat, f.) Limbă (sau grup de limbi) din familia uralică, ramura fino-ugrică vorbită de laponi. Are trăsături arhaice și o mare fărâmițare dialectală. Prezintă influențe ale limbilor țărilor din care fac parte vorbitorii.