falic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr phallique] 1-2 Care aparține falusului sau cultului acestuia. 3-4 Referitor la falus sau la cultul acestuia. 5 (Psa; îs) Stadiu ~ (sau fază ~ă) Etapă a dezvoltării sexualității infantile, în timpul căreia pulsiunile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcției simbolice a falusului.

FALIC, -Ă adj. Referitor la cultul falusului. [< fr. phallique].

FALIC, -Ă I. adj. care aparține cultului falusului. II. s. f. pl. sărbători religioase la cinstea zeului Bacus. (< fr. phallique, lat. phalicus)

fálic, -ă adj. Care aparține cultului falusului, care se referă la falus. ◊ (psihanal.) Stadiu falic sau fază falică = etapă a dezvoltării sexualității infantile, în timpul căreia pulsiunile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcției simbolice a falusului. • pl. -ci, -ce. / <fr. phallique, cf. gr. φαλλικος.

FALISM s. n. (ant.) cultul falusului. (< engl. phallism)

FALO- „falus, membru viril”. ◊ gr. phallos „penis, falus” > fr. phallo-, germ. id., engl. id., it. fallo- > rom. falo-. □ ~campsie (v. -campsie), s. f., îndoire a membrului viril în timpul erecției; ~id (v. -id), adj., (despre ciuperci) în formă de falus; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a membrului viril; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie a penisului; ~ree (v. -ree), s. f., inflamație a mucoasei organului viril.

falocentrísm s. n. Sistem de gîndire în care falusul și simbolistica lui constituie valoarea semnificativă esențială. • / <fr. phallocentrisme.

falocentrism sns [At: MDA ms / E: fr phallocentrisme] Sistem de gândire în care falusul și simbolistica lui constituie valoarea semnificativă fundamentală.

falus s. n., pl. falusuri

falus sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr, lat phallus] 1 (Ant) Reprezentare a organului sexual masculin erect, simbol al fecundității și al fertilității naturii. 2 Penis în erecție. 3 (Psa) Organ sexual masculin, considerat simbol al diferenței dintre sexe.

FALUS s. v. membru, penis.

falus s. n., pl. falusuri

falus s.n. 1 (în antic.) Reprezentare simbolică a membrului viril, care se purta la anumite ceremonii și sărbători. 2 Membru viril; penis (în erecție). ♦ (psihanal.) Organ sexual masculin, considerat simbol al puterii suverane, virile a bărbatului, al diferenței între sexe. • pl. -uri. / <fr. phallus, lat. phallus, -i; cf. gr. φαλλος.

FALUS s. n. 1. (ant.) Reprezentare simbolică a membrului viril, care se purta la anumite ceremonii și sărbători. 2. (p. ext.) membru viril, penis. (din fr., lat. phallus, gr. phallos)

FALUS s.n. (Ant.) Reprezentare a membrului viril, care se purta la anumite ceremonii și sărbători; (p. ext.) membru viril. [< fr., lat. phallus, gr. phallos].

falus s. n., pl. falusuri

ITIFAL s. n. (ant.) falus în erecție care era purtat în procesiunile unor serbări în cinstea zeului Dionysos. (< fr. ityphalle)

kar s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

kardan s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

lebăr s.n. 1 (ind. alim.) lebărvurst. Leberul se prepară din ficat de porc. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

libelulă s.f. 1 (entom.) Libellula depressa; <rar> odonat, <pop.> cal-de-apă, cal-turtit, calul-dracului (v. cal), calul-popii (v. cal), <reg.> călugăriță, căluș, cobiliță, craiul-broaștei (v. crai), fluture-verde, scăluș-de-apă. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

LÍNGAM subst. a. Simbolul vedic al fecundității ținând de un cult falic din India; în formă de falus reprezintă potențialul creator al zeului Siva. b. (În religia hinduistă) Simbol falic stilizat al principiului cosmic masculin și al zeului Siva. (< sanscr. linga = semn, trăsătură (nom. lingam)) ^[1]

măciucă s.f. I 1 bâtă, ciomag, par, <rar> baltag, temleac, <pop.> toroipan, <reg.> bâzdoacă, botă¹, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudumac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ștremeleag, șuvei, tașmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, tuică, <înv.> fuscel, fuște, <fig.; reg.> crăciun. L-a lovit cu o măciucă. 2 mai³. Măciuca este folosită la bătut, îndesat, tasat etc. 3 măciulie, <reg.> nod. 4 (reg.) v. Cârjă. 5 (reg.) v. Baston. 6 (reg.) v. Par. Prăjină. 7 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 8 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis. II (bot.; reg.) 1 v. Capsulă. Măciulie. 2 (art.) măciuca-ciobanului v. a Rostogol. Scai. Scaiete (Echinops sphaerocephalus); b Tătarnică (Echinops commutatus). 3 (la pl. măciuci) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans).

mădular s.n., s.m. I s.n. (anat.) 1 (mai ales la pl. mădulare) extremitate, membru, <fam.> ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins mădularele. 2 (înv. și pop.; și, art., înv., în forma mădulariu, mădulariul udului) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis. 3 (la pl. mădulare; înv.) v. Oase (v. os). Oseminte. Rămășițe (v. rămășiță¹), Resturi (v. rest). II s.m. (înv.) 1 (adm.) v. Funcționar. Lucrător al statului. Slujbaș. 2 v. Membru.

mătălău s.m. (anat.; reg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

mătărângă s.f. I (înv.) 1 (ind. text.) v. Jurubiță. 2 (țes.) v. Scul. 3 (tehn.) v. Pârghie. II 1 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

mâner s.n. 1 (la unele obiecte, vase) coadă, toartă, <reg.> cotor. A pus mâna pe mânerul tigăii încinse și s-a fript. 2 (la unele unelte) coadă, <înv. și reg.> dârjală, mănunchi, mânei, mânel. A apucat secera de mâner și a început să secere grâul. 3 (la sucală sau la tocilă) <reg.> mănușă. 4 (la unele unelte și arme) plăsea, <înv. și reg.> mănunchi, plasă¹, <reg.> mănușă. Are un pumnal cu mânerul din argint. 5 (tehn.; la fierăstrău) braț, crac, margine, mână, pervaz, spetează, <reg.> condac¹, cotoi¹. Fierăstrăul are două mânere simetrice. 6 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. 7 (art.; anat.; arg.) mânerul burții v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ). Penis.

mârtan s.m., s.n. I s.m. (reg.) 1 (zool.) v. Cotoi¹. Motan. Pisic. Pisoi¹. 2 (tehn.; la car, la căruță sau la sanie) v. Opritoare. Piedică. Zăvor. II s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

membru, -ă s.n., s.m., s.f. I s.n. (anat.) 1 (mai ales la pl. membre) extremitate, mădular, <fam.> ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins membrele. 2 membru inferior = picior, <rar> membru abdominal, <pop. și fam.; deprec.> crac, gaibarace, gaibe, gaide (v. gaidă), <pop.; deprec.> gaidere, gaidine, labă, <fam.; peior.> copită, <reg.> boldan, gârbovene, <reg.; glum.> caralibe, <reg.; deprec. sau peior.> cotoaie (v. cotoi²), gionat, <arg.> bulan, carabă, caroase, gioală, mială, papainog. Paralizia i-a atins membrele inferioare; (rar) membru abdominal v. Membru inferior. Picior. 3 membru superior = braț, mână, <rar> membru toracic, <fam.> toartă, <înv. și reg.> brâncă², <reg.; iron.> ghioambă, <fig.; glum.> aripă, <arg.> cange, creangă, ștangă, vâslă. Băiatul și-a fracturat membrul superior drept. O însoțește pe bătrână ducând-o de membrul superior; (rar) membru toracic v. Braț. Mână. Membru superior. 4 (și membru viril) falus, organ genital masculin (v. organ¹), penis, <înv. și pop.> mădular, <pop. și fam.> armă, cocoș, cocoșel, cosor, puță, <pop. și fam.; eufem.> daraveră, sulă, <pop.> badraganie, <pop.; eufem.> sculă, sulac, <fam.> coco, cuc, <fam.; glum.> perforator, miel, <fam.; peior.> copită, <înv. și reg.; eufem.> pasăre, păsărel, <reg.> mătălău, moacă, sulatic, vârdină, <reg.; eufem.> dorângă, pistol, sărsam, <înv.> mădulariul udului (v. mădulariu), <eufem.> bărbăție, pardon, socoteală, treabă, unealtă, <glum. sau iron.> mititel, popic, <arg.> arcuș, banană, bârzoi, bigă, brici, bulon, burghiu, cabanos, caltaboș, caras, cariei, castravete, catarg, cârnat, ciocafon, ciocan², ciortan, ciumuslău, cocean, coclender, cocovig, coinac, coșoflete, cotolan, dârlău, dop, ecler, fagot, făcăleț, fișic, flaut cu gușă, flautul fermecat (v. flaut), fus, gherțoi, ghiuden, guvid, guzan, huia, kar, kardan, lebăr, libelulă, măciucă, mătărângă, mânerul burții (v. mâner), mârtan, mierloi, misil, morcov, nodurosul (v. noduros), paloș, peleu, pendulă, penteleu, piron, pompă¹, pompon, rangă, rașpă, raton, retevei, rici, roșcovă, sabie, salam, saleu, saxofon, sloboz, smecleu, sparanghel, sugiuc, șarpe, șiștoi, știucă, știulete, ștoagăr, ștremeleag, taragot, trandafir, troleu, tulumbă, țeapă, țeavă, țipar, țui, țurican, vrej, <vulg.> cocar, cordan, pulă, ștoi. II s.m., s.f. <înv.> mădular, persoană. Cetățenii sunt membri ai societății.

miel s.m. I 1 (zool.) <înv. și reg.> daș, <reg.> bârâiec, gâț. Mielul este cel mai blând animal. 2 (art.; relig. creștină; nm. pr.) Mielul Domnului = Mielul lui Dumnezeu = Fiul lui Dumnezeu (v. fiu), Fiul Omului (v. fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Învățătorul (v. învățător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielușelul Domnului (v. mielușel), Mielușelul lui Dumnezeu (v. mielușel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), <pop.> Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v. fiu), <fig.> Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, <fig.; înv.) Leul (v. leu¹). Ne închinăm Mielului lui Dumnezeu. II (anat.; fam.; glum.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

mierloi s.m. I (ornit.) 1 <reg.> mierlar, mierlătoi, mierlu. Mierloiul este bărbătușul mierlei. 2 (reg.) v. Privighetoare. Privighetoare-mică. Privighetoare-roșie. Privighetoare-sură (Luscinia megarhynchos). II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ¹). Penis.

PENIS s.n. Organul genital al bărbatului; falus. [< fr. pénis, lat. penis].

PENIS s. (ANAT.) membru, (livr.) falus, (înv. și pop.) mădular, (pop.) sulac, (înv. și reg.) pasăre, (reg.) mătărângă, pistol, (arg.) coinac, sulă, șarpe, ștremeleag.

PENIS s. n. organul masculin de copulație și micțiune; falus. (< fr. pénis, lat. penis)

PHALLOS (FALOS) (în mitologia greacă), zeul fecundității masculine; reprezenta personificarea organului viril. Cultele falice (aplicabile formelor de adorație rituală a falusului ca simbol generator) sunt răspândite la populațiile primitive, dar și la popoarele civilizate, fiind notabile îndeosebi la greci și fenicieni, unde erau legate ceremonii orgiastice.

PRIAP (în mitologia greacă), zeu falic, fiul Afroditei și al lui Dionysos, simbolizând fecunditatea și rodnicia grădinilor, livezilor, viilor, recoltelor, iar mai târziu senzualitatea iubirii și chiar desfrâul erotic; reprezentat printr-un falus supradimensionat. Romanii l-au preluat și l-au venerat ca ocrotitor al forței virile.