EMBOLIE, embolii, s. f. Astupare bruscă a unui vas sangvin sau limfatic. – Din fr. embolie.

EMBOLUS s. n. Cheag de sânge, celulă grasă sau corp străin care astupă un vas sangvin, provocând o embolie. – Din fr. embolus.

RAMOLISMENT, ramolismente, s. n. Ramolire; boală care constă în pierderea facultăților intelectuale (din cauza bătrâneții). ♦ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement.

embolie s. f., art. embolia, g.-d. art. emboliei; pl. embolii, art. emboliile

EMBOLIE ~i f. Astupare bruscă a unei artere cu un embolus. [G.-D. emboliei] /<fr. embolie

EMBOLUS s.n. Formație străină obstruantă (solidă, lichidă sau gazoasă) prezentă în sînge care produce embolia. [Var. embol s.n. / < fr., lat. embolus, cf. gr. embolos – cui].

EMBOLIC, -Ă adj. Referitor la embolie. [< fr. embolique].

EMBOLIGEN, -Ă adj. (Med.) Care produce embolii. [< fr. emboligène].

EMBOLIE s.f. (Med.) Astupare bruscă a unui vas sanguin sau limfatic. [Gen. -iei. / < fr. embolie, cf. gr. embole – strîngere].

EMBOL²(O)-, -EMBOLIE elem. „embolie”. (< fr. embol/o/-, -embolie, cf. gr. embole)

EMBOLIE¹ s. f. astupare bruscă a unui vas sangvin printr-un embolus. (< fr. embolie)

-EMBOLIE² elem. embol²(o)-.

EMBOLIGEN, -Ă adj. care produce embolii. (< fr. emboligène)

EMBOLUS/EMBOL s. n. formație străină obstruantă în sânge, care produce embolia. (< fr., lat. embolus, gr. embolos)

TROMBOEMBOLIE s. f. embolie prin (fragmente de) trombusuri detașate, urmată de tromboză locală secundară. (< fr. thromboembolie)

TROMBOFLEBITĂ s. f. inflamație a venelor cu formarea de cheaguri, care pot obtura vena, provocând embolii. (< fr. thrombophlébite)

ENDOCARDÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Inflamație a endocardului cauzată de unii agenți sau factori patogeni. Se întâlnește mai frecvent în reumatismul poliarticulat acut. ◊ E. lentă = boală gravă provocată de localizarea unor microbi pe endocardul valvular, urmată de apariția unor leziuni ulcero-vegetante și de embolii septice în diverse organe.

embolie s. f., art. embolia, g.-d. art. emboliei; pl. embolii, art. emboliile

RAMOLISMENT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement.

EMBOLIE, embolii, s. f. Obstruare bruscă a unui vas sangvin sau limfatic. – Din fr. embolie.

EMBOLUS, embolusuri, s. n. Cheag de sânge, celulă grasă sau corp străin care obstruează un vas sangvin, provocând o embolie. [Var.: embol s. n.] – Din fr. embolus.

EMBOLIE, embolii, s. f. Astuparea unui vas sanguin cu o masă solidă, mai ales cu un cheag de sînge.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

EMBOLI- „embolie”. ◊ L. embolus „cui, piron, pană de lemn” > fr. emboli-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. emboli-. □ ~form (v. -form), adj., în formă de embolie; ~gen (v. -gen₂), adj., care produce embolii.

-EMBOLIE „astupare, obstrucție”. ◊ gr. embole „strîngere, înfigere, astupare” > fr. -embolie, germ. id. > rom. -embolie.

EMBOLO- „astupare, obstrucție, embolie”. ◊ gr. embole „astupare, strîngere, atac” > fr. embolo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. embolo-. □ ~fazie (v. -fazie), s. f., embololalie*; ~frazie (v. -frazie), s. f., angofrazie*; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare psihică de vorbire, manifestată prin adăugarea inoportună a unor sunete între cuvintele unor fraze; sin. embolofazie; ~meri (v. -mer), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre o vertebră) care este constituită din două piese în formă de inel, străbătute de notocord. 2. s. m. pl., Grup fosil de stegocefali temnospondili din carbonifer și permian, cu vertebre embolomere; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică, în unele forme ușoare de tuberculoză, a emboliilor provocate prin injecții intravenoase.

decompresiune sf [At: BELEA, P. A. 181 / V: ~esie / Pl: ~ni / E: fr décompression] 1-3 Decomprimare (1-3). 4 (Spc) Reducere a presiunii din cilindrul unei mașini, dintr-un recipient etc. prin stabilirea unei comunicații cu mediul înconjurător. 5 (Spc) Micșorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieșirea acestuia la suprafață, pentru a evita embolia gazoasă.

embol sn [At: ABC SÂN. 148 / V: ~lus / Pl: ~uri / E: fr, lat embolus] (Med) Material străin obstruant (solid, lichid sau gazos) prezent în sânge, care produce embolia.

embolic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr embolique] (Med) 1 Referitor la embolie. 2 Caracteristic emboliei. 3 De embolie.

embolie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~ii / E: fr embolie] (Med) Astupare bruscă, de obicei cu un cheag de sânge, a unui vas sangvin sau limfatic.

emboligen, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr emboligène] (Med) Care produce embolie.

tromboflebită sf [At: M. D. ENC. / Pl: ~te / E: fr thrombophlébite] Proces mixt de inflamație a peretelui venos cu formare de cheaguri care pot duce la obturarea totală sau parțială a venei și la provocarea emboliilor.

embolie s. f., art. embolia, g.-d. art. emboliei; pl. embolii, art. emboliile (desp. -li-i-)

*EMBOLIE sf. 🩺 Boală pricinuită de un chiag de sînge sau de un corp străin care astupă un vas sanguin [fr.].