chingă (chingi), s. f. – 1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auricula › ureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinga › napol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge.

HIPÍSM (< fr.; {s} gr. hippos „cal”) s. n. Denumire generică dată întregii activități legate de folosirea calului în întrecerea sportivă, indiferent de profilul ei. Cuprinde probe de dresaj, concursuri hipice (ex. trecerea peste obstacole), triatlon (călărie de manej, probe de câmp, obstacole), curse de cai, curse pe terenuri accidentate, alegări de viteză etc.

SUHAT, suhaturi, s. n. 1. Loc de pășune (mai ales pentru vite mari); izlaz, imaș. Auzeam talanga vitelor mănăstirești de la suhat. SADOVEANU, O. VI 527. Marele braț al Dunării... curge cale de cinci poște între deșertul pururea-nsetat al Bărăganului și suhaturile mlăștinoase ale ostrovului Balta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 121. Sînt vreo cinci-șese zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 2. (Regional) Apă puțin adîncă (unde se adapă vitele). S-a dus cu căruța la suhat să se scalde. ȘEZ. XIX 44. – Variantă: (regional) sohat (ODOBESCU, S. III 16) s. n.

fugă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. 80/2 / Pl: fugi / E: ml fuga] 1 sf Plecare grăbită din fața unei primejdii. 2 sf Părăsire grabnică (și pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3 sf Refugiere. 4 sf (Îvp) Băjenie. 5 sf Evadare. 6 sf Dezertare. 7 sf (Pop) Plecare a unei fete cu un bărbat cu care dorește să se căsătorească fără voia părinților. 8 sf Deplasare cu pași mari și repezi Si: alergare (1), goană. 9 sf (Îlav) Din (sau în~) sau (reg) de-a ~ga În timp ce fuge Si: fugind. 10 sf (Pex; îal) În grabă. 11 sf (Pex; îal) Fără o examinare mai atentă. 12 sf (lav) Pe ~ Repede. 13 sf (Îlav) Cu ~ga (sau, îrg, de ori la) ~ Repede. 14 sf (Îal) Fără amânare. 15 sf (Mun; îlav) D-a-n ~ga Pe apucate. 16 sf (Îlav) În ~ (sau în ~ga) mare Fugind foarte repede. 17 sf (Îlav) În ~ga calului (sau cailor) În galop. 18 sf (Fam; pex; îae) În viteză. 19 sf (Îlav) Într-o ~ Fugind tare și fără oprire. 20 sf (Îe) A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ A alunga. 21 sf (Îae) A fugări. 22 sf (Îe) A o lua (sau a o rupe, rar, a o pleca, a o apuca, a o tuli) la ~ sau a o rupe (sau a o rade, a o tăia) de-a ~ga (sau de ~) A porni în goană. 23 sf (Îe) A (o) ține numai (într-)o ~ A alerga întruna, fără întrerupere. 24 sf (Îe) A da o ~ (până la...) sau a da (cu) ~ga A se duce repede (până la...). 25 sf (Îs) O ~ (bună) de cal O distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. 26 av (Îf fuga) Repede. 27 av Fără întârziere. 28 sf (Trs; gms; îs) ~ de cai Cursă de cai. 29 sf Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

HIPISM s. n. Sport practicat cu cai (de curse). – Din fr. hippisme.

PEDIGRIU s. n. Genealogie a unui animal domestic (reproducător) de rasă (mai ales a unui cal de curse); document care arată originea unui astfel de animal. [Var.: pedigri, pedigree, pedigreu s. n.] – Din engl., fr. pedigree.

RIVIERĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière.

RETENȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiune s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

CURSIER, cursieri, s. m. (Franțuzism) Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier.

ALERGARE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.) 2. v. fugă. 3. v. alergătură.

ALERGARE ~ări f. 1) v. A ALERGA. 2) Probă atletică constând din fuga pe anumite distanțe. ~ări de viteză. ~ări cu obstacole. 3) Curse de cai. /v. a alerga

ALERGĂTOR¹ ~i m. 1) Sportiv care participă la probe de alergări. ~ pe distanțe lungi. ~ pe distanțe scurte. 2) Cal de curse. /a alerga + suf. ~ător

A GÂTUI gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

HIPISM n. Sport practicat cu caii de curse; călărie. /<fr. hippisme

RELEU ~e n. 1) Dispozitiv care permite unei energii (relativ slabe) să declanșeze o energie puternică. 2) Dispozitiv care servește la transmiterea unui semnal radioelectronic, amplificându-l. 3) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric cu ajutorul unui semnal de comandă. 4) Grup de cai (de curse), de câini (de vânătoare), de ștafete, care sunt înlocuiți prin alții în timpul unei curse. 5) Loc unde se petrece această înlocuire. /<fr. relais

RIVIERĂ ~e f. sport. Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie s-o treacă dintr-o săritură un atlet sau un cal de curse. [Sil. -vi-e-] /<fr. riviere

A STRANGULA ~ez tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a sugruma. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a sugruma. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a sugruma. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a sugruma. /<lat. strangulare

A SUGRUMA sugrum tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a strangula. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a strangula. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a strangula. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere insuportabilă; a strangula. ~ presa. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]

BOOK-MAKER s.m. Cel care se ocupă de organizarea și evidența pariurilor la curse de cai, meciuri de box etc. [Pron. buc-mei-că / < engl. book-maker].

AT, ați, s. m. Armăsar, cal de curse, cursier. (din tc. at = mascul de prăsilă; cf. alb., sb., bg. at, ngr. άτι)

CURSIST, -Ă s.m. și f. 1. Cursant. 2. Amator de curse de cai. [Cf. fr. coursiste, rus. kursist].

DERBI s.n. 1. Mare cursă de cai care are loc anual la Epsom în Anglia; (p. ext.) cursă de cai specială, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță ai cărei participanți sunt de valori foarte apropiate. [Pl. -iuri. / < engl., fr. derby, cf. Derby – lord englez].

HIPIC, -Ă adj. Referitor la cai(i de curse) sau la cursele de cai. [Cf. fr. hippique].

RIVIERĂ s.f. 1. Obstacol reprezentat printr-un curs de apă care trebuie sărit de un cal la curse. 2. (Rar) Colan de diamante. [Pron. -vi-e-. / < it. riviera, fr. rivière].

TURF s.n. (Hipism) Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările; (p. ext.) pistă; hipodrom; sport practicat cu caii de curse. [< engl., fr. turf].

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

BARIERĂ s.f. 1. Închidere a unui drum cu o bară mobilă de lemn; bară cu care se face închiderea unui drum etc.; (p. ext.) întretăierea dintre o șosea și o linie de cale ferată. 2. Linie de plecare (la cursele de cai): start. 3. Loc de intrare într-un oraș, unde odinioară se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vînzare. [Pron. -ri-e-. / < fr. barrière].

CURSIER s.m. Armăsar, cal de curse. [Pron. -si-er. / < fr. coursier].

alerga (-g, -at), vb. – 1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la..., a se folosi de... 4. A participa la o competiție de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepțiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Pușcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Pușcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicația pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ține seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. și se explică în lumina vieții maritime, ale cărei circumstanțe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparține altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influența merge asupra lui *alargă. În sfîrșit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s. f. (alergare; depănătoare, vîrtelniță); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s. m. (ștafetă, curier; cal de curse); alergător, s. n. (pasăre alergătoare); alergătură, s. f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenții); alergău, s. m. (Trans., curier, mesager).

HIPISM s.n. Sport practicat cu caii (de curse); călărie. [< fr. hippisme, cf. gr. hippos – cal].

HIPODROM s.n. 1. Incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, cum și pentru întreceri de care. 2. Cîmp amenajat pentru curse de cai. [Pl. -omuri, -oame. / < fr. hippodrome, lat. hippodromos, cf. gr. hippos – cal, dromos – cursă].

JOCHEU s.m. Călăreț profesionist care călărește caii la curse și la antrenamente. [Pron. jo-cheu, var. jochei s.m. / < pl. jochei, fr., engl. jockey].

PADOC s.n. Teren îngrădit în apropierea grajdului, unde se țin animalele pentru a le permite mișcarea la soare și la aer. ♦ Loc lîngă boxa unui cal de curse; loc unde se țin caii înainte de a intra pe pista de alergări. [< engl., fr. paddock].

PARIU s.n. Rămășag, prinsoare. ♦ Joc de noroc la cursele de cai, constînd dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor. [Pron. -riu, pl. -uri. / < fr. pari].

PERFORMER, -Ă s.m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse etc. care a obținut o performanță. [< engl. performer].

SPRINTER, -Ă s.m. și f. 1. Sportiv care participă la o probă de sprint; alergător de viteză. 2. Cal de curse pentru viteză mare și fond limitat. [< engl., fr. sprinter].

TROTA vb. I. intr. (Echit.; despre caii de curse) A merge la trap; a avea un trap frumos. [P.i., 3 -tează. / < fr. trotter].

TURFIST s.m. (Liv.) Cel care iubește cursele de cai, care asistă la ele. [Cf. fr. turfiste].

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

BARIERĂ s. f. 1. loc de intrare într-un oraș unde, în trecut, se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vânzare. 2. bară mobilă pentru a închide temporar trecerea peste o cale ferată sau șosea; (p. ext.) loc de întretăiere a unei căi ferate cu o șosea. 3. element constructiv sau dispozitiv pentru evitarea ori reglementarea schimbului de umiditate, căldură etc. 4. linie de plecare (la cursele de cai); start. 5. stare marcând limitele posibilităților fizice sau psihologice (ale unui sportiv). (< fr. barrière)

BOOKMAKER BUC-MEI-CĂR/ s. m. cel care se ocupă de organizarea pariurilor la curse de cai, meciuri de box etc. (< engl. book-maker)^[1]

CAPIȘON s. n. 1. bonetă de lână, din stofă groasă, cu unul sau două colțuri. 2. (constr.) apărătoare la coșul de fum. 3. harnașament de protecție a capului și gâtului contra insolației la caii de curse. (< fr. capuchon)

CURSIER, -Ă I. adj., s. f. (bicicletă) de curse. II. s. m. 1. armăsar, cal de curse. 2. comisionar. III. s. n. tun instalat la prora unei galere sau a unei șalupe, pentru a trage în ax spre înainte. (< fr. coursier)

CURSIST, -Ă s. m. f. amator de curse de cai. (< fr. coursiste)

CVADRIGĂ s. f. (la romani) car pe două roți tras de patru cai, în cursele de circ și la triumfuri. (< lat. quadriga)

DOPA vb. tr. 1. a administra în mod fraudulos un excitant unui sportiv sau cal de curse înaintea unui concurs, a unui meci etc., pentru obținerea unui randament superior. 2. a introduce într-un cristal atomi de altă natură decât cei proprii, pentru a obține materiale semiconductoare. (< fr. doper)

HIPISM s. n. sport practicat cu caii (de curse); călărie. (< fr. hippisme)

HIPODROM s. n. 1. (ant.) incintă amenajată pentru exerciții și concursuri de călărie, ca și pentru întreceri de care. 2. câmp amenajat pentru curse de cai. (< fr. hippodrome)

JOCHEU s. m. călăreț profesionist care călărește caii la curse și la antrenamente. (< fr., engl. jockey)

PADOC s. n. 1. teren îngrădit în apropierea grajdului, unde se țin animalele pentru a le permite mișcarea în aer liber. 2. loc lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom unde se țin caii înainte de alergări. (< fr., engl. paddock)

PARIU s. n. 1. rămășag, prinsoare. 2. joc de noroc la cursele de cai, constând dintr-o miză care dă participantului dreptul la o cotă din totalul câștigurilor. (< fr. pari)

RIVIERĂ s. f. 1. curs de apă natural, mic, care se varsă într-un alt curs de apă. ◊ vale uscată; ued. 2. obstacol reprezentat printr-o groapă de apă care trebuie sărită de un atlet sau de un cal de curse. 3. colan de diamante. (< fr. rivière)

SPRINTER, -Ă s. m. f. 1. sportiv care participă la o probă de sprint; alergător de viteză. 2. cal de curse pentru viteză mare și fond limitat. (< fr., engl. sprinter)

TROTA vb. intr. (despre caii de curse) a merge la trap; a avea un trap frumos. (< fr. trotter)

TURF s. n. 1. material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările de cai; (p. ext.) pistă; hipodrom. 2. sport practicat cu caii de curse; hipism; (< fr. turf)

TURFIST s. m. cel care iubește, frecventează cursele de cai. (< fr. turfiste)

VAN¹ s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor două pietre ale morii, prin învîrtirea căreia se macină boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, avînd picioare lungi cu care aleargă foarte repede. 2. S. m. și f. Atlet care concurează la probe de alergări. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(ă)tor.

turf¹ s.n. (hip.) 1 Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările de cai. ♦ Ext. Pistă; hipodrom. 2 Ext. Sport practicat cu caii de curse; hipism. • pl. -uri./<engl., fr. turf.

EPSOM AND EWELL [épsəm and iuəl], oraș în SE Marii Britanii (Anglia), la SV de Londra; 69,2 mii loc. (1988). Stațiune balneoclimaterică cu ape termale. Hipodrom, pe care au loc anual, din 1870, celebre curse de cai. Renumit colegiu.

GÉRICAULT [jericó], Théodore (1791-1824), pictor francez. Unul dintre inițiatorii romantismului. Tablouri dominate de un puternic suflu dramatic, cu viguroase contraste de umbră și de lumină, reprezentând evenimente contemporane („Pluta Meduzei”), lucrări pline de mișcare („Cursele de cai de la Epsom”, „Ofițer de vânători din garda imperială șarjând”), peisaje.

MUYBRIDGE [máibridʒ], Eadweard (pe numele adevărat Edward Muggeridge (1830-1904), fotograf american de origine britanică. Pionier al fotografiei animate, care a precedat cinematograful. În 1878, a înregistrat pe fotografii toate fazele diverselor aluri ale calului de curse. A scris „Mișcarea animală”. Fotografiile sale l-au influențat pe Degas.

PANATENÉE (< fr.; {s} pan- + numele zeiței Atena) s. f. pl. Cea mai însemnată festivitate religioasă și politică din Atena antică, celebrată anual (micile p.) sau din patru în patru ani (marile p.) în cinstea zeiței tutelare a orașului, Pallas Athena. Cu acest prilej aveau loc întreceri la lupte, alergări și aruncarea discului, curse de cai, concursuri muzicale, poetice etc. Serbările erau încununate de o strălucită procesiune, care urca spre Acropole, oprindu-se în toate locurile sacre ale orașului, unde erau sacrificați patru boi și patru berbeci. Participanții purtau un peplu, pe care erau reprezentate scene ale mitului său, țesut de femeile ateniene pentru a împodobi statuia zeiței; această procesiune este reprezentată pe friza Partenonului.

jockey m. 1. fecior ce mână o trăsură; 2. fecior care încalecă caii la curse: jockey-club, destinat a dirija diferitele societăți de curse.

turf n. 1. teren de curse pentru cai; 2. sportul alergărilor de cai.

ALERGĂTOR, -OARE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

CURSIER, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier.

RETENȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere în cavitățile organismului sau în țesutul interstițial al lichidelor ori gazelor care în mod obișnuit sunt eliminate. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiune s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

RIVIERĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière.

HIPISM¹ s. n. Sport practicat cu cai (de curse). – Din fr. hippisme.

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A umbla sau a se mișca în fugă, a merge cu viteză, a goni, a fugi. Săriră din nou șanțul, alergară un timp. PAS, L. I 53. Trenul alerga în cîmp deschis. BASSARABESCU, V. 15. Rada-i nălucire vie Cînd aleargă pe cîmpie. COȘBUC, P. I 96. Mai are două ceasuri bune de alergat. CARAGIALE, O. I 67. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. În sat vîntul aleargă pe uliță ca un cîine turbat și rătăcit. DUMITRIU, N. 188. Miresme de salcîm aleargă și îmbălsămează aerul. ANGHEL, PR. 114. Sub strașina veche și naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rîndunele... Și vîntul aleargă pe baltă. DEMETRESCU, O. 79. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Franțuzism neobișnuit, despre o întindere de teren) A se desfășura, a se întinde. Și de ceruri se izbește [stepa] alergînd spre răsărit. MACEDONSKI, O. I 28. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A urmări în fugă, a porni în goană pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, B. F. 91. Aleargă după dînsul, bărbate, și nu-l lăsa. CREANGĂ, P. 178. De trei ani aleargă după mine, fără a-mi putea da de urmă. ALECSANDRI, T. I 370. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. ◊ Fig. Ah! prieteșugul, care toată lumea îl slăvește Și după care aleargă. CONACHI, P. 84. ◊ Tranz. fact. A face să fugă, a fugări. [Uliul] se ține după el [după porumbel], îl aleargă și vrea... să-l prindă. ISPIRESCU, la TDRG. Dacă-i alerga Și l-ăi ajuta, Zău, pre legea mea, Pe el l-oi lăsa Și te-oi alerga De te-oi îmbuca. TEODORESCU, P. P. 449. ◊ Expr. A(-și) alerga ochii = a-și arunca privirile. [Oșteanul] Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ Refl. Undeva se alergau niște cîini lătrînd turbat. DUMITRIU, B. F. 36. Roțile se aleargă una pe alta și nu se ajung niciodată. ◊ Tranz. fact. A mîna repede (calul), a-l face să gonească. Năvăliră deodată în goană... doi călăreți, alergînd fiecare cîte o pereche de cai. PREDA, Î. 43. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă, Ia-ți murgul, și ți-l aleargă, De-ți cată alta mai dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop urmărit, a se repezi. Cum vor vedea [boierii] că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa [pe Tomșa]. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A alerga într-un suflet v. suflet. ◊ Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. ◊ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. Aleargă totdeauna la mine după ajutor. 4. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă. Alerg prin pădure buimac. BENIUC, V. 97. Iubea mai mult să-și petreacă vremea cu giucării, alergînd zadarnic încoace și încolo, decît să învețe. DRĂGHICI, R. 4. Măicuță bătrînă Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ A umbla mult după treburi sau afaceri. Leib aleargă de dimineața pînă noaptea... însă nu găsește o posibilitate de cîștig. SAHIA, N. 97. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. Scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Tranz. (Rar; complementul arată locul pe care sau în care se face mișcarea) A cutreiera, a străbate. De-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Multe pățește el, alergînd lumea în larg și în lung. ȘEZ. V 139. Cățelușă șargă Tot cîmpul aleargă (Coasa). GOROVEI, C. 111. 5. (Despre cai) A fugi în cadrul unei curse de cai. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ (Despre oameni) A participa la o cursă sportivă bazată pe alergare. Aleargă în cursa ciclistă București-Orașul Stalin. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) alerg (PANN, P. V. II 87).

ALERGĂTOARE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

COLECTOR³, -OARE, colectori, -oare, adj. (Despre vase, tuburi, bazine) în care se adună, se colectează fluide. Toată apa căzută în timpul marilor furtuni nu are altceva de făcut decît să curgă, pe căi văzute sau nevăzute, spre torentul colector al Oltului. BOGZA, C. O. 106. Canal colector = canal care adună apele colectate de o rețea de canale, spre a le conduce într-un anumit punct. Necurățeniile luate de apă curgeau prin gratii de fier în canalul colector. GHICA, S. 534.

HIPIC, -Ă, hipici, -e, adj. De cai, privitor la caii de curse. Concurs hipic.

HIPISM s. n. Sport practicat cu caii de curse.

HIPODROM, hipodromuri, s. n. Cîmp amenajat pentru alergări și curse de cai, cu o pistă în formă ovală și un amfiteatru pentru spectatori. Se-nșiruie și fug cantoanele-n monom Și kilometrii fug în urma lor, Și toate-aleargă ca pe-un hipodrom, Parcă s-au pus să bată un record. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 150.

PARIA², pariez, vb. I. Intranz. A face (sau a pune) pariu, rămășag; a face prinsoare (mai ales pe sume de bani); a pune pariu la o cursă de cai. Fac pariu pe o carte. ▭ Mergem împreună la curse. O să ne amuzăm admirabil. Te învăț să pariezi. C. PETRESCU, C. V. 375. ◊ Tranz. Du-te, colo, lîngă masă și pariază sume mari... Eu le-oi ținea... în glumă. ALECSANDRI, T. 785.

PARIU, pariuri, s. n. Rămășag, prinsoare. A face un pariu. A pierde, a cîștiga pariul. ▭ Nu pui pariu? Știu. Ești om sobru, fără nici un viciu. C. PETRESCU, Î. II 3. ◊ Pariu la egal = pariu în care ambele părți se angajează să plătească aceeași sumă în caz de pierdere. Ozun ar fi pus la mijloc toți cei 377 lei într-un pariu la egal. C. PETRESCU, C. V. 50. ♦ Joc de noroc la cursele de cai constînd dintr-o miză, care dă participantului dreptul la o cotă din totalul cîștigurilor.

PEDIGRIU s. n. Genealogia unui animal domestic de rasă (mai ales a unui cal de curse); documentul care arată originea unui astfel de animal.

ȘOVĂI, șovăi și șovăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, clătinîndu-se; a se împletici. Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133. Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254. Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Poetic) Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sau – azvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre lucruri) A se mișca, a oscila, a se clătina. Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81. ◊ (Prin metonimie) Lumînările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84. 2. Fig. A fi nehotărît, a sta în cumpănă dacă să facă sau să spună un lucru; a nu se putea hotărî; a ezita. Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163. Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235. Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210. ◊ (Despre abstracte) Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142. 3. Fig. A se codi, a o suci, a o întoarce, a căuta pretexte. Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.

CAL. Subst. Cal, căluț (dim.), călușel; cal nărăvaș, cal rău de muscă. Rasă cabalină; cabaline. Armăsar, armăsăraș (dim.), armăsăruș, at. Jugan (reg.), jugănaș (dim., reg.), jugănel (reg.). Cal de rasă, pursînge, misir (pop.); bahmet (înv.); ponei. Cal sălbatic, tarpan, mustang. Armăsar, ducipal, bidiviu, telegar, parip (reg.). Pegas. Tabla-bașa (înv.). Murg, murguleț (dim.), murguț, murgușor; roib, roibuleț (dim.); bălan, șarg; dereș (reg.). Cal de ham; cal de călărie; cal de vînătoare, hunter; șăuaș; cal de curse, alergător, cursier (franțuzism); cal de tracțiune, remontă, cal povarnic; cal huțan, cal de munte, cal mocănesc. Strîjnic (înv. și reg.); povodnic (reg.). Hățaș, rotaș; prăștiaș (reg.), cal de praștie, cal lăturaș. Fugar, fugaci, gonaci (rar); trăpaș, troteur, buiestraș, buiestru. Mîrțoagă, gloabă, dîrloagă, dîrdală (reg.), talan (pop.), răpciugă, rablă (fam. și depr.), jărpan (reg.), ghijoagă (reg.), oțopină (reg.), ghipcan (reg.). Iapă, iepșună (reg.), cobilă (depr., reg.), iepușoară (dim.). Mînz, mînzișor (dim.), mînzoc, mînzuc (reg.), mînzuleț (reg.), mînză, mînzișoară (dim., rar), mînzulică (pop.), mînzuliță (pop). Tretin (pop.), cîrlan, cîrlăior (dim., reg.), cîrlănaș (dim., pop.), cincar (reg.), cincărel (dim., reg.). Herghelie, stavă (reg.), tabun. Hipologie. Hipolog. Călăreț, amazoană, cavaler, jocheu; călăraș (înv.), cavalerist. Călărie, călărit, echitație, hipism; concurs hipic, cursă de cai. Hipodrom, turf (livr.). Adj. Cavalin (rar), cabalin; hipic. Murg, murgan (rar); roib, roibuleț (dim.); șarg; sireap, fugar, fugaci. Călăreț. Călăresc (înv.); de călărie. Vb. A călări, a merge (a umbla) călare, a merge în (la) trap, a trapa (rar); a merge în galop, a galopa. A încăleca, a se sui călare, a sări în șa. A descăleca. A pune șaua, a înșeua, a înșela. Adv. Călare, de(-a) călare, călărește (rar). V. animale erbivore, adăposturi pentru animale, glasuri de animale, sport.

ALERGARE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.) 2. alergătură, fugă, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (S-o ții tot într-o ~.) 3. alergătură, fugă, goană, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (Toată ~ lui s-a dovedit cu folos.)

CURSĂ s. 1. deplasare, drum. (La prima ~, camionul s-a comportat bine.) 2. alergătură, drum. (A făcut două ~ în piață.) 3. alergare, (reg.) încurare, (înv.) curs. (~ de cai.)

alergare sf [At: ZILOT, CRON., ap. HEM. 834 / Pl: ~gări / E: alerga] 1 Fugă. 2 Urmărire. 3 Alungare. 4 Peregrinare. 5 Alergătură (6). 6 (Înv; fig) Osteneală. 7 (Jur; înv) Apelare. 8 (Mpl) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. 9 Cursă de cai. 10 (Îs) Loc de ~ Hipodrom.

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare^[1] sf / Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf, a (Șîs piatră ~oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări ~oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. corectat(ă)

alergătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 59/2 / Pl: ~ri / E: alerga + (ă)tură] 1 Alergare (1). 2-3 (Înv; îs) ~ de cai (Alergare sau) cursă de cai. 4 (Îs) ~ de cal Unitate aproximativă de distanță egală cu distanța pe care o poate parcurge un cal fără să se oprească. 5 (Prt) Alergare zadarnică, fără izbândă. 6 Muncă intensă, cu deplasare continuă, pentru aranjarea treburilor unei gospodării Si: alergare (5), alergat (5), du-te-vino. 7 (Fig; îs) Cal de ~ Persoană folosită fără nici o cruțare, la orice nevoie. 8 (Înv; îs) ~ de mucenicie sau ~ra nevoinței Muncă multă (cu folos mic). 9 (Reg) Agonisire.

austriac, ~ă [At: CLIMESCU, A. 214 / P: a-us-tri-ac / Pl: ~ieci, ~iece / E: it austriaco, lat austriacus] 1-4 smf, a (Persoană) care (locuiește sau) este originară din Austria Si: (înv) austrian (1-4). 5-7 a Care aparține (Austriei sau) austriecilor (1, 3) Si: (înv) austrian (5-7), austriecesc (1-3). 8-10 a Referitor (la Austria sau) la austrieci (1,3) Si: (înv) austrian (8-10), austriecesc (4-6). 11-13 a De (Austria sau) austrieci (1, 3) Si: (înv) austrian (11-13), austriecesc (7-9). 14 a (Spt; îs) Joc (sau pariu) ~ Joc (sau pariu) la cursele de cai, constând în indicarea cailor câștigători în șapte curse succesive. 15 a (Spt; îs) Premiu ~ Premiu acordat câștigătorului jocului (sau pariului) austriac (14).

bookmaker sm [At: DA ms / P: bucmeicăr / Pl: ~i / E: eg bookmaker] (La cursele de cai) Intermediar de pariuri.

carieră¹ sf [At: MARCOVICI, D. 4/1 / P: ~ri-e~ / Pl: ~re / E: fr carrière] 1 (Ant) Teren amenajat pentru cursele de cai sau întrecerile cu care² (5). 2 Profesiune. 3 Domeniu de activitate. 4 Timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. 5 Etapă în ierarhia socială sau profesională. 6 (Prt) Poziție înaltă în societate. 7 (Prt; îe) A face ~ A avansa repede profesional (adesea nemeritat).

distanța [At: ALEXI, W. / V: (înv) ~ția / Pzi: ~țez / E: fr distancier] 1 vr A se depărta de un punct fix, de ceva sau de cineva. 2 vr A lăsa în urmă. 3 vr A depăși (ca valoare, ca număr etc.). 4 vt (La cursele de cai) A retrage beneficiul adus de un cal care ia parte la o cursă, din cauza unor nereguli constatate în timpul cursei. 5 vt A lăsa un anumit spațiu, o anumită distanță între două sau mai multe lucruri Si: a rări. 6 vr (Fig) A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.

distanțare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~țări / E: distanța] 1 Îndepărtare față de un punct fix. 2 Lăsare în urmă. 3 Depășire din punct de vedere valoric, numeric etc. 4 (La cursele de cai) Retragere a beneficiului adus de un cal care ia parte la o cursă, din cauza unor nereguli constatate în timpul cursei. 5 Lăsare a unui spațiu între două lucruri. 6 (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva.

cursier sm [At: (a. 1814) URICARIUL I, 205 / Pl: ~i / P: ~si-er / E: fr coursier] (Frî) 1 Armăsar. 2 Cal de curse² (6).

event sn [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 90, 6/2 / Pl: ~uri / E: eg event] (Spt) 1 Pariu la cursele de cai în care se indică doi câștigători consecutivi. 2 Reeditare a unei performanțe sportive. 3 Record. 4 (La fotbal) Câștigare a campionatului și a cupei.

hipic, ~ă a [At: LEG. EC. PL. 85 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hippique] 1 De cai. 2 Referitor la cai. 3 Specific cailor. 4 La care participă cai (de curse). 5 Referitor la cursele de cai. 6 Specific curselor de cai.

hipism sn [At: DN³ / E: fr hippisme] Sport practicat cu cai (de curse).

hipo-² [At: LEG. EC. PL. 201 / E: fr, ger hippo-, gr ἱππο-, lat ippo-, rs гиппо-] Element prim de compunere cu semnificația: 1-2 (De) cai. 3 Referitor la cai. 4 Specific cailor. 5 Al cailor. 6-7 (Spc) (Referitor la) curse de cai.

hipodrom sn [At: DOSOFTEI, V. S. 32 / V: (înv) ~miu, ~drum / Pl: ~uri, ~oame / E: ger Hippodrom, gr ἱπποδρόμιον, lat hippodromos] 1 Incintă amenajată pentru desfășurarea concursurilor hipice, prevăzută cu tribune pentru spectatori. 2 Câmp amenajat pentru cursele de cai.

iuțeală sf [At: PANN, E. I, 41/13 / V: ~țală / Pl: ~eli / E: iuți + -eală] 1 Gust înțepător Si: iuțime (1). 2 Gust picant Si: iuțime (2). 3 (Fig) Mânie. 4 (Fig) Vigilență. 5 (Fig) Viteză. 6 (Fig) Grabă. 7 (Înv; îs) Cai de ~ Cai de curse. 8 (Olt) Arsuri la stomac. 9 (Îlav) Cu ~la fulgerului Extrem de repede.

încurare sf [At: ÎNDREPTAREA (1652), ap. TDRG / V: (înv) ~răre / Pl: ~rări / E: încura] (Îrg) 1 Conducere rapidă a unui atelaj cu cai Si: (îrg) încurat¹ (1). 2 Alergare. 3-4 Parcurgere în goană (cu caii) a unei distanțe Si: (îrg) încurat¹ (3-4). 5 Cursă de cai Si: cavalcadă, (îrg) încurat¹ (5). 6 Incursiune în viteză Si: încurat¹, năvală. 7 Alergare în libertate a cailor Si: (îrg) încurat¹ (7). 8 Zburdălnicie. 9 Joc al adulților ca al unor copii Si: (îrg) încurat¹ (9). 10 Lăsare în voia viciilor Si: (îrg) încurat¹ (10).

încurător, ~oare [At: I. GOLESCU, C. I, 15 / Pl: ~i, ~oare / E: încura + -tor] (Îrg) 1 sm Cal de curse. 2 sf Alergare de cai. 3 sf Loc în care se aleargă caii.

încurătură sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: încura + -(ă)tură] (Îrg) Cursă de cai.

întrecere sf [At: DOSOFTEI, MOL., ap. DA ms / Pl: ~ri / E: întrece] 1 Depășire a unei persoane în timpul mersului Si: întrecut¹ (1). 2 (Fig) Dovedire a superiorității față de cineva într-o anumită privință Si: excedare, covârșire, întrecut¹ (2). 3 Depășire a unei anumite limite Si: întrecut¹ (3). 4-5 (Înv) (Existență sau) deținere a unor cantități mai mari decât este necesar din ceva Si: întrecut¹ (4- 5). 6-7 Încercare a unor persoane de a se depăși una pe alta prin (calități sau) performanțe Si: întrecut¹ (6-7). 8-9 Îndeplinire a unei acțiuni mai bine (decât altcineva sau) decât sine însuși Si: întrecut¹ (8-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 Răsfățare. 12 Mângâiere. 13 (Îe) A se lua la ~ A se întrece (8). 14 (Iuz; îs) ~ socialistă Mișcare cu caracter de masă, specifică fostelor țări socialiste, prin care se urmărea stimularea competiției și creșterea producției în diverse domenii. 15-16 (Îe) A fl în ~ (socialistă) A fi angajat într-o (astfel de) competiție. 17 Cursă de cai Si: întrecut¹ (17). 18 (Ccr; înv) Rămășiță. 19 (Înv) Lăcomie. 20 (Înv) Exagerare. 21 (Înv) Obrăznicie. 22 (Fig) Avantaj. 23 Încercare. modificată

întrecut¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: întrece] 1-9 Întrecere (1-9). 10 (Ccr; șfg) Competiție. 11 (Îlav) Pe ~ În competiție cu cineva. 12 Răsfațare. 13 Mângâiere. 14 (Îlav) De ~ Mai mult decât trebuie, de prisos. 15 (Îcs) De-a ~u' Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 16 (Îe) A mânca ceva de ~ A ciuguli. 17 Întrecere (17). 18 (Înv; îs) Cal de ~ Cal de cursă. 19 (Ccr; înv) Rămășiță. 20 (Înv) Lăcomie. 21 (Înv) Exagerare. 22 (Înv) Obrăznicie. 23 (Fig) Avantaj. 24 Încercare. 25 sn (Reg) Pământ rămas necultivat.

padoc sn [At: ENC. VET. 24 / Pl: ~uri / E: fr paddock, eg paddok] 1 Loc îngrădit într-o pășune, rezervat pentru unele animale domestice. 2 Teren împrejmuit și amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor sau a cotețelor, destinat întreținerii și mișcării animalelor domestice în aer liber Vz ocol. 3 (Spc) Loc îngrădit lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom, unde sunt lăsați în libertate sau plimbați caii, înainte de alergări.

paria² vi [At: ALECSANDRI, T. 785 / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: fr parier] 1 A stabili, adesea formal, o convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau o compensație de altă natură celui care se va dovedi că are dreptate. 2 A lua parte la o întrecere cu obligația de a plăti o sumă sau de a da o altă compensație celui care va câștiga. 3 A participa la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani.

pariere sf [At: DN² / P: ~ri-e~ / E: paria²] 1 Stabilire, adesea formală, a unei convenții prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau o compensație de altă natură celui care se va dovedi că are dreptate. 2 Participare la o întrecere cu obligația de a plăti o sumă de bani sau de a da o altă compensație celui care va câștiga. 3 Participare la anumite jocuri de noroc, în special la curse de cai, angajând sume de bani.

pariu sn [At: C. PETRESCU, I. II, 3 / V: ~ri / Pl: ~uri / E: fr pari] 1 Convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau să dea o compensație de altă natură celui care se va dovedi că avea dreptate Si: (pop) prinsoare, rămășag. 2 Joc de noroc, în special la cursele de cai, constând dintr-o miză pe unul sau mai mulți cai care, în caz de câștig, dă participantului dreptul la o cotă din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut.

rivieră sf [At: ȘĂINEANU / P: ~vi-e~ / Pl: ~re / E: fr rivière] 1 (Rar) Colier de diamante. 2 Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse.

performanță sf [At: IORDAN, L. R. A. 499 / Pl: ~țe / E: fr performance] 1 Rezultat obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc. într-o întrecere. 2 (Spc) Rezultat foarte bun obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc., în raport cu valoarea medie a performanțelor (1). 3 (Pex) Realizare deosebită într-un domeniu de activitate oarecare. 4 Cel mai bun rezultat dat de un sistem tehnic, de un aparat, de un motor etc. în ceea ce privește una din caracteristicile lui.

performer, ~ă smf, a [At: DN² / A și: ~for~ / Pl: ~i, ~e / E: eg performer] 1-2 (Sportiv, echipă, cal de curse etc.) care a obținut o performanță (2) deosebită într-o întrecere.

plumb [At: PSALT. 311 /V: (înv) plum, (reg) plomb, plomp, plump, (îvr) blumb / Pl: (10-11, 13-14) ~i, (12, 15-18) ~uri / E: ml plumbum] 1 sns Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstrie, lucios în momentul tăierii sau când este proaspăt așchiat ori pilit și întunecat când este în contact cu aerul, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare, a tabelelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. Si: (reg) pleu (5). 2 sns (Îla) De ~ De culoarea plumbului (1). 3 sns (Îal) Întunecat. 4 sns (Îal) Care dă o puternică senzație de greutate Si: greu. 5 sns (Fig; îal) Care dă o puternică senzație de apăsare Si: apăsător. 6 sns (Fig; pex; îal) Profund. 7 sns (Fig; îal) Prin care nu se poate pătrunde Si: impenetrabil. 8 sns (Îla) Ca ~ul Greu. 9 sns (Îs) Apă de ~ Soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 10 sm (Pop; csc) Glonț. 11 sm (Pop; csc) Proiectil. 12 sn (Șîs ~ de garanție) Disc mic de plumb (1), rotund, cu care se sigilează vagoane, colete, saci etc. 13 sm Greutate de diferite forme, folosită pentru îngreunarea unor instrumente de pescuit, a unor cai de curse etc. 14 sm (Ban; Trs) Greutate de cântar. 15 sn (Șîs fir cu ~) Dispozitiv pentru determinarea direcției verticale, format dintr-o sfoară sau un cablu subțire având atârnată la un capăt o greutatea metalică de plumb (1). 16 sn (Îrg; șîs condei de ~) Creion. 17 sn (Mol; șîs ~ de placă, – de piatră) Condei special cu care se scrie pe tăblița de ardezie. 18 sn (Reg) Pisălog.

trota vi [At: COSTINESCU / Pzi: 3 ~tează / E: fr trotter] (D. caii de curse) 1 A merge la trap¹ (5). 2 A avea un trap¹ (5) frumos și elegant.

turf¹ sn [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pl: ~uri / E: fr turf] (Liv) 1 Hipodrom. 2 (Pex) Cursă de cai. 3 Material cu care este acoperită pista pe care se desfășoară alergările.

turfist sm [At: L. ROM. 1973, 35 / Pl: ~iști / E: fr turfiste] (Liv) Persoană care frecventează cursele de cai (și care face pariuri).

van¹ sn [At: DN² / Pl: ? / E: fr van] (Frr) Trăsură închisă care servește la transportul cailor de curse.

vârtelniță sf [At: MOXA, C. 181 / V: (pop) ~ten~, (Pl și: ~niți), (reg) ~ern~ (Pl: ~iți), vâlt~, vur~, vurtern~ / Pl: ~țe, ~ți / E: vsl *врътеница, cf bg въртеница, svc vrtilnica] 1 Unealtă de lemn folosită în industria casnică la depănarea firelor de lână, de cânepă, de bumbac etc. pe țevi sau pe mosoare, pentru a servi la țesut Si: depănătoare Vz depănător¹ (2), (înv) sfârlează, vancină, (reg) roată¹, vârtej (40) Vz letcă, rășchior, sucală. 2 (Trs; Ban; prc) Fiecare dintre cele două speteze ale vârtelniței (1), dispuse cruciș, orizontal, și care se rotesc în jurul unui ax vertical. 3 (Reg; prc) Fiecare dintre cele patru fofeze ale vârtelniței (1). 4 (Îvr) Mosor cu ață folosit la măsurat¹. 5 (Olt; Mun) Urzitoare. 6 (Tex) Dispozitiv pe care se așază sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi. 7 (Teh) Mașină care servește la înfășurarea, desfășurarea sau întinderea sârmei, a benzilor sau a tablelor, în timpul tragerii sau al laminării. 8 (Reg) Mașină de secerat cu val¹ în loc de greble. 9 (Reg; îf vârteniță) Scrânciob care se învârtește. 10 (Îvr) Cric². 11 (Îvr) Macara. 12 (Buc) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. 13 (Reg) Colac oferit preotului (sau credincioșilor) la înmormântări. 14 (Trs) Vârtelnicioară (5). 15-16 (Reg; îf vârteniță) Vârtej (3-4). 17 (Îvr) Amețeală (1). 18 (Îvr) Cursă de cai. 19 (Ent; reg) Urechelniță (Forficula auricularia). 20 (Ent; reg) Câinele-babei (Oniscus murarius). 21 (Ent; reg; îc) ~-de-câmp Ploșniță-de-câmp (Pentatoma baccarum). 22 (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 23 (Mun; art.) Dans popular, cu ritm vioi, cu învârtituri, care se joacă cu dansatorii prinși în cerc. 24 (Mun; art.) Melodie după care se execută vârtelnița (23). 25 (Ban; art.) Dans popular ciobănesc, cu bâta. 26 (Ban; art.) Melodie după care se execută vârtelnița (25).

bariéră s.f. 1 Bară mobilă, acționată manual sau mecanizat, care este așezată, temporar, ca obstacol transversal pe o șosea (la intersecția cu o cale ferată, la intrarea într-un oraș etc.), pentru a opri circulația. ◆ Spec. Bară mobilă plasată la intrarea pe o autostradă cu plată, la intrarea într-o parcare, și care se ridică după achitarea taxei de acces. ◆ Loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ◆ Punct de intrare într-un oraș, unde se încasau, în trecut, taxele pe mărfurile aduse spre vînzare. ◆ Ext. Periferie. 2 (fiz.) Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în vederea semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. Barieră de potențial = spațiu în care energia potențială prezintă un maxim, fiind greu de traversat de particulele cu energie mică. 3 (echit.) Linie de plecare la cursele de cai; start. 4 (psih.) Mijloc de apărare psihică datorat unei motivații negative, care duce la ignorare, refuz, abandon. 5 (sport) Stare care marchează limitele posibilităților biologice sau psihologice ale unui sportiv în efortul fizic. 6 (geomorf.) Barieră coraligenă = recif. Barieră de gheață = abrupt al banchizei, orientat spre mare, cu înălțimi de 200-1 000 m, din care se desprind aisberguri. Barieră coralieră v. coralier. 7 (econ.) Bariere netarifare = instrumente ale politicilor necomerciale, folosite de stat pentru a proteja economia națională împotriva concurenței altor țări. Bariere vamale = obstacole cuprinse într-un sistem de măsuri și instrumente prin care statul urmărește să apere și să protejeze economia națională de concurența străină. 8 (med.) Barieră alveolocapilară = totalitatea structurilor care separă aerul alveolar de sînge. Barieră placentară = barieră semipermeabilă alcătuită din țesut fetal, care separă circulația embriofetală de cea maternă. 9 (biol.) Barieră reproductivă = ansamblul proceselor biologice, etologice, ecologice, fiziologice, morfologice etc. care reprezintă un obstacol în realizarea unei încrucișări între indivizi ai aceleiași specii sau de specii diferite. 10 Fig. Obstacol, piedică într-o acțiune. ◇ Barieră socială = ceea ce face dificil sau imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. • sil. -ri-e-. pl. -e. /<fr. barrière.

sprinter, ~ă smf [At: DN² / Pl: ~i, ~e / E: eg sprinter] 1 Atlet specializat în alergări pe distanțe scurte. 2 Atlet înzestrat cu capacitatea de a sprinta în finalului unei curse mai lungi. 3 Cal de curse pentru viteză mare și fond limitat.

van¹ s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. • pl. -e. /<engl., fr. van.

book-maker [buk,meikər] s.m. Persoană care se ocupă de organizarea și de evidența pariurilor la curse de cai, la meciuri de box etc. • pl. -i. /<engl. book-maker.

cursier (cal de curse) (desp. -si-er) s. m., pl. cursieri

ALERGARE sf. 1 Faptul de a alerga ¶ 2 Osteneală: am izbutit să-l capăt fără multă ~ ¶ 3 ~ (de cai) întrecere la fugă, cursă de cai (🖼 69).

CVADRIGĂ ~ge f. (în Roma antică) Car pe două roți, tras de patru cai, folosit la cursele de circ și la triumfuri. /<lat. quadriga

DERBI ~uri n. 1) Cursă anuală de cai în vârstă de trei ani. 2) Întrecere sportivă de mare importanță. /<engl., fr. derby

A MERGE merg intranz. 1) (despre ființe) A se mișca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. * ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mișca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, mașini) A fi în acțiune; a-și îndeplini funcția (într-un anumit fel); a funcționa. Ceasul merge bine. 5) A-și schimba locul inițial, orientându-se într-o anumită direcție; a se duce; a pleca. * ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-și vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăși limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mișca în mod natural (într-o anumită direcție); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcție; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la școală. 9) (despre mijloace de locomoție) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitențe (într-un anumit sens și într-un anumit spațiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoți. 11) (despre vești, știri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. * A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre ființe) A avea o anumită stare a sănătății. 13) A avea succes (într-o activitate, acțiune, întreprindere etc.). ~ bine la învățătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfățișare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îți merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanță (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. * Așa mai ~ așa e bine; așa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuții etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acțiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfășura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. * ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfășura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere

PADOC ~uri n. 1) Porțiune de teren îngrădită (într-o pășune sau în apropierea grajdului), unde se țin vitele vara. 2) Loc împrejmuit din apropierea unui hipodrom unde sunt plimbați caii înainte de curse. /<fr., engl. paddock

STOCK-CAR s.n. Automobil destinat curselor de obstacole și carambolurilor, în care concurenții au voie să se tamponeze și să-și bareze calea unul altuia. ♦ Cursă destinată unor astfel de mașini. [< engl. stock-car].

DOPA vb. I. tr. A administra fraudulos unui cal înainte de curse sau unui sportiv înainte de concurs substanțe excitante pentru obținerea unui efort suplimentar în vederea cîștigării probelor. [< fr. doper].

încurătură s.f. (înv. și reg.) alergare, cursă, întrecere (de cai).

STOCK-CAR s. n. automobil destinat curselor de obstacole și caramboluri, în care concurenții au voie să se tamponeze și să-și bareze calea unul altuia. ◊ cursă destinată unor astfel de mașini. (< engl., fr. stock-car)

frunte (frunți), s. f. – 1. Partea superioară a feței. – 2. Partea superioară, cap. – 3. Parte anterioară. – 4. Parte eminentă, cremă, elită. – Mr. frămte, frînte, megl. frînte, frunti, istr. frunte. Lat. frons, frontem (Pușcariu 658; Candrea-Dens., 657; REW 3533; DAR), cf. it., port. fronte, prov., cat. front, sp. frente; cf. și dubletul front. Der. fruntar, s. n. (scîndură care acoperă roata morii de grîu; legătură pentru frunte; curea peste fruntea calului; Trans., iconostas), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 658, direct din lat. *frontārium; după Pascu, Beiträge, 16, REW 3534 și DAR, din lat. frontāle); fruntarie, s. f. (înv., frontieră), cuvînt artificial, copiat după fr. frontière; fruntaș, s. m. (persoană importantă; caporal); fruntășie, s. f. (faptul de a fi fruntaș); fruntășime, s. f. (adunare de fruntași); frunțiș, adv. (direct; public); fruntos, adj. (cu fruntea mare); înfrunta, vb. (a arunca în față; a dojeni; a face un afront, a sfida), menționat din sec. XVII, der. cu pref. în- (după Candrea-Dens., 661, și DAR, direct din lat. *infrontāre, ipoteză puțin probabilă); înfrunt, s. n. (înv., afront), creație artificială de Negruzzi, pe baza fr. *affront; înfruntăciune, s. f. (înv., dojenire); înfruntător, adj. (violent, aspru); înfrunți, vb. (a începe, a tăia prima bucată); înfrunțeală, s. f. (acțiunea de a tăia prima bucată); sfruntat, adj. (obraznic, îndrăzneț, insolent), pe baza fr. effronté. – Din rom. provine rut. fruntaš „stăpîn” (Candrea, Elemente, 402). Cf. front, fruncea.

gît (gîturi), s. n. – 1. Parte a corpului, la om și la animale, care unește capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghițitură, dușcă. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, țeavă. – 6. Parte îngustă și subțire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré „gușă”), de la al cărui rezultat gîturi s-ar fi refăcut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus încă din lat. la tipurile de a doua decl., ca împărat < imperator, cf. băiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a păstrat, pare a indica faptul că în gît a avut loc o încrucișare cu sl. grŭlo „gît” sau, după părerea altora, cu cuvintele sl. der. de la *glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este și mai dificilă decît cea din lat., totuși, a fost preferată de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 și Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Criș gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s. n. (curea la hamul calului de tracțiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiți; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitură, s. f. (strîmtare, parte mai îngustă); gîtuială, s. f. (gîtuitură); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtiță, s. f. (gîtlej, gît).

tender (-re), s. n. – 1. Vehicul de cale ferată. – 2. (Arg.) Cur, bucă. Germ. Tender.

a ieși la promincă expr. 1. (d. caii participanți la cursele de trap) a efectua încălzirea dinaintea cursei. 2. (deț.) a efectua plimbarea zilnică în perimetrul penitenciarului.

martingală f. 1. curea la frâul calului; 2. mod de a juca constând în a ponta la fiecare dată dublul de ceea ce s’a pierdut înainte (=. fr. martingale).

taft(ur) m. curea sub pântecele calului: calul numa ’n tafturi se umfla și departe îl asvârlia POP. [Turc, TAPKUR].

DISPARIȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a dispărea. 1. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut, de a pieri (dinaintea ochilor). Dispariția munților în întunerec. BOGZA, C. O. 281. 2. Pieire, stingere; moarte. ◊ A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a dispărea încetul cu încetul. Grație mijloacelor de profilaxie modernă, multe boli, altădată endemice la noi în țară sînt astăzi pe cale de dispariție.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Mișcarea unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. Dunărea are un curs foarte lung. ▭ Las și gîndul și privirea să lunece un minut pe cursul fugător al undelor. HOGAȘ, M. N. 55. Un torent ce-și prăvălește cursul de-apă peste stăvili. MACEDONSKI, O. I 105. Prin cursul apei, cu gleznele lor sfîșiau valurile. EMINESCU, N. 16. Luîndu-și cursul pașnic din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. ALECSANDRI, O. 204. Să mă întorc? Mai degrabă își va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. NEGRUZZI, S.I 139. 2. (Învechit) Mers (repede), umblet (grăbit). N-au avut încotro biata iapă, ci au trebuit să fugă de unde era ascunsă! Atunci corbii toți după ea, și i-au îndreptat cursul să meargă pe unde sta boierul la pîndă. SBIERA, P. 60. Dragoș merge nainte Pe un cal cu ager curs. NEGRUZZI, S.II 24. ♦ Mișcare (reală sau aparentă) a corpurilor cerești. Astronomul ar dori ca cursul Uranului să. se pripească. BĂLCESCU, O. II 10. II. Fig. 1. Trecere, scurgere, durată, interval (de timp). Atît de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cît ține, cît durează ceva. În cursul zilei, roaba babei s-apropie de el. EMINESCU, N. 21. În tot cursul călătoriei noastre de treizeci de zile aproape ne tîrîră prin acest mijloc. BOLINTINEANU, O. 265. Ea se afla într-unul din aceste momente rari în cursu? scurtei noastre vieți. NEGRUZZI, S. I 78. În curs de... = în timp de... Minunile făcute... de om în curs de două-trei mii de ani- minunile arătate de istorie, mă miră dar nu mă amețesc. IONESCU-RION, C. 49. 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a exercitat o înrîurire deosebit de puternică asupra cursului dezvoltării istorice a poporului romîn, care a avut fericirea să facă parte din rîndul popoarelor eliberate de Armata Sovietică, dobîndind astfel putința unei libere dezvoltări democratice și cîștigînd pentru prima dată în istoria sa o reală independență. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 511. Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare cele cuprinse într-o cerere, a da urmare unei cereri, îndrumînd-o spre rezolvare. III.. Preț al monedei unei țări în raport cu moneda altei țări sau cu un etalon convențional; (în țările capitaliste) preț variabil, stabilit la bursă, pentru valută, hîrtii de valoare, polițe și mărfuri. Cursul stabil al rublei. ◊ (În economia capitalistă) Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducînd la obligația legală de a primi ca plată hîrtie-monedă neconvertibilă în aur. ♦ Putere de circulație (a unei monede). Anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149.

ÎNCĂLAT, -Ă, încălați, -te, adj. (Rar, despre ființe) Împlinit la trup; gras. Fetei i-au plăcut flecăul (= flăcăul) acesta, că era și încălat și frumușel. SBIERA, P. 313. ◊ (Ironic) Calul, căruia-i curgea grăsimea pe nas, de încălat și zdravăn ce era... MARIAN, O. II 166.

dispariție sf [At: NEGULICI / V: ~iune / Pl: ~ii^[1] / E: fr disparition] 1 Ieșire din raza vizuală a cuiva. 2 Absență inexplicabilă a cuiva. 3 (Fig) Moarte. 4 (Îe; d. specii de animale, plante) A fi pe cale (sau în curs) de ~ A fi pe punctul de a nu mai exista ca specie, rămânând doar câteva exemplare. 5 Încetare a existenței unei persoane sau a unui lucru. 6 Încetare a unor fenomene, manifestări etc. 7 Suprimare a unei activități. 8 (Rar; îs) ~ de soare și de lună Eclipsă de soare și de lună. corectat(ă)

crâng sn [At: PSALT. (1651), ap. DA / V: ~âg, cring / Pl: ~uri / E: bg крагъ] 1-2 (Înv; nob) Centru (al unui loc) Cf crug. 3 (Înv; iuz) Eveniment important. 4 (Ast; pop; rar; lpl) Ciclu. 5 (îvr; îs) ~ul cerului Bolta cerească. 6 (îvr; îas) Adâncime de la fața pământului până pe lumea cealaltă. 7 (Ast; pop; îae) Calea lactee. 8 (Îrg) Curs. 9 (Îrg) Circuit. 10 (Îrg) Direcție. 11 (Îrg; îs) ~ul anului Durată a anului. 12 (Mol; îs) Cum stă ~ul Situație. 13 (Mol; îas) Afacere. 14 (Înv; Buc) Indicator al ceasului. 15-17 (Îoc codru) Pădure (tânără sau) (mică ori) de formă circulară. 18 Pădure deasă de aluni, fagi, frasini etc. crescută în locul unei păduri tăiate Si: (reg) buciu, rădiu. 19-20 Loc acoperit cu (tufe sau) arbuști Si: (reg) huceag. 21 Pădure bătrână de lângă un oraș Si: dumbravă, sihlă. 22 Ridicătură de pământ în câmp, de unde se vede până departe. 23-24 (Pop; îe) Bate ~ul, să sară iepurii Caută (să afle sau) să găsească ceva. 25-26 (Pop; îe) A lua ~ul în cap A fugi (de frică) foarte repede. 27 (Îae) A se ascunde în păduri. 28 (Înv) Cărare. 29 (Înv) Umplutură de crengi la un baraj distrus de inundație. 30 (Rar) Bucată de pâine Si: codru. 31 Câmp nelucrat. 32 Parte a morii învârtită de roata cea mică din interior Si: (reg) fanar, fener, prâsnel, prâstelnic, vălug, vălog. 33 (Pop; îe) S-a întors ~ul morii S-au schimbat vremurile. 34 (Fig; înv) Axă a pământului. 35 (Îvr; îf cring) Braț.

încurge vtr [At: TEODORESCU, P. P. 47 / Pzi: încurg / E: în- + curge] (Pop; d. cai) 1-10 A (se) încura (1, 4-7).

FORFET s.n. (Sport) Pierderea unui drept, ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de către un concurent sau o echipă. ◊ A declara forfet = a nu se prezenta la o probă sportivă la care era angajat. ♦ Sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat s-o plătească dacă nu-l lasă să alerge. [Pl. -turi, scris și forfait. / < fr., engl. forfait].

RUSH s.n. (Sport) Efort final al unui cal pentru a cîștiga cursa; asalt impetuos. [Pron. raș. / < engl. rush].

ceapcîn (-nă), adj. – 1. (Înv.) (Cal) care aleargă, de curse. – 2. Rău, ticălos. – Mr. ciapcîn. Tc. çapkin (Cihac, II, 559; Șeineanu, II, 123; Lokotsch 394; Ronzevalle 72); cf. bg. čapkănin. – Der. ceapcînlîc, s. f. (șiretenie, răutate), din tc. çapkinlik.

FORFAIT [FORFE] s. n. (sport) 1. sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat s-o plătească dacă nu-l lasă să alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de către un concurent sau o echipă. 3. a declara ~ = a anunța că nu va participa la competiția la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)

OMNIUM s. n. 1. competiție ciclistică pe velodrom, comportând mai multe probe. 2. (hipism) cursă deschisă pentru toți caii. (< engl., fr. omnium)

RUSH /RAȘ/ s. n. (sport) efort final al unui cal pentru a câștiga cursa; asalt impetuos. (< engl. rush)

jocheu (jochei), s. m. – Călăreț specializat în conducerea cailor la jocurile de curse. Engl. jockey, prin intermediul fr.

Oenomaus, unul dintre fiii zeului Ares. A domnit asupra Pisei și a avut o fiică, pe nume Hippodamia. Nevoind s-o căsătorească, el născocise o stratagemă cu ajutorul căreia izbutise să-i ucidă toți pețitorii: îi provoca la o întrecere de care și, cum caii săi, dăruiți de Ares, erau foarte iuți, întrecîndu-i, îi ucidea. Cu ajutorul și prin trădarea vizitiului său, Myrtilus, e învins însă de Pelops, care în felul acesta obține mîna Hippodamiei (v. și Hippodamia). Întrecerea cu Pelops îi este fatală lui Oenomaus, care-și găsește moartea în timpul cursei, zdrobit sub copitele cailor.

HIPODRÓM (< fr.; {s} hipo²- + gr. dromos „cursă”) s. n. Teren special amenajat pentru desfășurarea concursurilor hipice și pentru antrenarea cailor trăpași și de curse. Are o pistă ovală (pe care se desfășoară competițiile), piste pentru antrenament, tribune pentru spectatori, clădiri auxiliare (manejuri acoperite, grajduri etc.). În Antichitate era folosit și pentru întreceri de care, cel mai cunoscut din Grecia antică fiind h. din Olimpia. În România, la București, în partea de N a orașului, a existat un h. construit în 1906 de arhitectul I. Berindei, unul dintre cele mai frumoase din Europa; a fost demolat în 1966. În prezent, un h. funcționează la Ploiești.

cursă f. 1. mers foarte repede; 2. dus și întors; 3. drum, distanță dela un loc la altul (cu trăsura): a face o cursă; 4. pl. întrecere de iuțeală între cai: am fost la curse (= fr. course).

hăț n. curea lungă dela frâul calului. [Origină necunoscută].

preasenă f. curea de sub pieptul calului. [Serb. PRSINA].

ADUNA, adun, vb. I. I. Tranz. 1. A strînge la un loc (ceea ce se află răspîndit, împrăștiat, risipit). Cîrciumarul... aduna posomorît paharele. PAS, L. I 11. ♦ A ridica de pe jos. În calea ei începu a curge... mărgăritare, de umplu locul; iar mesenii... se plecară și le adunară. ISPIRESCU, L. 40. 2. A aduce din toate părțile, a strînge, a concentra. Mînecuță adună spre el straiele și încălțările. SADOVEANU, P. M. 157. Noi ne vom sili să adunăm [documente] cîte vom putea. BĂLCESCU, O. I 66. ◊ Fig. Vasilică își adună toate puterile, smuci o dată pe zmeu și, trîntindu-l la pămînt îi înfipse sabia în gît. POPESCU, B. II 118. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe acasă. ALECSANDRI, T. 911. ◊ (Complementul indică o valoare bănească) Vine la noi... trimisul visteriei ca să adune dările. PAS, L. 1 13. ♦ Fig. A se îngrămădi. Pe frunte avea o zgîrietură... Sîngele i se adunase în sprînceană. DUMITRIU, B. F. 53. Se adună norii peste coamele pădurilor. Plouă. CĂLUGĂRU, O. P. 329. ◊ Fig. În Toma se aduna amărăciunea pic cu pic, cum se adună apa într-un ciubăr pus la streașină. V. ROM. februarie 1952, 133. În asemenea clipe, cînd își încrețea fruntea.., se aduna în el mînia. SADOVEANU, N. F. 10. 3. A ghemui ceva, concentrîndu-l într-un spațiu mai mic sau micșorîndu-i volumul; a grămădi. [Arald] la pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. Paler se aduna covrig pe scaun, cu genunchii sub bărbie și nu sufla un cuvînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 30. Floare de cicoare Cu ochi după soare: Cînd voi răsări, Ea s-o-nveseli; Cînd voi asfinți, Ea s-o ofili; Cînd voi scăpata, Ea s-o aduna. La HEM. ◊ (Complementul indică întregul rezultat din îngrămădire) Miroase-adormitoare văzduhul îl îngreun’ Căci vîntul adunat-a de flori de tei troiene. EMINESCU, O. I 97. 4. A culege alegînd de ici și de colo. În zori... merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Priviră fluturii cum săltau și săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara și adunau mierea, și se desfătau foarte mult. ISPIRESCU, L. 381. ◊ A strînge recolta. (Metaforic) Seceră unde n-a semănat și adună unde n-a secerat. 5. (Cu privire la bunuri materiale) A agonisi, a pune deoparte. Se prăpădește... frumusețea de curte cu tot ce-a adunat ea acolo. DUMITRIU, B. F. 116. Vestea se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii, și boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor putea ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. II. Tranz. (Aritm.) A efectua operația adunării; a totaliza. Adunînd 17 cu 18, obținem 35. ◊ Fig. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb... El numără în gîndu-i și anii îi adună. EMINESCU, O. I 98. III. 1. Refl. (Subiectul reprezintă un număr oarecare de ființe) A se apropia unii de alții. Se prind de mîini și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind. COȘBUC, P. I 57. ◊ A se strînge din diverse locuri, formînd un singur grup. S-adună toți vulturii stol. BENIUC, V. 113. Penelopa grăbi pasul, ocolind locul unde se vedea lumea adunată. BART, E. 250. Atunci bucuria albinelor; se lasă jos cu toatele și se adună cioatcă în pălărie. CREANGĂ, P. 238. [Graurii] se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. III 31. Hai dar, copii, adunați-vă împrejurul meu. ALECSANDRI, T. I 429. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Tranz. Voi n-ați mai adunat oamenii, să le dați curaj, să le lămuriți lucrurile, să le luminați mințile. DUMITRIU, N. 195. O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8. Făcu clacă, adunînd pe toți copiii și fetele din sat. ISPIRESCU, L. 67. ◊ Expr. Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strînși la un loc. 2. Refl. reciproc. A se întîlni deseori cu cineva, a fi mereu împreună; a veni în contact. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun ce fel de om ești.

ALERGĂTOR², -OARE, alergători, -oare, s. m. și f. 1. Atlet care concurează în probe de alergări; cal care aleargă la curse. Dinaintea galeriei este bariera de unde pleacă alergătorii. NEGRUZZI, S. I 36. 2. (Rar) Curier. [Zeii] să trimită pe Mercur, alergătorul lor. ISPIRESCU, U. 7.

GALOPADĂ, galopade, s. f. (Franțuzism rar) Cursă în galop. Galopada cailor se simte în ritmica uluitoare a pașilor, în avîntul picioarelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 14/2.

CURSĂ¹, curse, s. f. 1. Distanță parcursă regulat de un vehicul (tren, autobus, vapor etc.) după același itinerar și conform unui orar stabilit; drum făcut regulat de un vehicul pentru a transporta muncitori și materiale la (și de la) locul de muncă. Ceruse îmbarcarea pe un vapor de marfă care făcea curse regulate. BART, E. 119. ♦ Vehicul care face o cursă. Hai... că pierd cursa. DAVIDOGLU, M. 19. 2. (Familiar) Drum, alergătură. Am avut de făcut mai multe curse în oraș. 3. (La pl.) Alergare de cai. A fost la curse. 4. (Sport) întrecere constînd în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe de către un singur sportiv sau de către mai mulți concurenți. Schiorii sovietici au ocupat primele locuri în cursa de schi. Cursa de 100 m plat. Cursă cu obstacole. 5. (În expr.) Cursa înarmărilor = goană înverșunată de militarizare a industriei unui stat capitalist, în vederea unui nou război de cotropire dus de guvernele statelor imperialiste. Cursa înarmărilor are consecințe dezastruoase pentru economia țărilor capitaliste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2331. 6. Mișcarea unei piese mecanice între cele două puncte moarte.

PE prep. A. Introduce un complement direct, de obicei dublat de acuzativul pronumelui personal neaccentuat; cînd complementul precedă verbul, pronumele personal este obligatoriu. I. Urmat de un complement direct exprimat printr-un substantiv care poate fi. 1. (Nume propriu de persoane) Pe Eminescu, noi, poeții tineri, Zădarnic încercăm, nu-l vom ajunge. BENIUC, V. 28. În trei ani a îngropat trei fete: pe Lina, pe Ionița, pe Măriuca. STANCU, D. 109. Deseori dureri ascuțite îl cercau pe Ursu. SADOVEANU, O. II 198. ◊ (Numele de persoană e precedat de art. «alde») L-au înconjurat oamenii pe alde Uțupăr. STANCU, D. 161. ◊ (Numele propriu indică un animal) Am adăpat pe Joiana. 2. (Nume comun care indică o persoană) a) (Substantiv nearticulat) Mi-a răspuns că... el pe logofăt îl crede. STANCU, D. 104. Îmi făcu semn să-l privesc încă o dată pe colonel, C. PETRESCU, S. 129. Iaca, jupîneșică dragă, cum învață nevoia pe om ce să facă. CREANGĂ, P. 125. Nu face haina pe om, ci omul face haina. ♦ (Între substantiv și prepoziție se intercalează o determinare atributivă: adjectiv, adjectiv demonstrativ, relativ-interogativ, nehotărît) Pe care copil l-ai văzut? a [Crivăț] vede întîia oară pe alt tînăr boier. SADOVEANU, F. J. 121. Toți au putut vedea pe tînăra. nevastă. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Învechit, introduce substantive comune care exprimă o colectivitate; atestat în forma pre) Doamne... iartă greșiților tăi! Cruță pre biată țară. NEGRUZZI, S. I 140. b) (Substantiv precedat de un articol nehotărît) Nimic, din cîte pot să facă pe-un om fericit, nu-i lipsea. VLAHUȚĂ, O. A. 469. Își alese mire pe un fiu de împărat. ISPIRESCU, la TDRG. c) (Substantiv articulat cu articolul hotărît enclitic) (Substantivul denumește o rudă apropiată) Bunicul l-a însurat și pe cel mai mic dintre băieții lui, pe tata. STANCU, D. 484. O trag pe mama de rochie, în semn că vreau să-i spun ceva. SAHIA, N. 50. Trezește pe mama. CREANGĂ, P. 79. (Substantivul e urmat de un atribut substantival prepozițional) Împăratul... poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa. CREANGĂ, P. 101. (Substantivul e urmat de un atribut adjectival) Și el – el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. (Substantivul e urmat de un adjectiv posesiv) Dar am pe Simon, pe băiatul meu. SAHIA, N. 101. Intrînd pe poartă, Grigore Iuga văzu... pe servitorii lui. REBREANU, R. I 18. Pe sub colină, rîul Curge-ncins pe lîngă ea Tocmai cum pe draga mea O încinge brîul. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Rar, mai ales în poezie, un adjectiv posesiv intercalîndu-se între prepoziție și substantiv) Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (Numele de rudenie la singular, urmate de un pronume posesiv cu rol de atribut, apar și nearticulate) Doi copii cîștigase cu el mama, pe soră-mea Evanghelina și pe frate-meu Ion. STANCU, D. 5. 3. (Nume comun care desemnează un animal, de obicei personificat, în basme, în fabule, în proverbe) a) (Substantivul e nearticulat) Opri pe dobitoace de le îmblînzi și le trimise la locul lor. ISPIRESCU, L. 7. Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi. ALEXANDRESCU, M. 299. ♦ (În unele expresii, în care acțiunea verbală e reciprocă) Lup pe lup nu se mănîncă. b) (Substantivul e articulat cu articolul hotărît enclitic și e urmat de un atribut adjectival sau substantival prepozițional) Iute doboară pe cerbii fruntași cari veseli și mîndri Coarne-ncrîngate clăteau. COȘBUC, AE. 15. Leoaica mină, gonește pe ciuta cea. îngrozită. CONACHI, P. 269. Dar și mierla din pădure Are pe unul anume, Pe cucul cu pene sure. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. Dă-mi pe roibul drăguleț. ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Nume comun care indică un lucru) a) (În unele expresii în care acțiunea verbală e reciprocă, de tipul: ) Cui pe cui se scoate. Mînă pe mînă spală și amîndouă obrazul. b) (Rar, prin atracția unei construcții prepoziționale anterioare, în care substantivul indică o persoană sau un animal) îmbracă... pe cal cu o piele de urs și pe frîu cu una de șerpe. SBIERA, P. 41. Școala face pe omul om Ș-altoiul pe pomul pom. PANN, la TDRG. c) (Rar, arătînd o tendință de personificare, de însuflețire a obiectului) Pe trandafir l-a lăsat albina mai la urmă. II. Urmat de un complement direct exprimat printr-un pronume (cu excepția pronumelui nehotărît «ce») care poate fi: 1. (Pronume personal) Iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mîna ta șase săptămîni. ISPIRESCU, L. 3. Cînd v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine și să lăsați să vorbesc eu pentru toate. CREANGĂ, P. 9. ♦ (Pronume de politețe) De ce să te țină minte pe dumneata? STANCU, D. 259. D-apoi asta nu vă privește pe d-voastră; ia, mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. 2. a) (Pronumele relativ «care») Fiecare fir de floare pe care-l ating mă face să tresar. SAHIA, N. 24. Blestemul părinților, pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. CREANGĂ, P. 139. Se lăsă încet-încet, într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. id. ib. 213. ♦ (Rar, numeralul nehotărît «cîți», «cîte», cu valoare de pronume relativ) Pe cîți i-au găsit, i-au mînat spre curtea primăriei. STANCU, D. 148. Nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe cîți îi întîlnea. CREANGĂ, P. 112. M-a făcut maica pe mine Să fiu doftor de copile: Pe cîte le-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. b) (Pronumele relativ «cine») Nu vin în sat numai vești bune. Vin și de celelalte. Ba că armata pîrjolește satele și omoară lumea la întîmplare, pe cine pun mîna gradații, ba că soldații nu vor să tragă în răsculați. STANCU, D. 151. În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. SAHIA, N. 51. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. c) (Pronumele interogativ «care») Pe care dintre ei să-l aduc? ▭ Pe care [basm] vrei să mi-l spui? STANCU, D. 45. d) (Pronumele interogativ «cine») Pe cine să chem? BENIUC, V. 97. 3. (Pronume demonstrativ) I-a intrat un cui în ochi. L-a pierdut și pe celălalt. STANCU, D. 82. ◊ (Urmat de o determinare atributivă) Dă-mi-o pe asta albastră. ▭ Îi aude pe cei de pe capră cum sar jos. SAHIA, N. 6. (Pronumele demonstrative «cel», «acela» și formele lor populare, în compunere cu pronumele relativ «care» sau «ce») Notînd Stănescu a făgăduit să-i învețe să-și scrie numele pe hîrtie, pe acei care vor voi să învețe. STANCU, D. 228. Îl bag în infirmerie numai pe ăla care cade jos. SAHIA, N. 113. La jugu-i el silește pe cei ce l-au urît. EMINESCU, O. I 62. 4. (Pronume nehotărît) O să mai avem pe cineva la masă. STANCU, D. 428. Pe unul din ei îl cunoștea. SAHIA, N. 73. Gheonoaia... rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea. ISPIRESCU, L. 5. Culegea la flori domnești Culegea și nu-i plăcea. Pe toate le azvîrlea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. (Atestat și în forma învechită pre) Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). Ne-am gîdilat unii pe alții cu bîtele. STANCU, D. 167. Privise cum s-au salvat unul pe altul cele două tancuri sovietice. CAMILAR, N. I 388. Una pe alta se îndemnau la treabă. CREANGĂ, P. 7. 5. (Pronumele negative «nimeni» sau «nici unul») De un ceas te uiți la toate fetele. Pe care ai ales-o? – Pe nici una. STANCU, D. 360. N-am mințit pe nimeni. SAHIA, N. 68. III. Urmat de un complement direct exprimat printr-un numeral care poate fi: 1. (Numeral ordinal) Cele două femei o duceau de subțiori pe a treia care tușea și picioarele i se împleticeau. CAMILAR, N. I 392. Doi sfanți, doi sfanți o mănușă! Pe a doua fără gologani! PAS, L. I 44. 2 a) (Numeral cardinal hotărît, care se referă la persoane sau lucruri, cînd e așezat înaintea verbului, și numai la persoane, cînd urmează după verb) Pe doi i-au evidențiat, iar pe șase i-au criticat. A lăsat cinci pomi, pe trei i-a tăiat. A examinat pe doi dintre ei. b) (Numeral cardinal, în expresii aritmetice sau algebrice, p. ext. o cantitate, un număr exprimat printr-un semn convențional, într-o formulă de algebră, chimie, fizică etc.) Adună pe 5 cu 7. Scade pe 6 din 25. Înlocuiește în polinom pe x cu a. 3. (Numeral distributiv) Făt-Frumos... cum punea mîna și apuca pe cîte unul de coadă, îl trîntea și astfel toți caii căzură. ISPIRESCU, L. 3. IV. Urmat de un complement direct exprimat printr-un adjectiv sau numeral cardinal. (Adjectiv la gradul pozitiv precedat de articolul adjectival «cel» sau de formele populare ale acestuia) a) Nu poți ridica gard nou. îl întărești pe cel vechi cu proptele. STANCU, D. 290. Mulți care nu-și găsesc pe cei așteptați dau năvală în vagoane să-i caute. SAHIA, N. 51. b) (Adjectiv la gradul superlativ relativ) Am ascultat pe cel mai bun elev. a Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. Să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. c) (Numeral precedat de articolul adjectival «cel») I-au lăudat pe cei trei prieteni. V. Urmat de un complement direct, subînțeles, determinat de un pronume sau de un substantiv în genitiv. O vezi pe a lui Gidie? Pe Măndica? Lipa-lipa cu papucii, toată ziua. STANCU, D. 29. A dat ordin ca ogarii împușcați să fie aduși în curtea școlii. I-am tîrît cu cîrligul și noi pe ai noștri. id. ib. 435. De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. Le-a simțit pe-ale furierului reci. SAHIA, N. 81. El nu mai văzuse pînă atunci alt chip de muiere decît pe-al mă-sii. ISPIRESCU, L. 125. VI. Urmat de un complement comparativ exprimat printr-un substantiv sau un pronume și precedat de adverbul de comparație «ca». Oamenii... vin s-o vadă cape cineva care s-ar fi întors după o lungă călătorie de pe celălalt tărîm. STANCU, D. 280. Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe-un călător. ISPIRESCU, L. 5. Mama lui bădița Vasile își petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe un mort. CREANGĂ, A. 9. Nu mă lăsa ici străină Ca pe-o floare-ntr-o grădină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11O. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dînsa etc.) = de-a binelea, de tot, nu glumă, cum se cade, cum trebuie, cu adevărat; foarte tare, zdravăn. Unul apucă caii de dîrlogi și mi ți-i opri ca pe ei. ISPIRESCU, L. 107. Ercule dovedi pe acel dulău și-l omorî ca pe el. id. U. 56. Trîntește baba în mijlocul casei, și-o frămîntă cu picioarele, și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. B. Introduce un complement indirect. 1. (În loc. prep.) Pe seama (cuiva) = în socoteala, relativ la, cu privire la. Multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 233. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce-a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. 2. În legătură cu, fiind vorba de. Cînd o fi pe vitejie, Și noi avem o urgie. TEODORESCU, P. P. 105. 3. Împotriva, în contra (cuiva). A se supăra pe cineva. ▭ Dușmancele mi-s multe: Cîte-s de la noi la deal Toate țin pe mine-alean. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. 4. (Complementul exprimă obiectul unui schimb) În schimbul, pentru. Pe cușma dumitale pot să-ți dau și o mie de lei. SBIERA, P. 274. Nu-ți e de vînzare [furca], și cît mi-i cere pe dînsa? femeie hăi! CREANGĂ, P. 96. Ce-mi dai tu pe piele? TEODORESCU, P. P. 120. ◊ (Legat de un sens figurat) Am dat o clipă de viață trecătoare pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare. ALECSANDRI, P. III 330. ♦ (Cu nuanță temporală și distributivă; obiectul valorificat este exprimat printr-un substantiv care denumește timpul de muncă) În schimbul unei munci de o zi, o lună, un an etc. Zece lei pe lună; boierește te plătesc. STANCU, D. 463. Hai! cît să-ți dau pe an, ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, P. 150. C. Introduce complemente circumstanțiale. I. Urmat de un complement circumstanțial de loc. 1. (Complementul arată că starea, acțiunea sau mișcarea are loc la suprafața sau deasupra unui obiect) Lîngă el s-au ridicat copiii, vlăstare tinere, care au crescut pe maidane, răzleți și sălbăticiți. SAHIA, N. 94. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic, EMINESCU, O. I 76. Ce stai, bade, tot pe prag Și te uiți la noi cu drag? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 229. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) Poartă coade pe spate. ◊ (Cuprinde și ideea de acoperire) Pune capacul pe oală. ▭ Moșneagul... pune cușma pe cap, o îndeasă pe urechi. CREANGĂ, P. 81. ♦ (Legat de un sens figurat) Asupra. A pune vina pe cineva. ▭ Ce griji pe dînsul, ce fiori Cînd se gîndea că-i greu războiul. COȘBUC, P. I 99. Mare noroc pe Guvidi! CARAGIALE, S. 124. [Fata babei] se alinta... lăsînd tot greul pe fata moșneagului. CREANGĂ, P. 283. ♦ În jurul, pe după. Port cu ochii-n zări întunecate Jugul vremii aspre pe grumaji. BENIUC, V. 40. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copac. ISPIRESCU, L. 89. ♦ De și-a spălat mîinile în vin și le-a șters pe șorțul negru. STANCU, D. 133. Se rezimă p-o fereastră spre acea grădină foarte frumoasă. GORJAN, H. I 4. ♦ Din sus de, deasupra. Uiu, iu, mîndruța mea, Auzi ce zice lumea: Că te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda-n zăcătoare Și soarele pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. De pe. În zadar a ta suflare... Șterge urma pe cărare. ALECSANDRI, P. III 22. ♦ (Construcția prepozițională, legată de un sens figurat, are funcțiune atributivă; cuprinde și ideea de posesiune) Peste. Țăranii... să ceară... Să fie ei stăpîni pe-ntreaga țară. BENIUC, V. 87. 2. (În legătură cu verbe de mișcare; complementul arată suprafața pe care se desfășoară mișcarea, într-o direcție oarecare sau în direcții diferite) Alții coborîră pe albia Bistriței la vale. SADOVEANU, F. J. 364. Singur, abătut, rătăci două zile pe cheiuri și pe plajă. BART, E. 394. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși. COȘBUC, P. I 228. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute. EMINESCU, O. I 132. ◊ (Cu nuanță instrumentală) Emisiunea a fost transmisă pe unde scurte. ◊ (Cu sens local și temporal) Pe drum calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția. ISPIRESCU, L. 16. 3. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de revărsare, prelingere sau scurgere) Peste, de-a lungul. Perișorul îi cădea pe umeri în unde. ISPIRESCU, L. 20. Toarnă... toată apa cea din fîntînă pe jăratec. CREANGĂ, P. 65. Părul ei... se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. 4. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de străbatere, de trecere) Prin. Jupîn Iațco... putu vedea pe fereastră pe Jder. SADOVEANU, F. J. 428. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Eu mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. [Caii] se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. ♦ (Introduce o propoziție atributivă cu sens local) Pe care. Se află și o potecă pe unde poate fi urcată rîpa. STANCU, D. 489. 5. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau acțiuni) Spre, înspre, la, către. Ia-o pe dreapta. ▭ Tresări plecîndu-se pe spate. SAHIA, N. 77. Într-un tîrziu el a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. Iese afară spăriată, dă încolo, dă pe dincolo și, cînd intră în bordei, ce să vadă? CREANGĂ, P. 11. 6. (În legătură cu ideea de încadrare într-un loc determinat, într-un spațiu etc.) În, în cadrul. Angajamentele muncitorilor s-au extins pe întreaga fabrică. Pe lume = în toată lumea, printre toți oamenii. N-am pe nimeni pe lume. SADOVEANU, F. J. 549. Ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i. COȘBUC, P. I 53. Ce nu se poate pe lumea asta? ISPIRESCU, L. 193. 7. (Dă complementului pe lîngă care stă o nuanță de aproximație, de neprecizie, indicînd un spațiu mai larg decît cel arătat de construcția fără prep. «pe») Păsărilă atunci se înalță puțin și începe a cotrobăi pe după stînci. CREANGĂ, P. 268. Avem cînepă de vară Ș-o mîncă focul pe-afară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape, în strunga de oi. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Pe acasă = a) undeva în apropierea casei. Nu-i acasă Ion? – Ba da, e pe acasă; b) acasă (considerat ca loc de trecere sau de stabilire temporară). Acum n-are timp să vină vara... pe acasă. STANCU, D. 35. Ia, nu știu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea. CREANGĂ, P. 30. Deaca codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. 8. (În expresii și locuțiuni) Pe acolo v. acolo. Pe aici v. aici. Pe aiurea v. aiurea. Pe alocuri v. alocuri. Pe cale... v. cale. Pe deasupra v. deasupra. Pe dedesubt v. dedesubt. Pe de lături v. latură. Pe de o parte..., pe de altă parte v. parte. Pe departe v. departe. Pe dinafară v. dinafară. Pe dinainte v. dinainte. Pe dinăuntru v. dinăuntru. Pe din jos de... v. jos. Pe din sus de... v. sus. Pe jos v. jos. Pe loc v. loc. Pe sus v. sus. Pe unde v. unde. Pe urma... (sau urmele...) v. urmă. II. Urmat de un complement circumstanțial de timp. 1. În timpul, cît timp e... Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Pe arșița asta o să ne uscăm de sete. CREANGĂ, P. 204. Pe zodii sîngeroase porneau a lui popoară. EMINESCU, O. I 91. Păsăruică cu cunună, La ce cînți seara pe lună? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Loc. adv. Pe mîine = a) mîine, în cursul zilei de mîine. Le vreau, pe mîne cînd se scoală, Copiilor, o zare mai senină. BENIUC, V. 17. Pe mîne să vii la mine la amiazi. RETEGANUL, P. V 70; b) pînă mîine; pentru mîine. Ședința s-a amînat pe mîine. ▭ Aveți de grije, însă, ca pe mîine dimineață strugurii să fie copți. RETEGANUL, P. II 54. ◊ Loc. prep. Pe după = cam după, aproximativ după. Eu gîndesc, de mi-a ajuta dumnezeu, pe după-amiază să-ți pun de-a binele nora în Piatră. CREANGĂ, P. 115. (întărit prin «cam») Iară cînd fu cam pe după miezul nopții... se sculă binișor. ISPIRESCU, L. 377. Pe aproape de = aproape de, în apropierea, (cam) înainte de. Cînd, pe aproape de cîntători, Scaraoschi... pornește cu grăbire la locul știut. CREANGĂ, P. 303. ◊ Loc. conj. Pe cînd... = a) (cu sens temporal de simultaneitate) în timp ce, pe vremea (sau timpul) cînd. Pescari care trăiseră acolo pe cînd balta avea pește. SADOVEANU, P. M. 11. Pe cînd se petreceau acestea, iacă s-aud scîrțîind niște care. CREANGĂ, P. 14; b) (cu sens adversativ) în acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. Noi, care știm munci, vom avea totul... Pe cînd cei ce-o duc acum în huzur și lenevesc, au să rabde. CAMILAR, N. I 399. Jupîn Iațco gemea... cerînd moartea, pe cînd eu mă băteam cu gîndurile. SADOVEANU, F. J. 414. L-a adus în grădină... să-i laude florile... pe cînd ar fi trebuit să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. ♦ Pe timp de, pe o durată de. Bravii mineri din această mină luptă acum ca pînă în ianuarie 1950 să extragă cantitatea de cărbune planificată pe 5 ani. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/1. Ș-apoi ia să nu răspundă, că dracu-i a lor pe șepte ani. CREANGĂ, A. 142. În. Era pîn iarna... de la ’49... ba mi se pare că era pe primăvară la ’50. CARAGIALE, S. N. 41. ♦ Spre, înspre. Încet, încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, S. N. 254. Pe toamnă se pomenește cu un argat că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Tăind... o bucată de carne de broască ca să o frigă pe sară, ceialantă rămășiță au udat-o cu apă de mare. DRĂGHICI, R. 88. ◊ (În legătură cu vîrsta, cu un număr de ani, luni etc.) Trei luni, pe-a patra, n-a căzut strop și nu s-a văzut nor. C. PETRESCU, R. DR. 151. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. 2. (Urmat de determinări care arată distribuția) În (la, pentru) fiecare; într-o perioadă de. Între timp i se mări leafa cu cinci lei pe zi. SAHIA, N. 109. Eu mă tocmesc pe trei ani o dată. CREANGĂ, P. 151. Mă bărbieresc de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 199. ◊ (Învechit) Pe toată ziua, (sau luna, săptămîna etc.) sau pe fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.) = în fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.). Să-mi dea... pe fiecare zi o baniță de jăratec. ISPIRESCU, L. 15. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 3. 3. (În expresii și locuțiuni) De azi pe mîine v. azi. De pe acum v. acum. Pe atunci v. atunci. Pe dată (ce) v. dată. Pe loc v. loc. Pe înnoptat v. înnoptat. Pe timpuri v. timp. Pe urmă v. urmă. Pe veci v. veac. Pe viață v. viață. Pe viitor v. viitor. Pe vremea... v. vreme. III. Urmat de un complement circumstanțial de mod. 1. (Cu sens local și modal) Și nevastă-sa, și fetele umblau altădată desculțe, munceau pînă cădeau pe brînci. STANCU, D. 41. Se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitori. CREANGĂ, P. 329. 2. (Cu sens modal propriu-zis) Soarele dorind să vază Pruncul meșter ce direge, Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. De dimineață a certat-o pe Tina, fiindcă a trimis, pe ascuns, omul de serviciu să facă tîrguieli în oraș. C. PETRESCU, A. 277. Noaptea își întindea pe încetul tristul său hobot. NEGRUZZI, S. I 263 ◊ (În construcții corespunzătoare gerunziului) Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ În conformitate cu..., potrivit cu..., după...; în baza... Am izbutit, măicuță, să facem acum pe cheful spînului. CREANGĂ, P. 227. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu! ALECSANDRI, O. 63. Îmbodolite în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor. NEGRUZZI, S. I 105. Orașele... constituindu-se pe- principiul comunal, se ocîrmuiau de o magistratură. BĂLCESCU, O. II 14. Eu pe deal, mîndră pe șes, Ș-o cunosc numai pe mers. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) În zadar îl tot recheamă la regulament și la deciziuni, cu speranță că astfel d-lor ti vor lucra un dicționar pe placul d-sale. ODOBESCU, S. III 333. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe a (cuiva) = a rămîne (sau a fi) pe voia (cuiva) sau după cum voiește (cineva). Îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuiau numaidecît să rămîie pe a lor. CREANGĂ, P. 284. Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa... dacă așa stau lucrurile... Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Dacă-i pe aceea, domniță, apoi eu pot să pun capăt necazului și amărîciunii măriei- tale. CARAGIALE, S. N. 279. ♦ Cu. Vlădica l-o trîntit la butuc trei zile și trei nopți, numai pe apușoară și pe o mînă de hrișcă. La TDRG. 3. (Complementul denumește o valoare de schimb) În schimbul, pentru, cu prețul, cu. De unde au ei atîtea avuții... Dacă și le-au cumpărat, pe ce și le-au cumpărat? CAMILAR, N. I 400. «Ți-l duc eu!» [sacul]. – «Cum?». – «Pe plată!». COȘBUC, P. I 63. Mai bine ar fi să se ducă cu. [oul] în tîrg să-l dea pe bani. ISPIRESCU, L. 266. Dă gînsacul pe o pungă. CREANGĂ, P. 43. 4. (Cu înțeles instrumental, adesea și local) Cu ajutorul, prin intermediul, cu, prin. Vești mai mîndre ca-n povești A zvonit pe frunză vîntul. BENIUC, V. 105. Din cînd în cînd, pe vîntul ușor, veneau fulguiri albe din livezile înflorite. SADOVEANU, O. I 258. Arald pe-un cal negru zbura. EMINESCU, O. I 92. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ♦ (În construcții care denumesc limba ca mijloc de comunicare) În. Pe romînește. ▭ Sînt mecanic. Pe limba noastră de la țară, fierar. STANCU, D. 366. 5. (Cu înțeles cantitativ; în locuțiuni) Pe atît(a) sau p-atît(a) = în această măsură, într-atîta, cu atîta, la atîta. Mila împărăției-tale m-a îngăduit p-atîta. GORJAN, H. IV 145. Pe atît nu se lăsa, Ci de mînă-l apuca Și la baie mi-l ducea. TEODORESCU, P. P. 477. Pe cît = a) (cu înțeles restrictiv) după cum, în măsura în care. Pe cît se vede, pînă acuma n-a rătăcit [calea]. SADOVEANU, F. J. 371. Pe cît știu, această armată și-a creat singură... mijloacele sale de existență. ODOBESCU, S. III 578; b) (cu înțeles comparativ, mai ales în corelație cu pe atîta sau cu atîta) Pe măsură ce, cu cît. Au început a se ivi niște nourași, carii, pe cît mergea, acoperea ceriu cu un hohot întunecat. DRĂGHICI, R. 9. Păi cît se uita la dînșii, cu atît se umplea mai mult de bucurie. GORJAN, H. I 59; c) (cu înțeles multiplicativ) încă o dată atît..., cît. Asta n-aș face-o eu, de-ar mai fi el pe cît este. CREANGĂ, P. 229. Mai na bani pe cît ți-am dat. BIBICESCU, P. P. 284. 6. (Indică un raport de măsură) Casa este clădită pe un loc de 20 pe 25 de metri. ◊ (În fracții) Trei pe patru (scris 3/4). 7. (Cu înțeles distributiv) Întîi spectacolele acelea oribile se dădeau pe divizii, mai apoi pe regimente.CAMILAR, N. I 371. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) S-au organizat întreceri socialiste pe profesiuni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/3. 8. (În expresii și locuțiuni) A fi pe cale să... v. cale. A se pune pe (fugă, lucru, carte, plîns etc.) v. pune. Cît pe-aci (sau p-aci p-aci) v. aici. Pe apucate v. apucat. Pe baza sau pe bază de... v. bază. Pe credit v. credit. Pe de-a-ntregul v. întreg. Pe din două v. doi. Pe larg v. larg. Pe neașteptate v. neașteptat. Pe nerăsuflate v. nerăsuflat. Pe nume v. nume. Pînă pe acolo v. pînă. Pe terminate v. terminat. IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. (Cu nuanță finală) La ce sînt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? ISPIRESCU, L. 215. (Cu nuanță modală) Își sleia toate puterile minții pe certuri. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ În urma. Un profesor era destituit pe spusa unui călugăr... că auzise pe acest profesor enunțînd idei liberale. GHICA, la TDRG. V. (Introduce un complement circumstanțial de scop; la origine cu sens local) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... Au venit armiile pornite oricînd pe jaf, pe măcel. STANCU, D. 8. Sui în căruță și te așterne pe somn. CREANGĂ, P. 130. Foaie verde iarbă-rea, Poruncitu-mi-a maica Pe-o frunzuță de smochină Să mă duc la ea pe cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. ◊ (În construcție cu supinul; de obicei exprimă o acțiune intensă) S-a pus Lina pe tăcut. COȘBUC, P. I 50. S-au adunat cu toatele... și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. VI. (În formule de jurămînt) Pe cinstea mea. Pe viața mea. D. (Urmat de un atribut) Singură se desprinde zgaiba. Pielea a rămas albă... semn pe toată viața. STANCU, D. 278. Vezi, pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac. EMINESCU, O. I 130. E. (Învechit, construit cu «a fi») Pe cale (de a), în curs de. Cînd era pe adormire Le cînta cu-nduioșire. ALECSANDRI, P. II 182. Toate stau pe o schimbare. CONACHI, P. 123. Cînipa mi-am semănat, Dar cînd fu pe adunat, Boala-n trupu-mi a intrat. ALECSANDRI, P. P. 310. F. În prepoziții compuse. De pe = a) din jur, de lîngă; de deasupra. Noi sîntem, cei mai mulți, de pe Argeș. STANCU, D. 149. Cei doi muncitori nu plîng, își șterg de pe frunte sudoarea și sîngele. SAHIA, N. 45. Eu m-am uitat de pe prag, Pînă l-au jurat sub steag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296. ◊ (În construcții atributive) Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Piatra de pe groapă crăpînd în două sare. EMINESCU, O. I 95. Să vezi șoimul de pe stîncă Cum se-nalță. ALECSANDRI, P. I 17; b) din. Gem și mă întorc de pe o parte pe alta. STANCU, D. 128. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104; c) (modal) după. În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. Frunză verde de ovăz, Floricică de pe șes, Te-am îndrăgit de pe mers. ALECSANDRI, P. P. 403. Pînă pe = pînă la, pînă deasupra. Și caii, stropiți pînă pe spinare de noroi, par obosiți. STANCU, D. 418. Boierul se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă pe lanuri. CREANGĂ, P. 159. Pe la v. la. Pe lîngă v. lîngă. – Variante:(regional) pă, (învechit) pre prep.