BUFOTERAPIE s.f. (Med.) Folosirea în scop terapeutic a veninului de broască rîioasă. [Gen. -iei. / < fr. bufothérapie, cf. lat. bufo – broască rîioasă, gr. therapeia – tratament].

BUFO- elem. „broască râioasă”. (< fr. bufo-, cf. lat. bufo)

buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.

ciuf (ciufi), s. m. – 1. Smoc de păr zbîrlit. – 2. Moț. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu părul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, sluțenie, persoană urîtă și caraghioasă. – 6. Afemeiat, petrecăreț, depravat. – 7. Șarlatan, pungaș. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul 6 pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă tîrziu, noctambul.” Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, consideră cuvîntul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la mag. csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), consideră că ciuf „moț” drept cuvînt diferit, care derivă din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvîntul it. se consideră de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă der. din bg. čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl. čubŭ „creastă” (Cihac, II, 57). Der. ciuhă (var. ciofă, ciof), s. f. (bufniță; sperietoare); ciuș, adj. (moțat); ciuș, s. m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s. m. (varietate de varză); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci părul; a se lua la harță, a se lua de păr, a se părui; a face pe cineva ridicol; a-și bate joc de cineva; Trans., a înșela); der. expresivă (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleală, s. f. (bătaie, chelfăneală; pedeapsă); ciuhurez, s. m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminării între ciuhă și huhurez. Nu este clară relația acestei rădăcini cu ciurlă (var. ciurlos), s. m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s. m. (tufiș, mărăciniș); și cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuhă, it. giufà, cu arab. ğuhā „nebun,” pare incertă.

BROASCĂ, broaște, s. f. I. Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana esculenta). Lac să fie (sau de-ar fi) că broaște sînt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se găsesc). ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pămînt = a se piti, a se așterne la pămînt pentru a nu fi zărit. ◊ Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-rîioasă sau broască-buboasă = broască cu pielea acoperită de umflături din care, în caz de primejdie, se scurge un lichid iritant (Bufo); broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și ibera), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Mecanism de metal aplicat la o ușă, la un sertar etc., cu ajutorul căruia acestea se pot încuia. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei. 3. (Reg.) Umflătură sub piele. 4. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și frunze groase, cultivată la noi ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). ◊ Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunzele cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). – Lat. *brosca.

broáscă (oa dift.) f., pl. ște (lat. *brosca, mlat. bruscus = rubeta, un fel de broască de unde și alb. breškă, broască țestoasă, rudă cu vgr. bátrahos; ngr. [d. rom.] bráska; vfr. bruesche, germ. frosch, broască. V. brotac). Un batracian care trăĭește de obiceĭ în bălți și mlaștinĭ. Ficus. Mecanizmu cu care se încuie ușa și în care intră cheĭa (V. lacăt). Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfă, modîlcă, unflătură pe supt pele saŭ înăuntru trupuluĭ (V. jabă). A te face broască, un fel de broască care-șĭ clocește oŭăle pe spinare și pare a fi rîioasă (búfo cinéreus). Broască țestoasă (saŭ cu troacă), un fel de broască maĭ mare (chear maĭ mare de un metru) al căreĭ corp e apărat de un țest, troacă orĭ carapace (testúdo).

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.

broască f. 1. mic animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu pielea goală, linsă și moale, cu pântecele galben pătat cu negru, cu gura largă și cu ochii tare ieșiți dîn cap; corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, mormoloc, animal perfect (Rana); broască țestoasă, soiu de broască al cării corp e acoperit cu o teastă de solzi din care se prepară bagaua (Testudo); broască râioasă, broască fără coadă, greoaie și urăcioasă, trăiește în locuri umede, unde se hrănește cu omizi (Bufo cinereus); 2. încuietoare la ușă compusă din clanță, zăvor și cheie (aduce cu chipul unei broaște); 3. umflătură sub falcă (la vite); 4. Mold. orzișor la ochi și (la pl.) scrofule; 5. (de moară) Mold. V. brotac; 6. pl. șurupelnițele teascului de vie; 7. ciocul cleștelui dogăresc; 8. floarea de la capătul stâlpilor unui bordeiu; 9. un fel de rândea; 10. (iron.) copil mic. [Lat. medieval BRUSCUS; sensurile metaforice fac aluziune la conformațiunea batracianului sau la unele părți ale corpului său: bot, gât, labe, ochi, pântece]. ║ adv. grămadă (ca o broască); el cade înainte-i, se face jos broască PANN.

BUFO- „broască rîioasă”. ◊ L. bufo „broască” > fr. bufo-, engl. id. > rom. bufo-. □ ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a veninului de broască rîioasă.

boaghe¹ sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: boghiu sm (S și: bodiu), boghi / P: boa~ / Pl: ~ / E: mg bagoly] (Trs; Mol) 1 Bufniță (Bufo bubo). 2 (Fig) Femeie neîngrijită, cu părul zbârlit. 3 Uliu (Accipiter gentilis). corectat(ă)

leoarcă² sf [At: N. LEON, MED. 80 / V: lio~ / Pl: ~rce / E: ger Larch] (Ban) 1 (Zlg) Broască râioasă (Bufo vulgaris). 2 (Zlg) Brotac (Hyla arborea). 3 (Dep) Femeie imorală.

mioarcă² sf [At: H XVIII, 268 / Pl: ~rce / E: miorc] 1 (Ban) Broască {Rana esculenta). 2 Broatec (Hyla arborea). 3 (Reg) Broască râioasă {Bufo vulgaris). 4 (Reg) Broască țestoasă {Testudo graeca) 5 (Mol) Guzgan-de-apă (Arvicola amphibius) 6 (Buc) Femeie slabă, lipsită de energie, care abia vorbește.

boaghe s.f. (ornit.; reg.) Bufniță (Bufo bubo). • pl. -ghe. /<magh. boglya.

bogză s.f. (ornit.; reg) Bufniță (Bufo bufo). • pl. -e. / cf. boaghe.

broască s.f. 1 (zool.) Nume dat unor animale amfibii din clasa batracienilor, de dimensiuni mici, fără coadă, cu picioarele de dinapoi mai lungi și mai dezvoltate, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). Un miros... trăda un ochi de apă cu broaște (CĂL.). ◊ Expr. (pop.; fam.) A-i cînta broaștele în pîntece = a-i fi foame. A face broaște în burtă = a bea multă apă. Cînd o avea (sau o face) broasca păr = niciodată. (Pînă) la genunchiul broaștei = a) om de nimic; b) lucru fără valoare, lipsit de importanță; c) foarte puțin. A se face (sau a se lipi) broască la (pe) pămînt = a se piti, a se întinde pe pămînt pentru a nu fi observat. Plouă cu broaște = plouă torențial. A se învăța ca broasca cu grindina v. învăța. A cere lînă de la broaște v. lînă. A fi plin de noroc ca broasca de păr v. noroc. Cît păr pe broască v. păr. ◊ Compuse: broască- rîioasă = broască avînd o piele cu mici umflături din care se scurge un lichid iritant de apărare (Bufo); broască-verde (sau -de-iarbă) = broatec (Hyla arborea); broască-țestoasă = nume dat unei specii de reptile din ordinul chelonienilor, care au corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). ◊ Compar. Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască (EMIN.). 2 Compus: (bot.) broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, avînd frunzele ovale, ascuțite și lucioase, cufundate în apă, și cu inflorescența verzuie, în spic (Potamogeton lucens). 3 (bot.) Plantă arborescentă, exotică, cu florile mari, galbene și cu frunzele groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). 4 (tehn.) Mecanism metalic de încuiere (cu cheie) care este montat la uși, sertare etc. Cercetă lacătul și văzu din nou că broasca nu era mai mare (AGÂR.). 5 Ustensilă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane, de la sondă. ♦ (pop.) Șurubelniță cu care se strînge teascul. ♦ (reg.) Un fel de rindea. 6 Fig. Copil mic. 7 Analog, (med. pop.; reg.) Umflătură sub piele la om și la vite; gușă, modîlcă. • pl. -oaște. /lat. *brosca.

bufo- Elem. de compunere „broască rîioasă”. • /<fr. bufo-; cf. lat. būfo, -onis.

MIOÁRCĂ² s. f. I. 1. (Ban.) Broască (Rana esculenta). H XVIII 268, cf. VICIU, GL., MAT. DIALECT, I, 138. ♦ Broatec (Hyla arborea). GR. S. I, 190. ♦ (Regional) Broască rîioasă (Bufo vulgaris). N. LEON, MED. 80, cf. ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional) Broască țestoasă (Testudo graeca). Com. din PECINIȘCA-BĂILE HERCULANE. 3. (Prin sudul Mold.) Guzgan-de-apă (Arvicola amphibius). ȘEZ. XVIII, 168, cf. I. CR. II, 55. II. (Prin Bucov.) Epitet pentru o femeie slabă, lipsită de energie, care abia vorbește. ȘEZ. III, 71. – Pl.: mioarce. – De la miorc.

BROASCĂ (pl. -ște) sf. 1 🐟 Animal amfibiu, fără coadă, din ordinul batracienilor, cu patru picioare din care două dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați; trece pînă la starea adultă prin mai multe metamorfoze; în primele zile, cînd iese din ou, seamănă cu un peștișor, are coadă și respiră prin branhii; în această stare e numit „mormoloc” (Rana esculenta) (🖼 608); – proverb: lac să fie, (că) broaște sînt destule! numai belșug de-ar fi, că se găsește cine să-l folosească; nu bea apă, că faci broaște (în pîntece), se zice, în glumă, aceluia care bea apă multă; iron. vin călcat de broaște sau vin de unde cîntă broasca, apă; e isteț ca broasca, e prost de dă în gropi; e plin de noroc ca broasca de păr, se zice despre cineva care n’are noroc de fel; a se face ~ la (sau pe) pămînt, a se așterne pămîntului, spre a nu fi zărit, a se piti ¶ 2 familiar Copil mic, broscoiu ¶ 3 🐟 ~-RÎIOASĂ, ~-BUBOASĂ soiu de broască greoaie, urîcioasă cu pielea acoperită de negi (Bufo vulgaris) (🖼 609) ¶ 4 🐟 ~-ȚESTOASĂ, soiu de reptilă al cărei schelet e alcătuit dintr’o cutie osoasă numită „țeastă” sau „carapace” în care e așezat corpul animalului; țeasta însăși e acoperită de o scoarță din care se prepară bagaua: numită și ~-CU-TROACĂ (Testudo graeca) (🖼 610) ¶ 5 🔧Încuietoare de metal fixată la o ușă sau la un sertar (🖼 611): întorsei cheia de două ori în ~ și mă culcai (GN.) ¶ 6 🩺 pop. Umflătură ce se formează sub pielea de la pleoape sau de la obraji ¶ 7 🐕 Umflătură sub limba sau subt falca vitelor cornute: pentru ~ la vite albe să se împungă supt limbă (DRĂGH.) ¶ 8 🔧Un fel de rindea, numită și „gură de broască” (🖼 612) ¶ 9 🏚 Bucată de lemn sau de fier pe care se razimă capătul grindeiului de la roata morii ¶ 10 💒 Floarea crestată la căpătîiul stîlpilor unei case țărănești ¶ 11 🌿 Plantă cărnoasă cu ramificații mari, plane și groase, originară din America și cultivată prin florării și în case ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica) (🖼 613) ¶ 12 🌿 BROASCA-APEI, plantă ierboasă care crește mai mult prin bălți cu frunzele cufundate în apă, iar florile, verzui, sînt așezate într’un spic la vîrful tulpinei (Potamogeton lucens) (🖼 614) ¶ 13 🌿 BURUIANA-BROAȘTEI (PĂC.) = IARBĂ-USTUROASĂ; – IARBA-BROAȘTELOR 👉 BROASCĂ [lat. vulg. *brosca].

leoarcă² s.f. (zool.; reg.) v. Broască-râioasă (Bufo vulgaris).