VOALA, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler.

VOALA vb. I. 1. tr. A acoperi cu un voal; a ascunde, a umbri, a masca; (fig.) a înșela aparențele. ◊ refl. (Despre voce) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. (refl.) (Despre un material fotografic) A se înnegri ușor, a se strica datorită venirii în contact cu lumina, unei greșeli de fabricație sau folosirii unui revelator de calitate inferioară. [Pron. vo-a-la. / cf. fr. voiler].

VOALA vb. I. tr. a acoperi cu un voal; a ascunde, a umbri, a masca; (fig.) a înșela aparențele. II. refl. 1. (despre voce) a-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. (despre un material fotografic) a se înnegri ușor, a se strica datorită venirii în contact cu lumina, unei greșeli de fabricație sau folosirii unui revelator de calitate inferioară. 3. (despre o piesă de lemn sau de metal, o foaie de tablă etc.) a se deforma, a nu mai fi plană. (< fr. voiler)

VOALAT, -Ă adj. 1. care poartă un voal, acoperit cu un voal. 2. (și adv.) obscur, disimulat, înșelând aparențele. 3. (despre voce, sunete) estompat, stins, surd. (< fr. voilé)

VOALA, voalez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi cu un voal (1); a ascunde, a masca; fig. a înșela aparențele. ◊ Refl. Se voalează înainte de a pleca. ♦ Refl. (Despre voce sau sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2. Refl. (Despre unele materiale fotografice) A se strica, a se deprecia, a-și pierde însușirile din cauza voalului (2); a se înnegri. – Din fr. voiler.

APARENȚĂ, aparențe, s. f. Manifestarea esenței obiectelor și a fenomenelor în caracterele accesibile în mod nemijlocit percepției senzoriale; partea exterioară, vizibilă, a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen; înfățișare, față. Aparențele înșală adeseori. ◊ Loc. adv. În aparență = judecînd după exterior. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. Deși era mîniat pe el, îi zîmbea, căutînd să salveze aparențele.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină ². 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

voala [At: ALEXI, W. / P: vo-a~ / Pzi: ~lez / E: fr voiler] 1 vt A acoperi cu un voal (1) Si: a ascunde (3), a masca. 2 (Fig) A înșela aparențele. 3 vr (Rar) A-și pune un voal (2). 4 vr (D. voce, sunete) A-și pierde sonoritatea și limpezimea Si: a se estompa. 5 vr (D. materiale fotografice) A se deprecia din cauza voalului (8).

voalat, ~ă a [At: ALEXI, W. / P: vo-a~ / Pl: ~ați, ~e / E: voala] 1 Care este acoperit cu un voal (1) Si: ascuns² (3), mascat. 2 (Fig) Care înșală aparențele. 3 Care are aspectul unui voal (1). 4 Care poartă voal (2). 5 (Iuz; îs) Damă ~ă Doamnă (care purta din discreție voal și) care intervenea pentru afaceri (în ministere sau în alte instituții publice). 6 (D. voce, sunete) Care și-a pierdut sonoritatea și limpezimea Si: estompat, stins. 7 (D. negative fotografice) Degradat prin producerea unui voal (8).

voala vb. I. 1 tr. A acoperi cu un voal. ◊ (refl.) Se voalează înainte de a pleca. ♦ Fig. A ascunde, a umbri, a masca. Luminată de doi ochi albaștri, voalați de melancolie (PER.). ♦ Fig. A înșela aparențele. II refl. 1 (despre sunete, voce) A-și pierde sonoritatea și limpezimea; a se estompa. 2 (despre materiale fotografice) A se deteriora, a se deprecia, a se strica din cauza venirii în contact cu lumina, a unei greșeli de fabricație sau a folosirii unui revelator de calitate inferioară; a se înnegri. 3 (despre piese de lemn sau de metal, despre foi de tablă etc.) A se deforma, a nu mai fi plană. • prez.ind. -ez. /<fr. voiler.

MĂR² s. n. I. (Bot.) 1. Fructul mărului¹ (1). Că iaste un feal de meare pline de sîmburi. ST. LEX. 173^r/16. Un măr au dus lui (a. 1 713). GCR II, 2/32. Unde ți-i mărul care ți l-am trimis? ... L-am măncat (a. 1 760). id. ib. 73/36, cf. 97/21. Se află și roade. . . , pere, mere (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168/6. Trei păzitori. . . păzea cu privire A merelor rumenire. BĂRAC, ap. GCR II, 174/24. Uscarea merelor. . . pentru. . . iarnă. PAMFILE, I. C. 239, cf. 445. Iau cîte un coș cu nuci, ori cu mere. . . pe cari le împart copiilor. id. S. T. 64. Pe o bandă rulantă se scurg necontenit merele. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 820. D-așa-i rîndul fetelor, Cumu-i rîndul merelor; Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. ȘEZ. I, 128, II, 197, III, 13. Anu ăsta s-o făcut puține mieră. ALR II 3 018/2. Merele se strică unul de la altul sau merele putrede strică pe cele bune. ZANNE, P. I, 215, cf. 216. Merele frumoase adesea-s vermă- noase sau din afară măr frumos și-nlăuntru găunos (= aparențele înșală). Cf. id. ib. 215. I-a picat măru-n mînă și nu știe cum să-l ducă la gură sau nu-l taie capul nici cît două mere degerate, se spune despre un om prost. Cf. id. ib. II, 37, PAMFILE, J. II,153. Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții). Cf. ZANNE, P. I, 216. Cînd o face plopul mere și tînjala viorele (= niciodată), id. ib. 257. ◊ (Ca termen de comparație) Si de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, EMINESCU, O. I, 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Eram sănătos ca mărul. RETEGANUL, P. I, 24. Du-te bade sănătos Ca un trandafir frumos, Ca un măr putregăios Ce pică jos și putrezește, Nimănui nu trebuiește. ȘEZ. I, 9. ◊ (Cu determinări care indică specia) Mere albe de vară, mere albuțe, mere ariuși, mere de ale aurului, mere de aur, mere barze, mere bădești, mere bâlățești, mere băncești, mere beci, mere blăjești, mere bocane, mere bolunde, mere bostăcănoase, mere bostănești, mere botanice, mere botu-oii, mere bulzănești, mere bulzeștene, mere bunebrut, mere burdaie, mere busuioace, mere buturețe, mere călugărești, mere cărigate, mere cărigoase, mere de ceapă, mere cepești, mere cernite, mere cisnădești, mere cínești, mere clocotici, mere coacăză, mere coadeșe, mere cocane, mere cocoșete, mere codești, mere colnice, mere crecinești, mere crețești, mere cucurbetarițe, mere culduci, mere domnești, mere de dulceți, mere domnicele, mere dulci, mere dulci neultuite, mere dulci domnicele, mere dulcii, mere dulcuțe, mere dumitrești, mere făinoase, mere fontoșe, mere furnicărești, mere geogenești, merede gheață, mere ghețoase, mere giurgenești, mere de glajă, mere grase, mere grănițărești, mere gurguiești, mere gurguiete, mere gușate, mere hațegane, mere hilerți, mere iepurești, mere iernatece, mere ionatane, mere încenușate, mere îndungate, mere jujinești, mere ledere, mere leșești, mere luncănești, mere lungurețe, mere lupești, mere mălăiețe, mere de mătasă, mere măzăratece, mere merinești, mere mistreț, mere mocănești, mere motroane, mere muntenești, mere muntenești rotunde și coadișe, mere mustoase, mere mușcătariț, mere mușcotai, mere nevestești, mere noroance, mere oarzăne, mere orășenești, mere orzești, mere orzii, mere panabrici, mere paradise, mere pariși (sau parișe), mere parmen, mere paștile, mere patulate, mere părădăi, mere pătate, mere pătule, mere pere, mere pestrițe, mere pietroase, mere pietrușele, mere pipărate, mere plotogoase, mere pogăci, mere poinice, mere popești, mere posade, mere posapete, mere posmăgele, mere răducănești, mere răpănoase, mere rîioase, mere rîncede, mere roșii, mere roșioare, mere roșiuță, mere rotate, mere rotilate, mere rotilate rotunde, mere rotoghele, mere rotunjoare, mere de sadă, mere sarbede, mere sălcii, mere de sămînță, mere sănasă, mere săvăiești, mere scorțoase, mere sîmzenești, mere sterpe, mere strugurii, mere sunătoare, mere sure, mere șiculane, mere tari, mere tămășești, mere tirchișetafle, mere tirole, mere de toamnă, mere tomăiești, mere tomnatice, mere trotuș, mere tufoase, mere turtișe, mere țărcești, mere țigănești, mere de ultoaie, mere ungurești, mere unse, mere urdașe, mere ursești, mere de vară, mere văratice, mere vărgate, mere verișoare, mere verzi, mere verzi de iarnă, mere viești, mere vinete, mere vinoase, mere vioase, mere voievodești, mere zmeure. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ❖ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face pe cineva) măr sau a lăsa (pe cineva bătut) măr = a bate foarte tare (pe cineva). Să ți-l calc eu supt picioare, Să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I, 113/25. Lipsești de-aice, Că-ți sar de păr, Și te bat măr. ALECSANDRI, T. 393. L-au lăsat măr și s-au dus fiecare la treaba sa. CARAGIALE, O. IV, 162. Domnul Nae, bătut măr, scăpă din mîinile lui. DR. IV, 731. Își zise c-ar fi trebuit sâ-l bată măr pe Baciu. REBREANU, I. 278. Fira a fost luată de mama ei și bătută, acasă, măr. PAS, Z. I, 125, cf. CIAUȘANU, GL., com. din PIATRA NEAMȚ. Mărul discordiei = pricina, obiectul neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. DICȚ. Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gîtului ; (popular) nodul gîtului. Cf. LB, BIANU, D. S. 409. În acest gît firav, mărul lui Adam făcea mișcări convulsive, ca o ființă cu viață proprie. SADOVEANU, O. XI, 448. Buzele groase ale lui Traian albiseră și mărul lui Adam i se urca și cobora spasmodic. T. POPOVICI, SE. 22, cf. PAMFILE, J. I, 137. (Învechit și regional) Merele obrazului - umerii obrajilor ; pomeții. Lungăreț la merile obrazului. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. MARIAN, NA. 55, ALRT II 25. (Prin Ban.) Mâru palmei (sau de la palmă) = podul palmei. ALR II 2 176/29, cf. 2 176/36. 2. (Regional, de obicei în sintagma măr de pămînt.) Cartof. Cartoflele vor trebui prășite mai totdeauna de 2 ori în această lună, iar moșinoaiele se fac cînd încep a se întinde vițele, pe care să fac merile de pămînt. I. IONESCU, C. 102/25, cf. BIANU, D. S. 142, DR. V, 561. Barabulele se mai numesc la români: cartofi, . . . napi de pămînt, alune de pămînt, mere, pere, boabe. ȘEZ. IV, 44. 3. C o m p u s e: (regional) măr-de-pămînt = nap porcesc (Helianthus tuberosus). Cf. LB, BRANDZA, FL. 272, PANȚU, PL. ; măr-gutuie = gutuie. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 162 ; măr-paradis = roșie. Cf. POLIZU ; măr-de-țitron = lămîie. ARH. SOM. XXIII, 462 ; măr-de-stejar = gogoașă-de-ristic. Felul cum va fi vremea peste an se poate afla și după viermele care de obicei se află în merele sau gogoașele-de-stejar. PAMFILE, S. T. 44. II. (De obicei art. ; și în sintagmele de-a-mărul putred. H II 32, IV 159, măr sub căciulă, PAMFILE, J. II, 119) Numele a diferite jocuri de copii care se joacă cu mere² (I 1). Cf. PAMFILE, J. I, 59, II, 96, 119. – Pl.: mere. – Și: (regional) máră (TDRG, LEXIC REG. 54) s. f., mer (DR. VIII, 32) s. n., (neob șnuit) meáră (COSTINESCU) s. f. – Lat. melum.

NU DORM TOȚI CÎȚI AU OCHII ÎNCHIȘI = Aparența înșală.

DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.

zvârli [At: CANTEMIR, HR. 298 / V: (îvr) ~ri, zvrăli (înv) zurăli, ~âli / S și: (îvp) sv~ / Pzi: zvârl, (reg) zvârlu, zvârlui, zvârli, zvârliu, ~lesc, 3 zvârle, ~lește, zvârlă, 6 zvârle, (reg) zvârl, zvârlă / E: zvâr] (În concurență cu „a azvârli”) 1 vt A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă) Si: a arunca, a azvârli, a proiecta, a propulsa, a repezi. 2 vt (Îlav) De-a ~telea Prin zvârlire (1). 3 vt (Reg; îe) A da de-a ~ta (sau ~tea) A arunca (15). 4 vt A face să se deplaseze afară, printr-o mișcare bruscă și rapidă. 5 vt A da afară (din sine) Si: a elimina. 6 vt (Fam; c. i. un lichid) A deșerta cu o mișcare rapidă. 7 vt (Fig; c. i. ochii, privirea) A privi în treacăt, în fugă. 8 vt (Fig; c. i. privirea) A examina sumar. 9 vt (Fig; c. i. cuvinte, fraze etc.) A spune în treacăt, ca din întâmplare. 10 vt (C. i. obiecte) A da la o parte (printr-o mișcare bruscă) considerând nefolositor, inutil sau vătămător, ori sub influența unei stări sufletești Si: a arunca, a azvârli, a lepăda, (înv) a scutura, (reg) a țipa². 11 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe drumuri (sau pe drum) A lăsa (pe cineva) fără adăpost. 12 vt (Pex) A lăsa (pe cineva) fără mijloace de trai. 13 vt (Pop) A presăra. 14 vt (Pex) A împrăștia. 15 vt (C. i. bani) A cheltui fără nici o socoteală Si: a irosi, a împrăștia, a prăpădi, a risipi, (îvr) a prăda, (înv) a rășchira, (reg) a mătrăși, a părădui¹, a spesa. 16 vt (Îe) A ~ banii pe fereastră A risipi. 17 vi (D. animale, mai ales d. cai și măgari) A lovi brusc și puternic cu piciorul Si: (pop) a arunca. 18 vi (Pex) A fi nărăvaș. 19 vi (D. oameni sau părți ale corpului) A face o mișcare bruscă. 20 vi A arunca asupra cuiva (pentru a lovi, a alunga etc.). 21 vt (Îe) A ~ (și) cu barda în Dumnezeu A fi recalcitrant sau nebun. 22 vt (Îe) A ~ praf în ochii lumii A căuta să epateze, să înșele prin aparențe. 23 vr A porni cu avânt. 24 vr (Pex) A se arunca (asupra cuiva).

voalare sf [At: ALEXI, W. / P: vo-a~ / Pl: ~lări / E: voala] 1 Acoperire cu un voal (1) Si: ascundere (2), mascare. 2 (Fig) Înșelare a aparențelor. 3 (Rar) Acoperire a capului cu un voal (2). 4 Pierdere a sonorității și a limpezimii vocii sau a sunetelor Si: estompare. 5 Depreciere a unui material fotografic din cauza voalului (8).

zvîrli vb. IV. (în concurență cu „azvîrli”) I tr. 1 A face să se îndepărteze la o distanță oarecare printr- o mișcare bruscă și rapidă; a arunca, a azvîrli, a proiecta ceva. Ion zvîrli parul în grădina ovreiului (REBR.). ◊ Loc.adj. De-a zvîrlitelea = aruncînd prin zvîrlire. ◊ Expr. (subst.) A da de-a zvîrlita (sau zvîrlitea) = a arunca. ◊ Fig. Luna și-a zvîrlit o rază (PARAS.). ♦ (compl. indică lichide) A deșerta cu o mișcare rapidă. Zvîrlea pe gît cîteva bărdace de vin (STANCU). ♦ Fig. (compl. indică priviri, ochi) A privi în treacăt, în fugă. Zvîrlea ochii pe fereastră parcă ar fi așteptat pe cineva (REBR.). ♦ Fig. A examina sumar. Să zvîrlim o privire repede asupra științelor morale (RALEA). Fig. (compl. indică fraze, cuvinte etc.) A spune în treacăt, ca din întîmplare. A zvîrlit, ici și colo, cîte o sugestie (CONST.). 2 tr. (compl. indică lucruri nefolositoare sau vătămătoare) A da la o parte, a lepăda (adesea sub influența unei stări sufletești). Am zvîrlit la coș romanul polițist (SADOV.). ◊ Expr. A zvîrli (pe cineva) pe drumuri (sau pe drum) = a) a lăsa (pe cineva) fară adăpost; b) ext. a lăsa (pe cineva) fară mijloace de trai. ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsii lăuntrice). Își lepădă țigara și zvîrli, în asfințit, un rotocol de fum (SADOV.). 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte) A risipi, a împrăștia. Zvîrli pe jos un pumn de sare, ca să se topească gheața. ◊ Expr. A zvîrli în vînt v. vînt. ♦ Fig. (compl. indică bani) A cheltui fară socoteală. Vor fi cinci mii de galbeni zvîrliți în vînt (CA. PETR.). ◊ Expr. A zvîrli (cu) banii pe fereastră v. fereastră. II intr. 1 A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). Am zvîrlit cu o farfurie după el. ◊ Expr. A zvîrli praf în ochii lumii = a căuta să epateze, să înșele prin aparențe. A zvîrli (și) cu barda în lună (sau în Dumnezeu) v. bardă. A zvîrli cu noroi (în cineva) v. noroi. 2 (despre animale; mai ales despre cai și măgari) A izbi cu picioarele; a fi nărăvaș.(despre oameni sau despre părți ale corpului lor) A face o mișcare bruscă. Cînd ia paharul în mînă, zvîrle din cap (MIR.). III refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avînt. Se zvîrle asupra mea, să-mi scoață ochii (SADOV.). ♦ A se arunca, a sări. Atanasie Blîndu se zvîrli în mașină (CE. PETR.). • prez.ind. zvîrl, (reg.) zvîrlu, -esc. /de la zvîr, cf. srb. vrljiti, bg. хвърлям.

Urechea te minte și ochiul te-nșală – Eminescu, Mortua est! Versul a devenit o expresie la adresa celor ce nu știu să vadă și să audă, un avertisment pentru cei ce se lasă înșelați de aparențe. Vezi: Ochi au, dar nu vor să vadă… LIT.

ÎNȘELĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care înșală; care induce în eroare; iluzoriu. Aspect ~. Aparențe ~oare. /a înșela + suf. ~ător

*iluzóriŭ, -ie adj. (d. iluziune; fr. illusoire). Care tinde să înșele printr’o aparență falsă. Care nu se realizează: promisiune iluzorie. Adv. În mod iluzoriŭ.

iluzoriu a. 1. ce tinde a înșela printr’o aparență falșă; 2. care nu se va realiza: promisiune iluzorie.

* ILUZORIU adj. 1 Amăgitor, care înșală sub o aparență mincinoasă ¶ 2 Zadarnic, deșert, care nu se va realiza niciodată: făgădueli iluzorii [fr.].

MASCA vb. I. 1. tr., refl. A(-și) acoperi fața cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vîntul din față, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].

ATRAPĂ s. f. 1. aparență înșelătoare; păcăleală. 2. obiect destinat a înșela prin amuzament. ◊ siluetă, manechin pentru atragerea vânatului. (< fr. attrape)

ÎNȘELĂTOR, -OARE, înșelători, -oare, adj. Care induce în eroare, care înșală, care amăgește; amăgitor. Dar dragul meu, aparența e înșelătoare. C. PETRESCU, C. V. 108. ♦ (Substantivat) Persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș. (Cu pronunțare regională) Ah! înșălătorul, cum m-a amăgit! ȘEZ. III 131.

*iluziúne f. (lat. illúsio, -ónis, d. illúdere, a înșela, a amăgi, d. ludus, glumă. V. aluziune). Aparență înșelătoare: a produce iluziunea omuluĭ onest. Cugetare himerică: a te nutri cu iluziunĭ. – Și -úzie.

*sofízmă f., pl. e (vgr. sóphisma). Raționament cu aparență de adevăr și cu tendență de a înșela: școala din Elea a imaginat numeroase sofizme ca să demonstreze inexistenta mișcăriĭ. – Și sofizm n., pl. e (după fr.).

ILUZIE, iluzii, s. f. 1. Înșelare provocată de perceperea denaturată a realității, de considerarea unor aparențe sau ficțiuni drept realitate. Iluzie optică. 2. Fig. Speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită, amăgire, vis amăgitor. Iluzii trecătoare nu cunoaștem. BENIUC, V. 8. Purtat pe perne elastice, avu iluzia că se numără printre cei tari și invidiați. C. PETRESCU, C. V. 75. Cînd aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze. MACEDONSKI, O. I 122. Frunzele... de crengi se dezlipesc Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Expr. A-și face iluzii = a nădăjdui lucruri irealizabile, a crede în închipuiri deșarte. A-și pierde iluziile = a rămîne dezamăgit, decepționat. – Variantă: (învechit) iluziune (pronunțat -zi-u-) (ODOBESCU, S. III 417) s. f.

ILUZIE ~i f. 1) Percepere falsă, denaturată a unui obiect, determinată de unele stări psihice sau nervoase. ◊ ~ optică percepere vizuală denaturată a unor obiecte sau figuri din realitate, datorită particularităților de formare a imaginilor pe retină. 2) Aparență neadecvată, ireală. ~ de prospețime. 3) fig. Idee cu caracter seducător, înșelător; speranță neîntemeiată; amăgire; înșelare. ◊ A-și face ~i a spera lucruri irealizabile. [G.-D. iluziei; Sil. -zi-e] /<fr. illusion, lat. illusio, ~onis^[1]

TRUCA vb. I. 1. tr. A interveni asupra a ceva modificîndu-i sau alterîndu-i aspectul, caracterele particulare, funcționarea etc., mai ales pentru a-i înșela pe alții. 2. tr. A modifica temporar aspectul, înfățișarea pentru a crea o anumită aparență în teatru, cinema etc. 3. intr. A folosi trucuri (1); a contraface. [< fr. truquer].

*simulácru n., pl. e (lat. simulacrum, d. simulare, a simula). Imagine, viziune, fantazmă: a vedea în vis vane simulacre. Aparență, spoĭală: supt Cezar, nu maĭ era la Roma de cît un simulacru de republică. Imitatiune p. a înșela sau p. a da o ideĭe de realitate: a face un simulacru de anchetă, de bătălie. V. cîrcĭog.

MÎȚĂ, mîțe, s. f. 1. Pisică. Cînd m-am întors, am găsit-o cu o mîță albă în brațe. IBRĂILEANU, A. 83. Măi motane... De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zeu că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. Ne acățarăm ca mîțele pe o scară ce se îndoia scîrțiind sub picioarele noastre. ALECSANDRI, O. P. 217. Mîța blîndă zgîrie rău, se zice despre cel care, sub o aparență de blîndețe, ascunde un caracter rău. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac = a surprinde pe cineva care caută să înșele. Să nu care cumva să vă prind și pe voi cu mîța-n sac, că vai de mama voastră! C. PETRESCU, Î. I 46. A umbla cu mîța-n sac = a umbla cu înșelăciuni, cu viclenii. A prins pe boieri îmblînd cu mîța-n sac și i-a pus la pedeapsă. ALECSANDRI, la TDRG. A rupe mîța-n două = a fi voinic, energic, curajos. Acu văd și eu că ești bărbat, om verde, colea, care rupe mîța-n două. ALECSANDRI, T. 907. A fi mîță blîndă = a fi prefăcut. A trage mîța de coadă v. coadă. A se uita (la ceva) ca mîța-n calendar v. calendar. Cînd o prinde mîța pește v. pește. 2. Fig. (Depreciativ) Animal slab, jigărit. Da ce vrai să fac eu cu mîța asta, bre?.. – Mîță, nemîță, ai să vezi, numai mersul ei face mai mult decît am dat. HOGAȘ, M. N. 9. 3. Femela jderului, a rîsului și a altor animale sălbatice. 4. Nume dat la diverse obiecte sau instrumente în formă de gheară, cu care se apucă, se prinde sau se fixează ceva: a) un fel de ancoră cu patru cîrlige, cu care se scoate un obiect căzut într-o fîntînă; b) ancora de la capătul lanțului capcanei de fier, care nu lasă ca animalul prins să plece cu capcana; c) (mai ales la pl.) colțari care se pun la bocanci ca să nu alunece pe gheață sau pe brînele plutelor; d) dispozitiv de siguranță pentru prinderea coliviei ascensorului din mine, în cazul ruperii cablului cu care aceasta este legată.

TICLUI, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja, a așeza, a întocmi, a înjgheba. În curtea lor, sau pe un loc viran, cu răchită adusă din balta de la Fundeni, ticluiau mustăria. PAS, Z. I 170. Cînd au scos afară toată zestrea, flăcăii... ticluiesc lăvicerile ș-apoi pernele. SEVASTOS, N. 161. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate și ticluite de prin cărțile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventînd, născocind). Fără Lazăr în curtea sa, Filică și-ar fi făcut de cap, și ar fi ticluit și mai bine și mai nestingherit uneltirile. MIHALE, O. 162. Deși ar fi putut să ticluiască un șirag de amănunte... îl rodea totuși ambiția acuma să se documenteze. REBREANU, I. 59. Se înșela singură, ticluind după plac alte gînduri. CONTEMPORANUL, VI_II 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a-și potrivi spusele pentru a le da aparența de adevăr. E greu să te deprinzi a minți pe alții; după ce te-ai deprins o dată, n-ai să-ți mai bați capul cum s-o ticluiești. SLAVICI, N. II 259. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). Aplecat pe-o masă în cancelarie, ticlui pe-o carte poștală următoarele rînduri. MIRONESCU, S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricînd să ne ticluiască un bun articol serios. VLAHUȚĂ, O. AL. I 234. Deocamdată, însă, Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date. SLAVICI, N. I 201.

fals, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 279 / V: (înv) falș, falșă (S și: falșe) / Pl: ~lși, ~e a, ~uri sn / E: it falso, lat falsus] 1 a Care este contrar adevărului, realității Si: neadevărat. 2 a Care este contrar exactității Si: eronat, greșit, incorect, inexact. 3 a (D. judecăți, argumentații etc.) Neîntemeiat. 4 a (D. afirmații, mărturii etc.) Care denaturează adevărul pentru a înșela Si: mincinos, (pop) strâmb. 5 a Care nu este autentic Si: contrafăcut, falsificat² (1). 6 a Care nu este natural Si: artificial (3). 7 a A cărui aparență este înșelătoare. 8 a Care nu este justificat, în anumite condiții. 9 a Care prezintă o anumită asemănare cu obiectul desemnat, fără a avea caracteristicile esențiale ale acestuia. 10-11 a (Îs) Ușă (sau fereastră) ~ă Ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, fiind concepută doar pentru simetrie. 12 a (Atm; îs) Coaste ~e Primele trei coaste din cele cinci care nu sunt articulate direct de stern. 13 a (Med; îs) Membrane ~e Membrane care se formează în gât la difterie. 14 a (D. oameni și manifestările lor) Ipocrit. 15 a (D. sunete, voce etc.) Care nu este conform exigențelor armoniei muzicale Si: distonant. 16 a (Înv; îs) Vers ~ Vers care nu respectă măsura sau ritmul. 17 a Care deviază de la direcția sau destinația normală, dorită. 18 sn (Jur) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. 19 sn Document falsificat. 20 sn (Jur; îe) A se înscrie în ~ A ataca un act în fața justiției ca neautentic. 21 sn (Îae) A contesta formal valabilitatea unei declarații. 22 sn Obiect de artă contrafăcut Si: copie¹ (2), imitație. 23 av În mod greșit. 24 av Nefiresc. 25 av În mod ipocrit. 26 av (Muz) În mod distonant.

părere sf [At: CORESI, EV. 3 / Pl: ~ri / G-D: ~ii și (rar) ~ei / E: părea¹] 1-2 (Înv) Fel în care (se prezintă sau) dă impresia că este ceva sau cineva Si: aparență, aspect, înfățișare. 3 (Îlav) La ~ În aparență. 4 (Îal) La prima vedere. 5 (Îlc) Cu ~ că Sub pretext că. 6 (Îal) Pe motiv că. 7 Convingere. 8 Credință. 9 Impresie neîntemeiată, care nu corespunde realității sau logicii faptelor Vz amăgire, înșelare, rătăcire. 10 Ceea ce înșeală simțurile sau mintea Vz iluzie, impresie, închipuire. 11 (Înv; îla) Fără (de) ~ Neîndoielnic. 12 (Îlav) Într-o ~ Într-o doară. 13 (Îal) Insistent. 14 (Îlav) Pe ~ Pe bază de simple impresii. 15 (Îal) Din auzite. 16 (Îls) O ~ de O cantitate infimă, abia perceptibilă din ceva. 17 (Reg; îlv) A-și ieși din ~ri A se convinge că nu avea dreptate. 18 (Ccr) Nălucire. 19 (Înv) Deșertăciune. 20 Ceea ce gândește, crede sau afirmă cineva asupra unui subiect. 21 Fel de a gândi. 22 Punct de vedere. 23 Opinie. 24 Concepție. 25 (Îlv) A fi de (sau, înv, întru) ~ A crede. 26 (Îlv) A(-și) da (sau, rar) a se da) (cu) ~a (ori câte o ~) A opina. 27 (Îe) A fi de aceeași ~ (cu cineva) sau a fi de (sau, reg, la) ~a cuiva A fi de acord cu cineva. 28 (Îe) A fi de altă ~ A crede altceva. 29 (Îae) A considera altfel un anumit lucru. 30 (Îae) A nu fi de acord cu cineva. 31 (Îls) ~ de bine sau (îrg) ~ bună (înv) bună ~ Sentiment de satisfacție, de bucurie. 32 (Îal; pex) Ceea ce provoacă satisfacție, bucurie. 33-34 (Îls) ~ de rău sau (îrg) ~ rea, (înv) ~ rău Sentiment (de regret sau) de remușcare. 35 (Îal) Sentiment de supărare. 36 Mimică, atitudine care exprimă sau trădează părerea (20) cuiva. corectat(ă)

viclean, ~ă [At: PSALT. HUR. 3^v/5 / V: (îrg) fi~, hi~ (Pl și: hicleani, hicleane) hitlen, ~lan, (înv) hitl~, vitl~, (reg) fitl~, hăc~, hâc~, iclean~, (îvr) hâtl~, vec~, ~len, vihl~ / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: mg hitlen] 1-2 smf, a (Persoană) care este lipsită de sinceritate, ascunzându-și adevăratele gânduri, sentimente, intenții (răuvoitoare) Si: fățarnic (3-4), ipocrit, prefăcut², perfid, (înv) viclenit² (1), (reg) viclenos (4). 3-4 smf, a (Persoană) care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile (pe căi ocolite) Si: șiret³, (înv) viclenit² (2), (reg) viclenos (5). 5-6 smf, a (Om) abil. 7-8 smf, a (Îvp) (Om) crud (19). 9 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă viclenie (1) Si: (înv) viclenos (1), viclenit² (5), (asr) viclenesc (1). 10 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care este specific omului viclean (1) Si: (înv) viclenos (2), viclenit² (6), (asr) viclenesc (2). 11 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care, în ciuda aparențelor, este periculos Si: (înv) viclenos (3), viclenit² (7), (asr) viclenesc (3). 12 a (Reg; îs) Gâtlanul cel hi~ sau gâtiță hicleană Trahee. 13 a (Înv; d. unități de măsură) Falsificat² (1). 14 a Care este făcut cu scopul de a înșela. 15 a Care este folosit pentru a întinde o cursă cuiva. 16-17 sm, a (Îvp) (Persoană) care este lipsită de loialitate față de cineva sau de ceva Si: trădător. 18-19 sm, a (Îvp) (Persoană) care nu-și respectă cuvântul. 20 a (Înv) Care demască. 21 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este falsificat² (1). 22 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este făcut cu scop ostil, subversiv (conținând informații false). 23 a (Îvr) Lipsit de corectitudine. 24-25 sm, a (Pop) (Persoană) care are o atitudine neconformă preceptelor religioase. 26-27 sm, a (Pop) (Persoană) care nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine (și are o atitudine insultătoare față de ele) Vz eretic, necredincios, păgân. 28 sfp (Îvr) Fapte imorale. 29 sfp (Îvr) Fapte de om viclean (26). 30 a (D. forțe oculte) Diavolesc (1). 31 a (D. forțe oculte) Malefic. 32 sm Spirit rău. 33 sm Drac (1). 34 a (D. intervale de timp) Care se caracterizează printr-o abundență de fapte rele, de abateri de la preceptele religioase. 35 a (D. intervale de timp) Care inspiră nesiguranță. 36 a (Îvp; îs) Ziua cea ~ă Ziua Judecății de apoi.

JUDECA, judec, vb. I. Tranz. 1. A-și forma o judecată despre cineva sau ceva, cumpănind motivele, cîntărind argumentele, ținînd seamă de împrejurări sau de urmări; a socoti, a gîndi, a reflecta, a chibzui. Îl judecam drept un om cu totul deosebit. SADOVEANU, E. 101. Căuta să judece lucrurile de-a fir-a-păr. CREANGĂ, P. 223. Trebuie să ne împuternicim și să judecăm care sînt datoriile unui bun patriot. GOLESCU, Î. 108. ◊ Absol. Așa se poate înșela omul de multe ori... dacă nu știe a judeca bine. CREANGĂ, A. 61. ◊ Refl. (Rar) Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine, Ori iubitei Crezămînt? COȘBUC, P. I 203. 2. A-și forma o părere, o judecată despre valoarea cuiva sau a ceva; a aprecia, a prețui, a califica. Tu să nu mă judeci după aparență. C. PETRESCU, C. V. 108. Ah! am strigat luînd un aer cît am putut mai melodramatic, poți a mă judeca acest fel? NEGRUZZI, S. I 49. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare. ALEXANDRESCU, P. 131. ♦ A considera, a socoti drept... Spune că mă iubește ca și cum m-ar întreba ce mai fac: veselă, zburdatecă, judecînd amorul o trecere de vreme. NEGRUZZI, S. I 55. 3. A trage la răspundere, a mustra, a muștrului, a cere socoteală în mod aspru; a critica, a condamna, a dojeni. Și cînd să-l judeci, întreabă-te cu ce l-ai ajutat să nu greșească. DAVIDOGLU, M. 63. La fîntîna cea de piatră Judecă-un fecior pe-o fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. ◊ Refl. Spectator rece, obosit, mă judec azi ca pe-un străin. BART, E. 230. Mă judec și mă frămînt, Ca frunza galbenă-n vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 4. A cerceta pe cineva în calitate de judecător și a da o hotărîre judecătorească ca urmare a acelei cercetări. (Cu pronunțare regională) Frunză verde de negară, Pe Bujor mi-l giudecară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Complementul indică însăși cauza în discuție) Judecă judecătorul procese. STANCU, D. 257. ◊ Lucru judecat = caz, afacere asupra căreia justiția a dat o hotărîre definitivă care nu poate fi atacată (existînd prezumția că o hotărîre nu poate exprima decît adevărul). Autoritatea lucrului judecat. ♦ Refl. A apărea în fața instanței judecătorești ca parte, a fi în proces cu cineva. Va trebui... să mă judec cu mama ta, cu rudele tale. CAMIL PETRESCU, U. N. 209. Haide să ne judecăm, și cum a zice judecata, așa să rămîie. CREANGĂ, A. 135.

părea¹ [At: PSALT. 144 / V: (rar) pare / Pzi: par, (îrg) pai, 2 (îrg) pai, 3 (îrg) paie, Grz: (înv) păind / E: ml parere] 1 vi (Cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ precedat de conjuncția „că”) A da impresia. 2 vi A crea iluzii. 3 vi A avea aparența de... 4 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) bine A se bucura. 5 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) rău sau (fam ori gmț) a-i ~ (cu) regret A regreta. 6 viim (Îlv) A-i ~ rău pe cineva A avea necaz pe cineva. 7 viim (Îlav) Pare că Parcă¹. 8 viim (Îe) Pe cât (se) ~ sau (îvr) de câte să par După aparențe, după cum se observă. 9 viim (Înv; ccd) A atrage atenția, a impune, mai mult decât e cazul. 10 vii (Ccd) A avea impresia că. 11 viim (Îrg; îlv) A-i (sau a i se) ~ cu rușine (sau, rar, rușinae) A se rușina. 12 viim (Ccd) A socoti că. 13 viim (Ccd) A considera că. 14 viim (Îrg; ccd) A-i conveni. 15 viim (Ccd) A se înșela.

umbla [At: PSALT. HUR. 8^v/3 / V: (îrg) îm~, (reg) im~, imla / Pzi: ~lu, (reg) umblui, ~bu, 2 ~li, (reg) ~beli, 6 ~lă, (reg) ~lu / Im și: (îrg) 2 blemi, 4 blem, blăm, 5 bleți, bleați, blați, blemați, blămați / E: ml ambulare] 1-3 vitr (Predomină ideea de deplasare; d. ființe) A (se) mișca, deplasându-se dintr-un loc în altul Si: a merge. 4 vi (Pop; îe) A ~ ca orbeții A avea un mers nesigur. 5 vi (Pop; îe) ~lă (sau să ~li) sănătos (sau bine, cu bine, cu Dumnezeu) Urare adresată celui care pleacă la drum. 6 vi (Înv; îe) A ~ cu Dumnezeu (sau în slujba lui Dumnezeu, înaintea Domnului, înaintea lui Dumnezeu) A trăi cu frica lui Dumnezeu. 7 vi (Pop; îe) A ~ după cineva (sau, rar, după ceva) A merge în urma cuiva (sau a ceva). 8 vi (Îe) A ~ pe două (sau pe șapte) cărări (sau pe trei drumuri, pe două poteci, pe zece poteci) A fi beat. 9 vi (Îe) A ~ apostolicește A umbla (1) pe jos (ca apostolii). 10 vi (Îe) A ~ ca pe o potecă A umbla (1) cu precauție. 11 vi (Îae) A umbla (1) cu teamă. 12 vi (Îae) A umbla (1) cu sfială. 13 vi (Îae) A umbla (1) cu greutate. 14 vi (Îe) A ~ gură cască A hoinări holbându-și ochii la tot ceea ce vede înjur și uitând de sine. 15 vi (Îae) A pierde vremea în zadar. 16 vi (Îae) A nu avea o ocupație (statornică). 17 vi (Pex; îae) A fi prostănac. 18 vi (Îe) A ~ pe drum, nu pe potecă A fi sincer. 19 vi (Îe) A ~ tot pe calea bătută A folosi un procedeu întrebuințat și de alții într-o acțiune, într-o întreprindere etc. 20 vi (Îe) A ~ cu nasul (sau cu capul) pe (sau în) sus A fi îngâmfat. 21 vi (Îae) A fi obraznic. 22 vi (Pop; îe) A ~ ca câinele surd la vânat A se strădui zadarnic să realizeze ceva. 23 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) gândul (sau gândurile) (la... sau pe la) A se gândi (la ...). 24 vi (Îae) A fi preocupat (de...). 25 vi (Îe) A-i ~ cuiva (ceva) prin (sau în) cap A se gândi la ceva. 26 vi (Reg; d. minciuni; îe) A ~ în picioare A fi bine potrivite (spre a da aparența de adevăr). 27 vi (Mun; îe) A ~ prin sat Se spune despre mireasa cu fetele și ginerele cu băieții, care, în ajunul nunții merg prin sat pentru a invita oamenii la nuntă. 28 vi (Olt; îe) A ~ în Dorohoi A fi beat. 29 vi (Trs; îe) A ~ nimic A nu lucra nimic Si: a trândăvi, a lenevi. 30 vi (Îrg; mai ales la imperativ, îf blem, blemați etc.) A pleca. 31 vi (Cu determinări, nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”) A merge împreună cu cineva (pe jos sau cu un vehicul). 32 vi (Pex) A întreține relații cu cineva. 33 vi (Pex) A se întovărăși cu cineva. 34 vi (Îe) A~ cu cineva A întreține relații de dragoste cu cineva Si: a trăi cu cineva, a se ține cu cineva. 35 vi A se plimba. 36 vi A merge (neîntrerupt) încoace și încolo. 37 vi A circula (1). 38 vi (Reg; subiectul indică un drum) A fi foarte circulat. 39 vi A merge (preocupat, agitat și fară astâmpăr). 40 vi A se duce pe la unii și pe la alții (cu diverse scopuri). 41 vi (Îe) A ~ de colo până colo (ori de colo-colo, de ici-colo, încoace și încolo, de-a-n câtele(a), de colo până dincolo) A se mișca din loc înloc, agitându-se foarte mult. 42 vi (Îae) A se frământa (13). 43 vi (Îae) A nu avea astâmpăr. 44 vi (Urmat de determinările „cu colindul”, „cu steaua”, „cu buhaiul”, „cu crucea” etc.) A umbla (1) pentru îndeplinirea unor obiceiuri, a unor ritualuri. 45 vi (Însoțit de determinări) A da târcoale. 46 vi (Urmat de determinări) A fi mereu în apropierea sau în preajma cuiva. 47 vi (Urmat de determinări) A se ocupa de cineva. 48 vi (Îe) A ~ (mort sau morțiș) după cineva A urmări pe cineva cu insistență pentru a-i câștiga bunăvoința, simpatia sau dragostea. 49 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva în (sau pe) cale A ieși mereu în dmmul cuiva. 50 vi (Pop; îae) A se ține peste tot după cineva, urmărindu-l. 51 vi (Pop; îe) A ~ în pâră (sau prin judecăți) A intenta proces. 52 vi (Pop; îae) A se judeca. 53 vi A călători pe apă Si: a naviga. 54 vi (D. pești) A înota. 55 vi A zbura. 56 vi (D. vehicule) A se deplasa (4) (pe un traseu anumit) Si: a circula (4). 57 vi (D. nave sau d. alte obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă Si: a naviga, a pluti. 58 vi (D. nori, curenți de aer) A se deplasa (4). 59 vi (D. vânt) A bate (76). 60 vi (D. sânge) A circula (5). 61 vi (Reg; d. vin) A se agita (în timpul fermentației). 62 vt (C. i. spații, distanțe etc.) A străbate pe toată întinderea (în diverse sensuri) de la un capăt la altul Si: a cutreiera (1), a colinda, a parcurge. 63 vt (Pop; îe) A ~ lumea (sau țara, în lume) (și) (în) cruciș și (în) curmeziș A străbate în lung și în lat. 64 vt (Pop; îae) A merge peste tot. 65 vt (Pop; îe) A ~ șapte (sau nouă) hotare A străbate un drum foarte lung. 66 vt (Îae) A umbla (1) mult și fără răgaz. 67 vi A colinda din loc în loc fără nici un scop Si: a cutreiera (1), a pribegi, a hoinări, a rătăci. 68 vi (Înv; îe) ~lă ca un roi fără matcă Se spune despre o persoană cam zăpăcită, care umblă (1) pe drumuri fără nici un scop. 69 vi (Trs; îe) A ~ de-a lorum-florum A hoinări. 70 vi (Trs; îe) A ~ (de-a) lela A hoinări. 71 vi (Reg; îe) A ~ mânz după iapă A bate drumurile fără rost. 72 vi (Trs; îe) A ~ Teleleu și Trifon încolo și încoace A pierde timpul în zadar. 73 vi (Pop; îe) A ~ ca carul neferecat A umbla (67). 74 vi (Pop; îe) A ~ nearat, nesemănat A umbla (67). 75 vi (Pop; îe) A ~ prin odăi A umbla (1) fără vreun rost. 76 vi (Pop; îe) A ~ din câșlă-n câșlă A se muta din loc în loc. 77 vi (Înv) A pleca împreună cu cineva. 78 vi (Înv) A însoți (pe cineva). 79 vi A merge în mod repetat (la cineva sau undeva) Si: a vizita. 80 vi A merge de obicei, cu regularitate (într-un anumit loc) Si: a frecventa (1). 81 vi (Reg; îe) A ~ la fete (sau la neveste) A întreține relații de dragoste cu fete (sau cu neveste). 82-83 vit (Urmat de determinările „la școală”, „la universitate” etc.) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ Si: a urma (17). 84 vi (Udp „cu”, „după” etc.) A se îngriji de cineva. 85 vi (Înv; urmat de determinări ca „învățătură”, „lege”, „sfat”, de obicei introduse prin pp „în”, „pre”, „întru”, „după” etc.) A asculta de ... 86 vi (Reg; d. pânza din război) A se țese ușor. 87 vi (Reg; d. firul gogoșilor de mătase) A se deșira cu ușurință, fără a se rupe. 88 vi (Reg; d. trunchiuri de copaci) A se despica ușor și drept în decursul prelucrării. 89 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A se strădui să ... 90 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A avea de gând Si: a intenționa. 91 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A voi să ... 92 vi (Îe) A ~ să-i ia (cuiva) pielea de viu A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 93 vi (Îe) A ~ să prindă șarpele cu mâna altuia A încerca să iasă dintr-o situație primejdioasă punând pe altul în primejdie. 94 vi (Îe) A ~ să învie (sau să dezgroape) morții A încerca să facă lucruri care nu se mai pot împlini sau care nu mai sunt de actualitate. 95 vi (De obicei dp „după”, care indică ceea ce este căutat) A căuta (4). 96 vi (De obicei udp „după”, care indică ceea ce este căutat) A tinde să realizeze ceva. 97 vi (Spc; mai ales udp „după”) A căuta să dobândească o situație. 98 vi (Spc; mai ales udp „după”) A urmări un interes, un câștig etc. 99 vi (udp „în”, „prin”) A căuta (cu de-amănuntul) Si: a scotoci, a cotrobăi (2), a scormoni. 100-101 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A se atinge de un lucru. 102-103 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A apuca un obiect cu scopul de a-l folosi. 104-105 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A pune mâna pe ascuns pe un lucru interzis (cu intenția de a-l fura). 106 vi (Trs; îe) Nu ~! Nu pune mâna! 107 vi (Trs; îae) Stai cuminte! 108 vi (În legătură cu modul de a fi, de a se comporta; urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat, încălțat etc.) într-un anumit fel. 109 vi (Îe) A ~ cu piele de oaie A fi viclean. 110 vi (Udp „cu”) A purta de obicei cu sine. 111-112 vi (Udp „cu”) A obișnui să aibă asupra sa sau în preajma sa. 113 vi (Îvp) A se comporta într-un anumit fel față de cineva. 114 vi (Îvp; pex) A proceda, a acționa într-un anume fel. 115 vi (Reg; îe) A ~ cu (sau pe lângă) cineva ca cu (sau ca pe lângă) o bubă coaptă A se purta cu cineva cu o grijă deosebită. 116 vi (Reg; îae) A menaja pe cineva. 117 vi (Urmat de determinări) A se afla (într-o situație, într-o stare etc.) 118 vi (Îe) A ~ cu satana în sân A fi necinstit, imoral. 119 vi A se folosi de șmecherii. 120 vi (Rar) A deveni (2). 121 vi (Îvr) A avea un anumit regim. 122 vi (Îvr) A fi folosit într-un anumit fel. 123 vi (Îvp; de obicei urmat de determinări ca „din mână în mână”, „din om în om”) A trece de la unul la altul Si: a se transmite, a circula (1). 124 vi (Îvp; d. bani) A fi în circulație Si: a circula (10). 125 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A se transmite de la unul la altul Si: a circula (1). 126 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A face ravagii Si: a bântui (10). 127 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se face cunoscut. 128 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se răspândi de la unul la altul Si: a circula (8). 129 vi (D. acțiuni, fenomene, evenimente, afaceri etc.; de obicei cu determinări modale) A se petrece. 130 vi (Îvp; d. timp) A decurge (5). 131 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) vremea (într-un anumit fel) A avea condiții (bune, rele, prielnice etc.). 132 vi (Înv; d. an) A fi în desfășurare. 133 vi (Îvp) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel. 134 vi (Îvp) A trece prin anumite situații. 135 vi (Îvp) A păți. 136 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) norocul (într-un anume fel) A-i merge cuiva treburile (bine, rău etc.). 137 vi (Impersonal; construit cu dativul; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău”) A o duce³ (59). 138 vi (Înv; d. oameni; urmat de determinări; îe) A ~ în ... (sau întru ...) A se apropia de împlinirea vârstei de ... 139 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A fl în funcție. 140 vi (D. aparate, mecanisme, instalații) A putea fi pus în funcțiune. 141 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A se mișca fără întrerupere. 142 vz (Îe) A-i ~ mintea A fl ager la minte. 143 vz (Îvr; îae) A se gândi intens la ceva. 144 vz (Reg; d. organe digestive) A mistui. 145 vz (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) burta A avea diaree. 146 vz (Înv; d. târguri) A avea loc. 147 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca întruna. 148 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca repede, cu agerime (pentru a vorbi sau pentru a privi). 149 vz (Îe) Nu-ți ~le (sau să nu-ți ~le) gura (sau melița etc.)! Taci! 150 vz (D. degete, mâini, picioare) A se mișca cu mare ușurință și cu agerime, cu pricepere, cu iscusință. 151 vz (Reg; d. salarii, venituri, moșteniri etc.; mai ales construit cu dativul pronumelui personal) A reveni¹ cuiva pe drept (la un anumit termen sau la intervale regulate de timp). 152 vz (Trs; î e) A-i ~ cuiva (ceva) A i se oferi cuiva ceva Si: a primi, a obține, a căpăta (1). 153 vz (Îvr; d. un bun imobil) A aduce un anumit venit Si: a produce. 154 vz (înv; d. bani) A avea valoare de ... Si: a valora. 155 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A fi în vigoare. 156 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A reveni¹ (în mod periodic) ca o obligație sau ca un drept. 157 vz (înv; d. tratate, convenții, obiceiuri etc.) A intra în vigoare Si: a fi valabil, a se menține, a se păstra. 158 vz (Mar; îe) A-i ~ (cuiva) legea A se judeca procesul cuiva. 159 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de arme etc. introduse prin pp „cu”) A lucra cu ... Si: a mânui, a manipula. 160 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de amie etc. introduse prin pp „cu”) A se folosi de ... Si: a întrebuința. 161 vi (Reg; îe) A ~ cu bumbu A spune minciuni. 162 vz (Reg; îe) A ~ cu cureaua A căuta să înșeli pe cineva. 163 vi (Reg; îe) A ~ cu șurupuri A se folosi de înșelătorii. 164 vz (Fam; îe) A ~ cu bancuri (sau cu minciuni, cu poante, cu scheme, cu tromboane) A spune minciuni pentru a înșela pe cineva. 165 vi (îvp; udp „în” sau „cu”) A se îndeletnici cu ... 166 vz (Înv; d. linii sau semne de hotar) A se întinde (de la ... până la ...). 167 vz (Înv; d. întinderi de pământ) A avea suprafața de Si: a se întinde, a cuprinde (36). 168 vz (Înv; d. drumuri) A duce (44) (de la ... până la ...) Si: a ajunge (1). 169 vz (Înv; în legătură cu vechea organizare a satelor, a moșiilor) A fi împărțit în ...

vedea¹ vb. II. I 1 intr. A avea simțul văzului; a avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru, obiecte și fenomene. După tratament a început să vadă. ◊ zic. Lesne este a băga în urechile acului cînd vezi. ◊ (cu determ. modale) Omul de rînd vede cenușiu, pictorul vede colorat (CĂL.). Δ expr. A vedea negru înaintea ochilor = a i se face negru înaintea ochilor (de supărare, de mînie etc.). A vedea binișor în pungă = a fi. bogat, a avea avere. A vedea ca prin ciur v. ciur. A vedea roșu (înaintea ochilor) v. roșu. ◊ (cu determ. locale) S-a stîmit un vifor... de nu vedeai nici înainte, nici înapoi (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu vedeai cu ochii de viscol. ◊ expr. Cît vezi (sau văd, vedeți etc.) cu ochii sau cît poți (ori poate etc.) vedea cu ochii, sinec., cît vede ochiul, (refl impers.) cît se vede cu ochii = pe o distanță foarte mare (de jur-împrejur); peste tot. De cînd nu vedea cu ochii = de cînd era foarte mic. ◊ (în forma neg.; în corelație cu „a auzi”) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge (ALECS.). Δ exager. (exprimă insensibilitatea față de lumea înconjurătoare) Își vedea de drum și se făcea că nici aude, nici vede (REBR.). ◊ expr. A nu vedea mai departe decît lungul nasului v. nas. A nu vedea de nas v. nas. ◊ sinec. (despre ochi) Ochiul văzînd va cerceta aceea ce avea de trebuință (D. GOL.). ◊ fig. Tu, jale, pare că vezi, De mereu la mine șezi (POP.). ♦ (refl. impers.) A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. Nu se vedea la doi pași din cauza întunericului. ◊ expr. A se vedea de ziuă = a se lumina de ziuă. ♦ (intr.) A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. O oglindă care vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre surse de lumină) A lumina. Lampa vede bine. ♦ (impr.; intr.; despre ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. **(impr.; intr.; despre clădiri sau despre părți ale lor) A da spre..., a avea vizibilitate către... Fereastra vede spre lac. 2 tr. (compl. indică ființe obiecte, fenomene, acțiuni etc. din realitatea înconjurătoare) A percepe cu ajutorul văzului; a avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva; a remarca, a observa, a analiza cu privirea. Multă lume se adună să vadă alaiul (IORGA). ◊ (absol.) Din tronul lui de piatră bătrînul preot vede (EMIN.). Δ expr. Văzînd și făcînd v. face. ◊ (refl. pas.) S-a văzut o cometă care a mers cîtva timp pe cer (CAR.). ◊ (refl.) Numai pe sine nu se vede cît e de frumușel (CR.). ◊ (refl. recipr.) Cum ne-am văzut, ne-am iubit (ISANOS). ◊ (cu determ. locale, adesea introduse prin prep. sau loc.prep.) Cum vedea umbre la geamuri, venea gîfîind la mine (E. LOV.). Δ (în imprec.) Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită! (CAR.). ◊ (cu determ. modale) Toți se sileau să-l vadă pe furiș (SADOV.). Δ expr. A vedea bucuros pe cineva = a fi mulțumit, a se bucura de cineva. A vedea (totul sau toate) în negru v. negru. A vedea (ceva) pieziș v. pieziș. A vedea pe cineva cu picioarele înainte v. picior. A vedea (ceva) în roz v. roz. ◊ (cu determ. temporale) Vedeai iarna oamenii îmbrăcați cu șube. ◊ (în raport cu obiectul perceput, considerat în starea sau în acțiunea sa, este urmat de elem.pred. supl.) Nu căuta că mă vezi gîrbovă (CR.). ◊ (constr. cu pron. în dat) Își văzu portretul în catedrală (ALECS.). Δ expr. A nu-și (mai) vedea capul de... v. cap. Cînd mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa v. ceafa. A nu-și vedea lungul nasului v. nas. ◊ (constr. cu dat. etic) Acum să mi te văd ce poți. ◊ (întărit prin „cu ochii”) Nu pot să cred ceea ce văd cu ochii. Δ expr. A vedea moartea cu ochii v. moarte. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor v. ochi. A vedea cu ochii altuia v. ochi. A nu vedea pe cineva cu ochi buni (sau răi) v. ochi. Încotro vede cu ochii v. ochi. ◊ Loc.adv. Pe (sau, înv., prin) văzute = a) în fața tuturor, pe față, în mod vizibil; b) avînd în fața ochilor (obiectul în cauză). Pe (sau, înv., pre) nevăzute = a) fără a ști sau a observa; în mod ascuns, tainic; b) (la jocul de cărți; informa prescurtată „neve”) fără a-și cunoaște cărțile. Vezi bine = (adesea în dialog, întărind o afirmație) bineînțeles, desigur, firește. Mergi cu noi? Vezi bine! Vezi Doamne = vorba vine, cică, chipurile. Vezi că = probabil; da, într-adevăr. ◊ expr. A vedea lumina (zilei) = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) (și a vedea soarele, a vedea viață, a vedea lumina lumii sau a vieții) a se naște; c) (despre publicații) a apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. A (nu) mai vedea soarele (sau lumina) (cu ochii) ori a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine = a (nu) mai trăi. A vedea (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca într-un) vis = a întrezări sau a-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. Parcă (sau pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. Ce să vezi (sau să vedeți etc.) ori ce văd (ori văzui etc.), sinec., ce-mi (sau ce-ți etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i vadă ochii, formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea, mirarea față de ceva neașteptat. Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi) = evident, clar, categoric, sigur. Parcă te văd (cu ochii) (că... sau cum...) = a) exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe; b) exprimă un avertisment sau o amenințare. Să fi văzut (pe cineva sau ceva), se spune pentru a exprima uimirea, surprinderea, admirația. (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.), se spune pentru a îndemna pe cineva să arate ce poate, de ce este capabil. Cît (sau pînă) te văd! = (cu val. imper.) imediat, în grabă! Ce n-a văzut Parisul = care este ieșit din comun, excepțional; care nu are egal. De nu te văd sau nu te văd de..., se spune pentru a exprima intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. Ei, vezi! (cu val. exclam.), se spune pentru a exprima mirarea, surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. A vedea moartea sau a nu mai vedea lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mîine = a muri. Abia îl văd (sau îl vede, te vede etc.) sau nu-l vede bine de drag, se spune pentru a exprima o afecțiune puternică față de cineva. A nu-i vedea (cuiva) picioarele sau (refl. pas.) a nu i se vedea (cuiva) picioarele = a fugi foarte repede. A nu putea vedea (sau să vadă) pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi, a fi mînios pe cineva. A vedea alb în căpistere v. căpistere. A vedea pe dracul v. drac. A vedea stele verzi v. stea. Δ (refl.) Slab că te vezi (sau se vede) printr-însul (ori printr-însa etc.), se spune despre o persoană foarte slabă pentru a accentua valoarea de superlativ. De nu te vezi sau să nu te vezi, se spune pentru a întări o amenințare. A vedea lumina tiparului v. tipar. ◊ sinec. Ochiul meu nu te vede (CANT.). ♦ (compl. indică filme, spectacole) A urmări, a privi în calitate de spectator, a viziona. ♦ (refl.) A se oglindi, a se răsfrînge. Se vedea în apa curată a lacului. ♦ (compl. indică persoane, obiecte sau fenomene percepute anterior) A readuce, a evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva; a-și aminti. Mă uit la acest fecioraș și-l văd pe părintele său (SADOV.). ♦ A visa sau a avea o viziune; a avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. Văd casa săracului în mijlocul raiului (POP.). ◊ (cu compl. „vis”) Bătrînii noștri vor vedea visuri (VARL.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „prin vis”, „în somn”) Toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute în vis (VLAH.). 3 tr. (compl. indică fapte, întîmplări, evenimente etc.) A fi de față, a asista, a fi martor la... A văzut cum s-au bătut cei doi. ◊ (pop.; cu compl. introdus prin prep. „de”) Să prindă și alții la minte văzînd de patima dracilor (CR.). ◊ (întărit prin „cu ochii') Trebuie să văd cu ochii mei ce se întîmplă. ◊ expr. (Nici) nu știu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut sau nici în seamă n-am băgat) v. ști. ◊ fig. Cîmpia-nfloritoare... Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut (EMIN.). ♦ A trăi atît încît să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva; a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă; a fi contemporan cu... Fericiți cei ce l-au văzut și carii trăiră în dulceața ocîrmuirei sale (POT.). ◊ fig. Viața omului nu poate să vază mai multe perioade de veacuri (HEL.). ♦ (bis.; despre Dumnezeu; compl. indică oameni sau fapte, acțiuni, manifestări ale lor) A lua cunoștință, a observa (pedepsind sau arătîndu-se milostiv, binevoitor, îndurător). Doamne, Multe vezi și cum le rabzi (POP.). ♦ A pedepsi. Vedea-voi pre voi cu cutremur (DOC.). 4 tr., refl. recipr. A (se) întîlni undeva. Verișorii nu se văzuseră niciodată. ◊ expr. (refl. recipr.) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, cu sănătate), formulă de salut la despărțire. ♦ (de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”iar) A se întîlni din nou (după mai multă vreme). Dumnezeu știe de te-oi mai videa (ALECS.). ♦ A (se) cunoaște (cu...), (a avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu...); a întreține relații (cu...); a avea legături de prietenie (cu...). Intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse (EMIN.). ♦ (reg.; refl. recipr.) A se întîlni în vederea contractării unei căsătorii. ♦ (tr.; mai ales cu determ. ca „mai”, „mai mult”; în constr. neg. adesea întărite prin „niciodată”) A nu mai avea de a face cu..., a întrerupe relațiile cu...; a se despărți (pentru totdeauna). În ultimul timp nu ne mai vedem; avem multe lucruri care ne separă. ♦ A(-și) face vizite; a (se) frecventa, a (se) vizita. S-a dus la țară să-și vadă părinții. ♦ (tr.) A primi pe cineva (la el); a acorda o audiență (cuiva). Patronul a acceptat să-i vadă pe greviști. ♦ (tr.) A avea o întrevedere (cu cineva). Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat (EMIN.). ♦ (tr.; compl. indică o persoană autorizată) A cere sfatul (cuiva); a consulta (pe cineva) într-o problemă de specialitate. S-a dus să-și vadă avocatul. ♦ (tr.; despre medici; compl. indică bolnavi) A consulta pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul necesar. L-a trimis să-l vadă medicul oftalmolog. ♦ (tr.; compl. indică țări, așezări, obiective turistice etc.) A merge la fața locului pentru a se informa, pentru a se relaxa etc.; a parcurge examinînd, cercetînd; a vizita. Vara aceasta a văzut insulele Greciei. ♦ (tr.) A (avea prilejul de a) întîlni în realitate, a observa (pe cineva sau ceva) sau a lua cunoștință de ceva cu ajutorul văzului. Chiar l-ai văzut pe George Călinescu cînd erai student? ◊ sinec. Ochi de om n-au văzut... ce-au gătit Dumnezeu (COR.). ♦ (refl. unipers., impers.) A fi, a se afla, a se găsi (în realitate), a se pomeni; a dura, a dăinui în timp. O mănăstire frumoasă cum nu s-a mai văzut. 5 tr. (compl. indică texte, cărți etc.) A parcurge cu ochii pentru a lua cunoștință de cele scrise, a citi; a cerceta, a examina (cu privirea) pentru a se informa sau a se documenta. A văzut scrisoarea în întregime. ◊ expr. (După sau așa) cum (sau precum) vom vedea (mai la vale sau mai jos) sau (refl. impers.) precum (sau după cum) se va vedea (mai jos sau mai pe urmă, mai departe, mai tîrziu, înainte, aici etc.), se spune pentru a preciza că cele afirmate vor fi prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum vom vedea,... vornicii din unele orașe moldovene au continuat să existe (STOIC.). (absol.) (După) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau (refl. impers.) după cum (sau precum) s-a văzut, se spune pentru a preciza că cele afirmate au fost prezentate, explicate, demonstrate (în cuprinsul lucrării respective). După cum am văzut, dreptul roman cuprinde... mai toate formele de stat (MAIOR.). Vezi sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea (mai sus sau mai jos), formulă de trimitere care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. Vezi, sau, abr., v., (refl. impers.) a se vedea, fomulă de trimitere care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele configurația terenului). ♦ (refl. pas.; despre semne grafice) A se putea descifra cu privirea. Am privit bucățele de lemn pe care se vedea săpată... cîte o literă (ANG.). 6 refl. (cu determ. elem. pred. supl.) A fi, a se găsi sau a ajunge (pe neașteptate) într-o anumită situație; a avea temeiuri să se considere (ca... sau drept...). E un șef care se vede înlocuit de un cirac bun și scump inimii lui (CA. PETR.). 7 intr. (pop.; constr. cu prep. „de”) A îngriji, a supraveghea (pe cineva); a se ocupa de cineva sau de ceva. Le las pe babe a păzi casa și să vază de copii (PANN). ◊ (constr. cu pron. în dat.) I-au adus aspre mustrări că nu-și vedea de datorie (CAR.). ◊ expr. A-și vedea de... = a) a continua o acțiune (întreruptă, neglijată); b) (adesea la imper.) a se preocupa numai de propriile treburi (fără a se interesa de ale altora). Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! = nu-ți face griji, liniștește-te! Ia vezi!, se spune pentru a exprima un avertisment sau o amenințare. Vezi să nu, se spune pentru a exprima neîncrederea, scepticismul față de afirmațiile interlocutorului. ♦ (tr.; compl. indică proprietăți, bunuri etc.) A inspecta, a controla (deplasîndu-se la fața locului). Am fost de mi-am văzut prisăcile (SADOV.). ♦ A se interesa de... Au intrat... să vadă de maică-sa, cumu-i mai este (POP.). ♦ (bis.; tr.; despre Dumnezeu sau despre sfinți) A ajuta, a apăra, a ocroti; a avea în grijă. Milostivul Dumnezeu să vă vază din ceriu (POP.). ◊ expr. A-l vedea (pe cineva) Dumnezeu = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l vedea (pe cineva) sfîntul v. sfînt. 8 tr. (înv., pop.; compl. indică bunuri materiale care aparțin sau i se cuvin cuiva) A intra în posesia sau în folosința a...; a lua (în stăpînire, în folosință); spec. (compl. indică bani) a încasa. Cu dumneata nici nu vorbesc pînă nu văz toată chiria (CAR.). ♦ A avea, a dispune de..., a fi în posesia... Bani n-am mai văzut de-un secol (EMIN.). ◊ ext. El va vedea atuncea sporiul celui de pe urmă (PETROV.). ♦ A beneficia de ceva de la cineva; a se alege cu ceva. Văzuse mult bine de la Nicolai Vodă (AX.) ♦ A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. Ca să nu vază război, se înduplecă la cererile lor (AAR.). II tr. (adesea urmat de prop. complet.) 1 A constata, a percepe (ceva) cu ajutorul altui organ de simț decît cel al văzului. Vezi, jupăneșică, cum pîrîie de frumos gîtejele? (CR.). 2 (cu determ. care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva, a fi conștient de..., a simți. Văzînd că ni se apropie vremea, ne-am învățat feciorii la treburile domnești (SADOV.). III tr. 1 A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unei acțiuni etc.; a ajunge la o anumită concluzie în legătură cu...; a băga de seamă, a observa, a remarca, a constata. Tătarii, văzînd primejdia în care se aflau, se strîng în grămadă (BĂLC.).* (refl. impers.) Vîrtutea... se vede prin hotărîte întîmplări (POT.). Δ (urmat de o prop. sub., de obicei introdusă prin prep. „că”) Te joci cu mine, cum se vede că n-ai iubit niciodată (D. ZAMF.). ◊ (de obicei în constr. cu „cum”, „că”, se spune pentru a solicita atenția interlocutorului asupra unei fapte, a unei situații etc.) Vezi, mă, cum știu eu... să-mi tratez prietenii (STANCU). ◊ (la viit., se spune pentru a exprima o asigurare conciliantă, un angajament, un apel la răbdare, la chibzuință) Mai întîi să binevoiți a-mi spune cine sînteți și voi vedea (FIL.). ◊ (la viit. sau la conjunct., cu sub.pron.purtînd accentul în frază, exprimă o amenințare, o avertizare) Lască ajungem noi la Pireu și-o să vedeți voi (TUD.). ◊ (cu sens atenuat; ca termen incident prin care se atrage atenția interlocutorului asupra celor ce urmează să fie comunicate) Vezi? tot de noroc să se plîngă omul (CR.). ◊ expr. (refl. impers.) Precum (sau cum, după cum, după cît,precît,pe cît) (bine) se vede sau (tr. absol.) după (sau pe) cît (ori cîte) văd (eu) (ori vezi etc.), se spune cu referire la ceva care se constată, se observă clar, cu ușurință. Precum se vede treaba, rîzi de mine (GORJ.). Văd și eu sau văd eu ce văd = cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). Vezi cum ești?, se spune ca reproș față de o vorbă, o atitudine sau o faptă a interlocutorului. Vom vedea sau, pop., o să vedem, se spune pentru a exprima rezerva, dezaprobarea sau ca amenințare. A șoptit cu zîmbetul său diplomatici Om vedea! (CAR.). Vezi așa, exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe, a unei previziuni. Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumnevoastră), se spune pentru a întări o afirmație sau pentru a invita la reflecție. Criza, vezi dumneata, drăguță, este... ca o boală (CAR.). (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că...), se spune, cu ton de reproș, pentru a îndemna pe cineva să-și recunoască greșeala, să admită justețea opiniei altcuiva ori să constate consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). Vezi că mă cunoști prost?... De ce să ucid? (CA. PETR.). (Stai) să vezi sau să vedeți, se spune ca introducere, pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. (Ia) să văd sau să vedem, se spune ca îndemn pentru examinarea, cercetarea unui fapt, a unei situații etc. Ca să vezi, arată, cu valoare concluzivă, nedumerirea, uimirea, surprinderea față de fapte, întîmplări petrecute anterior. A luat premiul cel mare. Ca să vezi! A vedea cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) v. veni. ♦ A se convinge. Ei, domnule, ai văzut că nu sîntem pungași (CAR.). 2 A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă, a-și da seama, a-și face o idee; a lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva, a prinde de veste. Văzînd proiectele sale descoperite, se simți în nevoia d-a înșela pe dușmanul său (BĂLC.). ◊ (constr. cu pron. „o” cu val. neutră) Te iubesc!... o văd prea bine (EMIN.). ♦ (compl. indică persoane, popoare, țări etc.; adesea cu determ. elem. pred. supl.) A fi informat (că există, că se află într-o anumită situație, într-un anumit loc). Sub Traian... și mai pe urmă sub alții, vedem creștinii persecutați (MAIOR.). ◊ expr. (refl. impers.) (După) cum (sau precum, după cît) se vede sau (tr. absol.) după cum (sau precum) vedem, se spune cu referire la ceva considerat notoriu. ♦ (compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl. care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere, să aprecieze pe cineva ca... Abia acum te văd om serios, demn de încredere. ♦ (intr.) A pătrunde, a discerne, a izbuti să afle, să știe (ceea ce este ascuns, secret). Vedea clar în mintea ei. ◊ (fam.; mai ales constr. cu pron. f. pl. „le” cu val. neutră; cu determ. care indică un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc., introduse prin prep. „la”) Le vede la geografie. 3 A considera, a aprecia (drept... sau într-un anumit fel); a da un anumit înțeles, o anumită semnificație (cuiva sau la ceva); a pătrunde în esența problemelor, a fenomenelor etc. E poate că o datorie să vezi prezentul în colori mai negre decît e de fapt (BLA.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „în”, „întru”) În fiecare însărcinare el vedea un semn de încredere (BAC.). ♦ A prețui. Nu știu ce vede la el. expr. (A fi) bine văzut = a fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale), pentru importanța socială etc.; a întruni aprecieri pozitive din partea cuiva. (A fi) rău văzut = (a fi) desconsiderat. 4 (compl. indică manifestări, creații etc. ale oamenilor sau realități din mediul înconjurător aflate în sfera de interes a oamenilor) A analiza, a cerceta cu mintea, a examina pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva; a verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date; a hotărî ceva în urma analizei prealabile. Ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani trebuia văzut cu atenție. ♦ (compl. indică evenimente, procese, fapte ce urmează a avea loc în viitor) A deduce evoluția, producerea, realizarea lor (din analiza unor fapte, a unor situații prezente); a prevedea, a intui. Unii cred că văd mai bine decît alții încotro se va îndrepta societatea. ♦ A-și închipui, a-și imagina (pe cineva) într-o anumită situație, în postura de... Ea-l vedea mișcînd poporul Cu idei reci, îndrăznețe (EMIN.). ◊ (refl.) Și-n mintea ta înfierbîntată, Te vezi deodată orator (TOPÎR.). IV refl. (cu val. de semiauxil. de modalitate și constr. mai ales cu un adj. ori cu un vb. la inf., la conj. sau la indic.) A părea, a se arăta, a da impresia, a avea aerul. Se vedea a fi un bărbat de seamă (CAR.). ◊ expr. (refl. impers.) Se vede (treaba sau lucrul) că... = (e) probabil că....; se pare că... Se vede că și lui Dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri (CR.). Se vede (treaba) = probabil. Asta, se vede, l-a supărat foarte adînc (CAR.). • prez.ind. văd, (înv., reg.) văz; imperf. pers. 3 vedea; perf. s. văzui, pers. 4 și (înv., reg.) văzum; conjunct, pers. 3, 6 să vadă, (înv., reg.) să vază; și (reg.) vede vb. III. /lat. vidēre.