SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

FRIG. Subst. Frig, friguleț (dim., pop.), răcoare, răcoreală, răceală; ger, geruleț (dim., fam.), (un) pui de ger, gerul bobotezii, ger de crapă pietrele (lemnele), ger năprasnic, geruială, geruire. Zero grade; zero absolut. Vreme rece, anotimp rece; iarnă, iarnă grea. Răcire, răcit; îngheț, înghețare; rebegeală; degerare; degerătură. Tremur, tremurat, tremurici, tremurătură; dîrdîială, dîrdîit; clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, clănțănit. Înghețare, refrigerare, refrigerație, răcire. Gheață. Sloi de gheață, țurțur, țurloi (pop. ), ghețar, ghețar plutitor, aisberg; ghețar alpin; calotă glacială. Perioada (epoca) glaciară, glaciație. Polul Nord; Artica; Siberia; Antartica. Frigider, răcitor, ghețar, frigorifer; baterie (fig.), frapieră. Ghețărie. Frigotehnică. Instalație frigorifică, lanț frigorifer. Agent frigorific. Adj. Friguros, rece, geros, răcorit (rar), răcoros; rece ca gheața; neîncălzit; înghețat, algid, rebegit, amorțit de ger, înțepenit (de ger), geruit, cu ger, degerat; glacial (livr.), ghețos (rar); frigorifer, frigorific, frigorigen; refrigerent (rar), răcitor, răcoritor. Glaciar. Vb. A fi frig, a fi rece, a fi ger, a gerui, a crăpa lemnele (pietrele) de ger, (e un) ger de crapă pietrele (lemnele). A se răci, a se răcori, a se lăsa frigul, a se face răcoare, a se face frig, a se răci timpul, a coborî sub zero grade. A îngheța, a-i fi (cuiva) frig, a rebegi, a crăpa de frig, a degera, a tremura (de frig), a dîrdîi, a clănțăni din dinți, a fi sloi de gheață, a fi înghețat lemn, a fi înghețat bocnă (pop. și fam.), a fi (a se face, a îngheța) bocnă (pop. și fam.), a face (a tăia) cuie, a face piroane; a se zburli de frig, a se rebegi, a amorți de frig, i-a degerat și măduva în oase. A răci, a refrigera; a frapa; a îngheța. V. fenomene atmosferice.

lumânare sf [At: COD. VOR.² 15/15 / V: (înv) ~min~, număn~, număra~ / Pl: ~nări / E: ml luminaria] 1 Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină etc., având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină Cf faclă (1), făclie (1), lumină (34). 2 (Pex) Orice obiect care servește la luminat. 3 (Îf lumenare) Candelă. 4-5 (Îljv) (Drept) ca ~a (Care este) foarte drept. 6 (Pop; îlav) Pe la aprinsul ~nărilor Pe înserate. 7 (Pop; îe) A muri (sau a se stinge) fără ~ A muri pe neașteptate. 8 (Îlav) La ~ La lumina lumânării (1). 9 (Pop; îe) A ține (cuiva) ~a A veghea pe cineva în momentul morții ținându-i lumânarea (1) aprinsă. 10 (Reg; îe) A lua mucul ~nării A lua puțin din ceva. 11 (Reg; îe) A mânca mucul ~nării A fi în mare pericol. 12 (Pop; îe) A-și mânca ~a cu feștilă cu tot A-și pierde onoarea. 13 (Pop; îe) A căuta (pe cineva sau ceva) cu ~a A căuta pe cineva sau ceva cu multă insistență. 14-15 (Pfm; îe) A căuta ceartă (sau bătaie) cu ~a A căuta (ceartă sau) bătaie cu orice preț. 16 (Înv; îs) ~ de vânt Faclă (1). 17 (Thl; îs) ~a lui Jablonchoff Dispozitiv făcut cu scopul ca lumina arcului electric să se păstreze constantă. 18 Lumină (1) produsă de lumânare (1) sau de făclie (1). 19 (Reg; șîs ~a puțului sau ~a fântânii) Prăjină de la fântâna cu cumpănă de care se atârnă ciutura și care intră în fântână cu găleata Si: (reg) lumânărică (5). 20 (Reg) Parte a coșului de la leasa de pescuit. 21 (Reg) Parte a rotilei de la plug. 22 (Înv) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 23 Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung și dens Si: coada-boului, coada-lupului, coada-vacii, corovatic, lipan, lumânărica-domnului, lumânărică (8), luminăriță, pur (Verbascum phlomoides). 24 (Îs) ~ de gaz Lampă care luminează prin arderea gazului. 25 (Reg; îs) ~ de gheață Țurțuri de gheață. 26 (Pop; îe) A umbla cu ~a (după)... A insista mult într-o acțiune. 27-28 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (A pricinui sau) a dori cuiva moartea. 29 (Pop; îe) A se arde ca musca la ~ A se înșela. 30 (Pop; îe) A fi cu ~a în mână A se afla în pragul morții. 31 (Rar; îe) A arde (pe cineva) ~a la deget A fi constrâns de împrejurări. 32 (Reg; lpl; d. copii) Secreție produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. corectat(ă)

țurțalău sm [At: ALEXI, W. / V: ~țăl~, ~țul~, țâr~, țârțăl~, țărțăl~^[1] / Pl: ~ăi / E: ns cf țurțur¹] 1 (Trs; Mar; și cu determinarea „de gheață”) Țurțur¹ (1). 2 (Trs) Țurțur¹ (4). 3 (Reg; lpl) Ciucuri la haine Si: (reg) țurțuri (9). 4 (Reg; pan; lpl) Țurțur¹ (12). 5 (Bot; reg; lpl) Căldărușe (Aquilegia vulgaris). 6 (Trs; mpl; șîs țurțalăii mieilor, țurțălăi de ploaie) Măzăriche.

țurțui¹ sm [At: SCL 1980, 93 / Pl: ~ / E: ns eî țurțur¹] (Reg; și cu determinarea „de gheață”) Țurțur¹ (1).

țuțuroi sn [At: H XIV, 235 / V: ~rloi sn, ~oaie (Pl și: ~) sf, țurț~ sn / Pl: ~oaie, ~ sm / E: țuțur¹ + -oi] 1 (Olt; Mun; și cu determinarea „de gheață”) Țurțur¹ (1). 2 (Olt; Mun) Jgheab pe care curge apa de la izvor sau de la cișmea. 3 (Olt; Mun; pex) Cișmea. 4 (Olt; Mun; pex) Robinet. 5 (Olt; Mun) Gurgui la urcior. 6 (Olt; Mun) Cioc la cană. 7 (Olt; Mun) Orificiu la ciutură, prin care se poate bea apă. 8 (Olt) Șiroi¹. 9 (Olt; îe) A ploua cu ~ A ploua foarte tare. 10 (Olt) Cascadă mică.

sloi¹ sn [At: N. COSTIN, LET. II, 33/27 / V: (reg) scl~, zl~ / Pl: ~uri, (îrg) sloi sm, (reg) sloaie / E: vsl *сълой cf bg слой „strat, pătură; pojghiță de gheață”] 1 sn (Șîs ~ de gheață) Bucată de gheață care plutește pe apele curgătoare sau stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. 2 sn Ghețar din regiunile polare sau alpine. 3-4 sn (Pgn) (Bucată de) gheață Si: (reg) sloiete (2-3). 5 sn (Îe) A-i trece (cuiva) un ~ (sau ~uri) de gheață prin inimă (sau prin spinare, rar, peste obraz) A-l trece pe cineva fiorii de spaimă. 6 sn (Îe) A fi ~ de gheață, a îngheța ~ A-i fi cuiva foarte frig. 7 sn (Îae) A îngheța foarte tare. 8-9 a, sn (Rar; d. apă; îe) (A fi) ~ (A fi) foarte rece. 10 sn (Fig; șîs ~ de gheață) Om lipsit de sensibilitate și căldură sufletească. 11 a (Fig) Încremenit. 12 sn (Pop; pan) Bloc de piatră. 13 sn (Pop; șîs ~ de gheață) Țurțur de gheață. 14 sn (Îvr) Ghețărie (1). 15 sn (Mol) Patină². 16-17 sn (Îvp; cu sensul precizat din determinări) Bucată de ceară sau de seu închegată prin sleire. 18 sn (Înv; pan; cu sensul precizat prin determinări) Bulgăre (de aur sau de argint). 19 sn (Pop) Fel de mâncare preparat din carne de oaie (mai rar de porc), cu sau fără ceapă și care se păstrează în seu sau în untură timp mai îndelungat Si: (reg) tocană.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.

CIUCURE ~i m. 1) Ornament constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobește marginea unor obiecte; canaf. ◊ Plin ~ încărcat peste măsură. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticlă, care atârnă la o lustră. 3) pop. Țurțur de gheață. /cf. lat. cicculum

ȚURLOI ~oaie n. pop. 1) Partea de jos a piciorului, cuprinsă între genunchi și labă; fluierul piciorului. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; trișcă. 3) Țeava prin care curge apa dintr-un izvor; șipot. 4) Țurțur de gheață. /Orig. nec.

puțoi, puțoi, s.m. (pop. și fam.) 1. băiat mic. 2. țoi (pentru țuică, rachiu). 3. (la pl.) țurțuri de gheață. 4. plantă denumită sângele-voinicului. 5. fruct de ardei iute (mic). 6. specie de cartofi lungăreți, gălbui.

scuț, scuțuri, s.n. (reg.) 1. țurțur de gheață. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheață. 4. conglomerat de materii.

sloieț, sloieți, s.m. (reg.) țurțur de gheață.

stur s.m. 1. (înv. și reg.) țurțur de gheață; promoroacă. 2. (înv.) bucată de sare de proastă calitate, aruncată în jurul minei. 3. (reg.) zgură; scrum. 4. (reg.) pojar.

sulig, -ă, s.f. și m. (reg.) 1. (s.f.) tulpină tânără a stufului, care apare primăvara la un nod al rizomului. 2. (s.m.) țurțur de gheață.

sulughiț, sulughițuri, s.n. (reg.) țurțur de gheață.

ciucure (ciucuri), s. m. – 1. Moț, smoc de păr. – 2. Ornament făcut dintr-un mănunchi de fire, canaf. – 3. Pompon. – 4. Franj, ceapraz. – 5. Țurțur de gheață. – 6. Lacrimă de cristal, la candelabre. – 7. Ciorchine. – Istr. cicur. Din ciuc „smoc,” pe baza unui pl. astăzi puțin folosit, ciucuri, de la care s-a refăcut un nou sing. Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvîntul mag. este un împrumut dialectal în rom. Pare puțin probabilă der. propusă de DAR, din lat. ciccum < gr. ϰίϰϰος „partea cărnoasă a rodiei” (cf. REW), sau de la dim. său *cicculum (Pușcariu, Studii istrorom., II, 226). Der. ciucuri, vb. (a face ciucuri); ciucurar, s. m. (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adj. (moțat); ciucuros, adj. (cu multe ornamente); înciucura, vb. (a împodobi; a încărca). Din rom. sau din mag. provine sb. čokur „nod”.

CHICIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.

gemănáre și gĭumînáre f., pl. ărĭ (d. geamăn). Vest. Locu de îmbucare, de ramificare (la un lemn, la un rîŭ). Lemn ca furca. Copită despicată (Biblia 1688). La puțurile cu cumpănă, prăjina de care e legată cĭutura (V. cocîrlă). Țurțur de gheață. Est. Fie-care din cele doŭă lemne care unesc inima caruluĭ cu osia din apoĭ (în vest lișiță).

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.

CIUCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire de mătase, de bumbac, de lînă, de firet etc., cu care se împodobesc marginile unei stofe, ale unui veșmînt, ale unei draperii etc.; canaf, pompon. V. ceapraz. Tavanul fusese pictat pe la începutul veacului trecut, în chip de uriaș covor turcesc, cu toate firele, cu toți ciucurii, roșu-purpuriu. DUMITRIU, B. F. 120. Îngîndurată se joacă, răsfirînd ciucurii unui șal. CAMIL PETRESCU, T. II 269. Se vedea afară doar minerul și ciucurele galben [al baionetei]. SAHIA, N. 69. ◊ Loc. adv. și adj. (Plin) ciucure de... = încărcat cu... Căruța, ciucure de flăcăi. STANCU, D. 181. ♦ (Depreciativ) Margine zdrențuită a unei haine. Badea Neonil ar putea încuviința și asta, rîse Bibescu... dacă-ți tai ciucurii de la pantaloni. SADOVEANU, P. M. 15. 2. (Rar) Țurțur de gheață. Streșinile erau încărcate cu ciucuri de gheață. ◊ (La pl., urmat de determinări). Ornamente de cristal sau de sticlă care atîrnă, ca țurțurii de gheață, de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. CARAGIALE, O. II 166. – Variantă: (regional) ciucur (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275) s. m.

ȚURLOI, țurloaie, s. n. 1. (Învechit) Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea, din saca etc.). Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe țurloaie. BOLINTINEANU, la CADE. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; trișcă. Își umflă... cimpoiul, cu cele trei țurloaie ale lui, apoi îl lăsă să-și tremure singur suflul ușor. CAMIL PETRESCU, O. I 623. 3. Fluierul piciorului (v. tibia); p. ext. toată partea piciorului de la genunchi în jos. Curse sînge pînă la țurloaiele cailor. DELAVRANCEA, O. II 29. Hîrca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor. CARAGIALE, M. 23. Șede-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n țurloi. TEODORESCU, P. P. 517. 4. Țurțur de gheață. Roțile morii erau grele de polei și de țurloi, dar se-nvîrteau, fiindcă apa creștea. SLAVICI, V. P. 159. – Pl. și: (4, m.) țurloi. – Variantă: țîrloi (MARIAN, INS. 42) s. n.

ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Mic sloi de gheață de formă prelungă și ușor ascuțită spre vîrf, care se formează (în special de-a lungul streșinilor sau pe ramuri) prin înghețarea imediată a apei care se scurge. Cele din urmă raze luciră în țurțurii de gheață ai streșinei, apoi în albastrul înalt al cerului. SADOVEANU, B. 101. Aprinse o lampă. Cristalele scînteiară ca niște țurțuri de gheață. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. Se aude-n horn nebunul Viscol... Și din strașini, cîte unul, țurțuri rupți cum cad plesnind. VLAHUȚĂ, P. 10. Neagra luncă... O-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. (Mai ales la pl.) Franjuri. Stăpîna de casă... cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 14. 3. Țeavă prin care curge apa (la o fîntînă). Ai dus la țurțur gura cu gura mea plecată, Voind să bei cu mine scînteia lui deodată. ARGHEZI, V. 47. (În forma țuțur) Spre un fund al curții... albea trupul văruit al unei cișmele purtînd deasupra țuțurului o precestă zugrăvită în roșu ți în albastru. MACEDONSKI, O. III 109. – Variante: țurțure, țuțur s. m.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc mare de gheață, care plutește în apele curgătoare și stătătoare înainte ca acestea să fi înghețat cu totul sau (mai ales) după dezgheț. Nici un sloi n-a mai rămas pe gîrlă. VLAHUȚĂ, P. 70. Mă las în aburirea unui vis ușor, cu ochii duși pe oastea albă a sloiurilor ce se grămădesc la cotituri, se-nalță... se pierd departe, de-a lungul sălciilor verzui și mirositoare. PĂUN-PINCIO, P. 98. Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. EMINESCU, O. I 114. ◊ (Cu o precizare pleonastică) Boala mea nici că s-a duce Pîn’ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Expr. A fi sloi (sau sloiuri) (de gheață) = a fi înghețat de frig. Tu ești sloi, golănețule. Alți băieți au șoșoni și bocanci. PAS, Z. I 66. E sloi copilul, pielea pe obrazu-i a crăpat, Tot trupul lui e vînăt și supt și, de-nghețat, E rece ca pămîntul. COȘBUC, P. II 191. A-i trece (cuiva) un sloi (sau sloiuri) (de gheață) prin inimă (sau prin spinare, mai rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori reci. A stat năuc, și-un sloi părea că-i trece peste-obraz. COȘBUC, P. I 256. Sînt pierdut, zise Duțu, și parc-un sloi de gheață îi trecu prin inimă. SLAVICI, O. I 330. Omului îi trecea numai fiori reci și sloiuri de gheață prin spinare. SBIERA, P. 228. ♦ Fig. Om rece, lipsit de căldură sufletească, nepăsător, necomunicativ. Dulcele meu sloi de gheață! tu marmură! tu piatră, tu! EMINESCU, N. 123. Ce folos că trag acasă, Că n-am nevastă frumoasă, Strîng în brațe sloi de gheață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. ♦ (Adverbial) Fig. Încremenit, nemișcat. Iazul pare că sta sub ea prea luciu și prea sloi. GALACTION, O. I 47. 2. Țurțure de gheață. Trenul a sosit gîfîind, cu locomotiva înfășurată în sloiuri. C. PETRESCU, A. 297. – Pl. și: (m.) sloi (BART, E. 330, SANDU-ALDEA, U. P. 24).

ciucure sm [At: ANON. CAR. / V: ciucur, ~ră, ciugur / Pl: ~ri / E: ns cf lat cicculum] 1 (Înv) Ciorchine. 2 Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, ale unui obiect de îmbrăcăminte etc. Si: (rar) canaf (îrg) boit, (reg) frânghie, țurțur, țarțam Cf ceapraz. 3 (Îvr; îs) Sărăcie cu ~ri Sărăcie pe care vrei s-o ascunzi printr-o aparență de eleganță și de bunăstare. 4-5 (Pfm; îjlv) (Plin) ~ (de sau cu...) (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 6 (Înv) Mănunchi de fire cu care se împodobesc chipiurile militare Si: moț, pompon. 7 (Înv) Fundă. 8 (Rar) Țurțur de gheață. 9 (Lpl; urmat de determinări indicând materialul) Ornament de cristal sau de sticlă care atârnă pe marginile candelabrelor sau ale lămpilor. 10 (Bot; reg; îc) ~ri-cătănești Iarbă-de-urechi (Sedum maximum). 11 (Bot; reg; îc) ~ru’-popii Planta Trifoiium ochreleucum. 12 (Bot; reg; îc) ~ru’-voinicului Trifoi-roșu (Trifolium pratense).

ghețoi sn [At: H IX, 90 / Pl: ~oaie / E: gheață + -oi] Țurțur.

puțoi [At: DDRF / Pl: (1-2, 6-12) ~oaie / E: puță + -oi] 1-2 sn (Șdp) Puță (1) (mare). 3-4 smi (Pfm; șdp) (Puști) care, în viziunea adulților, dovedește lipsă de respect față de aceștia sau pretenții nefondate de emancipare. 5 smi (Fam) Puță (5). 6-7 sn (Olt) Țoi pentru țuică, rachiu etc. 8 snp (Reg) Țurțuri de gheață. 9 sn (Reg) Mică plantă erbacee din familia orhidaceelor, care crește prin poieni și pășuni în regiunea subalpină, cu frunze numeroase și flori mici purpuriu-negricioase, cu miros plăcut de vanilie Si: sângele-voinicului (Nigritella nigra). 10-11 sn (Olt) (Fruct de) ardei iute (Capsicum annuum). 12 sn (Reg) Specie de cartofi lunguieți, gălbui.

țârțar sm [At: LB / V: țur~, țăr~, țar~, țânț~, țărțare sf, ~e sf / Pl: ~i / E: ns cf țârțâr] 1 (Reg; csc; șîs țurțarii mieilor) Măzăriche. 2 (Reg; csc) Fulgi mici de zăpadă. 3 (Reg; csc) Grindină. 4 (Reg) Sloi de gheață Si: țurțur¹ (1). 5 (Bot; Olt) Măzăriche (Vicia sativa). 6 (Bot; Olt; lpl; îf țărțari) Coroniște (Coronilla varia). 7 (Bot; Olt) Numele unei plante asemănătoare cu bobul, probabil oreșniță (Lathyrus tuberosus).

sloiete sm [At: ȘEZ. XIII, 27 / V: (reg) scl~, stlioe~ / Pl: ~eți, (reg) ~ețuri sn / E: sloi¹ + -ete] 1 (Pop) Țurțur de gheață. 2-3 (Reg) Sloi¹ (3-4).

sloieț sm [At: CADE / Pl: ~eți / E: sloi¹ + -eț] (Ban; Olt) Țurțur de gheață.

sulig, ~ă [At: LTR² / Pl: ~igi / E: nct] 1 sf Tulpină tânără a stufului, care apare primăvara la un nod al rizomului. 2 sm (Mun; Dob) Țurțur (de gheață).

sulughiț sn [At: ALR I 432/679 / V: ~ă (Pl: ~ți) sf, ~giț (Pl: ~gițe) sn / Pl: ~uri, ~e / E: suligă + -iță] (Dob) Țurțur (de gheață).

struț¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ruz sm / Pl: ~i sm, ~uri, (rar) ~e sn / E: lat struthio, -onis, it struzzo, ger Strauss] 1 sm Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor, cu picioarele lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase și moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește, îndeosebi, în regiunile tropicale din Africa Si: (înv) stratocamil (Struthio camelus). 2 sm (Fam; îe) (A avea) stomac de ~ (A avea) stomac (mare și) rezistent care digeră bine totul și orice. 3 sm (Pan; arg) Om (mare și) înalt. 4 sn (Reg) Buchet de flori. 5 sn (Pex) Mănunchi de plante, de pene¹ etc. 6 sn (Pex) Podoabă pentru pălărie (purtată mai ales de flăcăi), confecționată din flori naturale sau artificiale Si: pană¹, păun. 7 sn (Reg) Sfeștoc. 8 a (Reg; îs) Ovăz ~ Ovăz foarte des, crescut într-un pământ gras. 9 sn (Reg) Ramură verde sau bucată de pânză albă pusă în vârful unei case care se află în construcție. 10 sm (Bot; reg; îc) ~ul-mirelui Bătrâniș (Erigeron canadensis). 11 smn (Trs) Cozonac (împletit). 12 sn (Trs) Un fel de colac din aluat care se face la sărbători. 13 sm (Trs) Pâine mică albă Si: corn¹ (66). 14 sm (Mol; Buc) Țurțur (de gheață). 15 sn Aldămaș (2).

stur¹ [At: PSALT. 306 / V: (reg) ~ă / Pl: ~i / E: stylus] 1 sm (Înv) Țurțur (de gheață). 2 sm (Pex) Promoroacă. 3 s (Înv) Sare de proastă calitate care nu se valorifică, abandonându-se în jurul minei. 4 sm (Trs; Olt) Zgură. 5 sm (Pex) Scrum (1). 6 sm (Înv) A se alege ~ și praf (de cineva) A se alege praful Vz praf. 7 sm (Îe) A se face ~ A se usca foarte tare. 8 s (Mar) Pojar. corectat(ă)

lumânare s.f. I 1 <rar> feștilă, <pop.> lumină, <reg.> vedere, <înv.> luminătură. Aprinde o lumânare la mormântul bunicilor. 2 (reg.) lumânare de gheață v. Țurțur; (înv.) lumânare de vânt v. Faclă. Făclie. Torță. 3 (ornit.; arg.) v. Gâscă (Anser domestica). II 1 (tehn.; la plug) <reg.> trăgaci. Lumânarea este o parte a rotilei. 2 (la pl. lumânări; fam.) v. Muc. 3 (la cumpăna fântânii; reg.; și, art., lumânarea fântânii, lumânarea puțului) v. Prăjină. III (bot.) 1 Verbascum phlomoides; lumânărică, <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-șoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur¹, puța-țiganului (v. puță), rânzișoară. 2 (reg.) v. Brusture. Lipan¹ (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 3 (reg.; și lumânarea-Domnului) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 4 (reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). 5 (reg.) v. Luminița-nopții (v. luminiță). Luminiță. Luminiță-de-noapte (Oenothera biennis).

lumină s.f. A I 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) rază, strălucire, <rar> senin, străluminare, <înv. și pop.> lume, răsfrângere, vedere, <reg.> zare, <înv.> luceafăr, luceală, luceață, lucoare, smiclire, <latin.; înv.> luce, <fig.> bătaie. Îi orbea lumina soarelui. Paharele sclipeau în lumina candelabrului aprins. 2 (electr.) lumină electrică = curent electric, electricitate, energie electrică, <reg.> vilon. Lumina electrică a fost întreruptă timp de câteva minute. 3 (chim.) lumină de var = (art.) lumina lui Drumond. Lumina de var este o lumină albă intensă, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant; (art.) lumina lui Drumond= lumină de var. 4 (fiz.; pop.) v. Watt. 5 (entom.; reg.) lumină-de-pădure v. Licurici (Lampyris noctiluca). 6 (fiz. ; impr.) v. Lumen. II 1 (astron.; înv. și reg.) v. Lună. 2 (astron.; înv. și reg.) lumină nouă v. Lună nouă. 3 (pop.) v. Lumânare. 4 (bis..; reg.) lumină de stat v. Toiag. 5 (reg.) v. Foc. 6 (astron.; înv.) v. Lunație. Lună sinodică. 7 (înv.) v. Lună. 8 (poetic) v. Flacără. Flamă. Pară¹. Văpaie. Vâlvătaie. 9 (poetic) v. Flăcăraie. Pară¹. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. III (reg.) 1 (la moara de apă) <reg.> grindă, podoimă¹, posadă¹, punte. Pe lumină se sprijină capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare. 2 (la cumpăna fântânii) v. Prăjină. 3 (reg.; și lumină de gheață) v. Țurțur. B I 1 (mineral.; rar) v. Diamant. 2 (anat.; înv. și pop.; și, art., lumina ochiului) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 3 (mai ales în pictura bisericească; înv. și pop.) v. Aură. Aureolă. Halo. Nimb. 4 (anat.; pop.; și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) v. Pupilă. 5 (poetic; adesea cu determ. „apei”, „mării”) v. Luciu². Oglindă. II fig. 1 (și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) vedere. Orbii au ochii lipsiți de lumină. Cu cât îmbătrânește, lumina ochilor i se stinge. 2 (anat.) ochi¹. Sub bretonul lung al fetei două lumini albastre te fascinează. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <fig.> foc, rază, scăpărare, străfulgerare, <fig.; reg.> strelici. îndrăgostiții nu-și pot ascunde lumina din priviri. 4 strălucire. Orice urmă de lumină i-a pierit de pe chip. III fig. 1 cultură, cunoștințe (v. cunoștință), instrucție, învățătură, pregătire, studii (v. studiu), <fig.> carte. Îi întrece pe toți în privința luminii. Deși este foarte isteț, nu are prea multă lumină. 2 înțelepciune. Lumina acestui bătrân este recunoscută. 3 călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, <fig.> guru, luceafăr, luminător. Savantul i-a fost lumină în primii ani de cercetare. 4 (relig. creștină; nm. pr.) Lumină de la Lumină = Lumină din Lumină = Fiul lui Dumnezeu (v. fiu), Fiul Omului (v. fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Învățătorul (v. învățător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mielușelul Domnului (v. mielușel), Mielușelul lui Dumnezeu (v. mielușel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), <fig.; înv.> Leul (v. leu¹). Ne închinăm Luminii din Lumină. 5 (rar) v. Iluminare. Revelație. 6 (înv.) v. Cărturar. Dascăl. Erudit. Învățat². Savant. 7 (relig. creștină; înv.) v. Sfânta Treime (v. sfânt). Trinitate. Troiță. C (tehn.; rar) v. Interstițiu.

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

stur (-ri), s. m. – 1. Țurțure, ciucure de gheață, promoroacă. – 2. Funingine. – 3. Stivă de sare de proastă calitate care se aruncă. – 4. (Trans.) Zgură. – Mr. stur „coloană”. Origine îndoielnică. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Pușcariu 1664; Candrea), cf. alb. stülj. Cuvînt rar. Cf. tureatcă.

stur, -i, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. Valea Sturului, pe cursul superior al Văii Firiza. Pârâul prezintă patru cascade, în care apa se prăvălește cu zgomot de la înălțimea de 5+8+11+19 m (Meruțiu 1936: 34). 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALR 1969: h 55; Faiciuc 1998: 102). – Lat. stylus.

stur, sturi, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55; Faiciuc, 1998: 102). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). ♦ (top.) Valea Sturului, pârâul ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi (nu departe de Tăul lui Dumitru) și se varsă în Firiza, în amonte de lacul de acumulare Strâmtori-Firiza. – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; MDA).

stur, sturi, s.m. 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) Bubițe roșii „care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55). ■ (top.) Valea Sturului, pârâu ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi și se varsă în Firiza. ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Pușcariu, Candrea, după DER).

țurțurél, țurțurei, s.m. (reg.) Boabe de gheață mai măruntă decât grindina; măzăriche, țârai. – Din țurțur „sloi de gheață ascuțit la vârf” + suf. -el.

ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.

ȚURȚUR ~i m. 1) Formație mică de gheață în formă de con, care atârnă de streșini sau de ramurile copacilor, apărută prin înghețarea picăturilor de apă ce se preling. 2) mai ales la pl. pop. Fascicul de fire unite între ele, prins ca ornament de marginea unor piese decorative sau vestimentare. /Orig. nec.

ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.

SLOI s. țurțur, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)

SLOI s. țurțur, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)

țurțurel¹ sm [At: ALR I 432/337 / V: (Ban) țunțurei, (reg) țupțurei smp / Pl: ~ei / E: țurțur¹ + -el] (Mpl) 1-2 (Șhp) Țurțur¹ (1) (mic). 3 (Reg; adesea cu determinările „de gheață”, „de ploaie”; șîs ~eii mieilor) Măzăriche. 4 (Bot; reg) Ghiocel (Galanthus nivalis).

GHEAȚĂ ghețuri f. 1) Apă solidificată la o temperatură mai joasă de zero grade. Țurțure de ~. ◊ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o acțiune după anumite șovăieli și lipsă de îndrăzneală. 2) la pl. Întinderi mari de astfel de apă solidificată. Ghețuri polare. 3) fig. Atitudine lipsită de atenție și de bunăvoință față de cineva; răceală; indiferență. 4) Stare de neliniște sufletească (adesea spontană și de scurtă durată), provocată de un pericol; frică; teamă. * A fi cu ~a (sau cu frica) în spate a fi mereu într-o stare de neliniște. 5): Bani ~ bani în numerar (plătiți pe loc); bani peșin. 6) Plantă erbacee având frunze cărnoase acoperite cu papile albe și flori de culoare roz, roșie sau albă. [G.-D. gheții] /<lat. glacia

scuț sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 65 / Pl: ~i și (rar) ~uri sn / E: nct] 1 (Pop) Țurțur. 2 (Reg) „Vârful șurei de paie ud și înghețat”. 3 (Pop) Sloi mare de gheață. 4 (Reg; cu valoare de superlativ; îe) A se face (sau a îngheța) ~ A îngheța foarte tare (transformându-se într-un sloi de gheață). 5 (Reg) Crustă zgrunțuroasă care se formează pe burta animalelor prin îmbâcsirea părului cu murdărie. 6 (Reg) Conglomerat (de materii).

țîr interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. țîr, s. n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s. f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s. f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s. m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s. m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s. f. (țîrîit); țîrloi, s. m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s. n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s. m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.

țúrțur (est) și țúrțure (vest) m. (var. din zurzur și zorzon și rudă cu cĭucure, struț 1 țirțiră și țîrîĭ). Vîrf de gheață (stalactită) care se formează la streșinĭ cînd zăpada se topește ziŭa și îngheață noaptea. – Și țorțurĭ (Bz.), țurțurĭ, zdrențe care atîrnă la o haĭnă, șfichĭurĭ la bicĭ. Și struțĭ (Mold.), țurțurĭ. Și stur, m. (Ps. S. 148, 8).

SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.

ÎNȚURȚURAT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.

ȚURȚUR s. 1. (pop.) țurloi, (reg.) scuț, (Munt. și Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiță, (Olt.) țorțoloș, țuțuroi, (înv.) stur. (Pe streșini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață, pe apa.)

ȚURȚUR s. 1. (pop.) țurloi, (reg.) scuț, (Munt. și Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiță, (Olt.) țorțoloș, țuțuroi, (înv.) stur. (Pe streșini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)

țurțur¹ [At: GHICA, S. 337 / V: ~e sm, (reg) ~ă sf, țor~, țorțor sm, țorțol (Pl: țorțole), țunțur, țuțur (A și: țuțur / Pl și: țuțure) smn, țuțură (Pl și: țuțure) sf, zurzur sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: ns cf țur] 1 sm (Mpl; și cu determinarea „de gheață”) Sloi de gheață de formă prelungă și ascuțită la vârf, care se formează de-a lungul streșinilor, pe ramuri etc., prin înghețarea imediată a apei care se scurge Si: (rar) ciucure (8), (îrg) stur; (reg) scuț, sloiete, suligă, sulughiță, țâșcă (2), țorțoloașă, țugui¹ (8), țurloi (13), țurțalău (1), țurțoi¹, țurțui¹, țurțuluc, țurțurău (1), țurțuruș (1), țuțuroi (1), țuțurui (1). 2 sm (Îe) A face ~i A clănțăni din dinți de frig. 3 sm (Rar; lpl) Stalactite. 4 sm (Mpl) Mici cocoloașe, de gheață, de noroi, de sânge închegat etc., prinse de părul de pe corpul animalelor sau de părul (barba, mustățile) omului Si: (reg) ciorcioloș (1), țorțoloș (2), țurțalău (2). 5-6 sm (Olt; cu determinări care indică fructe; îljv) Țorțol de ... Foarte încărcat de... 7 sm (Lpl) Ornamente de metal, de cristal, de sticlă etc., în forma unor ciucuri sau franjuri, atârnate de candelabre Si: ciucuri (9). 8 sm (Lpl) Ornamente făcute din mărgele, plăcuțe de metal etc., atârnate la haine. 9 sm (Îrg; adesea lpl) Franj la o draperie, la un covor etc. Si: (reg) țurțalău (3). 10 sm (Mun; lpl; îf țorțuri) Zdrențe care atârnă la o haină. 11 sm (Mun) Șfichi². 12 sm (Bot; reg; lpl) Amenți de alun Si: (pop) rânsă¹, (reg) țurțalăi (4). 13 sm (Mol; șîs poamă țurțure) Varietate de strugure cu boabe lungi, rare, de culoare albă. 14 sm (Reg; lpl; șîs ~ii mieilor) Măzăriche. 15 sm (Îs) -ii mieilor Nume dat ultimei zile cu vreme schimbătoare de după zilele babelor Si: (reg) omătul mieilor, ziua mieilor. 16 sm (Iuz) Picătură. 17 sn (Olt; Mun) Jgheab prin care curge apa de la izvor sau de la cișmea Si: uluc, (reg) țuțuric. 18 sn (Olt; Mun; pex) Cișmea. 19 sn Șiroi¹. 20 sn (Reg; îf țuțur) Cascadă (1).