ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.

tiglă² sf [At: H XVII, 22 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape.

tiglă¹ sf [At: LB / Pl: ~le / E: nct] (Reg) 1 Miez cleios dintr-o pâine necoaptă. 2 Pământ cleios.

țaglă³ sf vz țiglă¹

țeglă² sf vz țiglă¹

țiclă⁵ sf vz țiglă¹

țiglă¹ sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: țeg~, (reg) țiclă, țag~ / Pl: ~le / E: ger Ziegel] 1 (Adesea csc) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment, de obicei în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor învelitori de acoperiș Si: (reg) cirip¹ (1). 2 (Ban; șîs ~ arsă) Cărămidă (1). 3 (Îs) ~ de pământ (sau nearsă, crudă) Chirpici.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.

ȚIGLĂ², țigle, s. f. (Mold.) 1. Vergea de lemn sau de fier ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. Ieșea de la o vatră de jar c-o țiglă lungă de fier, în care erau trecuți pui rumeniți. SADOVEANU, O. VII 52. Să pregătească ospăț cu păsări puse la țiglă și plăcinte la cuptor. C. PETRESCU, R. DR. 173. Spintecai și curății păstrăvii pe dinlăuntru, îi înșirai pe o țiglă cît toate zilele de lungă. HOGAȘ, M. N. 76. 2. Cursă pentru prins raci, făcută dintr-un băț scurt, cu un capăt despicat, unde se pune momeala.

ȚIGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla

țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].

țiglă f. Mold. 1. frigare de lemn ascuțit și subțiat (în bucătăria țăranului): 2. pl. bețe despicate la un capăt de prins raci. [Origină necunoscută].

1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.

2) țíglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, zickzack, zigzag, și zwickel, clin. V. țaclă și țăcălie). Nord. Frigare de lemn

țiglă (desp. ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă

țiglă, -gle.

ȚIGLĂ s. v. frigare.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

țiglă s. v. FRIGARE.

țiglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).

tiglă s.f. (reg.) miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.

țiglă, țigle, s.f. (pop.) 1. frigare de lemn sau de fier alcătuită dintr-un băț ascuțit. 2. băț despicat la un cap pentru prins raci.

a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun

țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.