provocație sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr provocation, lat provocatio, -onis] (Rar) 1-3 Provocare (1-3). 4 Cauzare (2). 5 Somare. 6-7 Provocare (6-7).

PROVOCAȚIE s. f. (rar) provocare. (< fr. provocation, lat. provocatio)

provocațiune sf vz provocație

provocați(un)e f. 1. acțiunea de a provoca; 2. ceeace provoacă: această vorbă e o provocațiune.

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

provocație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. provocația (desp. -ți-a), g.-d. art. provocației; pl. provocații, art. provocațiile (desp. -ți-i-)

provocație (înv.) (-ți-e) s. f., art. provocația (-ți-a), g.-d. art. provocației; pl. provocații, art. provocațiile (-ți-i-)

provocație s. f. vocație

PROVOCAȚIE s. v. ațâțare, cauzare, declanșare, determinare, generare, incitare, instigare, instigație, întărâtare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, stârnire, tulburare.

provocație s. v. AȚÎȚARE. CAUZARE. DECLANȘARE. DETERMINARE. GENERARE. INCITARE. INSTIGARE. INSTIGAȚIE. ÎNTĂRÎTARE. PRICINUIRE. PRILEJUIRE. PRODUCERE. PROVOCARE. STÎRNIRE. TULBURARE.