ponegrit, ~ă a [At: VARLAAM, C. 86 / Pl: ~iți, ~e / E: ponegri] 1 (Înv) Înnegrit. 2 (Înv; pex) Negru. 3 (Înv; pex) Întunecat. 4 (Fig) Pus cu rea-credință într-o lumină defavorabilă Si: defăimat, calomniat, denigrat, (îvp) hulit, ocărât. 5 (D. oameni) Vorbit de rău Si: bârfit.

PONEGRIT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.

PONEGRIT adj. (Mold.) Înnegrit. Te vădz mort ... și frămsețea feaței tale ponegrită și schimonosită. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST. Etimologie: ponegri. Vezi și ponegrit. Cf. p o c e r n i t.

ponegri vt [At: CANTEMIR, IST. 309 / V: (rar) ~nigri / Pzi: ~resc / E: po-¹ + negru] 1 (Îvr) A înnegri. 2 (Fig; c. i. oameni, producții, creații, manifestări ale acestora) A pune, cu rea-credință, într-o lumină defavorabilă Si: a calomnia, a defăima, a denigra, (îvp) a huli, a ocărî. 3 A vorbi pe cineva de rău Si: a bârfi.

ponigri v vz ponegri

PONEGRI, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi (pe cineva) de rău; a bîrfi, a defăima. O ponegrea pe mamă în fața copilei. PAS, Z. I 183. Vai, se tîngui ea, cît mă cleveti și mă ponegri satul pentru copilul meu! SADOVEANU, M. C. 173. Văd și eu că am greșit de-am ponegrit-o așa de tare cătră dumneata. CREANGĂ, P. 134. – Variantă: ponigri (BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE) vb. IV.

PONIGRI vb. IV v. ponegri.

A SE PONEGRI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe urâte (unul cu altul); a se bârfi. /po- + a (se) [în]negri

A PONEGRI ~esc tranz. A vorbi de rău; a trata cu hule; a huli; a denigra; a defăima; a detracta; a cleveti; a calomnia; a blama; a bârfi; a ponosi. /po- + a negri

ponegrì v. fig. a defăima. [Compromis între sinonimele po(nosi) și (în)negri].

ponegrésc v. tr. (d. po-, și în-negresc, după vsl. po-črŭniti, d. črŭnŭ, negru. V. cerneală). Vechĭ. Înegresc. Azĭ. Fig. Denigrez, bîrfesc, defaĭm, calomniez.

ponegri (a ~) (desp. -ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegresc, 3 sg. ponegrește, imperf. 1 ponegream; conj. prez. 1 sg. să ponegresc, 3 să ponegrească

ponegri (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegresc, imperf. 3 sg. ponegrea; conj. prez. 3 să ponegrească

ponegri vb. (sil. -gri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegresc, imperf. 3 sg. ponegrea; conj. prez. 3 sg. și pl. ponegrească

PONEGRIT adj., s. v. calomniat.

PONEGRIT adj. v. închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, negru, neguros, noros, pâclos, plumbuit, plumburiu, posomorât, urât.

ponegrit adj. v. ÎNCHIS. ÎNNEGURAT. ÎNNORAT. ÎNTUNECAT. ÎNTUNECOS. MOHORÎT. NEGRU. NEGUROS. NOROS. PÎCLOS. PLUMBUIT. PLUMBURIU. POSOMORÎT. URÎT.

PONEGRIT adj., s. bîrfit, calomniat, defăimat, denigrat, discreditat, (pop.) năpăstuit, (fam. fig.) încondeiat. (Om ~.)

PONEGRI vb. v. calomnia.

PONEGRI vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.)

A ponegri ≠ a elogia, a glorifica, a lăuda, a proslăvi