PĂZITOR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

păzitor, ~oare [At: TETRAEV. (1574) 253 / V: ~zăt~ / Pl: ~i, ~oare / E: păzi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană sau ființă) care are sarcina de a păzi (1) pe cineva sau ceva Si: paznic² (1). 3 sf (Spc; înv) Gardă. 4 smp (Înv) Închisoare. 5-6 smf, a (Înv) (Persoană, divinitate) care ocrotește. 7 sm (Reg; art; la jocul „de-a puia-gaia”) Prim jucător din șir care îi apără pe ceilalți să nu fie prinși de gaie Si: cloșca. 8 sm (Înv; îs) ~ de stele Astrolog. 9-10 smf, a (Înv) (Persoană) care respectă, nu încalcă o lege, un obicei etc. 11 sm (Înv; Trs; Ban) Bucătar. 12 a (Înv) Care știe să păstreze o taină Si: discret. 13 a (Îs) (Mai) nainte ~ Prevăzător. corectat(ă)

PĂZITOR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. Paznic. – Păzi + suf. -tor.

PĂZITOR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. Paznic. Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori și doarme-n văi, Iar păzitor pe vînt îl are. COȘBUC, P. I 48. ◊ (Adjectival) Eu voi fi cu bucurie Al tău înger păzitor. ALECSANDRI, T. I 437.

PĂZITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) rar Care păzește; ocrotitor. /a păzi + suf. ~tor

PĂZITOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. v. PAZNIC. /a păzi + suf. ~tor

păzitór, -oáre adj. (d. păzesc. D. rom. vine bg. pazitor). Paznic, gardian, acela care păzește: cîniĭ îs păzitoriĭ turmeĭ.

păzitoare (rar) s. f., g.-d. art. păzitoarei; pl. păzitoare

păzitoare (rar) s. f., g.-d. art. păzitoarei; pl. păzitoare

păzitoare s. f., g.-d. art. păzitoarei; pl. păzitoare

PĂZITOARE s. v. gardă, pază, strajă.

păzitoare s. v. GARDĂ. PAZĂ. STRAJĂ.

PĂZITOR s. v. apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător.

PĂZITOR s. 1. v. paznic. 2. v. gardian.

PĂZITOR s. 1. pază, paznic, strajă, străjer, (astăzi rar) priveghetor, (Mold.) sotnic, (înv.) prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe, veghetor. (Este ~ de cîmp.) 2. gardian, paznic, (ieșit din uz) gardist, (germanism reg.) vehter.

păzitor s. v. APĂRĂTOR. OCROTITOR. PROTECTOR. SPRIJIN. SPRIJINITOR. SUSȚINĂTOR.