MUȘCHI², mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus).

MUȘCHI¹, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus).

mușchi⁴ v vz mușchia

mușchi² sm [At: BIBLIA (1688), 150²/35 / V: (ltm) musclu, muscul, muscur / Pl: mușchi, (rar, sn) ~uri / E: ml musculus] 1 (Atm; mpl) Țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților fundamentale de contractilitate și elasticitate, după impulsul nervos primit, pune în mișcare diferite organe sau părți ale corpului. 2 (Spc) Bucată de carne macră de porc, de vacă etc., care se găsește de-a lungul coloanei vertebrale. 3 (Spc) Produs alimentar preparat prin sărarea, afumarea etc. musculaturii din regiunea dorsolombară.

mușchi¹ smi [At: ANON. CAR. / E: ml musculus] 1 (Bot) Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stânci, pe scoarța arborilor. 2 (Îe) Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde ~ Se spune despre cei nestatornici care încep multe și nu termină nimic. 3 (Imp; șîc ~-de-munte, ~-creți, ~-de-piatră) Plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus). 4 (Imp; șîc ~u-fagului, ~-de-copaci) Plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată pe un suport și cu partea superioară cu mici adâncituri (Lobaria pulmonaria). 5 (Bot; reg; imp; șîs ~-ul-pomului, ~-de-lemn, ~-alb) Pletele-muierii (Usnea barbata). 6 (Bot; reg; imp; șîc ~-de-fântână) Gălbează (Marcantia polymorpha). 7 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Mătasea-broaștei. 8 (Bot; reg; îc) ~-de-lac Iarbă-de-lac. 9 (Bot; reg) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre). 10 (Bot; reg) Măcriș (Oxalis acetosella). 11 (Reg) Pământ rău. 12 (Reg) Coamă pe mijlocul arăturii Si: hat, hotar, răzor.

MUȘCHI², mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (din mus).

MUȘCHI¹, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire veșnic verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (din musculus).

MUȘCHI¹ s. m. (Cu sens colectiv) Nume dat unor plante inferioare, fără rădăcină, care cresc în covoare de fire veșnic verzi în locurile umede, pe pămînt, pe copaci sau pe ziduri (Bryophyta). O căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos... moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Streșină de șindrilă... acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. EMINESCU, N. 37. Munții vechi întinerea Și cu mușchi s-acoperea. ALECSANDRI, P. I 94. ◊ Compus: mușchi-de-munte = lichen cartilaginos, ramificat, creț, de culoare gălbuie, verde-cenușie sau cafenie, care crește în locuri uscate din regiunea alpină (Lichen islandicus); mușchi-creț.

MUȘCHI², (1) mușchi, s. m., (2) mușchiuri, s. n. 1. Țesut fibros și cărnos la oameni și la animale, care se contractă și se relaxează după impulsul nervos primit și pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului, Ceilalți concurenți... cu pieptul lat cu mușchii în fus și cu tendoanele elastice. C. PETRESCU, Î. II 216. Pe fața-i osoasă mușchii jucau subt pielea oacheșă, întinsă și lucitoare. REBREANU, R. II 232. Munteanul e sprinten, potrivit în legăturile lui, mai mult mușchi decît carne. RUSSO, O. 101. 2. Bucată de carne de măcelărie desprinsă din regiunea șirei spinării, a pulpelor etc.

MUȘCHI³ ~ m. Bucată de carne moale (de porc, de vacă etc.), desprinsă din regiunea coloanei vertebrate și folosită în alimentație. /<lat. musculus

MUȘCHI¹ ~ m. 1) la pl. Clasă de plante inferioare, alcătuite din tulpină și frunze simple, fără rădăcini, care cresc în locurile umede și umbroase (pe pietre, copaci, stânci etc.). 2) Plantă din această clasă. * ~ de apă mătasea-broaștei. /<lat. musculus

MUȘCHI² ~ m. Organ al corpului omenesc și al unor animale, format dintr-un țesut fibros care servește la mișcarea diverselor părți și organe ale corpului. /<lat. musculus

2) múșchĭ m. fără pl. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. *músculus, dim. d. muscus, mușchĭ [plantă], it. múschio și [rar] músco, sp. pg. musgo, înrudit cu germ. moos, vgerm. mos, de unde vine fr. mousse; rus. moh). O plantă criptogamă care crește pe stîncĭ, petre, zidurĭ vechĭ, trunchĭurĭ de arborĭ, pintre arboriĭ pădurilor, pe supt tufișurĭ ș. a. Prov. Peatra care se rostogolește nu prinde mușchĭ, omu instabil nu strînge avere. – Supt numele de mușchĭ se cuprind în bot. diferite plante micĭ care trăĭesc la umezeală, dar rezistă și celor maĭ marĭ uscăcĭunĭ, ca mnium, bryum, hypnum, polýtrichum, sphagnum ș. a. Mușchĭu se înmulțește pin sporĭ, n’are vase lemnoase, nicĭ rădăcinĭ, ci numaĭ niște firișoare care aduc nutrimentu și fixează planta. El se poate usca așa de mult în cît să se prefacă în praf. Dar, îndată ce e udat de ploaĭe, renaște. El se fixează pe locurile cele maĭ sărace în substanțe nutritive, acolo unde plantele marĭ ar peri de foame. Cele maĭ multe substanțe nutritive îĭ vin din apa de ploaĭe, care le aduce în drumu luĭ. Ocupînd stîncile ca un covor, el formează încet-încet un pămînt vegetal, pe care se pot fixa pe urmă și plante maĭ marĭ, așa în cît el e principalu înaintaș al vegetațiuniĭ. În locurile mlăștinoase, unde nu poate putrezi bine mușchiu mort, el se carbonizează și se preface într’un cărbune poros numit turbă, cum e maĭ ales în Irlanda (unde o zecime din pămînt e acoperită de turbă), în Olanda, Bavaria, Prusia, ĭar în România, în munțiĭ Leaoteĭ (Dîmbovița) și la Dorna (Suceava). V. la turbă. Mușchĭu absoarbe multă apă, ceĭa ce ține umed pămîntu pădurilor. Unde se taĭe o pădure, pere și mușchĭu ĭubitor de umbră, și, dacă e la munte, ploile torențiale ĭaŭ pămîntu vegetal, scot la iveală stîncile, formează șivoaĭe și, nefiind oprite de vegetațiune, dărîmă tot în calea lor. Pe urmă, fiind-că toată se scurge violent, seacă izvoarele, și dezolarea se întinde în prejur. Mușchĭu servește ca adăpost insectelor, painjinilor, melcilor și altor vietățĭ în timpu ĭerniĭ. Păsările îșĭ fac cuĭburile tot din mușchĭ, ĭar oameniĭ îl întrebuințează la împachetat și umplut pernele, saltelele și mindirele. Cînd mușchĭu se desvoltă pin pășunĭ și ogoare, face răŭ, că răpește plantelor lumina, aeru, nutrimentu și locu. Chear pe scoarța arborilor nu trebuĭe lăsat, că formează ascunzătorĭ p. insecte stricătoare și ține prea mult timp tulpina umedă, în cît ĭa poate putrezi.

1) múșchĭ m., pl. tot așa (lat. músculus, dim. d. mus, guzan; vgr. mys, scr. mush, germ. maus, vsl. myšĭ; it. múscolo, pv. fr. muscle, cat. muscio, vpg. musgoo. V. miologie, myosotis). Organ fibros din care se compune carnea animalelor și pintr’ale căruĭ contracțiunĭ se produc toate mișcările animaluluĭ. În măcelărie, carnea de de-a lungu spinăriĭ. V. biceps.

musclu sm vz mușchi²

muscul sm vz mușchi²

muscur² sm vz mușchi²

mușchia vi [At: DENSUSIANU, Ț. H. 289 / V: ~chi / P: ~chi-a / Pzi: ~chiez / E: mușchi^l] (Trs; Mar) 1 A face sau a prinde mușchi¹ (1). 2 A se acoperi de mușchi¹ (1).

mușchiu, ~ie a [At: ALR II, 3403/76 / Pl: ~chii / E: mușchi¹ + -iu] (Reg) Verde ca mușchiul¹ (1).

mușchiu m. 1. organ fibros ce formează carnea corpului și produce prin contracțiunile sale toate mișcările animalelor; 2. parte cărnoasă d’alungul șirei spinării la animale, carnea cea mai bună pentru fripturi: mușchi de vacă. [Lat. MUSCULUS, lit. șoricel (din cauza asemănării exterioare)].

mușchiu n. plantă criptogamă ce răsare pe pietre, pe trunchii copacilor și mai ales la umbra tufișurilor: piatra ce se rostogolește, nu prinde mușchiu. [Lat. *MUSCULUS din MUSCUS].

mușchi s. m., art. mușchiul; pl. mușchi, art. mușchii

mușchi s. m., art. mușchiul; pl. mușchi, art. mușchii

mușchi (bot., anat.) s. m., art. mușchiul; pl. mușchi, art. mușchii

mușchi

mușchiu, mușchi.

mușchi (mușchi), s. m. – 1. Țesut fibros și cărnos. – 2. Fileu, ramstec. – - Mr. mușcl’u, megl. mușchi. Lat. muscŭlus (Pușcariu 1138; Candrea-Dens., 1181; REW 5772), cf. it. muscolo, prov., fr. muscle, cat. musclo, sp. muslo, alb. musk „umăr” (Philippide, II, 648). – Der. mușchios, adj. (musculos); mușchiulos, adj., încrucișare între cuvîntul anterior cu musculos; muscular, adj., din fr. musculaire; musculatură, s. f., din fr. musculature; musculos, adj., din fr. musculeux. – Din rom. provine mag. musty (Edelspacher 19).

mușchi (mușchi), s. m. – Plantă (Bryophita). – Mr. musc’u. Lat. *muscŭlus, dim. neatestat de la muscus (Pușcariu 1139; Candrea-Dens., 1183; REW 5771), cf. it. muschio, musco (calabr. muschiu), sp., port. musgo (gal. musco). Ngr. μούσϰλια „mușchi” pare să provină din mr.

LACUL CU MUȘCHI v. Mohoș.

SAGINA L., MUȘCHI STELAT, fam. Caryophyllaceae. Gen originar din emisfera nordică pînă în Himalaya și în America pînă în Chile, cca 30 specii, plante mici, erbacee, perene sau anuale. Frunze firoase, mici, opuse. Flori cu baza lipsită de stipele, albicioase, lung-pedunculate. 4-5 sepale și petale, petale ușor franjurate. uneori foarte mici sau lipsesc. Stile 5, mai rar 4, opuse petalelor. Fruct, capsulă, semințe nearipate.

SELAGINELLA Spring., MUȘCHI, fam. Selaginellacede. Gen originar din pădurile tropicale, peste 500 specii, erbacee, gazonante, mici, perene, cu tulpini subțiri, repente sau erecte, alteori agățătoare, ramificate, stufoase și lăstari lați, penat-ramificați, cu frunze mici în formă de solzi, apropiate sau îndepărtate, simple, cu o singură nervură, diferit colorate. Ramurile, au Ia vîrf, frunze cu sporangii. Florile sînt erecte sau pendente.

a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun

c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!

MUȘCHI s. I. (ANAT.) mușchi constrictor = (înv.) mușchi strângător; mușchi involuntar v. mușchi neted; mușchi neted = mușchi involuntar; mușchi scheletic v. mușchi striat; mușchi striat = mușchi scheletic. II. (BOT.) briofită.

MUȘCHI STRÂNGĂTOR s. v. mușchi constrictor.

MUȘCHI CONSTRICTOR s. (ANAT.) (înv.) mușchi strîngător.

mușchi strîngător s. v. MUȘCHI CONSTRICTOR.

mușchia, mușchiez, vb. I (reg.) a face, a prinde mușchi.

MUȘCHI⁴ vb. IV v. mușchia.

MUȘCHI³ adj. v. mischiu.

MUȘCHI¹ s. m. I. (Bot.) 1. Clasă de criptogame vasculare din încrengătura briofitelor, care se caracterizează prin dispoziția alternă a frunzelor, lipsa rădăcinii și a florilor și prin înmulțirea prin spori, și care cresc prin locuri umede și umbroase, pe sol, pe stînci, pe scoarța arborilor. Cf. ANON. CAR. Acmu au crescut pre acele petre mușchi. N. COSTIN, LET. I A, 82/40. Acest munte are forma unui con . . . acoperit de copaci pînă aproape de vîrf, unde mai mult nu mai este nici un fel de iarbă, decît numai mușchi. CR (1829), 274¹/28. Mușchiul ce-l calci cu piciorul, este iarba din vechime. CONACHI, P. 114. Ne pregătisem un așternut de mușchi. NEGRUZZI, S. I, 99. De iederă bătrînă, de mușchi acoperit. ALEXANDRESCU, M. 9, cf. 13. Munții vechi întinerea Și cu mușchi s-acoperea. ALECSANDRI, P. I, 94. Iată mușchi verde la tulpina copacilor, iată și un izvor. id. O. P. 350, cf. 164. Priviți acele ziduri ce mușchiul învelește. BOLINTINEANU, O. 242. Streașină porții învălită cu blăni putrezite de stejar se acoperise cu mușchi. ODOBESCU, S. I, 148. Streșina de șindilă . . . acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. EMINESCU, N. 37, cf. id. O. I, 99. O căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Nu făcuși din piatra stearpă să țîșnească alb izvor, Care a curs ca rîu de lapte pe al mușchilor covor ? MACEDONSKI, O. I, 100, cf. 18. Rîd, petrec, beau pe mușchiul moale . . . ca o catifea verde. DELAVRANCEA, T. 184. [Casele] pentru a fi apărate de frig, între bîrne se pune mușchi de copaci. PAMFILE, I. C. 451. Peste pragul vechei case, Mușchiul verde s-a întins. PETICĂ, N. 103. Cărămida roșie începuse să prindă ici, colo mușchi. CAMIL PETRESCU, N. 103. Nu stai ? îl întrebă ea, așezîndu-se în iarbă și-n mușchiul moale. SADOVEANU, O. IX, 133, cf. X, 373. Verde-i mușchiul pe tulpine Ca un smarald împărătesc ! V. ROM. octombrie 1954, 33. Mușchiul, planta veșnic verde, se mai numește și bungeac. ȘEZ. XV, 89. Porecla se lipi de om ca mușchiul de pom. ZANNE, P. I, 223. Piatra care se rostogolește din loc în loc nu prinde mușchi, se spune despre cei nestatornici care Încep multe și nu termină nimic. Cf. id. ib. 249. 2. (Impropriu) Numele unor licheni asemănători cu mușchii (I 1): a) (și în sintagmele mușchi de munte, PĂCALĂ, M. R. 26, PANȚU, PL., mușchi creți, PANȚU, PL., mușchi de piatră, IONESCU, M. 38, BUJOREAN, B. L. 385) plantă cu talul de 8-10 cm, de culoare gălbuie, cenușie-verzuie sau brună-castanie pe partea superioară, și albicioasă pe partea inferioară (Lichen islandicus); b) (și în sintagmele mușchiu fagului, PANȚU, PL., mușchi de copaci, COTEANU, PL. 33, LB, BARCIANU) plantă de culoare verde, cu talul format dintr-o lamă turtită fixată de un suport și cu partea superioară cu mici adîncituri (Lobaria pulmonar ia); c) (și în sintagmele mușchiul pomului, PANȚU, PL., mușchi de lemn, PĂCALĂ, M. R. 26, mușchi alb, ȚOPA, C. 223) pletele-muierii (Usnea barbata), (și în sintagma mușchi de fîntînă, PANȚU, PL.) gălbează (Marchantia polymorpha). 3. C o m p u s e: (regional) mușchi-de-apă = mătasea-broaștei. ALR SN III h 832/157; mușchi-de-lac = „iarbă-de-lac”. I. GOLESCU, C. 4. (Regional) Iarbă-de-șoaldină (Sedum acre), BUJOREAN, B. I. 385. 5. (Regional) Măcriș (2) (Oxalis acetosella) (Meziad-Reiuș). ALR I 1916/308. II. (Regional) 1. Pămînt „rău” (Roșia-Beiuș). ALR II 5 062/310. Coamă pe mijlocul arăturii (ALR SN I h 31); hat, răzor, hotar (LEXIC REG. 49). – Pl.: mușchi și (rar, n.) mușchiuri. – Lat. musculus (< muscus).

MUȘCHI² s. m. 1. (Anat.; mai ales la pl.) Țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților fundamentale de contractilitate și elasticitate, după impulsul nervos primit, pune în mișcare diferite organe sau părți ale corpului. Cf. ANON. CAR. El avea un trup fără oase și fără mușchi. IST. AM. 48^r/21, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Calul era numai spumă; mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I, 42. Un fel de foc nestins îi cutreiera cu fiori de răcoare toți mușchii și toate vinele lui cele slăbite. EMINESCU, N. 10. Brațul său în care mușchii stau ca funii încordate. MACEDONSKI, O. I, 215. Pe fața-i osoasă mușchii jucau subt pielea oacheșă, întinsă și lucitoare. REBREANU, R. II, 232. Jap era un cățel negru . . . cu pieptul lat, cu mușchii puternici. GALACTION, O. 302. Mușchii feții îmi sînt contractați. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Ridicol . . . printre ceilalți concurenți, care toți vor fi fiind, desigur, cu pieptul lat, cu mușchii în fus și cu tendoanele elastice. C. PETRESCU, U. II, 216. Mușchii gambei ca și cei ai coapsei sînt reprezentați în măduvă prin două grupuri sau, mai degrabă, prin două coloane celulare. PARHON, O. A. I, 13. Mușchii feței nici nu i se clinteau măcar; parcă erau de piatră. V. ROM. august 1954, 126, cf. ALR I 105, 741. 2. S p e c. Bucată de carne de porc, de vacă etc., care se găsește de-a lungul coloanei vertebrale și se folosește ca aliment. Trimisăi cu Iosif, nepotu mieu, și niște limbi de bou i de capră și niște mușchi (a. 1778). FURNICĂ, I. C. 80. Limbile, salamurile și mușchiurile lunecau ca untul pe gîtlejurile lor. GANE, N. II, 42. Porcii îngrășați se prefăceau în mușchi și cîrnați. REBREANU, I. 166. Stăpînii turmelor care erau aduse spre tăiere opreau pentru ei mușchii, pe care-i păstrau sărați la butoaie. MOROIANU, S. 26. Domnul Ianoș de la bancă numai mușchi în sînge mănîncă. STANCU, R. A. IV, 24, cf. H III 292. Nu ne duce, Doamne, Unde este foame . . . , C-ai tăi vor fi mușchii, Mușchii și rărunchii. TEODORESCU, P. P. 263. ♦ (De obicei urmat de determinări) Produs alimentar preparat prin sărarea, afumarea etc. musculaturii din regiunea dorso-lombară. Mușchi afumat. Mușchi țigănesc. Mușchi file. 3. (Învechit; în sintagma) Mușchiul grîului = lamura grîului. I-au hrănit pre ei . . . cu seul mușchilor grîului (l a m u r a g r î u l u i B 1938, 220). BIBLIA (1688), 150²/35. – Pl.: mușchi și (rar, n.) mușchiuri. - Și: (forme latinizante) musclu (VEISA, i. 172/9), muscul (ÎVÎRNAV, I. 138^v/5), muscur (AMFILOHIE, F. 256^t/3) s. m. – Lat. musculus (< mus).

MUȘCHIA vb. I. I n t r a n z. (Prin Transilv. și Maram.) A face sau a prinde mușchi¹ (1), a se acoperi cu mușchi¹. De cînd la el n-ai cătat, Frîu-n cap s-a vindecat, Șaua-n spate a mușchiat. DENSUSIANU, Ț. H. 289. De lemn [biserica] a putrezi, De ser a ruĝini, De pk'atră a mușt'i. T. PAPAHAGI, M. 84. ◊ T r a n z. (Într-un descîntec) În mușchi te-am mușchiat, Și-n piatră te-am băgat. GR. S. VI, 102. – Pronunțat: -chi-a. – Prez. ind.: mușchiez. – Și: mușchi vb. IV. – V. mușchi¹.