MOLITVĂ s. f. v. moliftă.

molitvă sf [At: CORESI, ap. GCR I, 25/15 / V: ~iftă, ~tfă, (reg) ~idvă, ~ivdă, ~izvă / Pl: ~ve / E: slv молитва] 1 (Bis creștină ortodoxă; șîe a citi, a zice sau a face și udp „de”) Rugăciune înainte de spovedanie. 2 (Spc) Rugăciune de iertare a păcatelor citită de preot în împrejurări speciale, la bolnavi, la înmormântări, botezuri, nunți etc. 3 (D. lăuze; îe) A ieși la ~ A se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naștere. 4 Oficiere a unei molitve (1-2). 5 (Reg) Sfeștanie. 6 (Fig, rar) Dojană. 7 (Ban; Olt) Agheasmă. 8 (Înv; art. și urmat de un aps) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un membru al clerului Vz sfinție.

MOLITVĂ, molitve, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: molitfă, moliftă s. f.] – Din sl. molitva.

MOLITVĂ, molitve, s. f. (În ritualul bisericii creștine; și în forma molitfă) Rugăciune specială citită de preot pentru iertarea păcatelor; p. ext. orice rugăciune. Țîrcovnicul palatului citi lui Bănică o molitvă. ODOBESCU, S. III 240. Bătrînii... își făceau cruce boscorodind molitfe. NEGRUZZI, S. I 227. – Variante: molitfă, moliftă s. f.

MOLITVĂ ~e f. (în biserica ortodoxă) Rugăciune rostită de preot în anumite împrejurări (la botez, la înmormântare etc.). [G.-D. molitvei] /<sl. molitva

molítvă, V. moliftă.

MOLIFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molitvă, molitfă s. f.] – Din sl. molitva.

MOLITFĂ s. f. v. moliftă.

molidvă sf vz molitvă

moliftă sf vz molitvă

molitfă sf vz molitvă

molivdă sf vz molitvă

molizvă sf vz molitvă

MOLITFĂ s. f. v. molitvă.

moliftă f. V. molitfă.

molitfă (moliftă) f. rugăciune bisericească. [Slav. MOLITVA].

molíftă și (vechĭ) molítvă f., pl. e (vsl. molitva, rugăcĭune, d. moliti, a se ruga). Rugăcĭune pe care preutu o citește unuĭ bolnav, uneĭ femeĭ la 40 de zile după ce a născut saŭ cînd te împărtășeștĭ: preutu ĭ-a făcut moliftă.

molitvă v. moliftă

molitvă s. f., g.-d. art. molitvei; pl. molitve

!moliftă s. f., g.-d. art. moliftei; pl. molifte

!moliftă/ (înv.) molitvă s. f., g.-d. art. moliftei/molitvei; pl. molifte/molitve

moliftă, -te.

moliftă (molifte), s. f. – Slujbă, serviciu religios celebrat în afara slujbelor obișnuite. – Var. (înv.) molivtă, molitfă. Megl. moliftă. Sl. (bg.) molitva (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Miklosich, Lexicon, 379; Cihac, II, 201; Berneker, II, 66), din sl. molĭba „rugăciune”, moliti „a ruga”. – Der. molitve(l)nic (var. moliftelnic), s. n. (liturghier, ritual), din sl. molitvĭnikŭ, cf. bg., sb. molitvenik. Cf. molebnic.

MOLITVĂ s. v. închinare, închinăciune, rugă, rugăciune.

molitvă s. v. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. RUGĂ. RUGĂCIUNE.

molítvă, molitve, s.f. Rugăciune înainte de spovedanie: „La biserica Ierusalimului, / La scaunul molitvului...” (Gherman, 1938: 8). – Din sl. molitva „rugăciune” (Scriban, DEX, MDA).

molitvă, molitve, s.f. – (bis.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva „rugăciune” < moliti „a se ruga” (Scriban, DEX, MDA).

molitvă, -e, s.f. – (rel.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva.

MOLÍTVĂ s. f. 1. (În ritualul bisericii creștine ortodoxe; de obicei în legătură cu verbele „a citi”, „a zice” sau „a face” și urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau în genitiv) Rugăciune; s p e c. rugăciune de iertare a păcatelor citită de preot în împrejurări speciale (la bolnavi, la înmormîntări, botezuri, nunți etc.). Zicînd: ocenaș și alte molitve. CORESI, ap. GCR I, 25/15. Molitve cîndu te scoli den somn dimineața. PARACLIS (1639), 249. I-au cetit molitfa de domnie. URECHE, LET. I, 179/16. M[o]l[i]tva raselor. PRAV. MOLD. 81^v/8. Obrazul cel călugărit. . . să aibă asupra sa hirotonie sau molitve de preoție. PRAV. 152, cf. 299. l-au cetit deasupra capului moliftele de domnie. IST. Ț. R. 4. Dup-acee au incălicat cu álaiu ș-au purces la Sfetei Neculaiu, de i-au cetit molitfeli de domnie. NECULCE, L. 115. Arhiereul. . . au citit rugăciunile și molitvele ceale de la ieșirea sufletului (a. 1757). GCR II, 54/23. Molitfa colivii. . . se cetește de mitropolitul. GHEORGACHI, LET. III, 299/32. Molitfe a sfintei liturghii (a. 1764). URICARIUL, I, 311. Se cetiră molifte lungi, ca la noi, răsâritenii. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 102. Să-ți faci pomană cu dînsul, vro molitfă sâ-i citești. PANN, P. V. i, 65/7. Bătrînii. . . își făceau cruce, boscorodind molitfe. NEGRUZZI, S. I, 227. Popa vine. . . Numai cîteva molitfe peste cap îți mai cetește Și de boală și durere chiar pe loc te lecuiește. CONTEMPORANUL, I, 690. Kir Behehe Berbecilă, care era și țîrcovnicul palatului, citi lui Rănică o molitvă. ODOBESCU, S. III, 240. Preotul citește anumite rugăciuni (molifte) . . . cu ajutorul cărora bolnavul se lecuiește. CANDREA, F. 273. I-a cetit molitfa de dezlegare. GALACTION, O. 184, cf. 196, 203. Ăștia au venit să . . . citească molifta morților. CAMIL PETRESCU, O. II, 579. Sîmbătă. . . mirele și mireasa. . . seduc la biserică de le fac molifta. SEVASTOS, N. 340. Cîn naște un copil de la o muiere, să duce moașa și-i face molivdă la popa. GRAIUL, I, 9. cf. ALR I 596/12, 51, 186, 820, 837. Aducem pă popa să-i facă moliftă. ALR II 3396/791, cf. ALR II/I MN 7,6852/47, ib. MN 103, 2 773/2, 7, 91. ◊ (Glumeț) Iată molitfele mele, adaose, scoțînd din buzunar cărțile [de joc]. NEGRUZZI, S. I, 85. ◊ E x p r. A ieși la molitvă = (despre lăuze) a se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naștere. Femeia. . . cînd naște. . . „iese la moliftă” peste 40 de zile. MARIAN, NA. 25. După 6 săptămîni. . . iese femeia leuză cu copilul la molitfă. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 4. ♦ Oficierea unei molitve (1). Părinte. . . eu aș lăsa ceva de o moliftă. SADOVEANU, O. IX, 42. ♦ (Regional) Sfeștanie. ALRM II/I h 248/2, 791. ♦ F i g. (Rar) Dojană, mustrare, morală. E în zadar, mamă! Toate aceste molifte nu folosesc nimică. ap. TDRG. 2. (Ban., Olt.) Agheasmă. I-a adus molifta, adecă apa sfințită de la preotul. MARIAN, NA. 139, cf. 84. Pune o țîră molidvă (aghiazmă) în var și piatră vînătă. ALRT II 47. Cînd îmblă popa la sfîntul Ion, ŝer fęĉili molidvă.. . să-ș facă dă dragoste. ARH. FOLK. III, 42, cf. CHEST. II 458/8, ALR I 585/12, 18, 28, 30, 40, 77, 840, 885, ALR II 3 396/886, ALR II/I MN 72, 2 652/76. 3. (Învechit; de obicei articulat și urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un membru al clerului. V. s f i n ț i e. Vînd lui popa Ion . . . cum și hiilor moliftei sale. . . un loc de casă (a. 1710). URICARIUL, XXIII, 379. Molitva sa Isaiea monah (a. 1743). ib. XXI. 414, cf. X, 270. Să vii molifta ta îndată, ca să binecuvîntezi praporul. SADOVEANU, O. XIII, 823. – Pl.: molitve. – Și: molitfă, moliftă, (regional) molidvă, molivdă, molízvă (ALR I 596/170) s. f. – Din slavonul молитв.

MOLÍFTĂ s. f. v. molitvă.