LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², fără bucle. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nicio urmă de mâncare. – V. linge.

lins, ~ă a [At: LM / Pl: ~nși, ~e / E: linge] 1 Peste care a trecut limba. 2 (Pan; d. păr) Gras și lucios. 3 (Pan; d. păr) Fără bucle Si: drept. 4 (Iuz) Cu părul pomădat și îngrijt pieptănat. 5 (Spc; d. malul unui râu) Netezit de ape. 6 (Spc; d. malul unui râu) Neaccidentat. 7 (Înv; d. lovituri date în jocul de-a armașul) Foarte apropiat de corp. 8 (Înv; îla) Cu punga ~ă Sărac.

LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, întins², neondulat. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mâncat tot, în care n-a mai rămas nici o urmă de mâncare. – V. linge.

LINS, -Ă, linși, -se, adj. 1. (Despre păr) Bine netezit, neondulat. Mama era înaltă și slabă, cu figura prelungă. Purta părul lins. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 17. Bătrîn, de mult cu ochiul stins, Cu părul lins, de vremuri nins, Cu barba albă pîn’ la brîu, E rătăcit într-un pustiu. COȘBUC, P. II 302. Pe figura ei brună se mai văd urme de frumusețe... nasul subțire și părul lins, de un negru lucios. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. ♦ (Rar, despre ape) Neted. Fața apei era linsă, lucie, uleioasă. DUMITRIU, P. F. 4. 2. (Familiar; despre oale sau farfurii cu mîncare) Din care s-a mîncat tot, golit de mîncare pînă la ultima fărîmă. (Întărit, în forma lins-prelins) După ce făcu tot lins-prelins cu fundul în sus, spuse unchiașului că n-a mîncat așa de bine de cînd s-a pomenit el pe lume. POPESCU, B. II 30.

LINS ~să (~și, ~se) 1) (despre păr) Care nu este ondulat; neted. 2) pop. (despre vase de bucătărie sau farfurii) În care n-a mai rămas nimic după mâncare. /v. a linge

lins a. 1. pieptenat, lucitor, neted: păr lins; 2. fig. scos din cutie: un june lins. [V. linge].

lins, -ă (d. ling). Păr lins, foarte neted (în opoz. cu creț).

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

linge [At: CORESI, EV. 361 / Pzi: ling / E: ml lingere] 1 vt (D. animale; pex d. oameni) A trece în mod repetat cu limba peste ceva. 2 vt (Pop; dep; îe) A ~ unde a scuipat A-și schimba în bine atitudinea față de ceva blamat înainte. 3 vt (Îe) A ~ în bot pe cineva A linguși (1). 4 vr (Pop; îe) A se ~ în bot (cu cineva) A se săruta cu cineva. 5 vt (Pop) A linguși (1) pe cineva. 6 vt (Pop; îe) A ~ mâna (sau mâinile, laba) cuiva A manifesta servilism față de cineva, sărutându-i, insistent, mâna. 7 vt (Pop; îe) A ~ picioarele (sau cizma, cizmele) cuiva A se umili în fața cuiva. 8 vt (D. animale; pgn, d. oameni) A se hrăni luând mâncarea prin atingeri repetate cu limba. 9-10 vtr (Pfm; îe) A-și ~ degetele (sau, buzele, botul) ori a se ~ pe degete (sau pe buze) A trece cu limba peste degete sau peste buze, pentru a lua ultimele resturi ale unui aliment care produce o deosebită plăcere celui care l-a mâncat. 11 vt (Pfm; îe) A-și – buzele A-și manifesta o dorință sau o poftă mare pentru ceva de mâncare. 12 vt (Reg; îe) A ~ melesteul A fi foarte sărac. 13 vt (Îae) A fi foarte zgârcit. 14 vt (Îvp; îe) A ~ talerele A fi lipsit de importanță. 15 vt (Înv; îe) A ~ țărână (sau lut) A nu avea nici o scăpare. 16 vt (Îe) A putea ~ mac (sau miere) undeva A fi un loc foarte curat, datorită hărniciei proprietarului. 17 vt (Fam; îc) ~-blide (sau ~-taler, ~-talere, ~-talger, ~-talgere, ~-tipsia) Persoană lipsită de demnitate, care trăiește pe seama altora. 18 vr (Îe) A se ~ pe bot de ceva A fi nevoit să renunțe la ceva. 19 vt A mânca tot ce i s-a oferit cu lăcomie. 20 vt (Reg; d. molii) A roade. 21 vrp (Reg; fig) A fi valorificat. 22 vt (Reg) A fura. 23 vr (Îvr) A se șterge. 24 vi (Reg; pcf) A ninge.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre unele animale, mai rar despre oameni) A trece cu limba peste ceva de mîncare, a lua cu limba resturi de mîncare. Lingeam fiecare fărîmitură. SAHIA, N. 32. Nu ne era a învăța, cum nu-i e cînelui a linge sare. CREANGĂ, A. 110. ◊ Expr. (Familiar, despre oameni) A-și linge degetele (sau buzele) sau (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce ai mîncat ceva bun sau ca manifestare a unei senzații de plăcere, a unei pofte mari). Acum o să fie bun de mîncat... Îmi ling buzele. STANCU, D. 51. Bucata de pui o ducea la gură cu mîna și-și lingea degetele. PAS, Z. I 269. Se linse pe buze de dulceață. RETEGANUL, P. II 42. La masă de-l poftește, el degetele-și linge. NEGRUZZI, S. II 208. (Refl.) A se linge pe bot (de ceva) v. bot. ◊ Fig. Flăcările se îndoaie, ling pămîntul. STANCU, D. 138. ♦ (Rar) A mînca, a devora. [Lupul] se așază la masă și într-o clipă linge tot ce era pus pe dînsa. CREANGĂ, O. A. 274. 2. (Despre animale) A netezi cu limba blana de pe corp, o rană etc. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. GÎRLEANU, L. 25. Fata babei era... netezită pe cap, de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284. ♦ A trece cu limba peste mîna omului sau peste trupul unei ființe în semn de afecțiune (și supunere). Cum dete [capra] de copil... începu să-l lingă. ISPIRESCU, L. 135. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Mielușorul... Linge mîna nemiloasă spre jungherea lui gătită. CONACHI, P. 262. 3. (Familiar) A linguși. Pe din față te linge, pe din dos te frige. ȘEZ. I 218.

LINGE-BLIDE s. m. (Familiar) Persoană care trăiește pe socoteala altora; parazit.

LINGE-TALGER s. m. (Neobișnuit) Linge-blide. Ian ascultă, măi linge-talger. ALECSANDRI, T. 1329.

A LINGE ling tranz. 1) (mai ales despre animale) A netezi cu limba (în semn de afecțiune). 2) (mâncare) A lua câte puțin cu limba, atingând în mod repetat. ◊ A-și ~ degetele a încerca o plăcere deosebită mâncând ceva gustos. 3) fig. fam. A linguși în mod înjositor. ◊ Linge-blide om care trăiește pe socoteala altora; trântor; parazit. /<lat. lingere

linge v. 1. a trece cu limba peste un obiect; 2. fig. a linguși: linge unde a scuipat. [Lat. LINGERE].

linge-talere m, lingău. [Modelat după germ. Tellerlecker].

ling, lins, a línge v. tr. (lat. língĕre, vgr. leiho, scr. ligh, lih, got. bi-laigôn, germ. lecken, engl. lick, care-s înrudite pin sunet cu rom. limpesc, linchesc). Trec limba peste ceva: vaca linge (sub-înț. un bulgăre de sare). A linge unde aĭ scuĭpat, a te întoarce la lucrurĭ saŭ persoane pe care le-aĭ disprețuit odată.

linge-tálere m., pl. tot așa. Lingăŭ.

lins adj. m., pl. linși; f. linsă, pl. linse

lins adj. m., pl. linși; f. linsă, pl. linse

lins adj. m., pl. linși; f. sg. linsă, pl. linse

linge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ling, 3 sg. linge, imperf. 1 lingeam, perf. s. 1 sg. linsei, 1 pl. linserăm, m.m.c.p. 1 pl. linseserăm; conj. prez. 1 sg. să ling, 3 sg. să lingă, ger. lingând; part. lins

!linge-blide (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui linge-blide; pl. linge-blide

linge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ling, imperf. 3 sg. lingea, perf. s. 1 sg. linsei, 1 pl. linserăm; part. lins

!linge-blide (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui linge-blide; pl. linge-blide

linge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ling, imperf. 3 sg. lingea, perf. s. 1 sg. linsei, 1 pl. linserăm; part. lins

linge-blide s. m. invar.

LINS adj. v. netezit.

lins adj. v. NETEZIT.

LINGE vb. (fig.) a se pieptăna. (Pisicile se ~.)

LINGE vb. v. flata, linguși, măguli.

LINGE-BLIDE s. v. parazit

LINGE-TALERE s. v. parazit.

LINGE-TALGERE s. v. parazit.

LINGE vb. (fig.) a se pieptăna. (Pisicile se ~.)

linge vb. v. FLATA. LINGUȘI. MĂGULI.

linge-blide s. v. PARAZIT.

linge-talere s. v. PARAZIT.

linge-talgere s. v. PARAZIT.

linge (ling, lins), vb. – 1. A atinge cu limba. – 2. A linchi. – 3. A măguli, a peria, a adula. – Mr. (a)lingu, (a)limșu, (a)lindzire, megl. ling, istr. ling, lins, linje. Lat. lĭngĕre (Pușcariu 978; Candrea-Dens., 999; REW 5066; Pascu, I, 32), cf. v. it. lingere (friul. lenzi, sicil. lingiri, sard. linghere, cf. Battisti, III, 2238). Der. lingău, s. m. (linge-blide; parazit); linge-talere, s. m. (lipitoare, parazit); lingăi, vb. (Trans., a linguși); lingăreț, adj. (lacom, hulpav); lingări, vb. (a fi parazit, a mînca pe spinarea altuia; a păcăli, a linguși); lingăritură, s. f. (înv., lingușitură, măgulitură); linguși, vb. (a peria, a înșela, a adula), cu suf. expresiv -și; lingușeală, s. f. (lingușire, adulație, josnicie); lingușitor, adj. (mincinos, care lingușește); prelinge, vb. (a linge; a se scurge, a curge un lichid care scapă dintr-un recipient poros sau spart, refl., a aluneca), cu pref. pre-.

a linge cireașa / chiseaua expr. (eufem., er., obs.) a practica cuniliția.

a linge în cur (pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva).

a linge o pânză expr. (d. îndrăgostiți) a merge la cinematograf.

a se linge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe (la ceva).

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

linge-blide s. m. invar. om care trăiește pe socoteala altora, parazit, om de nimic.

să-ți lingi degetele (nu alta!) expr. (d. mâncare) gustos, delicios.