lamină sf [At: NEGULICI / Pl: ~ne / E: lat lamina, it lamina] 1-2 (Rar) Lamă¹ (1, 3). 3 (Bot) Limb. 4 Strat subțire care face parte din structura unei formațiuni anatomice. 5-6 (Teh) Corp în formă de lamă (1) sau de fir.

LAMINĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina].

LAMINĂ s. f. 1. limb (1). 2. strat subțire din structura unei formații anatomice. 3. (tehn.) corp în formă de lamă sau de fir. (< it., lat., engl. lamina)

lamina vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~nez / E: fr laminer] 1 (C. i. metale, aliaje metalice sau materiale nemetalice) A prelucra prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2 A întinde și a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare, în vederea toarcerii lor. 3 A reduce secțiunea de curgere a unui fluid.

LAMINA, laminez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra un material (în special un metal) cu ajutorul laminorului. 2. A întinde, a paraleliza și a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare în vederea toarcerii lor. 3. A face ca un fluid să curgă printr-o secțiune mai strîmtă decît aceea a restului conductei prin care se face curgerea.

LAMINA vb. I. tr. 1. A prelucra (un metal, un material etc.) la laminor. 2. A subția și a omogeniza fibrele textile. 3. A îngusta un jet de fluid. [< fr. laminer].

LAMINA vb. tr. 1. a prelucra un material la laminor. 2. a subția și a omogeniza fibrele textile. 3. a îngusta un jet de fluid. (< fr. laminer)

A LAMINA ~ez tranz. 1) (metale, aliaje) A prelucra cu laminorul. 2) (fluide) A face să curgă printr-o secțiune special amenajată. 3) (fibre textile) A subția și a omogeniza cu laminorul. /<fr. laminer

*laminéz v. tr. (d. lat. lámina, lamă; fr. laminer). Supțiez pin laminator.

lamină s. f., g.-d. art. laminei, pl. lamine

lamină s. f., g.-d. art. laminei, pl. lamine

lamină s. f., g.-d. art. laminei; pl. lamine

lamina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. laminez, 3 laminează; conj. prez. 1 sg. să laminez, 3 să lamineze

lamina (a ~) vb., ind. prez. 3 laminează

lamina vb., ind. prez. 1 sg. laminez, 3 sg. și pl. laminează

LAMINĂ s. v. limb.

lamină s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „ de ”, care indică felul materialului) lamă. A înlocuit laminele ștergătoarelor de la parbrizul autovehiculului. Cutterul are lamina de oțel. 2 ascuțiș, lamă, limbă, pană, pânză, tăiș, <pop.> custură, gură, leafă², plasă¹, tăiuș, <înv. și reg.> ascuțit¹, <reg.> cuțitură, <fig.> buză. Apucă securea de lamină. 3 (bot.) limb. Lamina este partea lățită a frunzei.

LAMINĂ s. (BOT.) limb. (~ unei frunze.)

lamina vb. I. tr. (compl. indică documente, materiale etc.) a plastifia. Și-a laminat diploma de licență pentru a o proteja de degradare.