LAME, (2) lameuri, s. n. 1. Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. 2. Sortiment de lame (1). – Din fr. lame.

lame [At: LTR² / Pl: ~uri / E: fr lamé] 1 sn Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. 2 a (D. textile) Strălucitor.

LAME, lameuri, s. n. Material textil din mătase, bumbac sau lână cu fire metalice. – Din fr. lamé.

LAME s.n. Țesătură de mătase, de bumbac sau de lînă cu fire metalice fine în bătătură. [< fr. lamé].

LAME s. n. țesătură de mătase, bumbac sau lână cu fire metalice fine. (< fr. lamé)

LAME ~uri n. Țesătură de mătase sau din fibre sintetice ornată cu fire metalice fine în bătătură, având diferite întrebuințări. /<fr. lamé

lamă² sf [At: GHERASIM, IST. 17^v / Pl: ~me / E: fr lama] 1 Gen de mamifere rumegătoare, asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama). 2 Exemplar din genul lamă² (1).

lamă³ sf [At: (a. 1805) GRECU, P. 68 / Pl: ~me / E: ngr λάμμα] (Grî; rar) 1 Parte luminoasă a unei picturi, realizată în arta veche cu un strat subțire de culoare deschisă. 2-3 (Pex) Vopsea de culoare (albă sau) cu tentă deschisă.

lamă¹ sf [At: NEGULICI / Pl: ~me / E: fr lame] 1 Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse utilizări în tehnică Si: (rar) lamină (1). 2 (Pan) Obiect de metal, de lemn etc., cu forma unei plăci de grosime uniformă și mult mai mică decât lățimea și lungimea. 3 (Îvr) Bandă metalică subțire Si: (rar) lamină (2). 4 (Spc; șîs ~ de ras) Plăcuță dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi, care se montează la un aparat de bărbierit. 5 Parte metalică și tăioasă a unui instrument Si: tăiș, (pop) limbă. 6 Plăcuță subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 7 Formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire. 8 Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. 9 (Rar) Undă. 10 (Reg) Parte ascuțită a șurubelniței Si: (pop) gură.

LAMĂ², lame, s. f. Mamifer rumegător din familia cămilelor, care trăiește în ținuturile muntoase ale Americii de Sud și este folosit ca animal de tracțiune (Anchenia lama). Punîndu-se cu toată sîrguința, au prins lame și tăindu-le pe toate... au sărat carnea și au spînzurat-o în bucătărie. DRĂGHICI, R. 120.

LAMĂ¹, lame, s. f. 1. Foaie subțire de metal, cu diverse întrebuințări. Lamă de oțel. ◊ Fig. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. Din pupilele lor, două lame de oțel albăstrui urmăresc năruirea munților. BOGZA, C. O. 183. ◊ Lamă de ras = placă metalică dreptunghiulară, subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 2. Parte metalică a unui instrument tăios; limbă. Lamă de cuțit. ▭ Cînd a izbit cu tîrnăcopul în pămîntul moale de sub picioare, lama și capul fierului au intrat cu totul în clisă. PREDA, Î. 159. E ceru-ntunecat ca o pădure în care luna, nici pe jumătate, Lucește ca o lamă de secure. D. BOTEZ, P. O. 29. 3. Placă mică și subțire de sticlă, pe care se pun substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat de lichid foarte subțire, liber sau cuprins între doi pereți.

LAMĂ² s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăiește în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].

LAMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].

LAMĂ² s. f. mamifer rumegător din familia camelidelor, care trăiește pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)

LAMĂ¹ s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)

bloc-lamă s. n. Bloc înalt, paralelipipedic, cu lățimea foarte mică în raport cu lungimea sa ◊ „Între pilonii de înaltă tensiune și dealurile vechi ale Clujului, silueta câtorva din blocurile-lamă ale cartierului Grigorescu.” Sc. 20 III 65 p. 3 (din bloc + lamă; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

LAMĂ² ~e f. Mamifer rumegător din America de Sud, înrudit cu cămila, dar fără cocoașă, care, fiind domesticit, este folosit la transportarea greutăților. [G.-D. lamei] /<fr. lama

LAMĂ¹ ~e f. 1) Parte ascuțită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuțiș; tăiș; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oțel, foarte subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

lamă f. cuadruped rumegător din Peru, mai mic decât cămila și fără cocoașă.

lamă f. 1. bucată de metal, lată și subțire: lamă de oțel; 2. fierul unei arme sau al unui instrument tăios (=fr. lame).

2) *lámă f., pl. e (fr. lama, d. sp. llama, cuv. peruvian). Un fel de capră peruviană fără coarne, mare cît un măgar. Lîna eĭ e maĭ aspră de cît cea de alpacă orĭ de vigonie.

1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire care se fixează într’un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).

lame s. n., art. lameul; (sorturi) pl. lameuri

lame s. n.; (sorturi) pl. lameuri

lame s. n., art. lameul; (sorturi) pl. lameuri

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă (placă, mamifer) s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

LAMĂ s. 1. v. tăiș. 2. v. pânză.

LAMĂ s. 1. ascuțiș, limbă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ a unui cuțit, a unui briceag.) 2. pînză, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei. )

lamă (lame), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.

LAMÉ, Gabriel (1795-1870), inginer și matematician francez. Prof. univ. la Paris. Unul dintre primii constructori ai căilor ferate franceze (Paris-Saint-Germain, 1832). Contribuții la teoria numerelor, termodinamică și matematici aplicate. Cercetări fundamentale privind teoria elasticității („Lecții asupra teoriei matematice a elasticității corpurilor solide”).

LÁMĂ² (< fr. {i}; {s} sp. llama, împrumutat dintr-o limbă indigenă din Perú, în care toate animalele cu lână poartă acest nume) s. f. Mamifer rumegător, din familia canelidelor, înrudit cu cămilele, de c. 120 cm înălțime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoë, mai există în stare sălbatică, celelalte fiind deja domesticite când au ajuns primi spanioli în America de Sud. Trăiește în zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povară și întrebuințează carnea lor, blana, grăsimea, părul (țesături, frânghii), bălegarul (pentru foc).

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.

a da cu lama expr. (intl.) a tăia buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

lamă, lame s. f. 1. gumă de mestecat în formă de placă subțire. 2. (tox.) lamă de ras folosită la porționarea dozelor de cocaină sau heroină ce urmează a fi inhalate.