hormon sm [At: ENC. AGR. III, 32 / V: (nob) ~ă sfi / Pl: ~i / E: fr hormone, ger hormone. rs xorмoны] 1 (Med) Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. 2 (Îs) ~ vegetal Substanță (prin) care (se) stimulează creșterea vegetalelor.

HORMON, hormoni, s. m. Substanță secretată de țesuturile endocrine, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. Hormoni sexuali.

HORMON s.m. Secreție a glandelor endocrine, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. [< fr., engl. hormone, cf. gr. horman – a excita].

HORMON¹ s. m. substanță biochimică, secreție a glandelor endocrine, care stimulează creșterea și procesele metabolice și fiziologice din organism. (< fr. hormone)

HORMON ~i m. Substanță secretată de glandele endocrine sau ale unor țesuturi care contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. /<fr. hormone

hormonă sf vz hormon

HORMON²(O)- elem. „hormon”. (< fr. hormn/o/-, cf. gr. hormao, a excita)

hormon s. m., pl. hormoni

hormon s. m., pl. hormoni

hormon s. m., pl. hormoni

hormon, pl. hormoni

HORMON FOLICULAR s. v. foliculină.

HORMON FOLICULAR s. (BIOL.) foliculină.

HORMON-, v. HORMONO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezență a unui anumit hormon în sînge; ~urie (v. -urie), s. f., prezența hormonilor în urină.

HORMONO- „hormon, hormonal”. ◊ gr. hormon „excitat” > fr. hormono-, germ. id., engl. id. > rom. hormono-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de sinteză a hormonilor în organism; sin. hormonopoieză; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază originea, structura chimică și acțiunea specifică hormonilor; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare electivă a unui hormon într-un țesut; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., hormonogeneză*; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament cu hormoni aplicat în diferite boli.

HORMÓN (< fr. {i}; {s} gr. hormaein „a excita, a stimula”) s. m. Produs de secreție al unei glande endocrine sau al unor țesuturi fără structură glandulară tipică; vehiculat pe care sangvină în tot organismul, acționează la distanță, în doze foarte mici, asupra unor organe sau țesuturi (ex. insulina, testosteronul etc.). H. contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. Descoperiți inițial de Arnold A. Bertholt (1849), au fost studiați ulterior de Ch. Darwin, Johannes Fiting, Ernest H. Starling (care a introdus denumirea), împreună cu William M. Bayliss. Au fost izolați de Fr.G. Banting și Ch.H. Best (1921). H. sintetici au utilizări importante în medicina genetică și agricultură.