herb sn [At: DOSOFTEI. PS. 1 / V: gh~, hierb / Pl: ~uri / E: pn herb] (Înv) 1 Stemă a unei țări. 2 Blazon al unei familii nobiliare etc. 3 (Fig) Origine, neam nobil.

HERB, herburi, s. n. (Mold.; învechit) Marcă a unei țări; stemă, blazon. Lună, soare și luceferi El le poartă-n a lui herb. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Origine, neam nobil. Poloneză și de herb mîndru... nu putea privi cu ochi uscați nici o suferință. M. I. CARAGIALE, C. 134. – Variantă: hierb (ODOBESCU, S. II 210) s. n.

HERB ~uri n. înv. 1) Semn simbolic al unui stat sau al unui oraș (zugrăvit pe drapele, monede, ștampile etc.); stemă. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; blazon. 3) fig. Origine nobilă. /<pol. herb

herb n. Mold. od. stemă, marcă: herbul Moldovei; fig. lună, soare și luceferi el (codrul) le poartă ’n a lui herb EM. [Pol. HERB].

herb n., pl. urĭ (pol. herb, ceh. herb, erb, d. germ. erbe, moștenitor; rut. herb, rus. gerb, de unde și sîrb. grb). Vechĭ. Blazon, stemă, pajură marcă. – Se zicea și gherb (cu gh ca în ghin față de vin și ca la Rușĭ și Grecĭ). V. scut.

HIERB s. n. v. herb.

gherb sn vz herb

hierb sn vz herb

HIERB s. n. V. herb.

HIERB s. n. v. herb.

gherb, V. herb.

herb (înv.) s. n., pl. herburi

herb (înv.) s. n., pl. herburi

herb (stemă, origine) s. n., pl. herburi

HERB s. v. armoarii, blazon, emblemă, stemă.

herb s. v. ARMOARII. BLAZON. EMBLEMĂ. STEMĂ.

herb (herburi), s. n. – Stemă, blazon. – Var. (înv.) heghie, gherg(ie). Pol. herb, din germ. Erbe (DAR), cf. bg. gerb. – Hereghie, s. f. (origine, stirpe, neam), sec. XVII, înv., pe care Drăganu, Cronică numismatică, III, 12 (cf. DAR) îl reface din mag. eredni „a proveni din, a descinde”, pare a fi doar o var. a cuvîntului anterior.