HERB, herburi, s. n. (Mold.; învechit) Marcă a unei țări; stemă, blazon. Lună, soare și luceferi El le poartă-n a lui herb. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Origine, neam nobil. Poloneză și de herb mîndru... nu putea privi cu ochi uscați nici o suferință. M. I. CARAGIALE, C. 134. – Variantă: hierb (ODOBESCU, S. II 210) s. n.