ghilotina vt [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 572 / Pzi: ~nez / E: fr guillotiner] (Înv) A executa prin decapitare cu ghilotina.

GHILOTINA, ghilotinez, vb. I. Tranz. A executa cu ghilotina. Crezi că e în interesul Republicii ca el să fie ghilotinat? CAMIL PETRESCU, T. II 572.

GHILOTINA vb. I. tr. A executa cu ghilotina. [< fr. guillotiner].

GHILOTINA vb. tr. a executa cu ghilotina. (< fr. guillotiner)

A GHILOTINA ~ez tranz. (condamnați la moarte) A executa decapitând cu ghilotina. /<fr. guillotiner

ghilotinà v. a tăia capul cu ghilotina.

ghilotină¹ sf [At: ȘEZ. V, 74 / Pl: ~ne / E: mg gyilok] (Reg) 1 Umflătură la gât. 2 Ulcerație pe corpul animalului sau pe trunchiul copacului.

ghilotină² sf [At: MAIORESCU, CR. II, 180 / Pl: ~ne / E: fr guillotine] 1 Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. 2 Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 3 Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc.

GHILOTINĂ, ghilotine, s. f. Instrument de execuție prin decapitare, folosit prima oară în Franța. Mașina era de mînă, limitîndu-se la un cuțit ca de ghilotină. PAS, Z. I 274. Asta-i grav... Înseamnă că mergem cu toții la ghilotină. CAMIL PETRESCU, T. II 471. ◊ Fig. Colonelul scotoci buzunările tunicei, căutînd briceagul cu mica ghilotină de oțel pentru tăiat vîrful țigărei. C. PETRESCU, Î. I 3.

GHILOTINĂ s.f. 1. Instrument de decapitare, constînd dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gîtul celui condamnat. 2. (Poligr.) Mașină de tăiat hîrtia. [< fr. guillotine, cf. Guillotin – medic francez].

GHILOTINĂ s. f. 1. instrument de decapitare dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (poligr.) mașină de tăiat hârtia. ◊ foarfece pentru tăiat foi de tablă. (< fr. guillotine)

GHILOTINĂ ~e f. ist. 1) Instrument de execuție prin decapitare a celor condamnați la moarte. 2) tehn. Mașină prevăzută cu un dispozitiv pentru tăiat diferite materiale (hârtie, plăci metalice etc.). /<fr. guillotine

ghilotină f. instrument pentru decapitare, compus dintr’un satâr triunghiular de oțel, ce alunecă între două scobituri (= fr. guillotine).

*ghilotínă f., pl. e (fr. guillotine, pron. ghiĭotin, d. numele mediculuĭ Guillotin). Un aparat de decapitat condamnațiĭ, compus dintr’un satîr care alunecă vertical (în chepeng) între doĭ stîlpĭ. – La 1789, medicu Guillotin propuse acest aparat cu scop să suprime chinurile condamnaților, imitîndu-ĭ pe Italienĭ, care o întrebuințaŭ de mult. Alt medic, Louis, o perfecționă, și de aceĭa s’a și numit la început în Francia louisette. Totușĭ, numele de guillotine a persistat. ĭa a funcționat întîĭa oară la 23 April 1789 și se întrebuințează și astăzĭ.

*ghilotinéz v. tr. (fr. guillotiner). Decapitez cu ghilotina.

ghilotina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ghilotinez, 3 ghilotinează; conj. prez. 1 sg. să ghilotinez, 3 să ghilotineze

ghilotina (a ~) vb., ind. prez. 3 ghilotinează

ghilotina vb., ind. prez. 1 sg. ghilotinez, 3 sg. și pl. ghilotinează

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

GHILOTÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument de execuție a condamnaților la moarte prin decapitare, cunoscut în Evul Mediu și introdus în Franța (25 apr. 1792) la propunerea dr. J.I. Guillotin. Folosirea ei a fost abolită la 9 oct. 1981. 2. Foarfece-ghilotină.