ghilotină¹ sf [At: ȘEZ. V, 74 / Pl: ~ne / E: mg gyilok] (Reg) 1 Umflătură la gât. 2 Ulcerație pe corpul animalului sau pe trunchiul copacului.

ghilotină² sf [At: MAIORESCU, CR. II, 180 / Pl: ~ne / E: fr guillotine] 1 Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. 2 Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 3 Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc.

* GHILOTINĂ (pl. -ne) sf. Mașină cu care se taie capul celor osîndiți la moarte, în Franța (🖼 2361) [fr. guillotine].

GHILOTINĂ, ghilotine, s. f. Instrument de execuție prin decapitare, folosit prima oară în Franța. Mașina era de mînă, limitîndu-se la un cuțit ca de ghilotină. PAS, Z. I 274. Asta-i grav... Înseamnă că mergem cu toții la ghilotină. CAMIL PETRESCU, T. II 471. ◊ Fig. Colonelul scotoci buzunările tunicei, căutînd briceagul cu mica ghilotină de oțel pentru tăiat vîrful țigărei. C. PETRESCU, Î. I 3.

GHILOTINĂ s.f. 1. Instrument de decapitare, constînd dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gîtul celui condamnat. 2. (Poligr.) Mașină de tăiat hîrtia. [< fr. guillotine, cf. Guillotin – medic francez].

GHILOTINĂ s. f. 1. instrument de decapitare dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (poligr.) mașină de tăiat hârtia. ◊ foarfece pentru tăiat foi de tablă. (< fr. guillotine)

GHILOTINĂ ~e f. ist. 1) Instrument de execuție prin decapitare a celor condamnați la moarte. 2) tehn. Mașină prevăzută cu un dispozitiv pentru tăiat diferite materiale (hârtie, plăci metalice etc.). /<fr. guillotine

ghilotină f. instrument pentru decapitare, compus dintr’un satâr triunghiular de oțel, ce alunecă între două scobituri (= fr. guillotine).

*ghilotínă f., pl. e (fr. guillotine, pron. ghiĭotin, d. numele mediculuĭ Guillotin). Un aparat de decapitat condamnațiĭ, compus dintr’un satîr care alunecă vertical (în chepeng) între doĭ stîlpĭ. – La 1789, medicu Guillotin propuse acest aparat cu scop să suprime chinurile condamnaților, imitîndu-ĭ pe Italienĭ, care o întrebuințaŭ de mult. Alt medic, Louis, o perfecționă, și de aceĭa s’a și numit la început în Francia louisette. Totușĭ, numele de guillotine a persistat. ĭa a funcționat întîĭa oară la 23 April 1789 și se întrebuințează și astăzĭ.

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

ghilotină s. f., g.-d. art. ghilotinei; pl. ghilotine

GHILOTÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument de execuție a condamnaților la moarte prin decapitare, cunoscut în Evul Mediu și introdus în Franța (25 apr. 1792) la propunerea dr. J.I. Guillotin. Folosirea ei a fost abolită la 9 oct. 1981. 2. Foarfece-ghilotină.