fițuică sf [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr. 160, 3/2 / Pl: ~ici / E: ns cf ger Fitschen „fleac, mărunțiș”] 1 Bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări. 2 (Fam) Bucată de hârtie pe care elevii (studenții etc.) își fac însemnări din materia anunțată pentru un extemporal, un examen, cu scopul de a copia. 3 (Prt) Gazetă fără însemnătate.

FIȚUICĂ, fițuici, s. f. Petic de hîrtie cuprinzînd diferite însemnări. Scoase un teanc de hîrtii îngălbenite. Se mută cu jîlțul mai în bătaia focului, și dintr-o dată, desfăcînd o fițuică, și-o apropie de barbă. SADOVEANU, O. V. 170. Furios, magistratul a făcut fițuica boț și a zvîrlit-o cît colo. POPA, V. 205. ♦ (Peiorativ) Gazetă fără însemnătate.

FIȚUICĂ ~ci f. fam. 1) Bucată mică de hârtie cu însemnări. 2) Foiță de hârtie cu însemnări, folosită pentru a copia la examene. 3) depr. Publicație neînsemnată. /cf. germ. Fitzel

fițuică f. 1. chitanță; 2. foiță de hârtie sau de carton pe care se iau note și care se poate apoi clasa. [Origină necunoscută].

fițúĭcă f., pl. ĭ (rudă cu a se fîțîi și cu germ. fitzel, fetzen, zdrențe). Fam. Iron. Foaĭe volantă (bucățică) de hîrtie (o chitanță ș. a.). Ziar mic și prost. Carte de joc.

fițuică (desp. -țui-) s. f., g.-d. art. fițuicii; pl. fițuici

fițuică (-țui-) s. f., g.-d. art. fițuicii; pl. fițuici

fițuică s. f. (sil. -țui-), g.-d. art. fițuicii; pl. fițuici

fițuică, fițuici s. f. 1. (peior.) ziar / gazetă fără valoare / de proastă calitate 2. (șc.) text scris în format miniatural de către un elev cu intenția de a-l folosi pe ascuns în timpul unui examen sau al unei lucrări scrise