filogeneză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr phylogenèse] (Blg) Filogenie (1).

FILOGENEZĂ s.f. Filogenie. [< fr. phylogenèse, cf. gr. phyle – trib, genesis – origine].

FILOGENEZĂ s. f. filogenie. (< fr. philogenèse)

FILOGENEZĂ f. 1) biol. Proces de dezvoltare a vieții pe Pământ. 2) Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul acestui proces. /<fr. phylogenese

filogeneză s. f., g.-d. art. filogenezei

filogeneză s. f., g.-d. art. filogenezei

filogeneză s. f., g.-d. art. filogenezei

FILOGENEZĂ s. v. filogenie.

FILOGENEZĂ s. (BIOL.) filogenie. (~ unor organisme.)

FILOGENEZĂ s. f. (cf. fr. philogenèse): studiul dezvoltării istorice a unei limbi, cu multele din diferitele sale stadii.

FILO-₂ „neam, specie, rasă”. ◊ gr. phylon „rasă, trib, rudă” > fr. phylo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~cenogeneză (v. ceno-₁, v. -geneză), s. f., dezvoltare istorică a tipurilor de vegetație; ~embriogeneză (v. embrio-, v. -geneză), s. f., evoluție datorată modificării cursului dezvoltării embrionare; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre un sistem de clasificare) care urmărește aplicarea procesului de filogenie; ~geneză (v. -geneză), s. f., filogenie* (1); ~genie (v. -genie₁), s. f., 1. Proces de evoluție a formelor organice ale unei specii ori ale unui grup de plante sau de animale în cursul dezvoltării istorice a lumii vii; sin. filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează filiația speciilor și dezvoltarea lor de-a lungul timpului; ~gerontic (v. -gerontic), adj., (despre un organism) aflat în faza de îmbătrînire a evoluției sale.