FIDEICOMIS, fideicomisuri, s. n. (Jur.) Dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane averea pe care o lasă. [Pr.: fi-dei-] – Din fr. fidéicomis.

fideicomis sn [At: CADE / P: fi-dei~ / Pl: ~uri / E: fr fidéicomis, lat fideicommissum] (Jur) Dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane averea pe care o lasă.

FIDEICOMIS, fideicomisuri, s. n. (Jur.) Dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane averea pe care o lasă. [Pr.: fi-dei-] – Din fr. fidéicomis.

FIDEICOMIS s.n. Dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane o parte din averea pe care i-o lasă. [Pron. -dei-. / cf. fr. fidéicommis, lat. fideicommissum < fidei – bunei-credințe, commissum – lucru încredințat].

FIDEICOMIS s. n. dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane o parte din averea pe care i-o lasă. (< fr. fidéicommis, lat. fidei commissum)

fideicomis n. Jur. dar sau legat făcut unei persoane cu condițiunea de a-l transmite alteia.

*fideicomís n., pl. urĭ (lat. fideicomissum, d. fides, dativ fidei, credință, și commissum, dat, încredințat). Jur. Dar saŭ legat făcut uneĭ persoane care trebuĭe să-l transmită alteĭa.

fideicomis (desp. -dei-) s. n., pl. fideicomisuri

fideicomis (-dei-) s. n., pl. fideicomisuri

fideicomis s. n. (sil. -dei-), pl. fideicomisuri

fideicomis, -suri.