15 definiții pentru dezastru

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZASTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre.

DEZASTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre.

dezastru sn [At: HELIADE, O. II, 340 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~re, (înv) ~uri / E: fr désastre] 1 Situație anormală deosebit de gravă (cauzată de un eveniment tragic, natural sau provocat) Si: catastrofă, nenorocire, calamitate, cataclism. 2 (Rar) Pierdere. 3 (Fig) Stare de mare nemulțumire sufletească sau durere fizică ori psihică a cuiva Si: nefericire, suferință. 4 Nenorocire. 5 (Pan) Stare de decădere, de degradare a firii umane în raport cu celelalte elemente ale universului. 6 (Fig) Rău care afectează viața economică și socială Si: dezorganizare, distrugere, ruină. modificată

DEZASTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare, catastrofă. V. calamitate, prăpăd. După dezastrul de la Nicopole, Mircea avea să rămînă singur în fața amenințărilor turcești. IST. R.P.R. 94. Dinu rămase înlemnit, ca în fața unui dezastru ireparabil. VLAHUȚĂ, O. A. 377.

DEZASTRU s.n. Nenorocire de mari proporții; catastrofă. [< fr. désastre, cf. it. disastro].

DEZASTRU s. n. nenorocire de mari proporții, catastrofă, calamitate. (< fr. désastre)

DEZASTRU ~e n. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; urgie; calamitate. /<fr. désastre

* dezástru n., pl. e (fr. désastre, it. disastro, d. dis-, prefix privativ și astro, astru, stea, adică „stea defavorabilă”). Catastrofă, prăpădenie, mare nenorocire: dezastru de la Cannae nu înfrînse curaju Romanilor. V. calamitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEZASTRU s. calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mânie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pârjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

DEZASTRU s. calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEZASTRU. Subst. Dezastru, catastrofă, calamitate, nenorocire, sinistru, tragedie, restriște (pop.), flagel (fig.), cataclism, ravagiu, urgie, prăpăd, prăpădul pămîntului (Domnului, lui Dumnezeu), prăpădenie (pop.), prăpăstenie (pop.); distrugere, nimicire, pustiire, pîrjol (fig.), devastare, ruină (fig.); potop (fig.), potopenie (rar), potopire (pop.), năpastă, belea (fam.), pacoste; prăpădul lumii, sfîrșitul lumii, apocalips. Furtună, uragan, ciclon, tornadă. Cutremur (de pămînt), seism. Inundație, inundare, potop, revărsare de ape. Incendiu, pîrjol, foc. Secetă; foamete. Boală, epidemie, epizootie, molimă, morb (livr.), boleșniță (pop.), boliște (reg.), boleaznă (pop.). Accident, accidentare. Naufragiu, naufragiere. Război. Moarte. Adj. Dezasțruos, funest, fatal, catastrofal, catastrofic, apocaliptic; sinistru, funebru, tragic, de urgie; distrugător, distructiv, nimicitor, ruinător, ucigător, prăpăditor (rar), pustiitor, potopitor (pop.), seismic; secetos. Distrus, ruinat, nimicit, pustiit, potopit (pop.); pîrjolit, incendiat, ars; sinistrat; accidentat; naufragiat. Vb. A veni o nenorocire; a suferi o catastrofă, a da de nenorocire. A distruge, a nimici, a nimicnici (înv.), a dărîma, a prăpădi, a potopi (pop.), a pustii, a devasta, a ruina (fig.), a face praf, a se alege scrumul (și praful; și fumul; și cenușa). A arde, a pîrjoli, a da foc, a incendia, a (se) mistui în flăcări, a se preface în scrum. A se cutremura (pămîntul). A inunda, a potopi. A suferi de foame, a flămînzi, a muri de foame. A se accidenta, a suferi un accident; a naufragia. V. boală, distrugere, foame, foc, moarte, nenorocire, război.

Intrare: dezastru
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezastru
  • dezastrul
  • dezastru‑
plural
  • dezastre
  • dezastrele
genitiv-dativ singular
  • dezastru
  • dezastrului
plural
  • dezastre
  • dezastrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dezastru, dezastresubstantiv neutru

  • 1. Nenorocire mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote După dezastrul de la Nicopole, Mircea avea să rămînă singur în fața amenințărilor turcești. IST. R.P.R. 94. DLRLC
    • format_quote Dinu rămase înlemnit, ca în fața unui dezastru ireparabil. VLAHUȚĂ, O. A. 377. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.