darda vt [At: HELIADE, D. J. 122/13 / Pzi: ~dez / E: fr darder] (Frî) A arunca o dardă (1).

DARDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în Evul Mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

dardă¹ sf [At: MARDARIE, L. 131/1, CF 135/6 / Pl: ~de, (înv) dărzi / E: fr dard, pn darda] 1 (Înv) Armă albă, ca o suliță scurtă, prevăzută cu vârf de oțel, folosită în Evul Mediu. 2 (Înv) Săgeată. 3 (Reg) Unealtă nedefinită mai îndeaproape, folosită la prelucrarea cânepii și a lânii.

dardă² sf [At: AMFILOHIE, G. F. 159^v / Pl: ~de / E: it dardo] (Ast; îvr) Meteorit.

DARDĂ, darde, s. f. (Înv.) Suliță scurtă, armată cu un vârf de oțel, pentru împuns sau pentru aruncat, folosită în evul mediu. ♦ (Rar) Săgeată. – Din pol. darda.

DARDĂ, darde, s. f. (Franțuzism învechit) 1. Suliță cu mînerul scurt și cu vîrful cu două tăișuri. 2. (Neobișnuit) Săgeată. Întinzîndu-și auritul arc azvîrlă darde ucigătoare. ODOBESCU, S. III 53.

DARDĂ s.f. Suliță scurtă de lemn, armată cu un vîrf de oțel pentru împuns sau aruncat, folosită în evul mediu. [< fr. dard].

dardă f. vargă cu vârf de fier ce se aruncă cu mâna: asvârle darde ucigătoare OD. [Slav. DARDA].

dárdă f., pl. e (sîrb. pol. darda, lance, ung. dárda, d. it. dardo, pv. vfr. dart, nfr. dard, d. vgerm. tart). Vechĭ. Suliță.

dardă (înv.) s. f., g.-d. art. dardei; pl. darde

dardă s. f., g.-d. art. dardei; pl. darde

dardă s. f., g.-d. art. dardei; pl. darde

dardă (darde), s. f. – Suliță scurtă. Sb., pol. darda (Cihac, II, 91), cf. mag. dárda, din it. darda. Sec. XVII.