2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCURENT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. concurrent.

concurent, ~ă [At: NEGRUZZI, S. 1,40 / Pl: ~nți, ~e / E: fr concurrent] 1 a Care face concurență (2) altuia. 2 a (Cmr) Care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 3 a Care tinde spre același rezultat. 4 a (Mat; îs) Drepte ~e Drepte care se întâlnesc în același punct. 5-9 smf, a (Persoană) care participă la un concurs (1-4). 10-11 smf Producător (sau comerciant) care luptă să depășească în câștig pe rivali.

CONCURENT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente.Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURENT1, -Ă, concurenți, -te, adj. 1. (În orînduirea capitalistă) Care concurează, care face concurență altuia (mai ales în comerț). Firmă concurentă. 2. Care tinde spre același rezultat, care duce la același scop. ◊ Cauze concurente = cauze care contribuie la producerea aceluiași efect.

CONCURENT2, -Ă, concurenți, -te, s. m. și f. 1. (În orînduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în cîștig pe rivali. 2. Participant la concursurile sportive.

CONCURENT, -Ă adj. 1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

CONCURENT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

CONCURENT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURENT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care concurează; aflat în concurență. Monopoluri ~te. 2) Care tinde spre același rezultat; orientat spre același scop. Forțe ~te. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

concurent m. cel ce urmărește acelaș scop odată cu altul.

*concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

concurent adj. m., s. m., pl. concurenți; adj. f., s. f. concurentă, pl. concurente

concurent adj. m., s. m., pl. concurenți; adj. f., s. f. concurentă, pl. concurente

concurent adj. m., s. m., pl. concurenți; f. sg. concurentă, pl. concurente

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONCURENT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.)

CONCURENT s. 1. candidat, competitor. (~ la titlul de profesor.) 2. adversar, rival, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la sprint.) 3. emul, rival. (~ cuiva în cîmpul literaturii.)

Intrare: concurent (adj.)
concurent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurent
  • concurentul
  • concurentu‑
  • concurentă
  • concurenta
plural
  • concurenți
  • concurenții
  • concurente
  • concurentele
genitiv-dativ singular
  • concurent
  • concurentului
  • concurente
  • concurentei
plural
  • concurenți
  • concurenților
  • concurente
  • concurentelor
vocativ singular
plural
Intrare: concurent (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurent
  • concurentul
  • concurentu‑
plural
  • concurenți
  • concurenții
genitiv-dativ singular
  • concurent
  • concurentului
plural
  • concurenți
  • concurenților
vocativ singular
  • concurentule
  • concurente
plural
  • concurenților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

concurent, concurențisubstantiv masculin
concurentă, concurentesubstantiv feminin
concurent, concurentăadjectiv

  • 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Firmă concurentă. DLRLC
    • 1.1. matematică (Despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. DN
      • 1.1.1. Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Care tinde spre același rezultat. DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Cauze concurente. DEX '98 DLRLC
    • 1.3. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.