CVINTĂ¹, cvinte, s. f. 1. (La scrimă) A cincea dintre cele opt poziții principale de apărare. 2. Formație de cinci cărți consecutive, de aceeași culoare, la jocul de cărți. 3. Acces prelungit de tuse violentă. [Var.: chintă s. f.] – Din fr. quinte.

chintă² sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr quinte] Figură la jocul de pocher formată din 5 cărți în ordine crescătoare (de la 7-12 chinta de valet, 8-13 chinta de damă etc.).

chintă¹ sf vz cvintă

cuintă sf vz cvintă

cvintă sf [At: ȘINCAI, HR. III, 82 / V: cui~, chi~, qui~ / Pl: ~te / E: lat fr quinte] 1 (Nob) Dare constând în a cincea parte din recoltă. 2 (Muz) Interval între cinci note consecutive. 3 (Ljc; îf chi~) Suită de cinci cărți în ordine descrescândă. 4 (Îs) Chintă regală Cvintă (3) În care toate cărțile sunt de aceeași culoare. 5 (Iuz) Lână cu firul cu diametrul de 60-80 mm. 6 (Îf chi~) Acces prelungit de tuse violentă. corectat(ă)

CVINTĂ, cvinte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre cinci note consecutive. 2. (La scrimă) A cincea dintre cele opt poziții principale de apărare. 3. Formație de cinci cărți consecutive, de aceeași culoare, la jocul de cărți. 4. (În forma chintă) Acces prelungit de tuse violentă. [Var.: chintă s. f.] – Din it. quinta, fr. quinte.

CHINTĂ s.f. v. cvintă.

CUINTĂ s.f. v. cvintă.

CVINTĂ s.f. 1. (Muz.) Interval de cinci note consecutive. 2. A cincea poziție principală de apărare la scrimă. 3. Formație de cinci cărți consecutive (de aceeași culoare) la jocul de cărți. 4. Acces de tuse violent și prelungit. [Var. chintă, cuintă s.f. / < it. quinta, cf. fr. quinte].

CHINTĂ s. f. 1. a cincea poziție de apărare la scrimă. 2. formație de cinci cărți consecutive de aceeași culoare la jocul de cărți. (< fr. quinte)

CVINTĂ s. f. 1. (muz.) interval de cinci trepte într-o gamă diatonică. 2. acces prelungit de tuse violentă. (< it. quinta, fr. quinte)

CHINTĂ ~e f. 1) muz. Interval dintre două sunete ale gamei la distanță de cinci trepte. 2) (la jocul de cărți) Formație de cinci cărți consecutive și de aceeași culoare. /<it. quinta, fr. quinte

*chíntă f., pl. e (lat. quintus, quinta, al cincilea, a cincea). Muz. Interval de cincĭ note consecutive. La jocu de cărțĭ, serie de cincĭ cărțĭ consecutive de aceĭașĭ coloare. La scrimă a cincea pozițiune în gardă.

chínță, V. pință.

pință f., pl. e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (alactaga saliens), confundat și cu popondocu. Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est chință. V. grivan.

!chintă (acces de tuse; figură la scrimă; la jocul de cărți) s. f., g.-d. art. chintei; pl. chinte

chintă v. cvintă¹

!cvintă¹/chintă (figură de scrimă, acces de tuse) s. f., g.-d. art. cvintei/chintei; pl. cvinte/chinte

chintă (sport) s. f., pl. chinte

cvintă

chintă.

chintă (chinte), s. f. – 1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. – 2. Atac de tuse. – 3. La jocul de cărți, formație de cinci cărți consecutive de aceeași culoare. – Var. (înv.) cvintă. Lat. quinta (sec. XIX); fr. quinte. – Der. chintet, s. n., din fr. quintette; chintesență (var. greșită chintezență), s. f. din fr. quintessence, var. datorată tendinței de a pronunța ca z, s intervocalic din ss, cf. vitesse › viteză.

a avea o chintă spartă expr. (intl.) 1. a nu avea logistica necesară pentru executarea unei acțiuni ilicite. 2. a nu dispune de suficienți oameni pentru desfășurarea unei acțiuni ilicite

a intra la chintă spartă expr. (intl.) a găsi omul sau obiectul care-i lipsea cuiva.

chintă, chinte s. f. (șc.) nota cinci.

chintă spartă expr. 1. (cărt.) suită de cinci cărți din care lipsește una. 2. (intl.) ghinion. 3. (intl.) acțiune fără șanse de reușită.