avram sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~i / E: drr avramă] (Bot; șîs prun -] Varietate de prun.

❍AVRAM² l. sm. Mold. (HASD.) 🌿 Varietate de prun. II. AVRAMĂ (pl. -me) sf. Varietate de prune.

AVRAM¹ npr. m. Personaj biblic; proverb: a trăi ca în sînul lui ~, a trăi bine, ca în raiu; – i-a luat ~ sporul, a) se zice de cineva care a dat de o belea cînd nu se aștepta, care a pățit-o, căruia i s’a înfundat, b) a murit.

AVRAM, avrami, s. m. (Reg.) Varietate de prun. – Din avramă.

avram m. soiu de prun care face niște prune mari galbene și gustoase, numite avrame (Prunus insititia). [Origină necunoscută].

Avram m. V. Iancu.

Avram m. numele acestui patriarh biblic figurează în locuțiunile: sânul lui Avram, raiu, fericire după moarte: a trăi ca în sânul lui Avram; a lua cuiva Avram sporul, a prăpădi pe cineva, a-l lăsa ca mort: pe unde mi le ajungea, pe acolo le lua Avram sporul ISP.

Avram m. patriarh evreu care veni din Caldea în țara Canaan; părintele Izraeliților prin fiul său Isac și al Arabilor prin fiul său Ismail (2000 a. Cr.). V. Vocabular.

avrám m. (d. avramă). Est. Prun care produce avrame.

!avram (reg.) (desp. a-vram) adj. m. (prun ~), s. m., pl. avrami; adj. f., s. f. avramă (prună ~), pl. avrame

avram (reg.) (a-vram) s. m., pl. avrami

avram s. m. (sil. -vram), pl. avrami

avram (avramă), adj. – Varietate de prună. – Var. avrămiu. Ngr. ἀβράμηλο „prună” (Iordan, BF, VI, 155); cuvînt pe care Danguitsis 148 îl derivă din gr. βράβυλος, dar care a putut fi influențat și de sl. (j)ablanŭ „măr”; cf. gr. μήλος și chiar de aspectul fructului, care are o anume asemănare cu mărul. După DAR, de la numele propriu Avram, ceea ce pare mai curînd etimologie populară.

AVRAM, Constantin (1911-1987, n. sat Itești, jud. Bacău), inginer constructor român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Timișoara. Lucrări privind fisurarea și capacitatea portantă a elementelor de beton armat și precomprimat.

AVRAM 1. Andrei A. (n. 1930, Turda), lingvist român. Specialist în fonetică și fonologie („Cercetări asupra sonorității în limba română”, „Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești”, coordonator al „Antologiei fonetice a limbii române”). 2. Mioara A. (1932-2004, n. Tulcea), lingvistă română. Soția lui A. (1). Specialistă în gramatică, ortografie, lexicologie („Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în lima română”, „Gramatica pentru toți”, „Probleme ale exprimării corecte”).

Avram Răspîndit în toată Europa, dar neatingînd niciodată indici de frecvență prea ridicați, Avram, Abrām, Abrāhām, este numele unui cunoscut și important personaj biblic. Aparținînd probabil unei ramuri seminomade care, din motive religioase și politice a emigrat din Mesopotamia în Siria și Canaan între 2000-1700 î.e.n., Avram este originar, după tradiție, din Haran sau Ur din Caldeea. Personificînd pentru evrei promisiunea divină și considerat ca „tată” al neamului, Avram s-a bucurat de un respect deosebit, elementele miraculoase și legendare care i-au fost atribuite în iudaismul tîrziu făcîndu-l mai degrabă un interesant personaj literar, decît unul istoric real. Ca de obicei, textul biblic încearcă să dea o explicație numelui; în Geneză, Iahve îi spune eroului: „Iată legămîntul meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Abram; ci numele tău va fi Abrāhām, căci te fac tatăl multor neamuri”. Această explicație biblică care mai circulă și astăzi (Abrāhām a fost apropiat de grupul de cuvinte ab hamon goim) nu este decît o etimologie populară sau o încercare destul de forțată de a potrivi numele cu conținutul legendei. După cum reiese din citatul de mai sus, numele originar trebuie să fi fost Abrām, formă mai veche care poate fi pusă în legătură cu alt nume biblic, Abirām sau cu numele pers. asiro-babilonean Abirāmu. În acest context, Abrām poate fi interpretat „tatăl este măreț” (ab „tată” și rām „măreț, înălțat” sînt elemente frecvente în antroponimia semitică). Unii specialiști îl apropie pe Abrāhām de un nume atestat în Mesopotamia, Abaamrama sau Abaamraam, construcție frazeologică conținînd subst. aba „tată” și vb. ramu „a fi înălțat, a fi măreț”; semnificînd „e mare cît tatăl său”, Abrāhām ar face parte din categoria acelor nume care se referă la originea nobilă a purtătorului. Redat în greacă prin Abraám și în latină prin Abram sau Abraham, numele ebraic se răspîndește în Europa odată cu creștinismul, ceva mai frecvent fiind abia după Reformă (în Occident, astăzi, numele este folosit mai mult de către protestanți). Atestat la noi începînd din sec. 15 numele apare sub două forme: Avram, venit prin intermediar slav (forma cea mai frecventă, populară și cu multe derivate: Avrămică, Avrămior, Avrămuș, Avrămuț, Vrămuț, Avrămel, fem. Avrama, Avrămia etc.) și Abram, atestat mai ales în Transilvania, de influență latino-catolică. Ecou îndepărtat al legendei biblice, expresia „ca-n sînul lui Avram” „a trăi bine, fericit”, atestă frecvența mult mai mare a numelui în secolele trecute decît astăzi. ☐ Engl., germ., magh. Ábraham, fr. Abraham și Abram, it. Abramo, sp. Abrahán, bg., rus. Avram etc. ☐ Sacrificiul lui Avram de Rembrandt.

AVRAM IANCU 1. Com. în jud. Alba; 2.165 loc. (1991). Prelucr. lemnului (cherestea). Casa memorială „Avram Iancu”. 2. Com. în jud. Bihor; 3.411 loc. (1991).

OCNA PUSTIE (sau AVRAM IANCU), lac sărat situat în arealul orașului Ocna Sibiului, format pe locul unei saline abandonate în 1817. Supr.: 10.137 m²; ad. max.: 128 m (cel mai adânc lac din România); salinitatea: 180-200 g/l (la suprafață și în funcție de anotimp).

A trăi ca în sînul lui Avram – Expresia e foarte veche și înseamnă: „a trăi fericit”, „a trăi ca-n paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v. 22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sînul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîcov-Șcedrin, Opere complete, vol. 5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întîlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: lon Creangă), de „Sînul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un bun prieten, lipindu-i capul de piept, în semn de dragoste și căldură sufletească. Molière, în Tartuffe (act. V, sc. 3), spune prin gura lui Oregon: „Îl cuibăresc mai dulce ca-n sînul lui Abram”. În „Memoriile” sale (pag. 158), marea noastră tragediană Agatha Bîrsescu, vorbind despre o călătorie făcută într-o regiune frumoasă și ospitalieră, scria: „Am trăit acolo o săptămînă ca în sînul lui Avram”. BIB.

sufletu’ lui Avram Iancu expr. v. sufletu’!