Avram Răspîndit în toată Europa, dar neatingînd niciodată indici de frecvență prea ridicați, Avram, Abrām, Abrāhām, este numele unui cunoscut și important personaj biblic. Aparținînd probabil unei ramuri seminomade care, din motive religioase și politice a emigrat din Mesopotamia în Siria și Canaan între 2000-1700 î.e.n., Avram este originar, după tradiție, din Haran sau Ur din Caldeea. Personificînd pentru evrei promisiunea divină și considerat ca „tată” al neamului, Avram s-a bucurat de un respect deosebit, elementele miraculoase și legendare care i-au fost atribuite în iudaismul tîrziu făcîndu-l mai degrabă un interesant personaj literar, decît unul istoric real. Ca de obicei, textul biblic încearcă să dea o explicație numelui; în Geneză, Iahve îi spune eroului: „Iată legămîntul meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Abram; ci numele tău va fi Abrāhām, căci te fac tatăl multor neamuri”. Această explicație biblică care mai circulă și astăzi (Abrāhām a fost apropiat de grupul de cuvinte ab hamon goim) nu este decît o etimologie populară sau o încercare destul de forțată de a potrivi numele cu conținutul legendei. După cum reiese din citatul de mai sus, numele originar trebuie să fi fost Abrām, formă mai veche care poate fi pusă în legătură cu alt nume biblic, Abirām sau cu numele pers. asiro-babilonean Abirāmu. În acest context, Abrām poate fi interpretat „tatăl este măreț” (ab „tată” și rām „măreț, înălțat” sînt elemente frecvente în antroponimia semitică). Unii specialiști îl apropie pe Abrāhām de un nume atestat în Mesopotamia, Abaamrama sau Abaamraam, construcție frazeologică conținînd subst. aba „tată” și vb. ramu „a fi înălțat, a fi măreț”; semnificînd „e mare cît tatăl său”, Abrāhām ar face parte din categoria acelor nume care se referă la originea nobilă a purtătorului. Redat în greacă prin Abraám și în latină prin Abram sau Abraham, numele ebraic se răspîndește în Europa odată cu creștinismul, ceva mai frecvent fiind abia după Reformă (în Occident, astăzi, numele este folosit mai mult de către protestanți). Atestat la noi începînd din sec. 15 numele apare sub două forme: Avram, venit prin intermediar slav (forma cea mai frecventă, populară și cu multe derivate: Avrămică, Avrămior, Avrămuș, Avrămuț, Vrămuț, Avrămel, fem. Avrama, Avrămia etc.) și Abram, atestat mai ales în Transilvania, de influență latino-catolică. Ecou îndepărtat al legendei biblice, expresia „ca-n sînul lui Avram” „a trăi bine, fericit”, atestă frecvența mult mai mare a numelui în secolele trecute decît astăzi. ☐ Engl., germ., magh. Ábraham, fr. Abraham și Abram, it. Abramo, sp. Abrahán, bg., rus. Avram etc. ☐ Sacrificiul lui Avram de Rembrandt.