AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

acăța vi vz agăța

agat [At: MACEDONSKI, O. I, 66 / V: ~ă / Pl: ~e / E: fr agate] 1 sn Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2-3 sn (Șip) Bijuterie (sau obiect) din agat (1). 4 sf (Îf ~ă) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice.

agată sf vz agat

agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

❍ ACAȚ sm. Trans. 🌿 = SALCÎM [ung. a k á c < germ.].

ACĂȚA (acaț, acăț), AGĂȚA (agaț, agăț) I. vb. tr. 1 A atîrna, a prinde de un cuiu, a anina: își acăță hainele în cuiu ¶ 2 A spînzura: Cine aduce funia, Pe acela l-om acăța (ȘEZ.). II. vb. refl. 1 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile, cu ghiarele): se agăță de primele ramuri ale dudului (DLVR.); amîndoi știam a ne acăța ca veverițele pe vîrfurile cele mai înalte ale copacilor (I.-GH.); proverb: omul cînd e să se nnece, se acață și de un paiu ¶ 2 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, sau de vre-un colț ascuțit: i se acățară labele de dinainte de buza butoiului (ODOB.) ¶ 3 fig. A nu se mai deslipi de cineva, a nu-l mai slăbi, a nu-i mai da pace: se acață de om ca scaiul de oaie (RET.) ¶ 4 A se cățăra: și punînd lada jos, s’au acățat pe măr să ia merele (SB.) [lat. *accaptiare].

*AGAT (pl. -ate) sn. *AGATĂ (pl. -ate) sf. 💎Piatră tare, varietate de cuarț, care prezintă pături concentrice neregulate de diferite colori; devenind foarte lucios prin lustruire, se întrebuințează mult în bijuterie, precum și la facerea a diferite obiecte de ornament (🖼 40) [fr. < lat.].

AGĂȚA... 👉 ACĂȚA ...

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGAT, agate, s. n. Mineral dur, folosit ca piatră semiprețioasă, prezentînd în secțiune aspectul unor benzi concentrice neregulate, colorate diferit; servește la confecționarea obiectelor de ornament sau a mojarelor de laborator. ◊ Fig. Pe ici, pe colo, apa se încrețea în cercuri de agat. SADOVEANU, O. I 411. – Variantă: agată (MACEDONSKI, O. I 66) s. f.

AGATĂ S. f. v. agat.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

ACĂȚA vb. I. v. agăța.

AGAT, agate, s. n. Mineral dur, diferit colorat, folosit ca piatră semiprețioasă. [Var.: agată s. f.] – Fr. agate (< gr.).

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGAT s.n. Varietate de cuarț, dură, de diferite culori, folosită ca piatră semiprețioasă. [Var. agată s.f. / < fr. agate].

AGATE s.f.pl. Litere tipografice a căror floare corespunde unei litere de șase puncte. [Sg. agată. / cf. fr. agate].

AGAT s. n. silice, foarte dură, de diferite culori, din benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, piatră semiprețioasă. (< fr. agate)

AGATE s. f. pl. litere tipografice cu floarea de șase puncte. (< fr. agate)

AGAT ~e n. Mineral dur, de diferite culori, utilizat ca piatră semiprețioasă și în tehnică. /<fr. agate

A AGĂȚA agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare

A SE AGĂȚA mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

agată f. piatră prețioasă, foarte dură, de diferite culori.

agățà v. V. acățà.

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.

acăț, V. acaț.

*agát n., pl. e, și (maĭ rar) agátă f., pl. e (fr. agate, it. ágata, d. lat. achátes [care era și numele unuĭ rîu din Sicilia], d. vgr. ahátes, agat). Un fel de cuarț care constitue o peatră de diferite colorĭ (albastră, roșie) cu zone concentrice și care se poate lustrui frumos. – Se zicea și ahát, după ngr. V. calcedonie.

agăț, V. acaț.

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agată (literă) s. f., g.-d. art. agatei, pl. agate

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agată (literă) s. f., g.-d. art. agatei, pl. agate

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agată (litere tipografice) s. f., pl. agate

agăța vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agață; conj. prez. 3 sg. și pl. agațe

agăța (ind. prez. 1 sg. agăț)

acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.

AGĂȚA vb. v. acosta, crampona.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

agăța vb. v. ACOSTA. CRAMPONA.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)

A agăța ≠ a desprinde, a deznina

acăța (acăț, at), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.

agat, (engl.= agate) var. criptocristalină de calcedonie (SiO2), cu structură rubanată, determinată de alternanța unor benzi divers colorate: negru cu alb (onix arab), brun cu alb (sardonix), roșu cu alb (carneol); în cazul unor var. alternanța benzilor este dată de succesiunea calcedonie – opal. A. formează depuneri în cavitățile unor roci vulcanice și este folosit, prin șlefuire, ca piatră semiprețioasă, ornamentală, precum și în mecanica de precizie, la confecționerea de lagăre, prisme de sprijin etc.

acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).

acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).

AGATA, localit. în Federația Rusă (C.S.I.), în Pod. Siberiei Centrale, în apropierea Cercului Polar de Nord. Locul unde s-a înregistrat (31 dec. 1968) cea mai ridicată presiune atmosferică de pe glob (1.083,8 mbar = 812,8 mmHg).

Agata (Agatha) Prenume exclusiv feminin, larg răspîndit și destul de frecvent în onomastica europeană, Agáta reproducere gr. Agathé, ,clar din punct de vedere al semnificației, întrucît corespunde formei feminine a adjectivului agathós, agathé, agathón „bun” (cuvînt de origine indo-europeană, din aceeași familie cu germ. gut, engl. good etc.). Întrucît gr. Agathé apare numai în inscripții, pentru a ne da seama de vechimea și frecvența numelui la greci, este nevoie să amintim că, făcînd parte din aceeași familie, Agáthon este atestat în Iliada, Agátharchos apare la Tucidide, la Plutarh, Agatínos la Xenofon, Agathókleia la Polibiu și la Strabon etc. Datorită semnificației lor, o parte dintre aceste nume (Agathé și Agathón) au pătruns și în onomastica creștină, lucru dovedit, printre altele, și de existența formelor lat. Agatha sau Agathe, atestate numai în epoca creștină. Purtate și de o martiră din Sicilia (sec. 3 e.n.) considerată patroană a orașului Catania și înzestrată, potrivit legendelor populare, cu puteri supranaturale (vindeca bolnavii de ciumă, alunga foametea și chiar putea să potolească erupția vulcanului Etna) sau de un papă din sec. 7, Agata și Agaton se răspîndesc, prin intermediul calendarului, în Europa. Probabil că popularitatea formei feminine este legată și de apropierea de substantivul agată „piatră prețioasă, dură și divers colorată”, cu care, în ciuda asemănării formale, nu are nici o legătură etimologică; numele pietrei prețioase, gr. akhátes, lat. achates, provine de la numele unui rîu din sudul Siciliei (astăzi Acâte sau Dirillo) unde piatra prețioasă se găsea din abundență. Printr-o altă etimologie populară, forma cehă Hata a fost apropiată de cuvîntul hady „șarpe”, sfînta Agata fiind invocată astfel împotriva șerpilor. Prin intermediul limbilor slave vecine, unde Agata, sub diferite forme, apare din sec. 15, vechile nume grecești ajung și la români. în documentele Țării Românești Agata apare din anul 1440, iar Agaton încă din 1407 (numele egumenului mănăstirilor Vodița și Tismana); în Moldova sînt atestate formele Agafia la 1490 (în limbile slave Agathe și Agape au fost confundate, așa încît în vechile noastre documente formele nu pot fi separate cu siguranță) și Agata la 1499 (întrucît este vorba de o „unguroaică din Hîrlău”, trebuie considerat un caz de influență latino-catolică). Alte forme atestate în secolele următoare, multe ieșite din uz sau rămase ca nume de familie, sînt fie împrumuturi, fie modificări românești: Agatiia, Gatia, Gata, Ogafia, Agafița, Gafița, Gafina, Agahia, Gahia, Gahița, Hafie, Hahie, Gafa, Gaha etc. Probleme mai dificile ridică formele cu -ft-: Agafta, Gafta, Gaftița, Gaftia etc. Prezența acestui tratament fonetic în română a fost pusă pe seama influenței bulgare sau ruse, ipoteză care nu se verifică însă. Sunetul grecesc notat prin -th- a fost redat totdeauna în bulgară prin -t-, iar în rusă, deși uneori apare confuzia între -ph- și -th-, aceasta din urmă nu apare niciodată ca -ft-. Explicația apariției lui -ft- ar trebui căutată probabil în analogia cu alte nume care, în mod normal, au grupul -ft- apărut prin metateza lui -tf-, etimologic, ca în Maftei (→ Matei). Agaton, folosit mai mult în medii ecleziastice apare și sub formele Agafton (astăzi nume de localitate și de mănăstire în nordul Moldovei) și Gafton (astăzi nume de familie). Engl. Agatha, fr. Agathe, Agathon, germ. Agatha, Agatho, it. Agata, magh. Agáta, Ágota, bg. Agafia (singura excepție în ceea ce privește tratamentul sunetului gr. -th-, motivată probabil de vechea confuzie între Agápe și Agathé), rus. Agafia, Agata, ucr. Hafia etc. ☐ Poetul tragic atenian Agathon, contemporan cu Socrate; scriitoarea Agatha Christie. ☐ Agatha, personaj feminin din opera Freischutz de Weber.

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus