64 de definiții pentru școală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘCOALĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola.

școa sf [At: N. TEST. (1648), 160r/25 / V: (reg) aș~, așculă, iș~ (Pl: ~le), ișic~, oș~, oșcolă, oșcolie, sâc~, șăc~, șic~, ușc~, (îrg) șculă, (înv) sc~, scuolă, sho~ (Pl: ~le), sholă, ~o (Pl: ~le) / Pl: școli, (îrg) școale / E: slv школа] 1 Instituție de învățământ public, mai ales elementar și mediu. 2 (Pex; lsg) Organizare a procesului de instruire și de educare în școli (1). 3 (Lsg) Totalitatea instituțiilor de învățământ. 4 Clădire în care își are sediul o instituție de învățământ public. 5 Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o instituție de învățământ. 6 Studiu într-o școală (1). 7 (Pex) Sumă de cunoștințe dobândite într-o școală (1). 8 (Fig) Izvor de cunoștințe, de învățături etc. 9 (Fig) Mijloc de instruire, de formare etc. într-un anumit domeniu. 10 (Fig; pex; șîs ~la vieții) Totalitatea cunoștințelor, experiențelor, aptitudinilor etc. acumulate (de cineva) în viață. 11 (Adesea urmat de determinări care indică apartenența, domeniul, caracterul etc.) Grup de adepți ai unui maestru2 sau ai unei idei, teorii, doctrine etc. 12 (Pex) Ansamblu de idei, principii (filozofice, științifice, artistice) care sunt adoptate de un număr oarecare de oameni. 13 (Liv; îe) A face ~ A avea un număr mare de adepți sau de imitatori. 14 (Reg; îae) A învăța minte (pe cineva). 15 (Reg; îae) A sfătui. 16 (Reg; îae) A ațâța (4). 17 (Trs; înv; îs) ~ sărăcească Orfelinat. 18 (Liv; îla) De înaltă ~ Care dovedește o pregătire excelentă. 19 (Mun; Olt) Intrigă. 20 (Mun; Olt) Comportare calculată, perfidă. 21 (Trs; Ban; îcs) De-a ~a Șotron (1). 22 (Îrg; urmat de determinări care arată felul) Pepinieră.

ȘCOALĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.

ȘCOALĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățămînt (mai ales de învățămînt elementar și mediu); p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățămînt. A fost și el muncitor ca și mine... A făcut școala greu!... s-a ridicat. BARANGA, I. 194. Îl deteră pe la școli și filozofi. ISPIRESCU, L. 2. Și ce chilie durată ș-a făcut în poarta bisericii, pentru școală. CREANGĂ, A. 2. Școală profesională = școală care pregătește muncitori calificați din absolvenți ai cursului elementar, într-o perioadă de școlarizare de doi sau trei ani. ♦ Localul, clădirea în care este instalată instituția de învățămînt. Mai încolo. venea primăria cu o ogradă mare, apoi, pe stingă, școala. REBREANU, R. I 93. Ș- Totalitatea elevilor unei instituții de învățămînt. Toată școala a luat parte la concurs. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc; sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătura, experiența dobîndită pe această cale. Folclorul este o școală la care înveți să-ți adîncești dragostea de țară. BENIUC, P. 8. Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială. EMINESCU, O. I 140. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. Ridicîndu-se în fața școlii declamatorii a lui Aristia și Caragiale... preconizează o artă simplă și o dicțiune naturală. SADOVEANU, E. 71. Alegerea acestor elemente a fost opera școlii critice moldovenești. IBRĂILEANU, SP. CR. 20. Socotim că literatura romînă se împarte astăzi în două școli. RUSSO, O. 62.

ȘCOALĂ școli f. 1) Instituție de învățământ elementar. 2) Instituție de învățământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituție. 4) Totalitate a instituțiilor de învățământ de toate treptele; sistem de învățământ. ◊ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învățământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoștințelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulți adepți. ~a flamandă. [G.-D. școlii] /<sb. škola, pol. szkola

Școală f. În România sunt scoale primare, secundare (licee, gimnazii, medii, normale, comerciale, de agricultură, profesionale), și scoale superioare sau speciale. Depind de: MINISTERUL DE INSTRUCȚIUNE: Școale normale (în București și în toate orașele mari din țară și din provinciile alipite) pentru formarea institutorilor și învățătorilor rurali; Școale medii (în orașele din Transilvania) cu program unitar; Școale profesionale (de gradul l-iu și al II-lea); Școale comerciale (elementare și superioare), vre-o 45 în toată țara; Școale de meserii (inferioare, superioare), vre-o 90 în tot coprinsul țării; Școale de menaj (trei în București și câteva în restul țării); Școale centrale de fete (București, Iași, Craiova), Școala liberă de științe politice din București pentru tinerii cari vor să intre în administrațiunile politice. MINISTERUL DE CULTE: Seminarii, pentru formarea viitorilor preoți (în număr de 9 în vechiul Regat, din care unul muzulman la Megidie); Școale de Arte-frumoase (București, Iași), pentru învățământul picturei, sculpturei; Școala de arhitectură din București; Conservatorul de muzică și de artă dramatică din București, Iași si Cluj. MINISTERUL DE RĂZBOIU: Școala militară de infanterie și administrație (din București și Sibiu), destinată a forma ofițeri de infanterie și de administrațiune; Școala de cavalerie (din Târgoviște), pentru formarea de ofițeri de cavalerie; Școala de artilerie (din București), destinată a forma ofițeri de artilerie; Școala de geniu (din București); Școala de marină (din Galați), pentru formarea ofițerilor de marină; Școala elevilor guarzi de artilerie și geniu (din București); Scoale militare (licee militare) din Craiova, Ploiești, Roman, Bistrița, Mănăstirea Dealului; etc.; Școala de pirotehnie (din București), formează practiciani pentru confecționarea de explozibile de războiu; Școala superioară de răsboiu, are de scop a forma ofițeri de Stat-major; Școala de cartografie, pe lângă serviciul geografic al armatei; Institutul medico-militar (din București și Cluj), formează medici pentru armată: Aeronautica din București. MINISTERUL AGRICULTUREI ȘI DOMENIILOR: Școala agronomică din București; Școala superioară de silvicultură dela Brănești; Școala de brigadieri dela Brănești și dela Căluț; Școala silvică din Temișoara și Gurghiu; Școala superioară de agricultură dela Herestrău; Școala medie de agricultură, dela Roman; Școala inferioară de agricultură (din Lugoj, Turda, Bolgrad, Suceava și alte localități); Școala de viticultură dela Ighiu, Chișinău, etc.; Școală inferioară de agricultură și silvicultură, din Alexandria, Armășești, Nucet, Odobești, R.-Sărat și Strehareț; Școala elementară de agricultură și viticultură din Filiaș și alte 14 localități; Școala de economie casnică dela Cocioc, Cluj și alte 11 localități; Școala de grădinărie dela Curtea de Argeș, Turda, Dărmănești; Academia de agricultură din Cluj; Școala de pomicultură și apicolă din Baia-mare; Școala tehnică de instrumente agricole din Iași. MINISTERUL COMERȚULUI ȘI INDUSTRIEI: Școale inferioare de meserii (în diverse localități) și Școale de meserii (7 în Basarabia); Școala de sericultură și țesătorie din București; Școala de industrie casnică din Bârlad, Babadag, Chișinău; Academia de înalte Studii comerciale și industriale din București; Școala de maeștri sondari din Câmpina; Școala industrială de adulți din Câmpina; Școli industriale, Bursa muncii din București; Institutul geologic din București. MINISTERUL DE LUCRĂRI PUBLICE: Școala politehnică din București și Temișoara, pentru formarea de ingineri; Școala de conductori de lucrări publice din București, Cluj, Cernăuți, Chișinău. MINISTERUL COMUNICAȚIUNILOR: Școala specială de mișcare a căilor ferate și Școala de telegrafie din București; Liceul Poștei din Capitală, pentru fiii funcționarilor acestei instituțiuni (desființat); Școlile magazinerilor a căilor ferate române. MINISTERUL SĂNĂTĂTII PUBLICE, AL MUNCII ȘI OCROTIRILOR SOCIALE: Școala de farmacie din București; Școala de moșit din București și Iași; Școala de ucenici din București; Școala practică de comerț din București; Școala de constructori.

școală f. 1. așezământ unde copiii învață a citi, scrie și socoti: fiecare cătun să-și aibe școala sa; 2. școală înaltă unde se învață litere, științe, arte: Școala de finanțe; 3. localul școalei: școala trebue să fie bine aerisită; 4. toți elevii unei școale: școala întreagă îl iubește; 5. complexul sistemei de învățământ al unei țări: școala și biserica; 6. doctrină particulară unui filozof: școala lui Pitagora; 7. clasă de scriitori sau de artiști care lucrează după aceleași principii: școala romantică; 8. fig. ceeace dă experiența: s’a format la școala nenorocirii. [Lat. SCHOLA (influențat de serb. ȘKOLA, ori de ung. ISKOLA): vorbă datorită cărturarilor ardeleni, în Ungaria înființându-se școale românești (sec. XVIII-lea) mai înainte decât în România, unde primii dascăli (ca Gheorghe Lazăr) venise de peste munți]. V. Nume proprii.

școálă f., pl. e și școlĭ (sîrb. bg. rus škóla, d. it. scuola [ven. scola], lat. schŏla, d. vgr. sholé, ngr. sholion; pol. szkola, ung. iskola, germ. schule, fr. école). Așezămînt de învățătură: școală primară, secundară, superioară. Localu în care se adună eleviĭ ca să primească învățătura: o școală bine ventilată. Eleviĭ acestuĭ local: școala a ĭeșit la paradă. Învățămînt, instrucțiune, cultură: biserica și școala. Învățătură, doctrină, sistemă: școala luĭ Platone. Totalitatea adepților uneĭ doctrine filosofice, literare, artistice saŭ politice: școala romantică (romanticiĭ). Fig. Întîmplărĭ saŭ suferințe care te învață minte: la școala sărăciiĭ a învățat economia.

atelier-școa s. n. Atelier școlar în care se efectua practica productivă a elevilor (în perioada comunismului) ◊ „În atelierul-școală [...] privirile mi-au fost atrase de sertarele cu scule.” Sc. 12 XII 63 p. 1. ◊ „Realizarea, în cadrul atelierelor-școală, a microîntreprinderilor de producție școlară și a microcooperativelor agricole de producție școlară a unor produse în valoare de 3.500.000 lei.” Sc. 16 I 73 p. 4. ◊ „În acest scop se va continua acțiunea de înființare a atelierelor în toate școlile, se va intensifica dotarea acestora și va fi organizată mai bine instruirea în atelierele-școală, ferme-școală, loturi experimentale, magazine-școală, șantiere-școală și altele.” R.l. 8 VII 73 p. 2. ◊ „Un atelier-școală demn de un institut.” R.l. 7 II 84 p. 1; v. și I.B. 10 XI 75 p. 4 (din atelier + școală)

autobuz-școa s. n.„Pentru suplimentarea parcului de autobuze (de pe liniile centrale, în special) I.T.B. a luat măsura de a introduce în traseu, în orele de vârf, 60 de autobuze-«școală». Sunt conduse chiar de instructorii școlii de șoferi profesioniști din I.T.B.” R.l. 20 XII 77 p. 5 (din autobuz + școală)

bandă rulantă(-școală) s. f. Sistem de organizare a producției pe bandă (în scopuri didactice) ◊ „Bandă rulantă-școală. Recent, la fabrica «Flacăra Roșie» din Capitală a început organizarea unei benzi rulante pe lângă sectorul încălțăminte, care va servi drept școală în vederea ridicării calificării muncitorilor.” I.B. 3 X 61 p. 1 (din bandă + rulantă [+ școală]; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 331)

camion-școa s. n. Camion care servește drept școală (la școala de șoferi) ◊ „Au dosit camionul-școală într-un boschet și au încercat să-și facă «plinul».” Sc. 26 V 77 p. 2 (din camion + școală)

expo-școa s. f.Expo-școală este firma unui nou magazin din Bârlad care expune și desface obiecte lucrate în atelierele școlilor și liceelor din localitate.” R.l. 9 I 75 p. 3; v. și Sc. 21 VI 80 p. 4 (din expo[ziție de] școală)

film-școa s. n.1. Film exemplar ◊ „Într-o sală pe jumătate plină cu bulevardiști [...] a rulat – o singură dată – «Intoleranță», film-școală care ar trebui proiectat zilnic în toate locurile pe unde mișună cinefilii.” Cont. 23 X 70 p. 2. ♦ 2. Film prin care se predă un obiect de învățământ ◊ „Scriitorul O.S. s-a decis să facă filme-cărți, filme-școală, «un curs de alfabetizare fundamentală» prin intermediul filmului.” R.lit. 13 III 75 p. 22 (din film + școală)

fregată-școa s. f. (mar.) Fregată cu rol de școală ◊ „Naufragiul fregatei-școală vest-germane «Pamir» a stârnit un puternic ecou în întreaga presă a timpului.” Sec. 20 10/63 p. 210 //din fregată + școală//

joc-școa s. n. Joc (sportiv) cu caracter de antrenament ◊ „Astăzi va avea loc ultima partidă de verificare a lotului reprezentativ. Sincer vorbind, acest joc-școală nu-și poate pune amprenta pe alcătuirea naționalei.” I.B. 9 X 69 p. 3. ◊ Joc-școală al lotului reprezentativ.” Sc. 8 V 75 p. 4. ◊ „Aseară [...] prima noastră reprezentativă a susținut un joc-școală în compania echipei F.C. Argeș.” I.B. 13 IV 83 p. 7; v. și 5 IV 74 p. 3, 27 I 83 p. 2, 19 XII 88 p. 7 (din joc + școală)

meci-școa s. n. (sport) Meci cu rolul de școală, de pregătire ◊ „După un stagiu de pregătire de trei zile la Poiana Brașov [...] în care va avea loc un meci-școală, echipa va pleca joi [...] spre Copenhaga.” I.B. 1 X 71 p. 1. ◊ „Sâmbătă [...] «tricolorii» au susținut un meci-școală în compania divizionarelor C.” R.l. 14 XII 75 p. 5. ◊ „În ultimele zile ale lui decembrie un nou «meci-școală» a ținut trează atenția suporterilor celui mai tânăr campion [...]” Fl. 10 I 86 p. 21 (din meci + școală)

mină-școa s. f. (tehn.) Mină în care lucrează elevi sau studenți mineri ◊ „Pe lângă Grupul școlar minier de la Motru, jud. Gorj, a fost construită o mină-școală care a fost dotată și amenajată după cele mai noi tehnologii ale acestui bazin minier, cu mecanisme în funcțiune, inclusiv un complex mecanizat de avansare, tăiere și susținere.” R.l. 13 VI 73 p. 2. ◊ „Mina Herja, draga noastră mină-școală, lucrează din plin.” V. stud. 26 XII 73 p. 12; v. și R.l. 9 IV 80 p. 2 (din mină + școală)

motonavă-școa s. f. (mar.) Motonavă cu funcția de școală ◊ „Pentru perfecționarea pregătirii cadrelor necesare flotei noastre comerciale, cu începere din anul viitor, în registrele navale române va fi înmatriculată prima motonavă-școală. R.l. 31 X 75 p. 5 (din motonavă + școală)

navă-școa s. f. (mar.) Navă pe care se face ucenicia marinarilor ◊ Nava-școală Mircea s-a înapoiat în portul Constanța.” Sc. 25 VII 69 p. 5 (din navă + școală, după fr. navire-école; D.Tr., DT)

parc-(auto-)școa s. n. (circ.) Spațiu amenajat pentru a învăța regulile de circulație ◊ „Fundeniul nu va mai fi un parc obișnuit, ci un «parc auto-școală» pentru elevi [...] În foarte scurt timp (2-3 săptămâni) copiii vor putea veni să învețe să conducă, să învețe regulile de circulație.” I.B. 29 X 73 p. 3. ◊ „Ieri, în cartierul Colentina-Fundeni, a fost inaugurat primul parc-școală de circulație pentru elevii din Capitală.” Sc. 29 IV 74 p. 2; v. și I.B. 16 V 72 p. 1; v. și cartodrom (din parc [+ auto] + școală; cf. fr. parc-autos; DMN 1961)

restaurant-hotel-școa s. n. Restaurant și hotel cu rol de școală ◊ „Înființarea complexului «restaurant-hotel-școală Viilor» are un scop foarte precis: practica elevilor să se desfășoare sub supravegherea instructorilor, în condiții identice cu cele existente în rețeaua de deservire.” I.B. 5 XII 67 p. 4 (din restaurant + hotel + școală)

spectacol-școa s. n.1. Spectacol model, care poate fi folosit în scop didactic ◊ „Unul din cei mai mari regizori amatori ai teatrului românesc, autorul unor spectacole celebre, spectacole-școală pentru generații întregi de actori nu și-a semnat niciodată operele regizorale de un prestigiu unanim recunoscut: P. Gusti.” Luc. 14 I 67 p. 8. ♦ 2. Spectacol dat de o clasă a Academiei de Teatru și Film ◊ „În măsura în care spectacolele «Casandrei» sunt spectacole-școală în primul rând, cel cu «Diavolul alb» și-a atins scopul.” Cont. 22 I 71 p. 4; v. și Sc. 22 XII 63 p. 2 (din spectacol + școală)

șantier-școa s. n. Șantier unde lucrează elevi/studenți ◊ „La Pietroasele, în județul Buzău, s-au deschis două noi șantiere arheologice: Gruiu-Dării, șantier-școală, unde lucrează studenți ai Facultății de istorie de la Universitatea București [...]” R.l. 22 VII 75 p. 5 (din șantier + școală)

traseu-școa s. n. Drum folosit anume de școlile de șoferi ◊ „[...] Suferă și controlul pe traseele-școală unde elevii fac practică.” Sc. 24 VI 65 p. 5 (din traseu + școală)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

școa s. f., g.-d. art. școlii; pl. școli

școa s. f., g.-d. art. școlii; pl. școli

școa s. f., g.-d. art. școlii; (instituții, curente) pl. școli

+navă-școa s. f., g.-d. art. navei-școa; pl. nave-școa

+școală-după-școa (program școlar prelungit) s. f., g.-d. art. școlii-după-școa (Școala-după-școală e în avantajul părinților ocupați.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘCOA s. 1. învățătură, studiu. (A plecat la ~.) 2. (PED.) școală elementară v. școală primară; școală primară = școală elementară; școală secundară v. liceu. 3. (POL.) școală societară v. fourierism.

ȘCOA s. v. intrigă, mașinație, pepinieră, uneltire.

ȘCOA s. 1. învățătură, studiu. (A plecat la ~.) 2. școală secundară = liceu, (înv.) colegiu, (înv., în Transilv. și Ban.) gimnaziu. (A absolvit ~.)

școa s. v. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. PEPINIERĂ. UNELTIRE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

școală (școli), s. f. – Instituție de învățămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskolavar. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s. m. (elev); școlăriță, s. f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s. n. (grup de elevi); școler(iu), s. m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ȘCOALĂ. Subst. Școală, instituție de învățămînt. Grădiniță (de copii). Școală elementară; școală de cultură generală, școală generală; școală profesională; școală specială. Liceu, gimnaziu, colegiu. Instituție de învățămînt superior; institut; facultate; universitate; academie; seminar (teologic); universitate populară. Învățămînt preșcolar; învățămînt general; învățămînt mediu (liceal, gimnazial); învățămînt superior; învățămînt universitar; învățămînt postuniversitar. Învățămînt de zi; învățămînt seral; învățămînt fără frecvență; cursuri (de pregătire). Doctorat. Lecție, oră; curs; seminar; meditație; pregătire; consultație. Examen; colocviu; lucrare scrisă; teză. Plan (de învățămînt); programă (analitică); plan (de lecție); orar; catalog. An școlar; an universitar; trimestru; semestru; sesiune. Învățămînt, învățare, pregătire, instruire, instrucție; școlarizare; însușire, asimilare; seminarizare; repetare, recapitulare. Pauză, recreație. Vacanță. Sală de clasă, clasă; cabinet; laborator; auditoriu; amfiteatru; aulă. Sală profesorală, cancelarie. Bancă; catedră; tablă, cretă. Preșcolar; elev, școlar; licean, gimnazist, gimnazier (rar); student; seminarist. Școlărime; studențime. Educator, pedagog, învățător, dascăl; profesor. Director; rector; prorector; decan; prodecan. Consiliu pedagogic, consiliu profesoral; senat. Adj. Școlar, de școală, școlăresc; preșcolar; liceal; gimnazial; universitar; academic; profesoral. Vb. A (se) înscrie la școală, a școlariza. A umbla (a merge) la școală, a urma (a frecventa) cursurile (unei școli), a școlări (rar). A învăța, a studia, a se pregăti, a se instrui; a însuși, a asimila. A repeta, a recapitula. A preda, a ține lecții (cursuri). A da examen, a susține (un) examen; a promova, a lua (un) examen; a cădea (a pica) la examen. A absolvi (a termina) o școală (universitate, facultate). V. cunoaștere, educație, elev, erudiție, examen, învățătură, pedagog.

ȘCOALĂ cadru instituționalizat în care se pregătesc specialiști în diverse domenii ale aviației. Există mai multe tipuri de școli: militare, care pregătesc piloți pentru aviația militară șipentru cea civilă, tehnice, care pregătesc personal navigant sau nenavigant pentru întreținerea și reparația aeronavelor militare sau civile. Școlile sportive sunt organizate de aerocluburi sau asociații sportive cu profil aeronautic pe diferite profiluri (parașutism, zbor cu motor, planorism, deltaplanism, parapantism etc).

franco-flamandă, muzica (școala) ~ v. neerlandeză, școala.

Mannheim, școala de la ~, grup de violoniști și compozitori activând în a doua parte a sec. 18 în orchestra din Mannheim (aparținând electorului palatinatului de Bavaria), care, pe parcursul a două generații, contribuie la cristalizarea simfoniei* ca gen (1, 2) și formă* și la îmbogățirea mijloacelor de expresie simfonice. Acestor muzicieni li se atribuie organizarea muncii în orchestră*, acuratețea în frazare*, cultivarea efectelor dinamice*, stabilirea ciclului* simf. la Allegro-Adagio-Minuetto-Allegro, afirmarea unui contrast evident între cele două teme* ale formei de sonată*, abandonarea scriiturii contrapunctice* în favoarea monodiei* acompaniate – rolul preponderent revenind partidei* violinelor. Promotorii înnoirilor menționate sunt J. Stamitz, F.X. Richter, K. și A. Stamitz fiii, C. Cannabich.

napolitană, școala ~, școală muzicală localizată la Neapole în sec. 18, cu o remarcabilă contribuție la dezvoltarea operei*. În rândurile pleiadei de compozitori, instrumentiști, soliști vocali, formați la cele patru conservatoare ale orașului, se remarcă A. Scarlatti, Fr. Durante, N. Porpora, J.A. Hasse, G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa. D. Scarlatti (1660-1725) fixează elementele tipice ale operei it.: uvertura* (denumită încă simfonia*) în 3 părți (allegro-grave-presto), distincția netă între recitativ* și arie* (aria da capo*, de formă tripartită ABA și recitativul acompaniat – recitativo strumentato), scriitura orch. elaborată. Trăsătura caracteristică a operei napolitane o constituie maniera de compoziție și execuție vocală denumită bel canto*, în care o pondere deosebită o are evidențierea posibilităților tehnice ale interpreților (prin arii de mare întindere cuprinzând vocalize* ample, triluri*, efecte dinamice etc.) în detrimentul construcției dramatice. Tot în cadrul școlii sunt stabilite criterii ferme de distincție între opera seria și opera buffa (opera „comică”, definită în prima jumătate a sec. 18 prin creația compozitorilor G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa).

neerlandeză, școala ~. Sub această denumire este cunoscută școala ce reunește câteva generații de compozitori care au creat stilul polifonic* al sec. 15-16, realizând o extraordinară sinteză a tuturor cuceririlor limbajului muzical european de până atunci. În majoritatea lor de origine flamandă, compozitorii n. au învățat temeinic cântul și compoziția în maîtrise*, pe lângă marile catedrale din Reims, Tournai, Anvers, Cambrai, Liége (orașe dezvoltate și din punct de vedere economic). Și-au însușit un meșteșug inegalabil, pe care apoi l-au difuzat în întreaga Europă, îmbogățindu-l în contactul cu celelalte culturi (it., fr., germ., sp., engl.). Mulți au plecat din Țările de Jos și fie s-au angajat temporar la curțile princiare din marile orașe europ. (în special cele it.), fie s-au stabilit definitiv în alte țări, stimulând aici dezvoltarea unor școli naționale. O mare parte din acești compozitori s-au dovedit adevărați umaniști ai Renașterii* cu preocupări multiple: muzicieni, poeți, matematicieni, astronomi. Unul dintre primii reprezentanți ai n. poate fi considerat Johannes Ciconia (1335-1411) născut la Liége și mort la Padova, care a realizat o primă sinteză între stilul Ars Nova* fr. și it. În secolul 15 se stabilesc strânse legături cu cultura fr., legături facilitate de vecinătatea teritorială și apoi de stăpânirea burgundă asupra Flandrei. Astfel cei mai de seamă muzicieni din prima jumătate a veacului activează la curtea burgundă: Gilles Binchois (1400-1460) și Guillaume Dufay (1400-1474). Ei cultivă în continuare genurile laice, balade (I), rondeau*, preluate din Ars Nova, dar le aduc înnoiri: forma* merge spre simplificare, se accentuează latura melodică, renunțându-se la complicațiile ritmice. Dufay, personalitate internațională (a stat mult în Italia și Franța), a contribuit în mod esențial la evoluția motetului* și misei*. El părăsește politextualitatea în motete (optând pentru lb. lat.) și renunță treptat la izoritmie (2). Sub influența stilului polif. englez (Dunstable), preferă adesea mersurile consonante* în terțe* și sexte* (faux-bourdon*). Tinzând spre unificarea materialului muzical al misei, folosește un singur cantus firmus* pentru toate părțile; vechile melodii gregoriene* sunt tratate din ce în ce mai liber, schimbându-și caracterul în diversele secțiuni. Crește amploarea sonoră, căci Dufay încetățenește misa pe 4 voci, acordând atenție în special tenorului (3) și sopranului (3). Misa devine acum un amplu ciclu de variațiuni pe o temă* dată, intensificându-se și procedeul imitației*. O altă generație, aparținând celei de a doua jumătăți a sec. 15, numără printre cei mai importanți creatori pe Ockeghem (1430-1495), Obrecht (1450-1505) și Josquin Desprez (1450-1521). Cu ei n. atinge momentele sale de culminație. Se perfecționează și se diversifică la maximum procedeele contrapunctice* [se fac imitații la toate intervalele*, se folosesc cu virtuozități combinații de augmentări*, diminuări*, recurențe* ale temei, se compun canoane (4) gigantice, pe un nr. impresionat de voci (2)]. Rolul vocilor în polif. este acum egal. Preluând opera de emancipare a muzicii religioase de la Dufay, se compun din ce în ce mai des mise pe teme laice, de largă circulație (L’homme armé), misa parodie sau chiar mise fără cantus firmus (Ockeghem) – dovadă a manifestării tot mai evidente a personalității compozitorului în spiritul idealurilor renascentiste. Ridicată cel mai sus în rang printre genurile epocii, misa devine, așa cum s-a spus, „simfonia sec. 15”. Din aceeași generație se disting prin măiestria și echilibrul polif., Pierre de la Rue care a activat la curțile burgundă, sp., ca și la cea a Margaretei de Austria, contribuind la formarea școlilor din țările germ. Cu Josquin Desprez, se încheie perioada „de aur” a polif. vocale și acea etapă care a mai fost supranumită franco-flamandă. Centrele neerlandeze vor continua însă să iradieze viața muzicală a Europei încă un sec., prin prezența stimulatoare și creatoare a neerlandezilor integrați în mediul artistic al diferitelor țări ca pedagogi, interpreți, compozitori. Îi vom întâlni în Italia pe Adrian Villaert (1485-1562 – Veneția), Jacques Arcadelt (1505-1560, Florența, Roma), Philippe Verdelot (m. c. 1560 – Veneția, Florența), Cipriano de Rore (1516-1565 – Veneția, Ferrara, Parma), Jacques Buus (m. 1565 – Veneția), Giaches de Wert (1535-1596 – Mantua), Jachet de Berchem (m. 1580 – Ferrara), Giovanni (Jean de) Macque (1550-1614, Napoli); la Praga pe Philippe de Monte (1521-1603), Jakob Regnart (1540-1599), Jakob van Kerle (1531/2-1591), în Germania și Danemarca pe Adrian Petit Coclico (1500-1563). Jakob Clement non Papa (1510-1556), Thomas Crequillon (m. 1557), Nikolaus Gombert (m. 1560) și Jean Richaford (m. 1548) au activat mai mult în Țările de Jos. Jan Pieterszoon Sweelinck (1562-1621), clavecist și organist de mare prestigiu, care în ciuda celebrității a trăit aproape toată viața la Amsterdam, a fost dascălul a numeroși organiști din Suedia, Germania, Polonia, Anglia. Cel mai mare neerlandez al acestei perioade rămâne însă Orlando de Lassus (1532-1594), unul din cei mai de seamă muzicieni ai tuturor timpurilor. Născut în Hainaut (Flandra), a activat în toate marile centre muzicale europ., adaptându-se cu ușurință stilurilor de chanson*, villanellă*, madrigal*, motet, misă. În creația lui au fuzionat înalta știință contrapunctică neerlandeză și noul suflu al expresivității melodico-ritmice determinate de poezia vremii. A întruchipat la un stadiu superior idealurile renascentiste.

Notre Dame, școala de la ~ V. Ars Antiqua.

romană, școala ~ 1. Etapă culminantă în istoria polifoniei* vocale constituită prin activitatea desfășurată la Roma în sec. 16 de un număr de compozitori italieni (între care se detașează venețienii Francesco d’Ana și Constanzo Festa) și reprezentată de strălucita creație a lui Giovanni Pierluigi da Palestrina. Școala polif. romană asimilează, pe de o parte, cuceririle tehnicii contrapunctice* ale școlii neerlandeze* și, pe de altă parte, scriitura omofon-polifonică specifică școlii venețiene* și tendința spre o linie melodică bine conturată, plastică, proprie muzicii it. în general. Creația lui Palestrina cuprinde 93 de misse* (pentru 4-8 voci), 139 motete*, lamentații*, imnuri (1), litanii, 2 volume de madrigale* religioase și mai multe madrigale laice și cântece polif. Stilul contrapunctic palestrian se evidențiază prin tendința spre echilibru care domină toate planurile discursului muzical [melodia*, ritmul*, armonia (III, 1), sistemul modal]. Astfel, atât în alcătuirea liniei melodice cât și în construcția ritmică funcționează legi de compensație; planul vertical realizează acorduri* consonante*, disonanțele* fiind tratate cu precauție; modurile (I, 3) utilizate sunt cele diatonice* admise în muzica bis. catolice (cu predilecție modurile ionic, mixolidic, doric, frigic, eolic). Palestrina cultivă intens scriitura imitativă*, frazele* cu dimensiuni reduse; fixează formule cadențiale [v. cadență (1)] bazate pe relația V (acord major) – I, cu întârzieri* tipice, element important în cristalizarea ulterioară a funcțiunilor* determinante ale tonalității (1). În tratarea textului literar se urmărește reliefarea valorii sale expresive. Legile de compoziție (2) fixate prin creația lui Palestrina guvernează multă vreme polif. voc. 2. Școală muzicală constituită în sec. 17, importantă pentru dezvoltarea operei*, caracterizată prin predilecția pentru somptuozitate, varietate, prin creșterea ponderii acordate corului* și prin introducerea în textul muzical a ariei* ca element de sciziune în cadrul desfășurării recitar cantando (v. camerata florentină). Reprezentanți ai școlii romane de operă sunt S. Landi, M. Rossi, M. Marazzoli ș.a.

Solesmes, școala de la ~, important centru de cercetări muzicologice, constituit în cadrul mănăstirii Ordinul Benedictinilor din Solesmes (mică localitate din apropierea orașului fr. Le Mans) a cărei activitate, desfășurată în a doua jumătate a sec. 19 și începutul sec. 20, are drept scop restaurarea cântului gregorian* în forma sa originară. În rândurile primei generații de călugări care abordează studiul comparat al manuscriselor datând din sec. 9-10 se distinge Dom Joseph Pothier, care alcătuiește, între anii 1860 și 1868, o primă copie a Gradualului (2) gregorian și editează, în continuare, un însemnat număr de culegeri de texte literar-muzicale necesare oficierii slujbelor bis. cat. (ex. Liber Gradualis în 1883; Imnarul în 1885; Liber Antifonarius în 1891 etc.). Dom Pothier publică în 1880 studiul de referință intitulat Les Mélodies grégoriennes d’apres la tradition în care determină reguli pentru citirea și interpretarea vechilor neume (v. notație (III)), relevă faptul că ritmul „liber” propriu cantus planus*-ului (numit în ev. med. ritm al prozei) este subordonat textului literar, fără a cuprinde unități fixe de durată* și fondează o nouă disciplină muzicologică: paleografia muzicală. A doua etapă în activitatea școlii este marcată de editarea – începând cu 1888 – a publicației La Paléographie musicale, sub conducerea lui Don André Mocquereau (unul dintre primii elevi ai lui Dom Josepg Pothier), publicație ce urmărea atât reproducerea – prin fototipie – a celor mai caracteristice manuscrise vechi cât și prezentarea metodei de descifrare a textelor publicate și comunicarea rezultatelor obținute de benedictini. Mocquereau elaborează o teorie proprie asupra ritmului cantilenei* greg., bazată pe studiul atent al accentului* lb. lat. și al consecințelor acestuia în plan muzical (în: Études sur l’accent tonique latin et la psalmodie grégorienne; Du rôle et de la place de l’accent tonique latin dans le rhythme grégorien etc.). Încununarea eforturilor depuse de muzicologii din S. este reprezentată de publicarea unei editio vaticana a celor mai importante texte din serviciul bis. cat., restaurate într-o manieră care se dorește conformă izvoarelor autentice. În pofida criticilor aduse de cercetătorii moderni rezultatelor la care a ajuns școala din S., meritul ei constă în susținerea unei acțiuni ample de investigare științifică a textelor greg. elaborate în ev. med. timpuriu, de stabilire a unei concordanțe între scrierea neumatică și cea contemporană, de relevare a existenței ritmului liber anterior celui măsurat, de reliefare a semnificației artistice a cantus planus-ului.

venețiană, școală ~ 1. Mișcare componistică localizată în Veneția și cuprinzând întregul sec. 16, cu un rol deosebit în afirmarea și dezvoltarea muzicii instrumentale, ca și în îmbogățirea scriiturii polifonice vocale. La constituirea școlii contribuie mai mulți factori: a) organizarea activității muzicale în cadrul catedralei San Marco, care dispunea de două orgi*, un cor* divizat în jurul celor două orgi iar de la sfârșitul sec. 16 de permisiunea utilizării în serviciul religios a celorlalte instr., b) rolul deosebit acordat grupurilor mari de instrumentiști în cadrul manifestărilor artistice publice, c) înființarea, la începutul sec. 16, a editurii muzicale Petrucci și tipărirea unor numeroase culegeri și tabulaturi* destinate execuției cu orice fel de instr. (con ogni sorte di stromenti) și d) stabilirea la Veneția, în 1527, a lui A. Willaert, compozitor de origine flamandă, organist, conducător de cor la San Marco și profesor al muzicienilor reprezentativi ai școlii (teoreticianul V. Zarlino, compozitorii C. da Rore, C. Feta, A. Gabrieli, Cl. Merulo). A. Willaert cultivă scriitura antifonică*, opunând cele două coruri ale catedralei San Marco și obținând efecte contrastante dinamice* și timbrale*; pe același principiu al opoziției și suprapunerii de planuri contrastante dinamic și timbral*, Willaert creează lucrări pentru ansambluri vocal-instr. mari. Una din principalele sale realizări este elaborarea scriiturii pentru mai multe coruri – cori spezzati. Elevii lui Willaert continuă și dezvoltă scriitura antifonică* utilizând-o și în lucrările instr., urmăresc diferențierea unor planuri coloristice în cadrul polif., contribuind la fixarea genurilor instr. independente și la lărgirea hotarelor expresiei muzicale. 2. Gruparea componistică a cărei activitate, desfășurată în sec. 17, contribuie la cristalizarea stilului concertant*, a speciei instr. denumită concerto groso* (B. Marcello, A. Vivaldi) și a concertului cu solist (T. Albinoni, A. Vivaldi). 3. Școală muzicală constituită în sec. 17 în jurul compozitorului Cl. Monteverdi (maestru de capelă la San Marco între anii 1613 și 1643, creator al stilului concitato, autor al desăvârșirii procesului de substituire a scriiturii polif. prin monodia* acompaniată), caracterizată prin: a) dezvoltarea expresiei dramatice (Fr. Cavalli) și a cursivității melodice (A. Cesti), b) operarea unei distincții nete între aria chiusa („aria închisă” diferită de aria da capo) și recitativ*, c) predilecția pentru virtuozitatea vocală, d) introducerea interludiilor instr. și e) diminuarea rolului deținut de cor.

vieneză, școală ~ A. În sec. 18, compozitorii vienezi G. Chr. Wagenseil, M.G. Monn, K. Ditters von Dittersdorf, Fr.A. Hoffmeister ș.a. contribuie la edificarea bazelor clasicismului* muzical pe multiple planuri: a) dezvoltarea muzicii instr. și orch.; b) substituirea – în muzica orch. – a scriiturii contrapunctice* de tip baroc* prin monodia acompaniată; c) conturarea formei de sonată* simultan în muzica de cameră* și în lucrările de orch.; d) alcătuirea ciclului (I, 2) simf. cvadripartit; e) prefigurarea speciei cvartetului (2) de coarde în lucrările intitulate Divertimenti, Kassation, Serenade; f) evoluția scriiturii vocale de la normele contrapunctului palestrian la concepția preponderent omofonă* clasică (v. sinfonie, sonată). B. În a doua jumătate a sec. 18 și prima parte a sec. 19, Viena este centrul desfășurării etapei clasice a muzicii culte europ., etapă cunoscută sub denumirea de clasicism vienez. Compozitorii v. sunt Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven. Muzica lor se caracterizează printr-un înalt grad de organizare a fiecărui element al discursului sonor, cu respectarea cerințelor estetice transmise prin tradiție, ceea ce conferă un echilibru ales lucrărilor lor. Funcționalismul* tonal guvernează cu severitate atât legile armoniei (III, 1) cât și desfășurările melodice. Sintaxele (1) muzicale cultivate cu predilecție sunt omofonia și monodia* acompaniată. Criteriul tonal se află și la baza alcătuirii formelor*, a delimitării secțiunilor acestora, construcțiile muzicale clasice sprijinindu-se pe două tipuri de structuri: a) structuri constante tonal (teme) și b) structuri instabile tonal (secțiuni de tranziție, procese dezvoltatoare). În această perioadă se cristalizează următoarele forme: forma de lied* (cu variantele menuet* sau scherzo*), forma de rondo* și forma de sonată. Aceasta din urmă este construcția cea mai specifică clasicismului muzical, prezentă atât în muzica de cameră* cât și în muzica pentru orch. și contaminând structurile formale menționate anterior. Compozitorii clasici fixează tiparul simfoniei, al cvartetului (2) de coarde, al sonatei instr. precum și tiparul clasic al concertului* instr. V. reprezintă un moment de culme în istoria muzicii europ. C. („Noua școală vieneză”) Grupul celor trei compozitori – Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern – care activează la Viena în prima jumătate a sec. 20 și ale căror realizări în domeniul esteticii muzicale și al organizării limbajului muzical au avut o influență deosebită asupra gândirii muzicale a sec. nostru. Principiile și tehnicile de compoziție (2) datorate noii ș.v. sunt următoarele: 1) expresionismul* muzical; 2) dodecafonismul*; 3) serialismul*; punctualismul*; 4) tehnica vocală intitulată Sprechgesang*. Prin creația ca și prin lucrările lor teoretice, Schönberg, Berg și Webern introduc în circuitul ideilor muzicologice două judecăți fundamentale: 1. teoria tonalității (1) reprezintă o perioadă istorică delimitată în evoluția muzicii culte europ. și 2) abolirea unui sistem de organizare a materialului sonor trebuie să fie succedată de instituirea unui alt ansamblu de legi de organizare a vocabularului și a formelor muzicale.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CASA ȘCOALELOR, instituție pendinte de Ministerul Instrucțiunii, înființată în 1896 pentru construirea de școli primare și dotarea lor. În anul școlar 1909/1910 au luat ființă Biblioteca și Muzeul C.Ș., primul muzeu pedagogic din România. Editura C.Ș. fundată în 1908, a scos „Biblioteca pentru popularizarea științei”, cu concursul lui G. Țițeica, I. Simionescu, Iuliu Moisil, dr. C. Istrati ș.a., și „Biblioteca pentru popor”, condusă de M. Sadoveanu, cu colaborarea lui G. Coșbuc, G. Popa-Lisseanu, Gh. Dima ș.a. C.Ș. a funcționat pînă în 1948.

NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS (lat.) nu învățăm pentru școală, ci pentru viață – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 106. Instruirea nu este un scop în sine. Ea are în vedere pregătirea omului pentru viața socială.

NOTRE-DAME, școala de la ~, nume dat ansamblului de compozitori care, între 1160 și 1270, au ilustrat dominanța Parisului în domeniul polifoniei și al liricii latine cântate. Reprezentanți: Leonin și Perotin. Repertoriu: organa, conduit, motete etc.

Non scholae, sed vitae discimus (lat. „Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”) – Această înțeleaptă vorbă rezumă un întreg pasaj din epistola 106 a lui Seneca-cel-Tînăr. Se folosește spre a atrage atenția că învățătura este o armă pentru viață și, în acest scop, se adresează elevilor (uneori și părinților lor) care, de obicei, „vînează” numai note mari în catalog. Cînd este cazul, se utilizează și reciproca: „Non vitae, sed scholae discimus” (Nu învățăm pentru viață, ci pentru școală). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

școala fetelor expr. (adol., glum.) liceu pedagogic.

Intrare: școală
substantiv feminin (F59)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • școa
  • școala
plural
  • școli
  • școlile
genitiv-dativ singular
  • școli
  • școlii
plural
  • școli
  • școlilor
vocativ singular
plural
ișcoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ușculă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ușcoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șicoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șculă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șăcoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scuolă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sâcoală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ișcolă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

școa, școlisubstantiv feminin

  • 1. Instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A fost și el muncitor ca și mine... A făcut școala greu!... s-a ridicat. BARANGA, I. 194. DLRLC
    • format_quote Îl deteră pe la școli și filozofi. ISPIRESCU, L. 2. DLRLC
    • format_quote Și ce chilie durată ș-a făcut în poarta bisericii, pentru școală. CREANGĂ, A. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Activitate legată de această instituție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Școală profesională = școală care pregătește muncitori calificați din absolvenți ai cursului elementar, într-o perioadă de școlarizare de doi sau trei ani. DLRLC
    • 1.3. Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mai încolo. venea primăria cu o ogradă mare, apoi, pe stînga, școala. REBREANU, R. I 93. DLRLC
    • 1.4. Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Toată școala a luat parte la concurs. DLRLC
  • 2. figurat Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Folclorul este o școală la care înveți să-ți adîncești dragostea de țară. BENIUC, P. 8. DLRLC
    • format_quote Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială. EMINESCU, O. I 140. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Învățătură, experiență dobândită pe această cale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. figurat Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ridicîndu-se în fața școlii declamatorii a lui Aristia și Caragiale... preconizează o artă simplă și o dicțiune naturală. SADOVEANU, E. 71. DLRLC
    • format_quote Alegerea acestor elemente a fost opera școlii critice moldovenești. IBRĂILEANU, SP. CR. 20. DLRLC
    • format_quote Socotim că literatura romînă se împarte astăzi în două școli. RUSSO, O. 62. DLRLC
    • chat_bubble A face școală = a avea un număr de adepți. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.