24 de definiții pentru înconjura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCONJURA, înconjor, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: înconjur.Var.: încunjura vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

înconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: înconjur, (reg) înconjor / E: în + conjura2] 1 vt A face ocolul unui lucru, al unui loc. 2-3 vtr A(-și) aduna înjur ființe sau lucruri. 4 vr A trăi în tovărășia, în societatea cuiva. 5 vt A cuprinde într-un cerc Si: a încercui. 6 vt (Spc) A încercui cu forțe armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A împrejmui cu gard. 8 vt A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Îvp) A umbla mult în căutarea unui lucru. 12 vt (Înv) A ocroti.

ÎNCONJURA, înconjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjor.Var.: încunjura vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCONJURA, înconjur și înconjor, vb. I. Tranz. 1. A se mișca în jurul unui punct fix, a umbla de jur împrejur, a face ocolul unui loc. Înconjura casa alergînd. ♦ (Despre grupuri, colectivități etc.) A se afla, a sta, a fi așezat de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a împresura, a încercui. Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. ◊ (Poetic) Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casă, un oraș, o cetate etc.) A încercui cu forțe armate, a împresura, a asedia. Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A primi pe lîngă sine, a trăi în societatea, în tovărășia cuiva. S-a înconjurat de oameni harnici. 2. A închide, a izola printr-un gard, a face o împrejmuire. A înconjurat terenul cu gard. ♦ A încercui. Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. ♦ A cuprinde, a îmbrățișa. Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. A înconjurat tot orașul. ♦ A face un ocol, a ocoli. Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. – Variantă: încunjura (CREANGĂ, P. 278, EMINESCU, N. 9, ALECSANDRI, P. I 10) vb. I.

A ÎNCONJURA înconjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur împrejur. ~ Pământul. 2) A cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc); a încercui; a împrejmui; a împresura. Munții înconjoară câmpia. 2. intranz. 1) A trăi în anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult până la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Și înconjor] /în + înv. a conjura

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].

ÎNCUNJURA vb. I v. înconjura.

înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.

2) înconjór și încónjur (vest) și încúnjur și -ngĭur (est), a v. tr. (vrom. cóngĭur, d. lat. con-gýro, -áre, a se învîrti împreună în prejuru cuĭva. V. prejur, jur). Pun în prejur: a înconjura cetatea cu zidurĭ. Îs așezat saŭ merg în prejur, ocolesc: locurile care înconjoară satu, am înconjurat satu călare. Asediez, împresor.

1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înconjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjor, 2 sg. înconjori, 3 înconjoa; conj. prez. 1 sg. să înconjor, 3 să înconjoare; imper. 2 sg. afirm. înconjoa

!înconjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjor, 3 înconjoară; conj. prez. 3 înconjoare

înconjura vb., ind. prez. 1 sg. înconjur/înconjor, 3 sg. și pl. înconjură/înconjoară; conj. prez. 3 sg. și pl. înconjure/înconjoare

înconjura (ind. prez. 1 sg. înconjur)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCONJURA vb. 1. v. ocoli. 2. v. ocoli. 3. v. împrejmui. 4. v. încercui. 5. v. asedia. 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ câmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

ÎNCONJURA vb. v. cruța, menaja.

ÎNCONJURA vb. 1. a ocoli, (înv.) a împrejura. (A ~ clădirea.) 2. a ocoli. (Ai ~ mult pînă la mine.) 3. a împrejmui, a închide, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 4. a împresura, a încercui, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 5. a asedia, a împresura, a încercui, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul ~ cetatea.) 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înconjura (înconjur, înconjurat), vb.1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur.Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).

Intrare: înconjura
înconjura1 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjor
  • ‑nconjor
(să)
  • înconjor
  • ‑nconjor
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjori
  • ‑nconjori
(să)
  • înconjori
  • ‑nconjori
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
înconjura2 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjur
  • ‑nconjur
(să)
  • înconjur
  • ‑nconjur
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
(să)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
cungiura
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
încunjura1 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
(să)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
(să)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
încunjura2 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
(să)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
(să)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înconjura, înconjorverb

  • 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înconjura casa alergând. DLRLC
    • 1.1. A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. DLRLC
      • format_quote Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. DLRLC
      • format_quote Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. DLRLC
      • format_quote poetic Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. DLRLC
    • 1.2. A încercui cu forțe armate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. DLRLC
    • 1.3. reflexiv A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a înconjurat de oameni harnici. DLRLC
  • 2. A împrejmui cu gard. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împrejmui
    • format_quote A înconjurat terenul cu gard. DLRLC
    • 2.1. A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încercui
      • format_quote Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. DLRLC
    • 2.2. Cuprinde, îmbrățișa. DLRLC
      • format_quote Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. DLRLC
      • format_quote figurat Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. DLRLC
  • 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. DLRLC
    • format_quote A înconjurat tot orașul. DLRLC
    • 3.1. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: ocoli
      • format_quote Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult. DLRLC
      • format_quote Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. DLRLC
etimologie:
  • În + conjura (învechit „a înconjura” din limba latină). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.