20 de definiții pentru imputa

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPUTA, imput, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

IMPUTA, imput, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

imputa [At: TETRAEV. (1574), 206 / V: (înv) îm~ / Pzi: imput, (rar) ~tez / E: lat imputo, fr imputer, it imputare] 1 vi (Reg; îf îm~) A socoti. 2 vi (Reg; pex; îf îm~) A regreta cheltuielile făcute pentru pomenirea morților. 3-4 vtri A (i se) reproșa cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile Si: a blama, a certa, a dojeni, a învinui, a mustra, a ocărî. 5 vr (Înv) A se certa. 6 vt (Fin) A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. 7 (Fin) A trece (o sumă, o cheltuială, o datorie) în contul altei sume.

IMPUTA, imput, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) 1. A reproșa cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite. I-a imputat cochetăria ca o crimă. REBREANU, R. I 174. ◊ Refl. impers. Dacă cumva ni s-ar imputa că aceste considerațiuni sînt prea mult abstracte și ni s-ar cere ca... să ne lăsăm pe tărîmuri mai practice. ODOBESCU, S. III 330. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă ivită în cadrul funcției pe care o deține, a trage la răspundere, a obliga la despăgubiri. – Variantă: (învechit și popular) împuta (RETEGANUL, P. IV 71, PANN, P. V. II 64) vb. I.

IMPUTA vb. I. 1. tr., refl. A (se) atribui cuiva purtări, fapte urîte, nepotrivite. 2. tr. A obliga pe cineva să plătească o sumă de bani ca despăgubire pentru o pagubă adusă unei instituții în cadrul unei funcții deținute de acea persoană. [P.i. imput, 3,6 -tă, var. împuta vb. I. / < fr. imputer, cf. lat. imputare].

IMPUTA vb. I. tr., refl. a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile. II. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. (< fr. imputer, lat. imputare)

A IMPUTA imput tranz. 1) (acțiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca învinuire; a reproșa. 2) (persoane) A obliga să plătească o imputație. /<fr. imputer, lat. imputare

imputà v. 1. a atribui cuiva o faptă blamabilă; 2. a-și face imputări; 3. Jur. a întrebuința o plată la o datorie.

*impút și -éz, a v. tr. (lat. imputo, -putáre. V. cont, compút, deputat, reputațiune). Reproșez, mustru, atribuĭ cuĭva o greșeală și-ĭ fac observațiunĭ. Pun în socoteală: a imputa unuĭ soldat perderea unuĭ efect militar. V. împut 1.

1) împút, a v. intr. (lat. imputo, -áre. V. imput). Vechĭ. Mustru, reproșez: Iisus împuta orașelor. Vidin. Regret ce-am dăruit: îmĭ împut. V. refl. Mă cert, mă cĭorovăĭesc: nărodul se împuta cu Moĭsi.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

imputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. imput, 2 sg. impuți, 3 impu; conj. prez. 1 sg. să imput, 3 să impute

imputa (a ~) vb., ind. prez. 3 impu

imputa vb., ind. prez. 1 sg. imput, 3 sg. și pl. impu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IMPUTA vb. a reproșa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

imputa (imputat, imputat), vb.1. A face pe cineva răspunzător de o pagubă. – 2. A reproșa. – 3. A insulta, a ocărî. Lat. imputāre (Pușcariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuvînt înv., care abia dacă supraviețuiește în cîteva regiuni, fiind înlocuit de dubletul neol. imputa, din fr. imputer.Der. împutăciune, s. f. (înv., ceartă, dispută); împutător, adj. (înv., injurios).

Intrare: imputa
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • imputa
  • imputare
  • imputat
  • imputatu‑
  • imputând
  • imputându‑
singular plural
  • impu
  • imputați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • imput
(să)
  • imput
  • imputam
  • imputai
  • imputasem
a II-a (tu)
  • impuți
(să)
  • impuți
  • imputai
  • imputași
  • imputaseși
a III-a (el, ea)
  • impu
(să)
  • impute
  • imputa
  • impută
  • imputase
plural I (noi)
  • imputăm
(să)
  • imputăm
  • imputam
  • imputarăm
  • imputaserăm
  • imputasem
a II-a (voi)
  • imputați
(să)
  • imputați
  • imputați
  • imputarăți
  • imputaserăți
  • imputaseți
a III-a (ei, ele)
  • impu
(să)
  • impute
  • imputau
  • imputa
  • imputaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuta
  • ‑mputa
  • împutare
  • ‑mputare
  • împutat
  • ‑mputat
  • împutatu‑
  • ‑mputatu‑
  • împutând
  • ‑mputând
  • împutându‑
  • ‑mputându‑
singular plural
  • împu
  • ‑mpu
  • împutați
  • ‑mputați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împut
  • ‑mput
  • împutam
  • ‑mputam
  • împutai
  • ‑mputai
  • împutasem
  • ‑mputasem
a II-a (tu)
  • împuți
  • ‑mpuți
(să)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împutai
  • ‑mputai
  • împutași
  • ‑mputași
  • împutaseși
  • ‑mputaseși
a III-a (el, ea)
  • împu
  • ‑mpu
(să)
  • împute
  • ‑mpute
  • împuta
  • ‑mputa
  • împută
  • ‑mpută
  • împutase
  • ‑mputase
plural I (noi)
  • împutăm
  • ‑mputăm
(să)
  • împutăm
  • ‑mputăm
  • împutam
  • ‑mputam
  • împutarăm
  • ‑mputarăm
  • împutaserăm
  • ‑mputaserăm
  • împutasem
  • ‑mputasem
a II-a (voi)
  • împutați
  • ‑mputați
(să)
  • împutați
  • ‑mputați
  • împutați
  • ‑mputați
  • împutarăți
  • ‑mputarăți
  • împutaserăți
  • ‑mputaserăți
  • împutaseți
  • ‑mputaseți
a III-a (ei, ele)
  • împu
  • ‑mpu
(să)
  • împute
  • ‑mpute
  • împutau
  • ‑mputau
  • împuta
  • ‑mputa
  • împutaseră
  • ‑mputaseră
împota
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

imputa, imputverb

  • 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: reproșa
    • format_quote I-a imputat cochetăria ca o crimă. REBREANU, R. I 174. DLRLC
    • format_quote Dacă cumva ni s-ar imputa că aceste considerațiuni sînt prea mult abstracte și ni s-ar cere ca... să ne lăsăm pe tărîmuri mai practice. ODOBESCU, S. III 330. DLRLC
  • 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.