zbici¹ sn [At: MARIAN, S. R. I, 24 / V: zbic (Pl: ~ice, (reg) ~iciuri) / S și: sb~ / Pl: ~ice, (reg) ~ / E: s- + bici] (Îrg) 1-2 Bici (1-2). 3 (Îcs) De-a ~u Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

zbici² sn [At: UDRESCU, GL. / V: zbâc / Pl: ~uri / E: pvb zbici⁴] (Reg) 1 Brâncă¹ (12). 2 Obicei (1).

zbici¹ s.n. v. bici.

zbâc¹ sn vz zbici²

zbic sn vz zbici¹

ZBICI s. v. bici, biciușcă.

zbici s. v. BICI. BICIUȘCĂ.

ZBICI¹ s.n. (Criș., Trans. SV) Bici. (Fig.) Batîr că oaminii cei buni au fapte bune și credință bună, încă lasă Dumnăzău ceva zbiciu pre ei. C 1692, 520^r. Și adusă Dumnedzu zbiciul său pre Ierusalimu. MISC. SEC. XVII, 128^r. Toate zbiciurile a dihaniei. PP, 39^v; cf. C 1692, 529^r; PP, 40^r. Etimologie: pref. s- + bici. Vezi și zbici, zbiciuitură, zbiciula. Cf. p u h ă.