ZBICI¹ s.n. (Criș., Trans. SV) Bici. (Fig.) Batîr că oaminii cei buni au fapte bune și credință bună, încă lasă Dumnăzău ceva zbiciu pre ei. C 1692, 520^r. Și adusă Dumnedzu zbiciul său pre Ierusalimu. MISC. SEC. XVII, 128^r. Toate zbiciurile a dihaniei. PP, 39^v; cf. C 1692, 529^r; PP, 40^r. Etimologie: pref. s- + bici. Vezi și zbici, zbiciuitură, zbiciula. Cf. p u h ă.