VOGĂ s. f. Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, de o persoană etc.; modă. ♦ Faimă (trecătoare), renume. – Din fr. vogue.

vogă sfs [At: COSTINESCU / V: (îvr) vog sn / E: fr vogue] (Frm) 1 Interes viu provocat, la un moment dat, de o manifestare artistică, de o creație, de o personalitate, de o modă etc. 2 Succes de care se bucură temporar cineva sau ceva (într-un anumit mediu social, artistic etc.). 3 (Îla) În (mare sau plină) ~ Care corespunde gustului unui anumit mediu social, artistic etc., într-un anumit moment. 4 (Îal) Care se folosește frecvent la un moment dat Si: actual (2), modern. 5 (D. oameni; îal) Care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social, artistic etc., la un moment dat. 6 (D. oameni; îal) Care este foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat.

vogă s.f. Interes viu provocat, la un moment dat, de o manifestare artistică, de o creație, de o personalitate etc.; faimă, popularitate, trecere de care se bucură temporar cineva sau ceva (într-un anumit mediu social, artistic etc.); renume, modă. În urmă cu două decenii era voga poemului epic (PER.). ◊ În (mare) vogă = la modă. Melodie în vogă. Artist în vogă. • /<fr. vogue.

VOGĂ s. f. (Franțuzism) Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, o persoană, o modă etc.; faimă, trecere de care se bucură (câtva timp) cineva sau ceva; renume, modă. – Din fr. vogue.

VOGĂ s. f. (Franțuzism) Faimă, reputație, trecere de care se bucură cineva (sau ceva); modă.

VOGĂ s.f. (Rar) Interes deosebit și momentan stîrnit de un personaj, de un lucru, de un obiect etc.; modă. ♦ Faimă de care se bucură cineva. [< fr. vogue].

VOGĂ s. f. interes deosebit și momentan stârnit de un personaj, de un lucru, obiect etc.; modă. ◊ faimă trecătoare. (< fr. vogue)

VOGĂ f. livr. Opinie publică (favorabilă sau nefavorabilă) despre cineva sau ceva; faimă; reputație. /<fr. vogue

vog sn vz vogă

vogă s. f.

vogă s. f.

vogă s. f.

VOGĂ s. v. modă.

VOGĂ s. modă. (Așa era ~.)