TURMALINĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor¹, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline.

turmalină sf [At: BARCIANU / V: (înv) ~lin sn / Pl: ~ne / E: fr tourmaline, ger Turmalin] Silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor, cristalizați în formă prismatică sau de ac, divers colorați, care se utilizează ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc.

TURMALINĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor¹, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline.

TURMALINĂ, turmaline, s. f. (La pl.) Clasă de minerale cristalizate, formate din silicații unor metale, și conținînd bor; (la sg.) piatră semiprețioasă care face parte din această clasă.

TURMALINĂ s.f. Mineral cristalizat, format din silicații unor metale și conținînd bor, piatră semiprețioasă de culoare roșie, verde sau violetă, folosit și în optică, în radiotehnică etc. [Var. turmalin s.n. / < fr. tourmaline].

TURMALINĂ s. f. mineral din silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu cu bor, cristalizați și frumos colorați, folosit ca piatră semiprețioasă, în industria optică, în radiotehnică etc. (< fr. tourmaline)

TURMALINĂ f. Mineral cristalizat din clasa silicaților, de diferite culori, cu luciu sticlos și cu duritate mare, folosit în optică și în radiotehnică. [Var. turmalin] /<fr. tourmaline, germ. Turmalin

*turmalínă f., pl. e (fr. tourmaline, d. Turamáli, în insula Ceylon). Min. O peatră (boro-silicat de aluminiŭ, sodiŭ, magneziŭ saŭ fer) care, pin frecare, se electrizează și polarizează lumina.

turmalin sn vz turmalină

TURMALIN s.n. v. turmalină.

turmalină s. f., g.-d. art. turmalinei; pl. turmaline

turmalină s. f., g.-d. art. turmalinei; pl. turmaline

turmalină s. f., g.-d. art. turmalinei; pl. turmaline