simcea^[1] sf vz smicea

SÎMCEA, sîmcele, s. f. (Învechit și popular) Vîrf (de cuțit). Și dealul Garabeului Era înalt și ascuțit Ca o sîmcea de cuțit. La CADE. O știut un munte mare, ascuțit ca o sîmcea de cuțit. ȘEZ. I 177.

SÎMCEA, sîmcele, s. f. (Pop.) 1. Vîrf (de cuțit). 2. Pisc, vîrf de munte. – Lat. senticella.

SÎMCEA s. f. (Mold., Ban., Trans. SV) Vîrf ascuțit sau tăios al unor obiecte; pisc, creștet. A: Greu îți iaste ție a călca în simceao țepiei? AP. 1646, 29^r. Carii lăcuiesc pre piatră din simceaua munților striga-vor. DP, 10^v. De multe ori ce sinceaoa suletii n-au pătruns cuvîntul umilit au domolit. CI, 171; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, VS; DP, 8^r; CD 1698, 221; CI, 169, 174; CD 1770, 26^r. O Fig. La cel mai vîrtos împotrivnic simceaoa condeiului să întoarcem. CANTEMIR, HR. Robesc pre muierușcile ceale îngreuiate cu păcat, precum împrotiva sîmcealii firești a călca nu pot. ÎP, 31^r-32^r. C: Sĕmcsè. Acumen. Cuspis. AC, 367. ◊ Fig. Să le răbdăm cu răbdare mare de pace, gîndind că-i cu greu în sîmceaua strămurării azvîrli. SA, 11^v. // B: Cu greu-ți iaste a călca în sîmcea ? AP. 1683, 11{r}; cf. BIBLIA (1688) ; AP. 1704, 10^r. ♦ (Mold.) Fig. Limită, punct extrem pînă Ia care se poate ajunge. Sosind la sîmceaua vîrstei . . . răpăosă cătră Domnul. DOSOFTEI, VS. Toată simceaoa minții iaste la nevoie lesnirea a nimeri și la lesnire ele nevoia fără veste tare a să păzi. CI, 100. Variante: sîmcea (VARLAAM: AP. 1646, 29^r; AP. 1683, 11^r; DP, 10^v; CD 1698, 22^r; AP. 1704, 10^r; CI, 100, 169, 174; CANTEMIR, HR.), sincea (CI, 171). Etimologie: lat. senticella. Cf. smicea. Cf. țeanchi (1), vig.

sîmceá f., pl. ele (cp. cu lat *senticella, dim. d. sentis, tufă de spinĭ, și cu rom. zimțea). Vechĭ. Vîrf (de băt, de săgeată, de munte). Fig. Capăt, sfîrșit: simceaŭa învățăturiĭ (Și simicea). Azĭ Mold. (sîmicea). Partea fusuluĭ pe care o țiĭ în mînă. Lama cuțituluĭ. Cuțit cizmăresc de tăĭat pelea. Trans. Briceag, cuțitaș, lanțetă (La Vicĭu sămcea). Olt. Pl. Zorĭ: simcelele zileĭ.

sâmcea, -cele.

SÂMCEA s. v. creastă, creștet, culme, pisc, stricnea, vârf.

SÂMCELE s. pl. v. zori.

sâmcele s. pl. v. ZORI.

sîmcea s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. STRICNEA. VÎRF.

sîmcea (-ele), s. f. – 1. Dorn, priboi. – 2. Cioc, clonț, vîrf, culme. – 3. (Olt., Trans.) Briceag, brișcă. – 4. (Olt.) Zori de zi, auroră. – Var. simcea. Lat. *summĭcēlla (Candrea, Bul. Soc. Fil., I, 28; Candrea; Rosetti, I, 171) de la summa „vîrf”. Mai înainte a fost legat de un dacic σαμψηρα (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 239), și de lat. *sentĭcēlla (Cihac, I, 254; Koerting 860; Pușcariu 1589, REW 6823). – Der. sîmcela, vb. refl. (a se ivi zorile); sîmcelat, adj. (ascuțit, subțire); sîmcelos, adj. (țuguiat); sîmci, vb. (Olt., a se toci).