2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparținea Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

SPARTÁN1, -Ă, spartani, -e, adj. Propriu spartanilor, al spartanilor; (provenit) din Sparta; fig. aspru, sever, auster. Nu-și îngăduie nimic în afara virtuților unui adevărat înțelept spartan. VORNIC, P. 151. Copilul și-l crescuse după metoda spartană. SADOVEANU, E. 238.

SPARTÁN2, -Ă, spartani, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta; fig. persoană cu moravuri austere. Rabdă ca o spartană dorul de mumă cu cea mai mare rezignație. GHICA, A. 719.

SPARTÁN, -Ă adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. și f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (Fig.) Om auster, cu moravuri severe. [Cf. Sparta – oraș în Grecia antică].

SPARTÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta. II. adj. propriu spartanilor. ◊ (fig.; și s.) aspru, sever, auster. (< lat. spartanus, it. spartano)

SPARTÁN2 ~ă (~i, ~e) ist. 1) Care aparținea orașului Sparta sau populației lui; din Sparta. 2) fig. Care se caracterizează prin disciplină și restricții severe. Educație ~ă. /Sparta n. pr. + suf. ~an

SPARTÁN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) ist. Persoană care făcea parte din populația orașului Sparta. 2) fig. Persoană care îndură lipsuri de bună voie. /Sparta n. pr. + suf. ~an

Spartan a. ce ține de Sparta. ║ m. 1. locuitor sau cetățean din Sparta; 2. fig. om cu moravuri foarte austere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spartán adj. m., s. m., pl. spartáni; adj. f., s. f. spartánă, pl. spartáne

spartán s. m., adj. m., pl. spartáni; f. sg. spartánă, g.-d. art. spartánei, pl. spartáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPARTÁN adj. 1. (înv.) spartanicesc. (Istoria ~.) 2. aspru, auster, sever, sobru. (Duce o viață ~.)

SPARTAN adj. 1. (înv.) spartanicesc. (Istoria ~.) 2. aspru, auster, sever, sobru. (Duce o viață ~.)

Intrare: spartan (adj.)
spartan adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spartan
  • spartanul
  • spartanu‑
  • sparta
  • spartana
plural
  • spartani
  • spartanii
  • spartane
  • spartanele
genitiv-dativ singular
  • spartan
  • spartanului
  • spartane
  • spartanei
plural
  • spartani
  • spartanilor
  • spartane
  • spartanelor
vocativ singular
plural
Intrare: spartan (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spartan
  • spartanul
  • spartanu‑
plural
  • spartani
  • spartanii
genitiv-dativ singular
  • spartan
  • spartanului
plural
  • spartani
  • spartanilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)