premergător, ~oare [At: MAIORESCU, D. II, 119 / Pl: ~i, ~oare / E: pre- + mergător] 1 a Care precedă pe cineva sau ceva Si: (rar) precursor (2). 2 smf Persoană care desfășoară o activitate creatoare complet nouă într-un anumit domeniu, pregătind terenul pentru o dezvoltare ulterioară Si: precursor (1), predecesor, înaintaș, (înv) prodrom.

PREMERGĂTOR, -OARE, premergători, -oare, adj. Care premerge, care precedă ceva sau pe cineva. Zilele premergătoare revoluției au fost încărcate de întîmplări și pline de înfrigurare. CAMIL PETRESCU, O. I 673. Nu poți atinge un fapt fără să vorbești de toate faptele premergătoare și cari îl condiționează. GHEREA, ST. CR. II 105. ♦ (Substantivat) Precursor, predecesor, înaintaș. Chiar în acest număr al Literatorului se află bucăți de versuri ai căror poeți, deși tineri, pot să fie priviți ca premergători în această direcțiune, MACEDONSKI, O. IV 110.

PREMERGĂTOR, -OARE adj., s.m. și f. (Cel) care precedă ceva; precursor, predecesor, înaintaș. [< pre- + mergător].

PREMERGĂTOR, -OARE adj., s. m. f. (cel) care precedă pe cineva sau ceva; precursor. (< pre- + mergător)

PREMERGĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care a precedat într-un domeniu de activitate, într-o funcție; predecesor; antecesor. /pre- + mergător

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

PREMERGĂTOR adj., s. 1. adj. v. prealabil. 2. adj. v. anticipat. 3. adj. v. anterior. 4. s. v. precursor.

PREMERGĂTOR adj., s. 1. adj. prealabil, pregătitor, preliminar, (rar) preparator. (Studii, lucrări ~.) 2. adj. anticipat, prealabil, preliminar. (O condiție ~.) 3. adj. anterior, dinainte, precedent, (înv.) precezător. (În scrisoarea ~.) 4. s. antecesor, înaintaș, precursor, predecesor, (înv.) procatoh, prodrom, înainte-mergător, (înv., bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.)