POTRICALĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo.

potricală¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 97^v/31 / V: (înv) petrec~, (reg) poti~, ~racăl s, ~cal s / Pl: ~le / E: rs протыкало] 1 Unealtă de oțel asemănătoare cu o daltă mică, având tăișul de obicei circular, cu vârful ascuțit, cu care se fac găuri la curele, la ciur, la opinci, în urechile oilor și caprelor Si: preducea, (reg) dăltiță, patron², pitroc² (2), zamba. 2 (Pex) Semn făcut prin găurire cu potricala¹ (1), la urechile oilor sau, rar, ale altor animale, pentru a putea fi identificate Si: preducea, (reg) pușcătură, zamba.

potricală² sf [At: CV 1950, nr. 1, 33 / Pl: ? / E: nct] (Ban) Fotografie.

POTRICALĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo.

POTRICALĂ, potricale, s. f. Unealtă de fier asemănătoare cu o daltă mică, avînd un tăiș (de obicei) circular, cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc. V. preducea. ♦ Gaură făcută cu această unealtă.

POTRICALĂ ~e f. pop. 1) Instrument de metal, ascuțit la vârf, folosit pentru a face găuri la curele sau în urechile vitelor (drept semn). 2) Gaură făcută cu un astfel de instrument. /<rus. protykalo

potricală f. unealtă de făcut găuri rotunde în pânză, în urechile vitelor, etc. [Abstras din potricălì].

potricálă f., pl. e (vsl. rus. pro-tykalo, d. pro-tykati, a perfora. V. poticală). Preducea, zamba, sulă cilindrică care se bate cu cĭocanu ca să perforeze curelele saŭ urechile vitelor care trebuĭe însemnate. (Poate fi și un clește numit perforator).

petrecală sf vz potricală¹

poticală² sf vz potricală¹

potracăl s vz potricală¹

potrical s vz potricală¹

potricală (înv., reg.) (desp. po-tri-) s. f., g.-d. art. potricalei; pl. potricale

potricală (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricalei; pl. potricale

potricală s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. potricalei; pl. potricale

potricală (-ăli), s. f. – Priboi, sulă. Sl. protykati „a găuri” (Cihac, II, 282; Tiktin), cf. slov. pretikalo, rus. protykalo. – Der. potricăli, vb. (a găuri).

POTRICALĂ s. 1. (TEHN.) preducea, (reg.) patron. (Cu ~ se fac găuri la urechile oilor.) 2. preducea, (reg.) pușcătură. (Semnul numit ~ făcut cu preduceaua la urechile oilor.)

POTRICALĂ s. 1. (TEHN.) preducea, (reg.) patron. (Cu ~ se fac găuri la urechile oilor.) 2. preducea, (reg.) pușcătură. (Semnul numit ~ făcut cu preduceaua la urechile oilor.)

POTRICALĂ s. f. (Mold.) Preducea. I-au pătruns și picioarele cu o potricală de her. DOSOFTEI, VS. Etimologie: rus. protykalo. Vezi și potricăli, potricălit.

potricală², potricale, s.f. (reg.) fotografie.

potricálă, potricale, s.f. 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă: „Ciuru atunci să făce' dintr-o piele de oaie părăsâtă, cu potricala” (Bilțiu, 2007: 187). 2. Gaură, semn în urechea oii. – Din rus. protykalo (Scriban, DEX, MDA).

potricală, potricale, s.f. – 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR, 1956: 404). – Din rus. protykalo (Scriban, DEX, MDA) < rus. potykati „a găuri, a perfora” (Scriban).

potricală, -e, s.f. – 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR 1956: 404). – Din rus. potykati „a găuri” > rus. protykalo.