ogoi¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: pvb ogoi³] 1 (Reg) Liniște. 2 (Reg) Odihnă. 3 (Îrg) Loc de popas.

ogoi² sn [At: KLEIN, D. 204 / V: (reg) org~ / Pl: (2-3, 7) ~oaie / E: nct] (Reg) 1 (Șîcs de-a ~ul) Jocuri cu mingea, în care copiii își schimbă alternativ locul, de obicei într-un cerc. 2-3 Loc (îngrădit) în care se joacă copiii cu mingea. 4 Gaură făcută în pământ, în care, la anumite jocuri, se aruncă nasturi. 5-6 Loc într-un lan unde n-a răsărit semănătură sau a crescut mai înaltă decât în jur. 7 (Îc) Ciupercă-de-~ Ciupercă cu picior gros, albă în exterior și cu miezul roșu-deschis.

OGOI (-oesc, -oiu), ‼OGOIA (-oiu) vb. tr. și refl. Olten. Mold. Tr.-Carp. A (se) potoli, a (se) astîmpăra, a sta liniștit locului: calul de sărituri și de asvîrlituri nu s’au ogoit, pînă nu l-au aruncat de pre sine gios (CANT.); părinții au început s’o ogoeasă și s’o mîngîie (SB.); ogoaie copilul, nu vezi cît de tare plînge? (ȘEZ.); ia mai bine ogoește-te oleacă (CRG.); împărații nu se luptă iac’așa ca ciobanii, să-și dea o trîntă, două ș’apoi iar să se ogoaie (RET.) [comp. srb. ugojiti].

1) ogóĭ n., pl. oaĭe. Perghel, un joc cu mingea. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 6, 267).

orgoi sn vz ogoi²

ogoi² (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi¹ (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi s. n., pl. ogoaie

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.

OGOI² s. n. (Regional) 1. (Și în sintagma de-a ogoiul) Numele mai multor jocuri de copii, cu mingea, în care jucătorii își schimbă alternativ locul, de obicei într-un cerc. cf. h v 212, 375, 448, ix 124, xvIII 61, com. din uriu DE CÎMPiE – TURDA și din PODENI – AiUD, COMAN, GL., ALR II 4350/872, MAT. DIALECT. I, 263. 2. Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit etc.) pentru jocuri de copii. cf. klein, d. 204, lb, ddrf. Spune că nu-s încă bun Nici de cușma bărbătească nici de numele străbun. Și de ce? că fug de curte, că-n ogoi mă joc de-a hoina. davila, v. v. 27. Porumbeii, care sînt mai mulți copii, intră in ogoi. Uliul... stă mai de o parte, afară din ogoi. șez. xiii, 44. ♦ Gaură făcută în pămînt, în care se aruncă nasturii de joc. cf. păcală, m. r. 204. 3. Loc într-un lan unde n-a răsărit semănătura (alr sn i h 94/848) sau a crescut mai înaltă decît în jur (pribeagul, p. r. 57, 73). 4. (În compusul) Ciupercă-de-ogoi = ciupercă cu picior gros, albă pe din afară și cu miezul roșu-deschis (Vînju Mare – Strehaia). cf. h xvi 400. – pl.: (2, 4) ogoaie. – Și: orgoi s. n. șez. xiii, 53. – Etimologia necunoscută.

OGOl¹ s. n. 1. (Regional) Liniște, tihnă; odihnă. cf. ddrf, coman, gl. 2. (Învechit, prin Transilv.) Loc de popas, de odihnă. cf. gheție, r. m., barcianu, alexi, w. – pl.:? – Postverbal al lui ogoi³.