ogoi¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: pvb ogoi³] 1 (Reg) Liniște. 2 (Reg) Odihnă. 3 (Îrg) Loc de popas.

ogoi² sn [At: KLEIN, D. 204 / V: (reg) org~ / Pl: (2-3, 7) ~oaie / E: nct] (Reg) 1 (Șîcs de-a ~ul) Jocuri cu mingea, în care copiii își schimbă alternativ locul, de obicei într-un cerc. 2-3 Loc (îngrădit) în care se joacă copiii cu mingea. 4 Gaură făcută în pământ, în care, la anumite jocuri, se aruncă nasturi. 5-6 Loc într-un lan unde n-a răsărit semănătură sau a crescut mai înaltă decât în jur. 7 (Îc) Ciupercă-de-~ Ciupercă cu picior gros, albă în exterior și cu miezul roșu-deschis.

OGOI (-oesc, -oiu), ‼OGOIA (-oiu) vb. tr. și refl. Olten. Mold. Tr.-Carp. A (se) potoli, a (se) astîmpăra, a sta liniștit locului: calul de sărituri și de asvîrlituri nu s’au ogoit, pînă nu l-au aruncat de pre sine gios (CANT.); părinții au început s’o ogoeasă și s’o mîngîie (SB.); ogoaie copilul, nu vezi cît de tare plînge? (ȘEZ.); ia mai bine ogoește-te oleacă (CRG.); împărații nu se luptă iac’așa ca ciobanii, să-și dea o trîntă, două ș’apoi iar să se ogoaie (RET.) [comp. srb. ugojiti].

1) ogóĭ n., pl. oaĭe. Perghel, un joc cu mingea. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 6, 267).

orgoi sn vz ogoi²

ogoi² (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi¹ (reg.) s. n., pl. ogoaie

ogoi s. n., pl. ogoaie

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.