nătăfleț, ~eață a [At: MUMULEANU, C. 122/22 / V: năflete, (reg) nataf~, natraf~ a, năflâteț, năfletec^[1], nătăflete, ~tif~, neteflețe^[2] a (lpl), nitoflețe^[3] a / Pl: ~i, ~e / E: ctm nătărău și fleț] 1-2 smf, a (Persoană) lipsită de istețime. 3-4 smf, a (Persoană) care nu știe să se descurce. 5-6 smf, a (Persoană) care poate fi înșelată ușor. 7-8 smf, a (Pex) Nătărău (1-2). 9 a (Trs; d. lemne; îf năfletec) Care nu este șlefuit. 10 a (Trs; fig; d. oameni) Aspru. 11 a (Trs; fig; d. oameni) Dur. 12 a (Trs; fig; d. oameni) Mojic.

NĂTĂFLEȚ, NĂTĂFLETE adj. și sm. Ⓟ Prost, nerod, găgăuță: lesne-i vine ori-și-cui nătăfleț să scîrțîe la gazeturi (JIP.); Nerod, nătărău făcîndu-l, nătăfleț, guguman, prost (PANN); dracul de zmeu... pe semne că el nu era tocmai atît de nătăflete (ISP.).

NĂTĂFLEȚ, -EAȚĂ, nătăfleți, -e, adj. Prost, tont, prostănac, nătărău; nătîng, gogoman. Să-l certe, să-l ocărască... Nerod, nătărău făcîndu-l, nătăfleț, guguman, prost. PANN, P. V. III 127. D-o fi vrun drumeț Prost și nătăfleț, O palmă să-i dați... Slobod să-l lăsați. TEODORESCU, P. P. 493. ◊ (Substantivat, forma feminină fiind adesea folosită pentru a desemna o persoană de sex masculin) Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului. REBREANU, I. 54. Pică pară mălăiață, în gura lui nătăfleață, se spune despre omul care așteaptă să-i vină toate de-a gata, fără nici o osteneală din partea lui. – Variantă: nătăflete (ISPIRESCU, la CADE) adj. m.

NĂTĂFLEȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival Care nu se poate descurca în împrejurările vieții; care poate fi lesne păcălit. /Probabil prin contaminare între nătărău + fleț

nătăfleț a. și m. gogoman, nerod. [Origină necunoscută].

nătăfléț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (cp. cu natrafleț). Gogoman, mare prost. S.m. Om prost. Cazĭ pară mălăĭață, în gura luĭ nătăfleață, locuțiune aplicată unuĭ prost și leneș care așteaptă să-ĭ vie cîștigu fără să muncească.

nătăfleț (desp. -tă-fleț) adj. m., s. m., pl. nătăfleți; adj. f., s. f. nătăfleață, pl. nătăflețe

nătăfleț (-tă-fleț) adj. m., s. m., pl. nătăfleți; adj. f., s. f. nătăfleață, pl. nătăflețe

nătăfleț adj. m., s. m. (sil. -fleț), pl. nătăfleți; f. sg. nătăfleață, pl. nătăflețe

NĂTĂFLEȚ adj., s. v. prost.

nătăfleț adj., s. bleg, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec.

NĂTĂFLEȚ, -EAȚĂ adj. 1. (Și substantivat; adesea f. în loc de m.) (Persoană) lipsită de istețime, care nu știe să se descurce, pe care o înșeală cu ușurință toți; p. ext. nătărău (1), nătîng (I 1). Dau sîrmanii, cheltuiesc, Pă ele le-mpodobesc, Și ei rămîn marțofoi, Nătăfleți, gugumani, boi. mumuleanu, c. 122/22, cf. heliade, o. ii, 353. Să-l certe, să-l ocărască cu cîte s-a priceput, Nerod, nătărău făcîndu-l, Nătăfleț, guguman, prost, pann, p. v. iii, 127/11, cf. polizu, pontbriant, d. Lega-s-ar dracii de tine, Natafleț făr’de rușine. Am să sfărm cu ist ciubuc Capul tău cel prost de cuc. alecsandri, t. 915, cf. 982, costinescu, cihac, II, 706. Lesne-i ghine orișicui nătăfleț să scîrțiie la gazeturi și să să dea de cărturar bun. jipescu, o. 60. Nătăfletele..., cînd se văzu dinaintea unei ființe atît de fragedă și de plăpîndă, se perdu cu totul. ispirescu, u. 93, cf. 110, id.l. 256, ddrf, barcianu, alexi, w. Botez e ăla? Luarea în bătaie de joc a botezului. De aia-s așa de netefletet cu toții, de gîndești că au căzut din nori. agîrbiceanu, d. <span class=„small-caps” style=„font-variant-caps: normal;”>Ț</span>. 96, cf. tdrg, pamfile, j. iii, 91. Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului. rebreanu, i. 54, cf. id. nuv. 63. Moartea mea era să mă creadă cineva că sînt un nătăflete. ciaușanu, r. scut. 12. Întrebam cu voce subțire de nătăfleț, scoțîndu-mi pălăria, brăescu, a. 166, cf. G. m. ZAMFIRESCU, SF. m. n. I, 149. D-o fi vrun drumeț Prost și nătăfleț, O palmă să-i dați, Drum să-i arătați! teodorescu, p. p. 493, cf. rădulescu-codin, î. 38. Bărbatul era un nătăfleț d-ăia de nu știe nici de „hăis”, nici de „cea”, i. cr. iii, 188. Fugi de aici că ești un nătăflete. boceanu, gl.,cf. a iii 2. Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață, se spune despre oamenii leneși care așteaptă să le vină totul de-a gata. Cf. rev. crit. iii, 162, zanne, p. i, 243. 2. (Transilv.; în forma năfletec; despre lemne) Necioplit (1), care nu este șlefuit.Cf. rev. ist. ii, 184, ddrf. ♦ fig. (Despre oameni) Aspru, dur, grosolan, mojic. cf. rev. ist. ii, 184, DDRF. – pl.: nătăfleți, -e. – Și: nătăflete, (regional) nătifleț (alr ii 3 721/53), năflete (lexic reg. 46, cv 1949, nr. 9, 33), năfletec, năflîteț (i. cr. iv, 127), natafteț, natrafleț (scriban, d.) adj., neteflete adj. pl., nitoflete (i. cr. v, 182) adj. – Probabil contaminare între nătărău și fleț.