NĂSCĂTOARE, născătoare, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Înv. și pop.) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 2. S. f. (În Biserica creștină) Fecioara Maria, mama lui Isus. – Naște + suf. -ătoare.

NĂSCĂTOARE, născătoare, s. f. (Învechit) 1. Mamă. Născătoarea spornicei ginte romane... antica Vinere. ODOBESCU, S. III 39. ◊ (În credința creștină) Născătoare de dumnezeu sau Sfînta Născătoare = Maica Domnului, fecioara Maria. Lacrimile jupîneselor văduve... strigă răsplătire la domnul Hristos și la Sfînta Născătoare, pentru sîngele care verși. NEGRUZZI, S. I 146. 2. (Rar) Femeie care naște sau care trebuie să nască. Se suie născătoarea în pod... și așa naște. SBIERA, P. 109.

Născătoare (de Dumnezeu) f. Maica Domnului.

NĂSCĂTOR, -OARE, născători, -oare, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Înv. și pop.) (Femeie) care naște sau a născut unul sau mai mulți copii. 2. S. f. (în Biserica creștină) Fecioara Maria, mama lui Isus Hristos. – Naște + suf. -ătoare.

NĂSCĂTOR sm., NĂSCĂTOARE sf. Care naște, care dă naștere: se suie născătoarea în pod, se pune pe acea bortă și așa naște (SB.); născători, părinți; ⛪ Născătoarea de Dumnezeu, Sfînta Născătoare, Sfînta Fecioară, Maica Domnului: lacrimile jupîneselor văduve... strigă răsplătire... la Sfînta Născătoare, pentru sîngele care verși (NEGR.).

născător m. 1. cel ce naște: tată; 2. pl. părinți.

născătór, -oáre adj. și s. Poet. Care naște (tată, mamă). Sfînta născătoare, Maica Domnuluĭ.

născătoare s. f., adj. f., g.-d. art. născătoarei; pl. născătoare

născătoare s. f. (pl. născători), adj. (m. -)

născător (înv., pop.) adj. m., pl. născători; adj. f., s. f. sg. și pl. născătoare

născător (înv., pop.) adj. m., pl. născători; adj. f., s. f. sg. și pl. născătoare

NĂSCĂTOAREA s. art. v. Maica Domnului.

NĂSCĂTOAREA s. art. (BIS.) madona (art.), preacurata (art.), preanevinovata (art.), preasfînta (art.), precista (art.), Fecioara Maria, Maica Domnului, Sfînta Fecioară, (înv.) bogorodnița (art.), preacinstita (art.).