megieșesc, ~ească a [At: CANTEMIR, HR. 93 / P: ~gi-e~ / Pl: ~ești / E: megieș + ~esc] (Înv) 1-2 Care aparține megieșilor (1-2). 3-4 Referitor la megieși (1-2). 5-6 De megieș (1-2).

MEGIEȘESC adj. (Mold., ȚR) Privitor la megieși. A: Îndemna și sfătuia de arme și de războiu cu alalți greci să nu să apuce, nici pre frumuseațe unii muieri să schimbe dragostea frățască și megieșască. CANTEMIR, HR. Că acolo boi sînt mulți și mari și-i duc și pre la alte margini megieșăști foarte mulți. COSM 1766, 185^v. Etimologie: megieș + suf. -esc. Vezi si megieș, megieși, megieșie, megieșită.

1) megieșésc, -eáscă adj. De megiaș. Cp. cu urieșesc.

megieșesc (înv., reg.) (desp. -gi-e-) adj. m., f. megieșească; pl. m. și f. megieșești

megieșesc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșească; pl. m. și f. megieșești

megieșesc adj. m. (sil. -gi-e-), f. megieșească; pl. m. și f. megieșești

MEGIEȘESC adj. v. învecinat, limitrof, mărginaș, vecin.

megieșesc adj. v. ÎNVECINAT. LIMITROF. MĂRGINAȘ. VECIN.

MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. (Învechit) Care aparține megieșilor, privitor la megieși, de megieș. Îndemna și sfătuia, de arme și de războia cu alalți greci să nu să apuce, nici pre frumuseațe unii muieri să schimbe dragostea frățască și megieșască. CANTEMIR, HR. 93. Fiind această fîntînă. . . pe moșie megieșească (a. 1 744). IORGA, ap. TDRG. Sînt multe moșii megiieșăști și multe feluri dă negoțuri (a. 1819). DOC. EC. 227. Suhat sau chirii să nu li să ia măcar veri pe ce moșie ar fi: domnească, mănăstirească, boierească sau megieșească (a. 1825). ib. 348. Despre proprietatea aceștii moșii să va cunoaște că este megieșească (a. 1836). ib. 646. - Pronunțat: -gi-e- – Pl.: megieșești.. – Megieș + suf. -esc.